Răutatea nu se moștenește, se educă!

Eram în parc. Natalia cu ochii verzi se juca împreună cu niște copii. De ”gașca” lor s-a apropiat o altă fetiță. Mi-am dat seama că este ceva în neregulă când am văzut că toți copiii au început să-și strângă jucăriile și să plece de acolo. A rămas doar Natalia și fetița nouă. Jocul nu mai decurgea la fel de plăcut ca înainte. Natalia voia să facă o chestie, de pildă să treacă pe tobogan, iar fetița tocmai atunci își făcea treabă în calea ei și refuza să se dea la o parte. Cum era de așteptat, jocul s-a terminat destul de rapid cu plecarea Nataliei de acolo să-și caute alți parteneri de joacă. Se vede treabă, ceilalți copii știau deja că nu mai are rost să-ți pierzi timpul și au plecat din prima. Continue reading…

Dar tu îți ștergi pozele cu fostul/fosta de pe rețelele de socializare?

sursa foto

Cei patru stăteau pe o bancă, în parc și priveau în gol. Erau două fete, doi băieți. Sporovăiau. Mă așezasem pe banca alăturată, lângă tobogan, unde se juca Natalia mea cu Ochii Verzi. Fără să vreau le-am auzit o parte din discuție. Povesteau cu ardoare și foarte tare.

– Tu nu ți-ai șters pozele cu Antonio de pe Insta?, a întrebat curios unul dintre băieți.
– De ce să le șterg? Nu fac parte din trecutul meu, din personalitatea mea?, îi răspunse fata.
– Eu dacă aș fi George m-aș despărți de tine, spuse al doilea băiat.
– Nu înțeleg de ce să le șterg? Am fost cu Antonio o viață, de fapt, cam două luni și jumătate, îi explică fata. Continue reading…

Idioțenie patologică: să înjuri un copil cu care s-a certat copilul tău

captură din filmul Idiocracy

Locul de joacă era destul de plin. Copiii se jucau voioși printre leagăne și tobogane. Părinții moțăiau pe bănci, mângâiați de soarele călduț de mai. Era o zi frumoasă, liniștită. Ce-i drept, din loc în loc se iscau mici bâlciuri între copii. ”Conflictele” se aplanau rapid. Nimic nu anunța tâmpenia care urma să se întâmple. Nici prin cap să-mi treacă că se poate ajunge la o chestie ca asta. Cel care a făcut-o sigur avea țiglele de pe mansardă strâmbe rău. Continue reading…

O bipedă…

Tocmai ce terminasem de negociat cu fetița mea, Natalia, că nu putem porni mașina fără ca ea să stea legată în centură, că pe lângă mine a trecut o… bipedă. Nu știu cum să o numesc altfel. Ființă sigur nu era, eventual o piatră. Mamă în niciun caz nu putea fi numită. Deci, o bipedă, punct.

M-a șocat nu atât tonul cu care i-a vorbit fetiței sale, cât ceea ce-i spunea. Frântura de monolog care a ajuns la urechile mele m-a făcut să tresar. Bipeda era supărată pe fetița sa, care ca mulți alți copii se opunea plecării acasă din parc. Așa că bipeda a asaltat-o psihologic într-un hal fără de hal. Continue reading…

”Balena albastră” este în capetele noastre

sursa foto: bbcccnn.com.ua

Am citit mult despre așa numitul joc ”Balena Albastră”. Pentru că știu rusa, am avut acces și la articole din țara în care a pornit ”jocul”. Părerea mea în acest moment este următoarea: da, a existat un pericol. Au existat copii care au jucat, care s-au speriat, care au alertat autoritățile. Dar până acum nu am fost convins că a existat cel puțin un copil mort din cauza acestui ”joc”. Cifrele sunt amețitoare. Unele publicații rusești au scris că au murit 130 de copii în Rusia.

Deocamdată nu există nicio condamnare. A fost arestat ”creatorul” jocului. Ori s-a vorbit de mulți așa-numiți ”curatori”, care le dau copiilor celebrele sarcini. Ultima fiind de suicid. Unde sunt? Unde sunt toți cei care ar fi ”determinat suicidul” atâtor persoane?  Continue reading…

Bedankt, Nederland! (Mulțumesc, Olanda!)

Pentru toți plictisiții de democrație. Pentru toți cei care cred că votul lor nu schimbă nimic. Pentru fraierii care se lamentează după alegeri, dar în ziua votului ies din casă doar la un grătar și la o bere la PET. Pentru idioții utili care plâng după dictatură. Pentru euroscepticii care cred în teoriile conspirației. Pentru cei care țin Europa în chingile unei istorii apuse și urlă că străinii le fură țara, dar nu-i văd pe ”adevărații români” care o distrug complet. Pentru cei care văd doar partea goală a democrației. Aici aveți o lecție frumoasă de la olandezi.

82 la sută participarea la alegeri? Oau! Este pentru românii care nu au ieșit la vot nici la locale, nici la parlamentare.

Populiștii, euroscepticii olandezi au fost puși la respect grupa mare. Într-o lume care a înnebunit după Trump, după Brexit, vine Olanda să așeze, să liniștească un pic lucrurile. Continue reading…

Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD

Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.” Continue reading…

Sistemul de învățământ românesc are sindromul ADHD. Cazul de la Pitești

oameni-cu-adhdPovestea de la Pitești pare simplă în aparență. Elevii unei clase, sprijiniți de părinți, refuză să intre la ore și au organizat un protest pe holuri. Nu vor să-l accepte pe unul dintre colegii lor, care ar avea sindromul ADHD și care ar fi prea agresiv. Am citit mai multe reacții pe Facebook și am înțeles. Facebookul românesc a ales cu ce parte să țină: fie cu copilul exclus, fie cu copiii protestatari.

A alege să te poziționezi într-o tabără este un sport național românesc. Nu rezolvăm nimic dacă ne punem în tranșeele Facebookului și începem să dăm cu pietre unii în alții. Așa am făcut în cazul fumatului, cu cățeii maidanezi, ba chiar și atunci când s-a aflat despre divorțul dintre Brad și Angelina – unii au fost de partea lui Brad, alții de partea Angelinei.

Continue reading…