O problemă moldovenească – bogătanii prea bogaţi şi săracii prea săraci

V-aţi gândit vreodată cum este să fii om bogat în Moldova? Cum este să nu te gândeşti cu frică la câţi bani mai ai până la următorul salariu, deşi abia a trecut o săptămână de la anteriorul? Vă închipuiţi cum este să intri în magazin şi să nu te gândeşti câţi bani ai în portofel, ci doar că ai vrea să cumperi ce este cel mai bun, sănătos şi, implicit, scump? Aveţi idee cum e să te trezeşti dimineaţa într-o casă mare, frumoasă, bine luminată şi încălzită, dar nu într-o cămeruţă rece, mirosind a mucegai, situată la ultimul etaj al unui cămin din Poşta Veche? Ştiţi oare cum este să-ţi pui fundul într-un SUV luxos, cu scaune încălzite şi care nu simte miile de găuri din asfalt, în loc să mergi la servici/scârbici înghesuit ca un chibrit într-o “rutieră” jegoasă?

Întreb toate acestea pentru că Moldova nu este doar săracă, amărâtă şi depopulată. Nu! Moldova are oameni putred de bogaţi, oameni care nu au nicio problemă financiară. Aceştia sunt o minoritate, în mare parte vorbitoare de limbă rusă, formată din inşi ce par o castă, adevăraţi unşi ai Domnului. Ei bine, indivizii respectivi conduc cu adevărat ţara. Fie că intră sau nu în politică, fie că sunt sau nu la vedere, de fapt şi de drept, ei trag iţele în Moldovioara mea. Ei au strâns averi obscure pe vremea lui Gorbaciov, Snegur; au continuat să se îmbogăţească pe timpul lui Lucinschi; nu au avut nicio problemă, ba chiar le-a mers şnur cu Voronin; sunt ca în sânul lui Dumnezeu şi astăzi, pe vremea domnului Vlad Filat.

Aşadar, au trecut anii, însă în Moldovioara aceiaşi oameni sunt bogaţi şi cam aceiaşi oameni sunt săraci. Bogătanii au Moldova lor, absolut paralelă cu Moldova săracă. Republica of-of-of Moldovioara a ajuns ca o ţară din America latină: împărţită în foarte bogaţi şi foarte săraci. Bogaţii Moldovioarei sunt periculoşi(având în vedere trecutul lor semi-mafiot) şi lipsiţi de patriotism: ei îşi ţin banii în conturi elveţiene, odraslele în şcoli britanice, bolnavii în spitale austriece. În orice clipă sunt în stare să-şi ia tălăşiţa dacă miroase a fum. În aceste condiţii, starea de sărăcie lucie şi bogăţie ultra-luxoasă în care este împărţită societatea le convine de minune. Pentru ei nu contează cine este la putere, contează ca săracul să fie ţinut în sărăcie, iar prostul în prostie. Atât. Neamul meu să trăiască, iar după mine şi potopul.

În virtutea profesiei, care mă aruncă în tot felul de locuri, m-am intersectat şi cu bogătanii Moldovioarei. Mamă, mamă, au nişte haine, nişte maşini, de ţi-e jenă de luxul pe care îl afişează. I-am auzit vorbind despre sărăcie. Eram într-un restaurant şi nu ştiu cum a început un fel de confesie: “ştii, spune un fanfaron îmbrăcată în Armani de sus până jos, uneori merg în maşină (un SUV de vreo 50 de mii de euro) şi mă uit la cei din rutiere, îi văd că se uită la mine, iar eu întorc capul ca să nu observe că i-am văzut. Dar chiar şi aşa mă simt urmărit de privirile lor”. Auzi, atitudine?! Credeţi că este ruşine? Nu, este mai curând un sentiment de scârbă. De parcă săracii ar fi leproşi…

Nu sunt comunist, totuşi nu-mi place să văd oameni atât de bogaţi într-o ţară atât de săracă. Poate dacă eram un german de rând, căruia nu îi este frică de ziua de mâine pentru că are “di tăti”, nu aveam nicio problemă cu bogătanii germani. Însă vin din cea mai săracă ţară din Europa, o ţară în care nu ai voie să fii putred de bogat, în condiţiile în care restul sau poate resturile abia îşi târâie ţoalele după ei. Cu alte cuvinte, nu aş avea o problemă cu oamenii super bogaţi, dacă ar exista o clasă de mijloc reprezentată de oameni simpli, muncitori, dar care trăiesc binişor şi bine. Într-o ţară normală, săraci sunt doar cei care nu vor să muncească, cei leneşi la minte. În Moldova poţi fi harnic, deştept, însă este suficient să fii corect şi ajungi să trăieşti la limita sărăciei. Moldova nu este o ţară normală!

Jurnaliştii de cur’te

Doamna Alina Radu de la Ziarul de Gardă mă invită să tratez în continuarea subiectului abordat în postul de mai jos şi problema jurnaliştilor de cur’te. Îmi spune pe facebook, “astept un text si despre presa de curte, mai ales televiziunile, care tare mai fac partizanat.” Are dreptate. Moldovioara este plină de jurnalişti de cur’te. Dar cum bloggerii de cur’te nu au apărut din ziua în care AIE s-a înscăunat pe grumazul nostru, nici jurnaliştii din aceeaşi tagmă nu sunt de ieri, de azi. Există însă câteva deosebiri: în primul rând, fenomenul este în prezent mai pregnant! Sunt parcă mai mulţi jurnalişti, care mai au un pic şi îşi agaţă de gât anunţul: “mă angajez la cur’te”. Şi încă ceva, pe vremea comuniştilor jurnaliştii de cur’te credeau că ceea ce zic este corect şi bine. Făceau gazetărie nu doar pentru bani, ci şi din convingere. Ei îşi asumau partea pe care o alegeau şi, deşi unui om normal la cap i se părea o demenţă, considerau albul negru pentru că… asta spunea Vlad. Nu, nu domnul Vlăduţ de astăzi, alt Vlad, Vlad cel bătrân, tovarăşul Vlad.

Unii dintre jurnaliştii de cur’te de ieri s-au profilat, au încercat să-şi schimbe imidj-ul. Erau în simbrie la comunişti, astăzi sunt cică independenţi. Bravo lor, nu-i judec, la fel cum nu o să judec o prostituată pentru munca ei. În cele mai multe cazuri o prostituată nu are de ales şi este obligată să profeseze cea mai veche meserie. Dar eu vreau să vă vorbesc despre jurnalişti de cur’te din ziua de astăzi, pentru că mi se par de un cinism grotesc, un cinism ce-mi aduce a patologie. Boala asta se numeşte vedetism. Nu sunt bătrân în meserie. Mă consider chiar un june. Nu am decât 10 ani de când îmi câştig pâinea astfel. Totuşi, îmi permit să fac comparaţii cu vremea mea. Pe vremea mea, studenţii facultăţilor de jurnalism sau cei care voiau să se angajeze într-o redacţie intenţionau să facă ceea ce se numea “gazetărie”. Adică muncă de jurnalist clasic: vorbitul cu sursele, aflarea informaţiilor, scrisul reportajelor, găsirea personajelor neaoşe şi alte aspecte descrise în orice manual de ziarist. Îi şi vedeai ca pe nişte albinuţe care scriau la tv, la ziar, la agenţie, făceau reportaje radio. Aveam ştiri interesante, diversificate. Spre deosebire de acele timpuri nu foarte depărtate, astăzi, aspiranţii la un post de jurnalist vor să se facă… prezentatori TV. Pentru ei nu contează că pot ajunge jurnalişti de cur’te, de fund, de lins, de pat. Ei sunt în stare de orice ca să-i vadă lumea la televizor. Chiar şi după explozia de televiziuni din Chişinău avem mai mulţi prezentatori de câţi are nevoie Moldovioara. Ei bine, aceşti oameni de curte (mi-e jenă să le zic jurnalişti de cur’te) sunt mult mai periculoşi decât jurnaliştii de cur’te pe care îi cunoşteam.

În primul rând bubuie prostia din ei. Nivelul a ceea ce vedem la televizor în Moldovioara a coborât atât de mult, încât te întrebi dacă se poate şi mai jos? Pe vremuri redacţiile erau adevărate şcoli. Erai privit cu respect în funcţie de redacţia prin care ai trecut. Dacă aveai ceva talent şi dorinţă de a învăţa puteai fi modelat de Val Butnaru, puteai să ajungi la Vlad Bercu, puteai să fii învăţăcelul lui Vasile Botnaru. Mai exista şi una dintre cele mai tari şcoli de ştiri/reportaje de televiziune – PRO TV. Jurnalismul moldovenesc s-a schimbat şi a produs câteva paradoxuri de necrezut. Astăzi există mai multe televiziuni, dar mai puţine redacţii. Astăzi avem mai mulţi oameni angajaţi în presă, dar mai puţini jurnalişti. Astăzi avem mai multe articole, dar mai puţine ştiri adevărate, mai puţin conţinut. Site-urile de ştiri se canibalizează, fură unii de la alţii. Puţini vor să mai facă pură gazetărie, mulţi vor să facă doar prezentare. Ştiţi ce, nu am nicio problemă cu ei, facă ce vor! Orice agarici poate să se facă prezentator, dar vă rog din suflet, nu-l numiţi jurnalist! Am o mare, uriaşă, gigantică problemă cu cei care nu fac distincţia dintre o faţă vorbitoare şi un jurnalist sadea. Regula este următoarea: un jurnalist poate ajunge la un moment dat faţă vorbitoare, invers – mai greu spre imposibil!

ps: Săptămâna asta am primit o veste foarte tristă din Moldova. Un foarte bun, documentat, experimentat jurnalist pe probleme economice, Nadine Luchian, a plecat în lumea celor drepţi şi buni. O pierdere foarte mare pentru breaslă şi pentru cine a intrat cel puţin o dată în contact cu Nadine. De ce pleacă pe lumea cealaltă jurnalişti de valoare? Amintesc aici şi de regretatul Enache. Oare cine îi vor putea înlocui? Câţi dintre junii jurnalişti de la Chişinău vor să facă jurnalism economic? Câţi dintre jurnaliştii de cur’te de la Chişinău pot face deosebirea dintre un punct procentual şi un procent? RIP Nadine Luchian.

Atacurile raider nu există, domnu’ Vlad!

Mă deranjează un lucru: faptul că domnul nostru Vlad Filat este atât de pornit împotriva acestui aşa-zis fenomen. Eu zic că un premier ar trebui să aibă alte priorităţi, unele care ţin de viaţa cetăţenilor şi apoi să se intereseze de soarta companiilor private. De fiecare dată când îl văd pe domnul Vlad atât de cocoş, ameninţându-i pe aşa-numiţii “atacatori raider”, mă umplu de nervi: de ce nu este la fel de rău cu adevăratele probleme ale ţării?! Dar să vedem mai întâi ce înseamnă “atac raider”? În primul rând, este o invenţie sută la sută a actualilor guvernanţi. Căci, nu-i aşa, până acum nu aţi auzit de tâmpenia asta. În al doilea rând, este o exprimare pleonastică, pentru că “raider” înseamnă deja, din engleză, incursiune, atac. Când zici “atac raider” este ca şi cum ai zice banca se află sub un atac atac. Ce prostie! Dar cum vă închipuiţi că are loc un “atac raider”? Numele pompos induce publicului ideea că nişte mascaţi coboară din dubiţe, dau buzna în bancă şi fug cu saci de bani. Ca’n filme!

În realitate lucrurile sunt mult mai plicticoase. După cum ştiţi, băncile sunt deţinute de acţionari. De multe ori aceştia se războiesc pentru a fur’lua acţiuni unii de la alţii. Un exemplu, să zicem că un magazin are câţiva acţionari care deţin un total de 100 de acţiuni. Într-o zi, însă, AGA(Adunarea Generala a Acţionarilor) decide să dilueze acţiunile, adică să bage pe piaţă şi alte 50 de acţiuni în afară de cele 100. Numai că Gică Contra nu va primi nicio acţiune în plus. Până la diluare avea 25 la sută dintre acţiuni, după ce numarul total de acţiuni a ajuns la 150 nu are decât, să spunem, 10 la sută. Acest lucru este posibil, mai ales când ai la dispoziţie o justiţie absolut coruptă. Chiar dacă Gică Contra va merge în instanţă riscă să piardă şi cele 10 la sută, pentru că judecătorului i s-au uns creierii cu ceva bancnote verzi. Aşadar, nici urmă de atac, nici urmă de raider. O invenţie de prostit lumea, care oricum nu înţelege nimic. Boborul vede doar faptul că Filat s-a supărat pe “atacatorii raideri”, că a promis să-i facă una cu pământul, că este un tătuc ce îi protejează pe cei slabi. Greşit. Filat alege o parte şi se implică în nişte disensiuni economice. De ce-l tunde pe domnul Vlad o luptă dintre acţionari? Cum decide domnul Vlad dacă este vorba de un atac ori un simplu proces în care sunt implicaţi nişte acţionari? Singura lui treaba în aceste chestiuni total private este să elimine corupţia din justiţie. Atât!

Domnul Vlad trebuie să se îngrijească de alte atacuri, mult mai grave şi mai importante pentru cetăţeni. Un atac au suferit recent toţi moldovenii căre vor trebui să plăteasca mai mult pentru poliţa medicală deşi nu vor beneficia de nimic în plus. Dimpotrivă, când ai o problemă de sănătate totul este contra plată! Pentru ce mai cumpără poliţe, săracii moldoveni? Un alt atac au suferit moldovenii care zboară cu avionul: inexistentele zboruri low-cost au fost sistate oficial. Mare bătaie de joc, mare metodă de tâmpit populaţia. Domnul Vlad a promis în campanie electorală curse low-cost, dar în loc să se gândească la expaţi, se îngrijeşte de acţionarii diferitor bănci. Un atac la morală şi la bunul simţ a avut loc în parlament(cu literă mică!), unde puţin a lipsit ca deputaţii să-şi dea la gioale. Nesimţiţii! Oare deputaţii au fost aleşi ca să practice arte marţiale? Şi cel mai dezastruos atac este cel împotriva propriilor noştri copii, pe care îi ţinem în mare mizerie, în Lagăre de Exterminare, adică centrele pentru copii care ar putea avea tuberculoză. Mă adresez colegilor jurnalişti, nu-l mai băgaţi în seamă pe domnul Vlad, când se răsteşte din jilţul său comod şi îi ameninţă pe “raiderişti”. Aceşti atacatori şi aceste atacuri nu există, sunt nişte probleme private, care într-o societate civilizată nu reprezintă o prioritate guvernamentală!

Scrisoare deschisă miilor de ONG-uri moldoveneşti!

Stimaţi membri ai organizaţiilor, asociaţiilor, cluburilor, coaliţiilor neguvernamentale de tot neamul, am o propunere şi, în acelaşi timp, o solicitare. Caut o organizaţie non guvernamentală, care să se implice într-un proces împotriva statului moldovenesc. Din punctul meu de vedere procesul este cu sorţi de izbândă sută la sută!

Să vă spun despre ce este vorba: vinieta pentru şoferii care intră în Moldova cu numere străine. Cu alte cuvinte, moldovenii plecaţi trebuie să plătească atunci când vin acasă doar pentru că nu au maşinile înmatriculate în ţărişoară. Ce reclam? În primul rând, vinieta este mai scumpă. În România – 28 de euro pentru an. În Moldova – 25 de euro pe o jumătate de an. În al doilea rând, vorbim de o dublă taxare. În prezent, există deja în Moldova o taxa de drum. O plătiţi atunci când alimentaţi cu benzină ori motorină, taxa fiind inclusă în preţul carburantului.

Cel mai grav este, după părerea mea, faptul că moldovenii plecaţi sunt discriminaţi pentru că vor trebui să plătească această vinietă blestemată. Ce vreau să propun! Poate oare iniţia cineva o procedură judiciară împotriva statului moldovenesc? Pot garanta că un astfel de subiect ar fi de interes major în special pentru jurnalişti, adică veţi avea cu siguranţă acoperire mediatică. Eu vă pot ajuta absolut gratuit în acest demers, evident, de la distanţă. Deci, cine se bagă? De altfel, am trimis nişte mailuri la ONG-urile de profil şi am primit un prim răspuns. Nu vă bucuraţi, dragi moldoveni expaţi, e un refuz! Iată-l, îl redau cu exactitate:

Bun gasit dle Cojocari,

am examinat propunerea/solicitarea DVS la sedinta de ieri. Intelegem situatia si suntem de acord ca este o problema, ce afecteaza numeroase persoane. Tinem insa sa va comunicam ca din pacate nu putem prelua astfel de caz/situatie deoarece astfel de probleme nu se regasesc in domeniile noastre prioritare precum si din cauza ca programul avocatilor/juristilor nostri este plin. Or, pentru o implicare eficienta este nevoie de timp suficient, de care noi din pacate la moment nu dispunem.
Asi fi fost bucuros sa va recomandam o alta organizatie dar sincer sa fiu nu stiu daca avem organizatii care sa se ocupe de astfel de probleme. O alta idee ar fi sa contactati un avocat sau un birou de avocati.
Sper sa ne auzim/vedem si cu alte ocazii.

Cu respect,
Ion Manole

Of, Viorică, te-au vândut pe o nimică

A fost vândută Viorica, Viorica Cosmetic. Un nume uşor cacofonic, dar totuşi un nume. Mai ales pentru moldoveni. Întrebarea care se impune în aceste caz este de ce? De ce a trebuit să fie vândută Viorica? De ce aţi vândut-o, flămânzilor, căpcăunilor de la putere?

Cifrele acestei afaceri sfidează logica business-ului şi a bunul simţ. În primul rând, vorbim de numărul impresionant de moldoveni care cunosc brandul, respectiv au încredere în el. Căci atunci când cumperi o întreprindere, o linie de producţie, nu achiziţionezi nişte aparate, dar şi un nume cu renume (dacă mi se permite jocul de cuvinte). Lumea dă bani pe produsele de la Viorica pentru că ştie: sunt produse moldoveneşti, ieftine, dar foarte important, de nădejde. Spre deosebire de turcismele şi chinezismele, care au invadat piaţa şi ne pun în pericol sănătatea. Deci, de ce nimeni din ministerul Economiei de la Chişinău nu a pus un preţ şi pe marca înregistrată Viorica Cosmetics? Incredibilă lipsă de simţ practic, căci, din punct de vedere al marketingului, marca înregistrată este lucrul cel mai de preţ al companiei vândute pe 51 de milioane de lei moldoveneşti. O nimică toată.

Altă cifră care ne suprinde este profitul companiei. Nu ştiu dacă vă este cunoscut faptul că Viorica, până şi pe criză, a făcut bani buni. Venitul  din vânzări (profitul) scos în 2011, un an în care toată Europa a suferit de pe urma seismelor economice, a fost 17 milioane de lei. Nici mai mult, nici mai puţin. O simplă aritmetică de clasa a doua ne arată că noii patroni nu trebuie să schimbe nimic în fabrică, doar să aştepte 3 ani pentru ca investiţia să li se amortizeze. O afacere cum nu se poate de bună, în condiţiile în care, în recesiune, orice om de afaceri îşi face cruce cu ambele mâini când banii se întorc după 6-10 ani. În schimb, cumpărătorul Vioricăi este asigurat. După trei anişori banii pot să vină gârlă, el o să-i întoarcă doar cu lopata. Ce afacere idioată a Guvernului de la Chişinău! In-cre-di-bil!

Bine, bine, veţi comenta voi, susţinătorii orbi ai acestor nesătui de la putere, dar nu se ştie dacă Viorica va avea profit în continuare, căci roata se poate întoarce. Vă dau dreptate. Mai ales că deocamdată nu-mi este clar dacă noul patron chiar îşi doreşte să menţină vie una dintre puţinele întreprinderi moldoveneşti care aducea bani ţărişoarei. De pildă, poate foarte simplu să-i dea pe angajaţi afară, să vândă la fier vechi utilajele, să ridice nişte bloculeţe pe cele 4.5 hectare de teren, să transforme clădirea companiei într-un alt bloc de birouri, iar toate acestea îl vor umple de bani. Experţii imobiliari susţin că doar terenul şi clădirea ar face cel puţin 61 de milioane de lei. În aceste condiţii, cine îl poate încurca pe noul acţionar majoritar al Victoriei să o falimenteze, să trimită oamenii în şomaj şi să transforme un brand cunoscut într-o “afacere imobiliară de succes”? Deştepţii din Executivul ţării s-au gândit oare să pună niscaiva condiţii cumpărătorului? Incredibilă fâstâceală şi lipsă de viziune guvernamentală!

Apropo de fâstâceală? Este strigătoare la cer atitudinea celor din Guvern. Chiar ne consideră de proşti? Aceşti domni pe care îi plătim să ne facă viaţa mai uşoară au decis că noi, moldovenii, cei care i-am pus în fotoliile lor comode, nu avem dreptul să ştim cine este cumpărătorul Viorica Cosmetic. De ce? Pentru că avem o clauză de confidenţialitate în contract, fu răspunsul absolut năucitor. Cuuuuuuum? Voi ne vindeţi bunurile şi nu avem voie să ştim cine a dat doi bănuţi pe ele? Este inadmisibil ca să acceptaţi clauze de confidenţialitate atunci când efectiv vindeţi ţara, stimabililor! Domnule ministru Lazăr, nu-i mai luaţi de proşti pe moldoveni, nu-i mai trataţi ca pe nişte nimicuri şi nu mai faceţi afaceri păguboase în numele lor! Este şocant să vezi bătaia de joc şi să-ţi dai seama că pe hămesiţii din Guvern îi doare în cot de părerea ta. Cum aşa? Nici în al doisprezecelea ceas, când presa a aflat pe surse numele cumpărătorului, să nu ne confirme identitatea acestuia? De ceeeee? Cum vă permiteţi, lihniţilor? Incredibil tupeu şi mare meşteşug de tâmpenie a cetăţenilor.

Domnule prim-ministru Filat, dumneavoastră nu aveţi cum să nu cunoaşteţi dedesubturile acestei vânzări. Dacă nu faceţi nimic, dacă nu zădărniciţi afacerea, atunci să ştiţi, riscaţi ca peste 10, 15, 20 de ani să repetaţi soarta domnului Adrian Năstase. În această ordine de idei vă întreb, cum vă veţi simţi în situaţia de a fi primul premier moldovean ce va fi intrat la puşcărie pentru acte de corupţie? Căci, domnule prim-ministru, este deranjant să vezi cum ni se toarnă gogoşi când sunt vândute cele mai profitabile companii ale statului. Citiţi cu atenţie declaraţia domnului Tudor Copaci, directorul Agenţiei Proprietăţi Publice, referitor la Viorica: „Este o întreprindere profitabilă, însă aceasta are nevoie de investiţii pentru modernizarea procesului de producţie, dar şi a creşterii calităţii managementului corporativ”. Okey, dar de ce nu face actuala conducere acest lucru? Este o stupizenie să vinzi ceva ce produce bani pe care să-i investeşti anume în modernizare şi în creşterea calităţii. Şi apoi, n-am auzit ca noul acţionar majoritar să se fi obligat la investiţii masive, culmea, nici n-am auzit ca statul să fi introdus o astfel de condiţie în contractul plin ochi de clauze de confidenţialitate. Ce mai urmează, domnilor Filat şi Lazăr? Franzeluţa, Bucuria, Cricova? Nu m-ar mira. Am văzut că Aeroportul Internaţional din Chişinău ar putea fi concesionat. Terminalul de la Giurgiuleşti este şi el în mâini bune… private. La sfârşit am şi eu un sfat, după ce vindeţi toată Moldova, nu uitaţi să daţi mâncare la câini, să închideţi geamurile ca să nu se facă curent în ţărişoară şi să stingeţi lumina. Vă mulţumim că ştiţi să administraţi ţara atât de profitabil… pentru conturile domniilor voastre. La revedere! Ne mai vedem pe la alegeri.