Aventuri din Italia. Cum arată o călătorie cu trenul?

V-am promis aci că o să vă povestesc despre cum arată o călătorie cu trenul în Italia. Din păcate, nu am mers cu Frecciarossa. Cu toate acestea, a fost mai mult decât decent. Fără bătăi de cap, simplu și eficient. Până la urmă, trenul este un mijloc comod, civilizat și rezonabil de transport în Europa.

 

Ne-am cumpărat bilete de la aparate. A fost simplu, chiar și pentru cineva care le folosește pentru prima dată. Ce-i drept, ne-a și ajutat cineva din gara din Padova. Ne-am fi descurcat oricum, dar extrem de drăguță, angajata Trenitalia a insistat să ne arate ce și cum. Am ales aparatele pentru că nu era coadă. Pe de altă parte, lumea stătea la coadă la ghișee. Nu știu de ce.

 

Urma să ajungem de la Padova la Bologna. Pe această relație trenurile circulă dis-de-dimineață până seara târziu. Așadar, este vorba de ”CFR-ul” italian, adică Trenitalia. Distanța de peste 100 de kilometri dintre Padova și Bologna am parcurs-o într-o oră și jumătate.  Continue reading…

Aventuri în Italia. O zi la Bologna(vlog pe COJOCARI.RO)

La Veneția am fost, la Verona am fost, unde mai merem? Asta era întrebarea când ne-am hotărât să explorăm într-un city break un alt oraș din Nordul Italiei. Ne-am uitat pe hartă și am decis, să fie Bologna. De ce Bologna? Citisem mai multe chestii despre orașul acesta, despre arhitectura lui unică și mi s-a părut foarte interesant.

În plus, din ce am înțeles, este cumva nedreptățit față de alte orașe care s-au nișat pe niște chestii care atrag turiști. La Veneția mergi să vezi canalele, la Pisa mergi să vezi turnul, la Verona mergi să pui mâna pe țâța Julietei. Ce faci la Bologna într-o singură zi? Uuuuu, multe. Iar asta o să aflați din acest articol, dar și din vlogul prospăcior de la finalul articolului.

Am ajuns în Bologna cu trenul. Trenurile din Italia sunt curate, aproape fără întârziere(nu a fost cazul zilei respective, când trenul a întârziat 5 minute). Am mai călătorit cu Trenitalia și este o alegere bună, ce-i drept ușor cam scumpă pentru buzunarele românești, dar asta este alt articol, la care revin altă dată.

 

Continue reading…

Aventuri din Italia. Padova: tarabe, arhitectură, biciclete și gazete

Orașul Padova(sau Padua, cum i se mai zice superbei localități din Nordul Italiei) ne-a întâlnit cu o vreme minunată. Cerul părea pictat, iar piața Prato Della Valle, una din cele mai mari ca suprafață din Italia, era plină de lume. Poza de mai sus nu are niciun filtru. Așa arăta în momentul respectiv cerul peste Padova. #detablou

Cea mai importantă piață din Padova este Piazza dei Signori. Chiar dacă este mai mică după dimensiuni, este totuși Piața Domnilor. O vedeți în poza de mai sus!

Continue reading…

Experimentul avocado: vlăstarul! :)

La începutul anului, pe 2 Februarie, am început un experiment. De fapt, nu io. Maia și Natalia.

Fetele mele au decis să ne facem propria noastră plantație de avocado. Plantație la nivel mini, micro. De apartament, adicătelea. Dacă ne ieșea un singur sâmbure am fi fost fericiți. 🙂

Io nu am crezut în demersul agricol al fetelor. C’mon, cum să crească un copăcel de avocado? Eram sceptic chiar și față de un vlăstar fără rod…

Am avut dreptate până la un punct. Sâmburele de avocado pus în pahar nu a dat rădăcini, cum s-au așteptat. Insistentă din fire, Natalia a făcut altceva. A pus un sâmbure direct în pământ. Continue reading…

Aventuri italiene. Zbor și trafic de țigarete

– Ne cerem scuze pentru întârziere, spune însoțitoarea de zbor de la Wizz, dar căpitanul nostru a trebuit să fie schimbat, din motiv…, aici însoțitoarea se încurcă, din motiv că a fost schimbat.

– De asta am stat noi zece minute, fără aer condiționat în autobuz, pe pistă, sub soarele încins?

Pasagerii mormăie supărați. Îi înțeleg. Suntem și noi printre ei. Adulții au rezistat stoic, dar pentru copii a fost mai greu. Era cald, sufocant, chiar dacă suntem la primele ore ale dimineții.

Continue reading…

Voi ce ați fi făcut?

Parcam. Am oprit motorul și am văzut-o pe o femeie care urla la alta. Am ieșit din mașină și m-am îngrozit. Ce era la gura ei… ”Te nenorocesc de mâna mea”, era cea mai cuminte frază pe care am auzit-o. Culmea, eram într-un cartier liniștit din București. Nu eram într-o zonă rău famată. Deși, uneori tot Bucureștiul pare rău famat.

Ce te șoca la acest scandal care creștea în intensitate pe secundă ce trecea era că totul se desfășura în apropierea unui loc de joacă. Iar locul de joacă era plin de copii. Toți copiii auzeau cuvintele alea jignitoare și pline de ură.

”Fă, hoașcă bătrână, de ce i-ai zis copilului meu că este țigan? Și ce dacă suntem țigani”, continua să urle femeia și se apropia amenințător de cea de-a doua. Se pare că era un conflict care a pornit de la niște copii. Cei mici s-au jucat, nu o fi împărțit ceva, iar adulții au continuat ceart lor. Odios!

Nu suport oamenii adulți care îi supun pe copii la astfel de experiențe. Nu suport, chit că nu e treaba mea să mă bag în certurile altora. Cineva mi-a spus că, la un moment dat, spiritul acesta civic o să-mi dăuneze. Poate că are dreptate, dar nu vreau să văd copii care iau parte la un spectacol atât de grotesc. Continue reading…

Rusul Tolea, stomatologul

Acu un an eram la All Inclusive, în Turcia. Cine a fost pe acolo, știe că de regulă ești cam împresurat de ruși. Din păcate, unii nu sunt turiști model. Beții, scandaluri, vorbit tare… E greu cu ei.

Până și rușii sunt conștienți de asta, iar glumele lor despre modul barbar în care se comportă în străinătate, sunt notorii în Rusia. E o introducere cam lungă pentru a explica de ce am decis să nu vorbesc rusa în resort, să nu fiu cumva asociat cu acest tip de turist. Nu era greu. În România nu se vorbește rusa, deci, nimeni nu avea pretenția să o știu.

Așadar, povestea de mai jos este reală și s-a întâmplat la sală de forță, într-un hotel All Inclusive, din Turcia. 🙂

Îmi terminam exercițiile, când în sală a intrat un rus. Era mare. Dar mare, nene și plin de mușchi. O namilă de om, care făcea sala să pară mică, iar aparatele – jucării pentru copii. Continue reading…

Duelul sau amorul aricilor :) (VIDEO)

Era ora 23.30. Mergeam pe islaz. De fapt, pe un bine întreținut gazon, unde iarba era tăiată la milimetru. Și cum mergeam așa, în noapte, doar ce aud un pufăit puternic. Semăna cu sunetul scos de o stropitoare automată. Aș fi mers mai departe, dar mi-am dat seama că este ceva în neregulă.

Chestia este că eu auzeam o singură ”stropitoare”. Și nu auzeam cum țâșnește și cade apa pe iarbă. O fi fost una defectă? Curiozitatea a învins și am intrat pe gazon să văd cu ochii ce auzeam în întuneric.

Scena pe care am descoperit-o este ruptă din documentarele de pe Animal Planet. Am filmat-o. Continue reading…