Cum am devenit un părinte cicălitor?

– Natalia, înainte de a pleca, vreau să vorbim…

Am luat-o de mânuța ei micuță și am încercat să-i păstrez atenția. Când aude de discuții serioase își găsește alte chestii de făcut. Dar nu m-am lăsat.

– Natalia, vreau să-ți zic ceva important, că noi plecăm, nu o să te vedem aproape o lună și…
– Știu, știu, să fiu cuminte și ascultătoare, mi-a oprit începutul de discurs de tată.

Oare când am devenit părintele tipicar, grav, rigid, cicălitor, mult prea serios? De unde știe copilul că asta voiam să-i zic? Ce previzibil, plictisitor și sâcâitor am devenit. M-am transformat în părinții noștri. Când plecam undeva, ai mei îmi spuneau să stau cuminte, să fiu ascultător. De parcă de la vorbele lor deveneam cuminte, ascultător și atent. Eram copil. 🙂

Mi-am promis că io nu voi fi un astfel de părinte, că nu-mi voi tachina copiii și nu le voi cere întruna să fie cuminți. Se pare că a sosit momentul să mă țin de cuvânt.

– Nu, Natalia, nu asta am vrut să zic. Deci, să nu fii cuminte și ascultătoare…

Căpșorul blond s-a întors încet spre mine. M-a privit cu ochii ei mari și verzi. Nu înțelegea.

– Tati, tu glumești?, m-a întrebat intrigată. Continue reading…

Cum a fost la munte? Extaz și agonie

Sâmbătă am fost la munte. A fost o călătorie scurtă de o zi. A fost o evadare din București și nu ne-a părut rău. Ne-am oprit la Bușteni, unde am vizitat minunata Cascadă Urlătoare. Palatul Cantacuzino, împrejurimile.

Continue reading…

Doamna A.

La toamnă Natalia mea merge la școală. Timpul trece prea repede. Dar despre altceva veți citi mai jos. Despre altcineva, mai curând.

Cred că Dumnezeu ne-a pus mâna pe cap. Am avut una dintre cele mai dulci, frumoase și bune doamne educatoare din câte există pe lume. Așa ceva mai rar. Natalia o iubește enorm și are de ce.

Femeia asta, educatoare cu experiență de o viață într-o grădiniță de stat din București, este dovada vie că la stat, în grădinițe, școli, licee, spitale sunt oameni profesioniști și minunați. La câte se spune și se scrie, mai ales pe Facebook, pe forumuri, nu aș fi crezut în veci că există un asemenea om. Continue reading…

Până la ce vârstă este ok să te ții de mână?

Treceam pe lângă o școală. Mergeam după ei, tată și fiică, și mă amuzam de situație. Fetița, să fi avut peste zece ani, îl ținea de mânuță pe tatăl ei. Nimic neobișnuit până aici. Doar că de după colț a apărut un stol de fetițe. Se vede treabă că se cunoșteau. Ele i-au salutat, iar fetița i-a aruncat cât colo mâna tătâne-su.

Chipurile, vedeți, mă, fetelor, sunt fată mare. Nu am nevoie de mâna lu’ ăsta bătrânu'(ta-su avea cel mult 40 de ani) ca să merg pe stradă. Omul nu a reacționat în niciun fel. Cred că era obișnuit cu treaba asta. Așa că mergea relaxat. Continue reading…

Discriminarea și rasismul se educă…

M-am convins de asta. Copiii ajung rasiști datorită nouă, adulților. Nasol este că dacă încerci să fii tolerant acasă, cu copilul tău, societatea o să-l expună la tot felul de chestii. De exemplu…

Aud vorbind doi copii. Se certau.

– Ești ț..gan. Să știi, nu mă mai joc cu tine.
– Ba nu sunt ț..gan.

Merg mai departe și mă fac că nu bag în seamă discuția.

– Tati, ce înseamnă ț..gan?

Natalia a auzit-o și este curioasă. Înainte de a veni cu o explicație, am vrut să aflu ce știe și ce crede ea.

– Nati, dar tu ce știi despre asta? Ca să știu de unde să încep, am întrebat-o io.
– Ți..gan, este atunci când fumezi, îmi spune ea.
– Deci toți cei care fumează sunt ți..gani, plusez io.
– Nu, doar unii, care aruncă țigările pe jos. Continue reading…

Raiul românesc

Discutam cu un tip, un străin. Are vreo 50-60 de ani, greu de ghicit vârsta. A venit în România să facă afaceri. Conduce o firmă uriașă, cu milioane de euro în conturi.

Din fotoliul său, de pe poziția sa plătită lunar cu zeci de mii de euro România se vedea ca un început de rai. Omul îmi raporta extrem de deranjat că nu înțelege de ce românii sunt nemulțumiți și că ar trebui să își iubească țara. Că România are una din cele mai mari creșteri economice. Zicea, să avem răbdare că o să se simtă și la populație. În curând, foarte curând. Termenul înaintat de el – 10 ani.

Argumentul său era că acum 20 ani venise în România prima data. Apoi a revenit pentru afaceri după alți zece ani și a găsit o altă țară. Una în dezvoltare, cu oameni prosperi, cu firme care cresc ca Făt Frumos din poveste, cu un PIB ce se umflă ca drojdia… Și tot așa.

Salariile mici? Pfff, ce prostie. Nu sunt mici, mă asigura omul. Cu 100 de lei Continue reading…

Câți copii să faci în ziua de azi? Kate și William au deja 3!

sursa foto: foxnews.com

Urmăream la televizor știrile despre familia regală britanică, de fapt, despre Kate și William. Mă uitam că au trei copii. Trei, fraților!!! O familie frumoasă, cu trei copii. Și m-a apucat invidia. Pe bune.

Principiile mele de viață îmi dau ghes să nu fiu invidios. Dar aci este o excepție. Nu-i invidiez pentru statutul social, stabilitatea, popularitate, regalitate, haine, frumusețe, mașini, avioane și alte chestii. Lucruri minore. 🙂

Altceva mă roade. Faptul că au trei copii. Este o invidie bună, albă, pufoasă ca păturica aia cu care l-au învelit pe bebelușul scos în fața maternității.

Cuplul are 3 copii și Dumnezeu știe dacă se opresc aici. Poza este veche, bebelușul nu a apărut deocamdată în poze de familie. 🙂

Io am crescut într-o familie cu 4 copii, iar ideea de familie mare îmi place la nebunie. Aș vrea și io să am trei, patru, cinci copii. O familie mare, copii mici, cu muci, murdari de suc și alergând prin toată casa cu piciorușele golașe.

De ce nu-i fac? Din aceleași motive pentru care foarte multe familii din Europa se opresc la unul sau la doi copii. Așa că îi invidiez și îi admir deopotrivă pe Kate, pe William. Sunt cu doar 3-4 ani mai mari ca mine, dar ei au deja 3 copii.

Îmi doresc să-i ofer copilului meu niște Continue reading…

Andrei Gheorghe și lecția de libertate

Cred că eram pe la mijlocul anului 2 de facultate la Chișinău, când profesorul Bohanțov(domnul Bohanțov era înaintat în vârstă, dar mai tânăr la suflet decât toți studenții săi) ne-a zis că ne băgăm picioarele în ele de teorii ale jurnalismului și că ar trebui să mergem sus. Sus era laboratorul nostru de jurnalism. Aveam acolo una sau două camere, un televizor, un casetofon… Pe noi ne interesa televizorul de data asta și o emisiune ciudată.

”Se numește 13/14, este cu un tip, Andrei Gheorghe, o să vă placă, este cam slobod la gură, dar e liber și asta contează”, ne-a spus bătrânelul Bohanțov, cel mai tânăr dintre toți studenții săi.

”Mergeți cu mine să vedeți emisiunea, lăsăm teoria pentru altă dată. Este un moment important și controversat din media românească”, a adăugat tânărul Bohanțov în timp ce așteptam liftul care ne ducea la etajul 8 sau 9, nu mai țin minte. Domnul Bohanțov mai făcea din astea. Încerca să ne prezinte oameni importanți, oameni care au ce să spună. Voia să ne deschidă mintea, iar noi eram niște ignoranți. Asta eram… Continue reading…