Discriminarea și rasismul se educă…

M-am convins de asta. Copiii ajung rasiști datorită nouă, adulților. Nasol este că dacă încerci să fii tolerant acasă, cu copilul tău, societatea o să-l expună la tot felul de chestii. De exemplu…

Aud vorbind doi copii. Se certau.

– Ești ț..gan. Să știi, nu mă mai joc cu tine.
– Ba nu sunt ț..gan.

Merg mai departe și mă fac că nu bag în seamă discuția.

– Tati, ce înseamnă ț..gan?

Natalia a auzit-o și este curioasă. Înainte de a veni cu o explicație, am vrut să aflu ce știe și ce crede ea.

– Nati, dar tu ce știi despre asta? Ca să știu de unde să încep, am întrebat-o io.
– Ți..gan, este atunci când fumezi, îmi spune ea.
– Deci toți cei care fumează sunt ți..gani, plusez io.
– Nu, doar unii, care aruncă țigările pe jos. Continue reading…

Raiul românesc

Discutam cu un tip, un străin. Are vreo 50-60 de ani, greu de ghicit vârsta. A venit în România să facă afaceri. Conduce o firmă uriașă, cu milioane de euro în conturi.

Din fotoliul său, de pe poziția sa plătită lunar cu zeci de mii de euro România se vedea ca un început de rai. Omul îmi raporta extrem de deranjat că nu înțelege de ce românii sunt nemulțumiți și că ar trebui să își iubească țara. Că România are una din cele mai mari creșteri economice. Zicea, să avem răbdare că o să se simtă și la populație. În curând, foarte curând. Termenul înaintat de el – 10 ani.

Argumentul său era că acum 20 ani venise în România prima data. Apoi a revenit pentru afaceri după alți zece ani și a găsit o altă țară. Una în dezvoltare, cu oameni prosperi, cu firme care cresc ca Făt Frumos din poveste, cu un PIB ce se umflă ca drojdia… Și tot așa.

Salariile mici? Pfff, ce prostie. Nu sunt mici, mă asigura omul. Cu 100 de lei Continue reading…

Câți copii să faci în ziua de azi? Kate și William au deja 3!

sursa foto: foxnews.com

Urmăream la televizor știrile despre familia regală britanică, de fapt, despre Kate și William. Mă uitam că au trei copii. Trei, fraților!!! O familie frumoasă, cu trei copii. Și m-a apucat invidia. Pe bune.

Principiile mele de viață îmi dau ghes să nu fiu invidios. Dar aci este o excepție. Nu-i invidiez pentru statutul social, stabilitatea, popularitate, regalitate, haine, frumusețe, mașini, avioane și alte chestii. Lucruri minore. 🙂

Altceva mă roade. Faptul că au trei copii. Este o invidie bună, albă, pufoasă ca păturica aia cu care l-au învelit pe bebelușul scos în fața maternității.

Cuplul are 3 copii și Dumnezeu știe dacă se opresc aici. Poza este veche, bebelușul nu a apărut deocamdată în poze de familie. 🙂

Io am crescut într-o familie cu 4 copii, iar ideea de familie mare îmi place la nebunie. Aș vrea și io să am trei, patru, cinci copii. O familie mare, copii mici, cu muci, murdari de suc și alergând prin toată casa cu piciorușele golașe.

De ce nu-i fac? Din aceleași motive pentru care foarte multe familii din Europa se opresc la unul sau la doi copii. Așa că îi invidiez și îi admir deopotrivă pe Kate, pe William. Sunt cu doar 3-4 ani mai mari ca mine, dar ei au deja 3 copii.

Îmi doresc să-i ofer copilului meu niște Continue reading…

Andrei Gheorghe și lecția de libertate

Cred că eram pe la mijlocul anului 2 de facultate la Chișinău, când profesorul Bohanțov(domnul Bohanțov era înaintat în vârstă, dar mai tânăr la suflet decât toți studenții săi) ne-a zis că ne băgăm picioarele în ele de teorii ale jurnalismului și că ar trebui să mergem sus. Sus era laboratorul nostru de jurnalism. Aveam acolo una sau două camere, un televizor, un casetofon… Pe noi ne interesa televizorul de data asta și o emisiune ciudată.

”Se numește 13/14, este cu un tip, Andrei Gheorghe, o să vă placă, este cam slobod la gură, dar e liber și asta contează”, ne-a spus bătrânelul Bohanțov, cel mai tânăr dintre toți studenții săi.

”Mergeți cu mine să vedeți emisiunea, lăsăm teoria pentru altă dată. Este un moment important și controversat din media românească”, a adăugat tânărul Bohanțov în timp ce așteptam liftul care ne ducea la etajul 8 sau 9, nu mai țin minte. Domnul Bohanțov mai făcea din astea. Încerca să ne prezinte oameni importanți, oameni care au ce să spună. Voia să ne deschidă mintea, iar noi eram niște ignoranți. Asta eram… Continue reading…

M-au sunat cei de la Metrorex. Cică vor să rezolve problema cozilor la care stau studenții

Am făcut poza asta și am urcat-o pe Facebook. Este de la coada unde se dau abonamentele cu reducere studenților. Se face coadă în fiecare lună, de fiecare dată când se distribuie abonamentele. Am fost surprins neplăcut pentru că în mileniul III, niște tineri, unii dintre ei, probabil, viitoare minți luminate în IT, trebuie să suporte o coadă la care să stea pentru a-și ridica un abonament la Metrou. Mi s-a părut nașpa rău. Lumea a comentat, alții au share-uit.

Povestea are și o continuare. Postarea a fost văzută de cei din conducerea Metrorex, inclusiv de directorul general al companiei. Am fost sunat de reprezentanții Metroului din București pentru a mi se spune că ei știu de această problemă. Mai mult, directorul general al Metrorex promite să vorbească personal la ministerul Educației ca să primească nu știu ce liste cu studenți și poate se face treaba online! Doamne ajută! Continue reading…

Cum să trăiești până la 90 de ani? Secretul longevității bunelului meu(Vlogul de luni este de vorbă cu bunelul)

Ieri vă spuneam că bunelul meu, Profir, a împlinit 90 de ani. O vârstă uimitoare, rotundă, frumoasă.

Să trăiești 90 de ani, să vezi cu ochii tăi Războiul Mondial, să supraviețuiești regimului comunist sovietic… Mi se pare impresionant. Dar cum să ajungi până la 90 de ani?

Bunelul, cel care a muncit o viață la fermă, a trăit la țară, a avut nenumărate animale, a lucrat pământul(el zice pomânt), poate că deține secretul longevității.

Ieri, după ce l-am felicitat(din păcate, prin apel video), după ce i-am urat încă 90 de ani, l-am întrebat care îi este secretul? Mi-a zis simplu, după câteva secunde de gândire: ”să muncești”. Nu este prima dată când îmi spune asta.  Continue reading…

Bunelul meu împlinește astăzi 90 de ani!

S-a născut în 1928, într-o zi friguroasă de februarie. Pe 4 februarie. Pe vremurile acelea, iernile din Nordul Basarabiei își meritau numele. Cu viscole, cu nămeți cât casa și friguri de îngheța găina în coteț. Asta dacă ar fi să-l cred pe bunelul. Dar nu aș avea niciun motiv din lume să nu-l cred. Pentru că bunelul meu, Profir, este cel mai cinstit oameni din câți cunosc și din câți există. V-am mai povestit, aici, pe blog, despre el.

În ziua în care s-a născut, acolo, în satul cu nume de cușmă, Cușmirca, era… România. Bunelul s-a născut și a copilărit în România, apoi și-a trăit viața în Uniunea Sovietică. Astăzi își trăiește bătrânețile în Republica Moldova, un fel de țară, cea mai săracă din Europa, dar cu oameni minunați.

Bunicului Pofir îi spunem bunelul. Îmi place cum sună. Nu vi se pare un cuvânt frumos și plin de dragoste? Îl definește pe Profir, cel care astăzi face 90 de ani. Cel care mi-a fost singurul bunel toată viața, iar acu este străbunel pentru Natalia!

La 90 de ani, bunelul Profir este un om cu mintea limpede, chiar dacă picioarele nu-i mai sunt ușurele. Bunelul este un om care a trăit istoria și care mi-o povestește încet, bătrânește, ori de câte ori am ocazia să-l întreb. Dar nu este istoria pe care o învățăm la școală. Ci istoria vieții sale. Cea trăită sub regimuri, sub comuniști, sub democrați, în Cușmirca sa natală.

Am un filmuleț scurt cu bunelul. Un vloguleț micuț. O să-l vedeți și o să-l ascultați cum vorbește. Apropo, folosește unele cuvinte pe care nu le-am auzit decât la el și, cred eu, cu el se termină. Nu-mi amintesc prea multe, dar las trei aici, ca să le știe și google:

Pomânt – pământ;
Șanti – și apoi, așadar;
Untdelemn – ulei.

Mâine vin cu vlogul. Acum spun doar atât: La mulți ani, bunele! Ești minunat! Ești unic! Nu știu câți oameni ca tine mai sunt pe pomânt.

Nesimțirea provoacă miopie

Două seri la rând îmi găsesc locul de parcare ocupat. Na, când plătești la primărie un loc și vii seara acasă, iar apoi parchezi la mama naibii, te cam ia cu spume. Sunt genul de om care nu ridică ștergătoare. Mi se pare o mârlănie. Nu am chemat nici poliția pentru că am făcut-o în zadar în două rânduri și… nu s-a întâmplat nimic.

Odată nu s-a întâmplat nimic chiar dacă a venit șoferul mașinii în timp ce poliția era acolo. Polițistul i-a dat… un avertisment verbal. Nu avea chef să completeze formulare și l-a avertizat pe șofer că data viitoare o să-i dea nanana.

Chiar dacă regulamentul aprobat de Consiliul Local spune că locul tău de parcare este al tău 24 din 24, personal nu am pretenția asta. Deși plătesc, mi se pare logic să parcheze oricine vrea cât nu sunt io acasă. Nu vreau să fiu absurd. Dar totul până la un punct. Bă, dacă ai parcat și vezi că locul este plătit de un prost la primărie, că prostul dă bani, fii bun și lasă-ți un număr în geamul mașinii. Este de bun simț să fie numărul de telefon la care să și răspunzi. E ca o cutumă. O lege nescrisă. Continue reading…