Caz real într-o școală din București: Un părinte a bătut profesorul de sport

– Doamna, veniți repede, un părinte a intrat în sală și l-a bătut pe profesorul de sport, strigă o fetiță către profesoara sa.

Eram în curtea unei școli din București, în apropierea sălii de sport. Cea care a fost chemată, în ciuda vârstei sale apropiate de pensionare, și-a arătat imediat sprinteneala. A făcut câțiva pași și era la ușa sălii de sport.

Am lăsat-o să intre și m-am ițit și eu în interior să văd ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat nu părea să fie o bătaie sau o încăierare. Doi bărbați stăteau unul lângă altul la distanță. Nici urmă de contact fizic. Am ieșit.

Am ieșit cu gândul că mi s-o fi părut. Că nu am înțeles io bine. Doar că urechile și flerul de jurnalist nu aveau cum să se înșele. Mi-am dat seama de asta a doua zi. Trebuia să intru din nou în aceeași școală, de data asta am fost oprit de paznic la poartă. Continue reading…

Povestea celui mai bun om. Bunelul!

Se spune că după ce mori, cineva trebuie să-ți povestească viața. Se spune că trăim prin amintirile pe care le lăsăm. Bunelul meu nu mai este printre noi. A trăit 91 de ani fără 3 luni. O viață lungă, plină de lipsuri și griji, dar care nu i-au afectat câtuși de puțin bunătatea.

Bunelul a fost cel mai bun om…

Este cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Îmi rup cuvintele din suflet cu cleștele în timp ce șterg lacrimile de pe tastatură. Am așteptat să se aștearnă un pic de timp peste durerea despărțirii ca să fiu în stare să scriu ceva.

Știu, a trăit mult, dar asta nu mă face să accept moartea Bunelului. Nu pot. Aș fi vrut să treacă și peste iarna asta. Să îl mai văd o dată în viață. Să mai stăm de vorbă. Să-i aud vocea moale și bună. Bunele, nu accept că erai ”bătrân” și e ok să fii plecat. O să regret toată viața că nu te-am mai văzut o dată în viață…

Bunelul! Ce cuvânt frumos pentru un om cu adevărat BUN!

Bunelul! Așa i-am spus bunicului Profir dintotdeauna. Mai jos veți citi povestea lui de viață. Continue reading…

Toiagul Nataliei :)

Într-o zi, în parc, Natalia a găsit un băț! Nu era un simplu băț. Era un adevărat toiag.

Toiagul ăsta i-a plăcut enorm Nataliei. Atât de mult, că l-a luat acasă. L-a decojit, apoi a început să-l picteze cu motive numai de ea inventate. Și, ce să vezi? S-a ținut de pictat vreo săptămână, două.

Continue reading…

Antrenorul

Imaginea asta m-a surprins, dar m-a și emoționat. L-am urmărit pe om cu sufletul la gură. Este un antrenor special. Unul din cei mai buni antrenori pentru copii din câți am văzut.

Spun asta deși nu-l cunosc. L-am urmărit doar de câteva ori la Centrul Național de Tenis din București.

Criteriul meu de bază, când vorbesc de antrenorii pentru copii, este relația cu ăștia micii.

Să vă spun de ce. Cine are copii, cine a interacționat cu ei mai mult de o oră, știe cât de greu este să-i convingi să facă imediat ce trebuie, nu ce vor. Abordarea trebuie să fie altfel. La ei nu funcționează ceea ce merge în cazul adulților. Dacă nu ai găsit drumul spre inimile lor, nu ai nicio șansă să ajungi la creier!

Iar tipul reușea să-i facă pe copii să alerge, să lovească mingea, să sară. Asta deși… nu avea picioare.

L-am privit fascinat.

Mânuia căruțul cu lejeritate, iar copiii se lipeau de el imediat. Continue reading…

Generația de astăzi…

Stăteam lângă niște copii de liceu și, cât o așteptam pe Natalia, a trebuit cam un sfert de oră să-i ascult.

Liceenii trăncăneau, iar eu mă gândeam la toți cei care se plâng că nu va mai avea cine să le plătească pensiile. Că tinerii din generația nouă nu sunt buni de nimic. Că pe vremuri se făcea carte. Că s-a zis cu România… Și tot așa.

Ei bine, ce puteau vorbi acei copii… Bre, șoc și groază. Nu am pomenit așa ceva! Continue reading…

Sportul pe care Natalia l-a făcut de 3 ani: Baletul! (VLOG)

Primul sport pe care l-a făcut Natalia când a început să înțeleagă, să meargă bine, să se coordoneze(de la 3 ani) a fost… baletul. Veți spune că nu e un sport, că e dans, dar greșiți. 🙂 Exercițiile de balet sunt atât de complicate și dificil de executat, că 99 la sută din populația lumii ar pica leșinată după primele minute de antrenament. 🙂

 

Nu vorbesc de elasticitate, mobilitate, deși sunt esențiale. Pur și simplu. este de-a dreptul greu.

Știam despre balet foarte puține lucruri până să se apuce Natalia. Chestii atât de elementare, că nu le pot numi cunoștințe. Știam de Balșoi, de Maia Plisețcaia și fusesem de câteva ori la spectacole de balet, dar nu eram un mare fan. Asta până am văzut cât de mult se muncește și ce frumoase sunt rezultatele. Natalia m-a învățat toate astea.

 

Am dus-o, cum spuneam aici, ca să-și întărească musculatura. Avea nevoie de picioare puternice, după ce a trecut prin niște kinetoterapie de la vârstă mică. Rezultatul a fost foarte frumos. Dacă face șpagatul? Da, face. Dar nu asta este cel mai important.  Continue reading…

Programul nostru de seară

Când ajung acasă, Natalia lasă totul baltă. Dar absolut totul. Îmi sare în brațe și… începem. Programul este stabilit la secundă.

Nici Trump nu are un asemenea program atât de bine structurat. Totul este bine pus la punct. Mai întâi spălat, mâncat, schimbat… Pentru activitatea asta am la dispoziție fix 15 minute. Ca la pușcașii marini, nimic în plus.

Când sunt gata, oricât de dificilă mi-a fost ziua, trebuie să fac față asaltului. Că Nati are energie, nu glumă.

Programul nostru de seară include: Continue reading…

Ziua în care Natalia a mai crescut un pic

Acum o săptămână mergeam de mânuță spre școală. Natalia s-a oprit brusc în loc. Presimțeam că urmează o discuție din aia. Adică interesantă, ca de la adult la copil. Copilul eram eu:
– Ce s-a întâmplat, Nati?
– Tati, nu-i așa că sunt mare și pot să fac multe lucruri singurică?

Așadar, rolul de adult era ocupat. Nu aveam cum să câștig dezbaterea asta, dar am încercat:
– Depinde, Nati! Pentru anumite lucruri ești deja mare, pentru altele…
– Tati, eu știu pentru ce sunt mare, mi-a oprit lamentațiile Natalia. Vreau să nu mă mai duci în clasă.

Nuuuuu. Nu se poate una ca asta. Era plăcerea mea. Să o duc până în clasă. Să o văd cum își pregătește lucrurile. Cum se uită apoi în jur cu ochii ei mari și verzi. Iar copiii o salută. Ea îi salută pe ei. Pe urmă sunt tot felul de pupici și îmbrățișări. Continue reading…