Așteptând-o pe bunica pe aeroport! VLOG!

Viața mea cu Natalia este superbă. Ne distrăm de minune și nu ne trebuie ceva ocazii. Ne putem distra în parc, acasă, la muncă, la o coadă la pașapoarte, dar și când avionul bunicii întârzie. Continue reading…

Știați că România sărbătorește joi Ziua Mondială a Educației cu școlile închise, deci, fără educație?

Sistemul de învățământ din România. Eh! Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti.

Am aflat cu stupoare că o chestie absurdă de anul trecut se întâmplă și în 2017. Căci, nu-i așa? Lucrurile bune trebuiesc distruse, cele paradoxale – perpetuate. Dacă sunteți cu telefonul în mână când citiți asta, aveți grijă să nu-l scăpați. Gata? Sunteți pregătiți? Unu, doi, trei… Deci, pregătiți, da? Eu v-am avertizat.

De Ziua Mondială a Educației elevii români nu vor face cursuri. Altfel zis, de Ziua Mondială a Educației: No Education! Badabum!

V-ați adunat telefonul de pe jos? Bine. Sper că ecranul nu este crăpat prea tare și puteți citi mai departe.

Ziua Mondială a Educației este joi, iar părinții au fost anunțați că educația se suspendă pentru o zi. Cursurile se opresc. Voi realizați absurditatea momentului? Ziua educației fără educație… De fapt, de ce ne mirăm? Asta demonstrează cu prisosință realitatea din instituțiile de învățământ. Continue reading…

Revederea


Au fost 2 zile ca doi ani. Jur.

În prima zi de deplasare, imediat ce am ajuns în camera de hotel, am pus mâna pe telefon și am sunat acasă – obligatoriu cu video. Voiam să o văd. Primul lucru care m-a întrebat și care m-a topit tot a fost: ”tati, de ce ai plecat?”

Asta e, Natalia. Trebuie să pleci, ai treabă, dar te usuci de dor. Oare cum rezistă cei care pleacă o lună, două și își văd familia doar pe skype sau facebook? E crunt.

Apropo, copiii au frica de despărțire în subconștient. Arhetipul acesta al părăsirii de către părinți este extrem de puternic. Mă gândesc că este ceva normal, fiziologic, copil fiind ți-e frică să nu rămâi de părinți, să nu te rătăcești, pentru că în vremurile când omul hălăduia prin păduri cu o suliță în mâini asta însemna moarte. Așadar, o motivație suficient de puternică ca să se transmită prin ADN tuturor generațiilor care vor urma. Alertă, Alertă, Alertă! Nu vă rătăciți, nu vă pierdeți de părinți, că e bau bau. Continue reading…

Vlog: ”Creața cu Ochii Verzi la experimente!” Sau cum să-i faci pe copii să iubească științele?

Ce strategie abordați când vreți să-i faceți pe copii să învețe? Că este vorba de științe exacte sau științe umane… Am auzit de părinți care se pun cu burta pe carte împreună cu copiii lor. O fi și asta o metodă bună, dar are o limită. Unii ajung să facă teme în locul copiilor ca aceștia să ia note mari, ceea ce este o mare greșeală.

Mă rog, fiecare părinte cu tactica lui. Noi mai avem până când Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi, să fie prinsă cu teme. Cu toate acestea, când cei de la Bayer ne-au invitat la laboratorul lor științific, am acceptat cu multă bucurie. Laboratorul de Științe Bayer România este un Laborator, așa cum vă dați seama, cu experiențe pentru copii. Este deja la a nu știu câta ediție și sper să le țină carburantul oamenilor entuziaști de acolo, să continue treaba asta, că o fac foarte și foarte bine. Continue reading…

Încrederea în forțele proprii se educă

”Ce-ai pățit, sărmănelul de tine?” Din celălalt capăt al parcului, o mamă fugea mâncând pământul spre odorașul ei. Era ca Usain Bolt alergând după un nou record mondial la atletism. ”Sărmănelul” se întinse pe jos. Alergase împreună cu niște copii și căzuse. În loc să se ridice și să-și vadă de alergat, stătea jos. Cineva trebuia să-l ridice.

Maică-sa a venit, l-a scuturat, l-a ridicat, a bătut pământul ”vinovat” de acea căzătură ușoară și l-a lăsat din nou să alerge. Evident, la următoarea căzătură, iarăși ușoară, copilul a așteptat din nou să vină mami din celălalt capăt al locului de joacă să-l ridice și să certe pământul. Continue reading…

Despre ”chestia asta”… nu se discută. ”Aflați voi când creșteți mari!”

Ok, este o temă tare grea. Sexul și reproducerea explicată copiilor. De fapt, nu este grea, este un tabu, mai ales în societatea noastră. Orice discuție publică despre ”chestia asta” se transformă într-o uriașă păruială pe Facebook. Argumentele sunt pentru fraieri. Și totuși, problema rămâne, cum le explici copiilor ce s-a întâmplat înainte de a fi? Și de ce nu o facem ca lumea?

Fac o paralelă personală. Prima carte despre ”chestia asta” 🙂 , adică sexul între oameni, am citit-o în rusă, când eram deja la liceu. În română, ioc cărți. Era o carte cu puține desene, se numea ”Sexul la microscop”. Erau noțiuni de bază despre corpul bărbaților și femeilor. În școala generală, la Anatomie, despre ”chestia asta” s-a discutat pe fugă, la două lecții separate. O oră pentru băieți, una pentru fete. Tabu, rușine, o să creșteți și o să aflați. De la cine? Din care sursă? Continue reading…

”Am văzut un cuplu de gay cu un copil în parc!”

Cazul acesta mi-a fost povestit de o femeie.

Vitalie, îmi zice, eram cu copilul în parc. La un moment dat de noi s-a apropiat o fetiță de vreo 5-6 ani. Frumușică, bine îmbrăcată. S-au jucat, s-au împrietenit. Se jucau în preajma mea și îi auzeam ce vorbeau.

– Eu sunt cu mami în parc, tu cu cine ești?, întrebă la un moment dat copilul meu.
– Cu părinții, îi spuse fetița.

Nu fusesem inițial atentă la răspuns, dar apoi am văzut o chestie neobișnuită. Fetița i-a zis copilul meu: ”merg la părinții mei” și a plecat. Am urmărit-o cu privirea. S-a dus spre o bancă, într-un colț retras al parcului, iar acolo erau doi bărbați. Acum, Vitalie, să nu mă crezi absurdă, dar aveam impresia că ăia sunt ”părinții”. Adică, nu știu ce să zic, nu sunt homofobă, dar a fost neobișnuit. Erau îmbrăcați bine, păreau fericiți. Chiar aveam impresia că mă uitam la un cuplu. Cred că am văzut un cuplu de gay cu un copil în parc! Continue reading…

Țeapa clasică: coșulețul cu zmeură… fără zmeură de la Castelul Peleș (poze, video)

Așa arăta coșulețul cu zmeură după ce mâncasem ceva din el. Începusem să întrevedem țeapa care se profila! 🙂

Suntem români și… îl avem pe Păcală în sânge. Nu e plăcut, dar mai poți face ceva? Cel mai trist este când se prind și alții. Așa ni se duce vestea.

Așadar, eram cu Creața cu Ochii Verzi, mama Creței și toată familia la Peleș. Castelul. Acolo am asistat la o scenă neplăcută. La intrarea în curte, pe trepte sau lângă poartă, sunt câțiva vânzători ambulanți. Cei care au fost pe acolo îi cunosc. Vindeau zmeură, afine și încă ceva.

 

Bucură faptul că la Peleș era o coadă uriașă de turiști care voiau să viziteze Castelul. Asta deși era miercuri.

Mi-a atras atenția următoarea discuție. Un străin, care vorbea stricat românește, îi certa pe vânzători că l-au tras în țeapă(sărmanul Țepeș). Adică, i-au vândut coșulețe cu zmeură, dar erau doar câteva fructe la suprafața. Sub ele erau multe, multe frunze. Practic, dădeai zece lei pe niște frunze, că zmeura era foarte puțină. Continue reading…