Cum mă descurc cu heitereala și trolajul de pe Facebook?

sursa

Facebook ne oferă un mediu propice să scoatem tot ce este mai prost din noi: răutatea, indiferența crasă, bătaia de joc, misoginismul, cârcoteala ieftină, miștoul cel mai prost.

Cunosc oameni bine crescuți, politicoși, cu umor gârlă, care se transformă pe facebook în niște troli/postaci odioși. Nu-ți vine să crezi că în viața reală sunt… altfel de oameni.

Ce se întâmplă cu astfel de inși? Ori este o supapă prin care își scot toată mizeria din ei, supapă care le permite astfel să fie oameni decenți în viața de zi cu zi, ori sunt falși în realitate, iar pe Facebook sunt adevărați? Nu știu. Nici nu pretind să răspund la această întrebare ”complexă”. Îi las pe cercetătorii britanici să vină cu o explicație științifică, logică, aprofundată.

Io pot să vă spun cum procedez când mă lovesc de troleală și heitereală de pe Facebook. Simplu. Continue reading…

Frica de a vorbi în public la copiii de azi (Vlog: concertul de Crăciun al Nataliei)

Când mă gândesc la mine, cel de acum 25-28 de ani, îmi amintesc că eram un copil destul de timid. 🙂 Dacă mă întâlniți azi și vorbesc cam mult, să nu vă duceți după fentă.

Poate pentru că am auzit de un miliard de ori: ”să fii cuminte, să stai în banca ta, să nu vorbești aiurea, să nu spui prostii, să nu te faci de râs.” Nu condamn pe nimeni, dar așa stăteau lucrurile atunci. Eu eram produsul acelei educații. Cam timid, cam prea la locul său. 🙂

Nu i-am dorit asta Nataliei. Am vrut să nu aibă timiditatea pe care cu greu am învins-o(poate că nu am învins-o). Așa că am învățat-o să vorbească fără frică. Cel puțin am încercat să o convingem să nu-i fie frică de oameni. Să nu-i fie frică de statutul lor. Până acum, se pare, suntem pe drumul bun. 🙂 Bine, să ne înțelegem. Lipsa fricii de a vorbi în public, de a vorbi cu oamenii nu presupune lipsa respectului. Continue reading…

Crăciunul pe stil vechi explicat prietenilor mei din București :)

Poza este făcută în fața casei părinților mei din Nordul Basarabiei. Ieri s-au adunat colindătorii. Copiii merg din casă în casă, cu cățel cu tot. 🙂

Ieri am sărbătorit(vorba vine, nici urmă de sărbătoare) Crăciunul pe stil vechi. Pentru cine nu știe, biserica rusă(și alte biserici, un exemplu ar fi cea sârbă) a decis să nu schimbe calendarul Iulian pe care îl folosește și în acest moment. Din cauza asta este în urmă cu 13 zile față de calendarul Gregorian, inclusiv calendarul laic. Prin urmare, în loc să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, îl sărbătorește pe 7 ianuarie. Ajunul e pe 6 ianuarie.

Am încheiat scurta lecție de istorie și să trecem la chestii uzuale. Am fost întrebat de nenumărate ori despre Crăciunul pe stil vechi și pentru că prietenii, colegii îmi pun mereu aceleași întrebări, am decis să explic niște aspecte. Nu de alta, dar am observat că suscită interes, iar cei care mă chestionează sunt surprinși de multe chestii noi pe care le află.

Atenție, voi vorbi despre tradițiile din Republica Moldova. Nu știu cum este în Rusia, habar nu am cum e la sârbi. Continue reading…

Caz real într-o școală din București: Un părinte a bătut profesorul de sport

– Doamna, veniți repede, un părinte a intrat în sală și l-a bătut pe profesorul de sport, strigă o fetiță către profesoara sa.

Eram în curtea unei școli din București, în apropierea sălii de sport. Cea care a fost chemată, în ciuda vârstei sale apropiate de pensionare, și-a arătat imediat sprinteneala. A făcut câțiva pași și era la ușa sălii de sport.

Am lăsat-o să intre și m-am ițit și eu în interior să văd ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat nu părea să fie o bătaie sau o încăierare. Doi bărbați stăteau unul lângă altul la distanță. Nici urmă de contact fizic. Am ieșit.

Am ieșit cu gândul că mi s-o fi părut. Că nu am înțeles io bine. Doar că urechile și flerul de jurnalist nu aveau cum să se înșele. Mi-am dat seama de asta a doua zi. Trebuia să intru din nou în aceeași școală, de data asta am fost oprit de paznic la poartă. Continue reading…

Povestea celui mai bun om. Bunelul!

Se spune că după ce mori, cineva trebuie să-ți povestească viața. Se spune că trăim prin amintirile pe care le lăsăm. Bunelul meu nu mai este printre noi. A trăit 91 de ani fără 3 luni. O viață lungă, plină de lipsuri și griji, dar care nu i-au afectat câtuși de puțin bunătatea.

Bunelul a fost cel mai bun om…

Este cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Îmi rup cuvintele din suflet cu cleștele în timp ce șterg lacrimile de pe tastatură. Am așteptat să se aștearnă un pic de timp peste durerea despărțirii ca să fiu în stare să scriu ceva.

Știu, a trăit mult, dar asta nu mă face să accept moartea Bunelului. Nu pot. Aș fi vrut să treacă și peste iarna asta. Să îl mai văd o dată în viață. Să mai stăm de vorbă. Să-i aud vocea moale și bună. Bunele, nu accept că erai ”bătrân” și e ok să fii plecat. O să regret toată viața că nu te-am mai văzut o dată în viață…

Bunelul! Ce cuvânt frumos pentru un om cu adevărat BUN!

Bunelul! Așa i-am spus bunicului Profir dintotdeauna. Mai jos veți citi povestea lui de viață. Continue reading…

Toiagul Nataliei :)

Într-o zi, în parc, Natalia a găsit un băț! Nu era un simplu băț. Era un adevărat toiag.

Toiagul ăsta i-a plăcut enorm Nataliei. Atât de mult, că l-a luat acasă. L-a decojit, apoi a început să-l picteze cu motive numai de ea inventate. Și, ce să vezi? S-a ținut de pictat vreo săptămână, două.

Continue reading…

Antrenorul

Imaginea asta m-a surprins, dar m-a și emoționat. L-am urmărit pe om cu sufletul la gură. Este un antrenor special. Unul din cei mai buni antrenori pentru copii din câți am văzut.

Spun asta deși nu-l cunosc. L-am urmărit doar de câteva ori la Centrul Național de Tenis din București.

Criteriul meu de bază, când vorbesc de antrenorii pentru copii, este relația cu ăștia micii.

Să vă spun de ce. Cine are copii, cine a interacționat cu ei mai mult de o oră, știe cât de greu este să-i convingi să facă imediat ce trebuie, nu ce vor. Abordarea trebuie să fie altfel. La ei nu funcționează ceea ce merge în cazul adulților. Dacă nu ai găsit drumul spre inimile lor, nu ai nicio șansă să ajungi la creier!

Iar tipul reușea să-i facă pe copii să alerge, să lovească mingea, să sară. Asta deși… nu avea picioare.

L-am privit fascinat.

Mânuia căruțul cu lejeritate, iar copiii se lipeau de el imediat. Continue reading…

Generația de astăzi…

Stăteam lângă niște copii de liceu și, cât o așteptam pe Natalia, a trebuit cam un sfert de oră să-i ascult.

Liceenii trăncăneau, iar eu mă gândeam la toți cei care se plâng că nu va mai avea cine să le plătească pensiile. Că tinerii din generația nouă nu sunt buni de nimic. Că pe vremuri se făcea carte. Că s-a zis cu România… Și tot așa.

Ei bine, ce puteau vorbi acei copii… Bre, șoc și groază. Nu am pomenit așa ceva! Continue reading…