Eram în parc. Natalia cu ochii verzi se juca împreună cu niște copii. De ”gașca” lor s-a apropiat o altă fetiță. Mi-am dat seama că este ceva în neregulă când am văzut că toți copiii au început să-și strângă jucăriile și să plece de acolo. A rămas doar Natalia și fetița nouă. Jocul nu mai decurgea la fel de plăcut ca înainte. Natalia voia să facă o chestie, de pildă să treacă pe tobogan, iar fetița tocmai atunci își făcea treabă în calea ei și refuza să se dea la o parte. Cum era de așteptat, jocul s-a terminat destul de rapid cu plecarea Nataliei de acolo să-și caute alți parteneri de joacă. Se vede treabă, ceilalți copii știau deja că nu mai are rost să-ți pierzi timpul și au plecat din prima. Continue reading…

Cei patru stăteau pe o bancă, în parc și priveau în gol. Erau două fete, doi băieți. Sporovăiau. Mă așezasem pe banca alăturată, lângă tobogan, unde se juca Natalia mea cu Ochii Verzi. Fără să vreau le-am auzit o parte din discuție. Povesteau cu ardoare și foarte tare.

– Tu nu ți-ai șters pozele cu Antonio de pe Insta?, a întrebat curios unul dintre băieți.
– De ce să le șterg? Nu fac parte din trecutul meu, din personalitatea mea?, îi răspunse fata.
– Eu dacă aș fi George m-aș despărți de tine, spuse al doilea băiat.
– Nu înțeleg de ce să le șterg? Am fost cu Antonio o viață, de fapt, cam două luni și jumătate, îi explică fata. Continue reading…

Locul de joacă era destul de plin. Copiii se jucau voioși printre leagăne și tobogane. Părinții moțăiau pe bănci, mângâiați de soarele călduț de mai. Era o zi frumoasă, liniștită. Ce-i drept, din loc în loc se iscau mici bâlciuri între copii. ”Conflictele” se aplanau rapid. Nimic nu anunța tâmpenia care urma să se întâmple. Nici prin cap să-mi treacă că se poate ajunge la o chestie ca asta. Cel care a făcut-o sigur avea țiglele de pe mansardă strâmbe rău. Continue reading…

Tocmai ce terminasem de negociat cu fetița mea, Natalia, că nu putem porni mașina fără ca ea să stea legată în centură, că pe lângă mine a trecut o… bipedă. Nu știu cum să o numesc altfel. Ființă sigur nu era, eventual o piatră. Mamă în niciun caz nu putea fi numită. Deci, o bipedă, punct.

M-a șocat nu atât tonul cu care i-a vorbit fetiței sale, cât ceea ce-i spunea. Frântura de monolog care a ajuns la urechile mele m-a făcut să tresar. Bipeda era supărată pe fetița sa, care ca mulți alți copii se opunea plecării acasă din parc. Așa că bipeda a asaltat-o psihologic într-un hal fără de hal. Continue reading…

Am citit mult despre așa numitul joc ”Balena Albastră”. Pentru că știu rusa, am avut acces și la articole din țara în care a pornit ”jocul”. Părerea mea în acest moment este următoarea: da, a existat un pericol. Au existat copii care au jucat, care s-au speriat, care au alertat autoritățile. Dar până acum nu am fost convins că a existat cel puțin un copil mort din cauza acestui ”joc”. Cifrele sunt amețitoare. Unele publicații rusești au scris că au murit 130 de copii în Rusia.

Deocamdată nu există nicio condamnare. A fost arestat ”creatorul” jocului. Ori s-a vorbit de mulți așa-numiți ”curatori”, care le dau copiilor celebrele sarcini. Ultima fiind de suicid. Unde sunt? Unde sunt toți cei care ar fi ”determinat suicidul” atâtor persoane?  Continue reading…

Povestea de la Pitești pare simplă în aparență. Elevii unei clase, sprijiniți de părinți, refuză să intre la ore și au organizat un protest pe holuri. Nu vor să-l accepte pe unul dintre colegii lor, care ar avea sindromul ADHD și care ar fi prea agresiv. Am citit mai multe reacții pe Facebook și am înțeles. Facebookul românesc a ales cu ce parte să țină: fie cu copilul exclus, fie cu copiii protestatari.

A alege să te poziționezi într-o tabără este un sport național românesc. Nu rezolvăm nimic dacă ne punem în tranșeele Facebookului și începem să dăm cu pietre unii în alții. Așa am făcut în cazul fumatului, cu cățeii maidanezi, ba chiar și atunci când s-a aflat despre divorțul dintre Brad și Angelina – unii au fost de partea lui Brad, alții de partea Angelinei.

Continue reading…