Antrenorul

Imaginea asta m-a surprins, dar m-a și emoționat. L-am urmărit pe om cu sufletul la gură. Este un antrenor special. Unul din cei mai buni antrenori pentru copii din câți am văzut.

Spun asta deși nu-l cunosc. L-am urmărit doar de câteva ori la Centrul Național de Tenis din București.

Criteriul meu de bază, când vorbesc de antrenorii pentru copii, este relația cu ăștia micii.

Să vă spun de ce. Cine are copii, cine a interacționat cu ei mai mult de o oră, știe cât de greu este să-i convingi să facă imediat ce trebuie, nu ce vor. Abordarea trebuie să fie altfel. La ei nu funcționează ceea ce merge în cazul adulților. Dacă nu ai găsit drumul spre inimile lor, nu ai nicio șansă să ajungi la creier!

Iar tipul reușea să-i facă pe copii să alerge, să lovească mingea, să sară. Asta deși… nu avea picioare.

L-am privit fascinat.

Mânuia căruțul cu lejeritate, iar copiii se lipeau de el imediat. Continue reading…

Generația de astăzi…

Stăteam lângă niște copii de liceu și, cât o așteptam pe Natalia, a trebuit cam un sfert de oră să-i ascult.

Liceenii trăncăneau, iar eu mă gândeam la toți cei care se plâng că nu va mai avea cine să le plătească pensiile. Că tinerii din generația nouă nu sunt buni de nimic. Că pe vremuri se făcea carte. Că s-a zis cu România… Și tot așa.

Ei bine, ce puteau vorbi acei copii… Bre, șoc și groază. Nu am pomenit așa ceva! Continue reading…

Sportul pe care Natalia l-a făcut de 3 ani: Baletul! (VLOG)

Primul sport pe care l-a făcut Natalia când a început să înțeleagă, să meargă bine, să se coordoneze(de la 3 ani) a fost… baletul. Veți spune că nu e un sport, că e dans, dar greșiți. 🙂 Exercițiile de balet sunt atât de complicate și dificil de executat, că 99 la sută din populația lumii ar pica leșinată după primele minute de antrenament. 🙂

 

Nu vorbesc de elasticitate, mobilitate, deși sunt esențiale. Pur și simplu. este de-a dreptul greu.

Știam despre balet foarte puține lucruri până să se apuce Natalia. Chestii atât de elementare, că nu le pot numi cunoștințe. Știam de Balșoi, de Maia Plisețcaia și fusesem de câteva ori la spectacole de balet, dar nu eram un mare fan. Asta până am văzut cât de mult se muncește și ce frumoase sunt rezultatele. Natalia m-a învățat toate astea.

 

Am dus-o, cum spuneam aici, ca să-și întărească musculatura. Avea nevoie de picioare puternice, după ce a trecut prin niște kinetoterapie de la vârstă mică. Rezultatul a fost foarte frumos. Dacă face șpagatul? Da, face. Dar nu asta este cel mai important.  Continue reading…

Programul nostru de seară

Când ajung acasă, Natalia lasă totul baltă. Dar absolut totul. Îmi sare în brațe și… începem. Programul este stabilit la secundă.

Nici Trump nu are un asemenea program atât de bine structurat. Totul este bine pus la punct. Mai întâi spălat, mâncat, schimbat… Pentru activitatea asta am la dispoziție fix 15 minute. Ca la pușcașii marini, nimic în plus.

Când sunt gata, oricât de dificilă mi-a fost ziua, trebuie să fac față asaltului. Că Nati are energie, nu glumă.

Programul nostru de seară include: Continue reading…

Ziua în care Natalia a mai crescut un pic

Acum o săptămână mergeam de mânuță spre școală. Natalia s-a oprit brusc în loc. Presimțeam că urmează o discuție din aia. Adică interesantă, ca de la adult la copil. Copilul eram eu:
– Ce s-a întâmplat, Nati?
– Tati, nu-i așa că sunt mare și pot să fac multe lucruri singurică?

Așadar, rolul de adult era ocupat. Nu aveam cum să câștig dezbaterea asta, dar am încercat:
– Depinde, Nati! Pentru anumite lucruri ești deja mare, pentru altele…
– Tati, eu știu pentru ce sunt mare, mi-a oprit lamentațiile Natalia. Vreau să nu mă mai duci în clasă.

Nuuuuu. Nu se poate una ca asta. Era plăcerea mea. Să o duc până în clasă. Să o văd cum își pregătește lucrurile. Cum se uită apoi în jur cu ochii ei mari și verzi. Iar copiii o salută. Ea îi salută pe ei. Pe urmă sunt tot felul de pupici și îmbrățișări. Continue reading…

Cum scap de electrocasnicele vechi din casă? Unde le duc? Ce fac?

– Vitalie, cum aș putea să scap de mașina de spălat din casă? Unde să o duc?, mă întreabă o colegă.
– Dar ce are, dragă?
– Păi, am cumpărat una nouă și de asta veche vreau să scap.

Nu este prima dată când mă întreabă cineva ce face cu electrocasnicele vechi. Semn că este o problemă general valabilă. Ce fac cu frigiderul, televizorul, mașina de spălat, aerul condiționat pe care le înlocuiesc cu aparate noi? În acest articol vă dau câteva sfaturi utile în acest sens. Deci, să vedem.

Știu. Prima idee care îți vine în cap, este să duci aparatul la ghenă, să-l abandonezi acolo și te-ai spălat pe mâini. Doar că există două probleme. Unu, de conștiință. Pentru că într-o lume plină de gunoaie tu ți-ai adus aportul perfect la poluare. Un aparat electronic, electrocasnic abandonat e o sursă uriașă de poluare. Felicitări, ai mai omorât un pic planeta, inclusiv pe tine. Doi. Riști să fii amendat de poliția locală. Amenda este de 500 de lei dacă te-a prins omul legii cu televizorul la ghenă.

Așadar, planul acesta ar trebui să pice. Ok? 🙂 Continue reading…

Prima mea gafă părintească uriașă

Natalia s-a uitat cu multă seriozitate la mine și mi-a zis:

– Tati, trebuie să vorbim.

Io am făcut ochii mari. Nu atât de mari ca ai ei, dar tot m-am holbat speriat. Pentru că nu mă clinteam din loc, m-a luat de mână și m-a dus la canapea:

– Să stăm puțin aici ca să vorbim serios. Te rog să nu te fâțâi și să te uiți în ochișorii mei pentru că vreau să vorbim ceva serios.

În capul meu se activase partea de creier responsabilă de scenarii. Oare ce a făcut? Oare ce am făcut? S-o fi certat la școală cu cineva? A distrus laboratorul de chimie? Vrea să dea la jurnalism(coșmarul meu)? Stop. Ce laborator? Ce facultate? E clasa zero. Deci, să vedem ce treabă serioasă o avea. M-am pus pe ascultat:

– Tati, și-a continuat Natalia discursul, ai promis ceva și nu te-ai ținut de cuvânt. Vreau să spun că asta nu se face copilului tău. Ar trebui să te ții de cuvânt, că eu te-am crezut. Continue reading…

Să le permitem sau nu copiilor să aibă Facebook, Instagram, Vlog, blog?

Eram dator cu un răspuns la o întrebare. E bine sau ba să ne lăsăm copiii să-și facă vlog și cont pe rețelele sociale? Mai jos este părerea mea. Una pur subiectivă, bazată pe observații personale. Vă rog să o luați ca atare.

În primul rând, este greu să găsesc un răspuns fără echivoc la o asemenea întrebare. Știu doar că nu există nimic bătut în cuie și răspunsul depinde de fiecare părinte, de fiecare copil în parte. Unii părinți vor fi speriați de noile ”realități” virtuale și extrem de precauți în a lăsa copiii de capul lor acolo. Îi înțeleg și au perfectă dreptate. Când ești mereu la muncă, rupt de oboseală și plin de treburi, nu-ți prea arde să-ți iei încă o responsabilitate pe cap. Cea de a vedea ce a mai făcut copilul tău pe vlog, blog, Facebook, Instagram… Și cine știe câte rețele sociale o mai fi.

Cei care îi învinovățesc pe părinți că sunt prea refractari, că nu sunt în pas cu timpurile, că au rămas în urmă, ar trebui să-și muște un pic limbile. Nu e chiar așa.

Dacă vă întreb de ce nu aveți Snapchat, cu ce se mănâncă și de ce nu vă faceți – o să vă uitați la mine cruciș. Ce vreau să zic? Fiind protector, așa cum îi cade bine unui părinte, este absolut normal ca un adult să fie îngrijorat de activitatea online a copilului său.

Pentru că există multe, foarte multe pericole. Fără să știe, un copil poate discuta online cu niște cretini care pot avea niște intenții teribil de nenorocite. Pe de altă parte, un copil îi poate expune pe părinți la, să zicem, niște belele. Să fotografieze/filmeze prin casă, să arate lumii ce bunuri de valoare există acolo. E o invitație pentru persoanele care așteaptă astfel de ponturi.

Deci, pericolele sunt multe și îi înțeleg pe cei care spun un NU răspicat și au tăiat din start orice intenție a unui copil de a avea vlog, blog, Facebook, Insta și alte chestii populare printre copiii/adolescenții de 8-9-10 ani. Io văd partea plină a paharului, dar și avantajele de a lăsa copiii să se exprime online. De ce? Continue reading…