”Educatoarea” îi răspunde unui părinte care a întrebat dacă îi este scos copilul afară: ”nu-mi faci mie programul”

Această istorie a ajuns de curând la mine. O femeie mi-a povestit o chestie uluitoare. S-a dus să-și ia copilul de la grădiniță. O grădiniță de stat din București pe care o considera bună până acum. Când a intrat în grupă, toți copiii se uitau la desene, iar ele, educatoarele, sporovăiau într-un colț. Pentru că aerul era îmbâcsit, greu de respirat, a îndrăznit să o întrebe pe una din ”educatoare” dacă au fost scoși copiii afară. Afară era soare, la locul de joacă – umbră plăcută, iar copiii merită să respire aer curat.

Răspunsul a fost uluitor și a lăsat-o fără replică pe mamă: ”nu-mi faci mie programul. Eu nu vin la tine la muncă să-ți spun ce să faci, nici tu să nu vii să-mi spui ce să fac eu!” Continue reading…

Nu mai aruncați gunoaiele pe jos, nemernicilor!

Multă lume vrea o țară ca afară. Vrea ca România să fie curată, iar gunoaiele să nu ne înece. Doar că dorința asta este ipocrită, nu are nicio legătură cu realitatea: mulți români continuă să facă mizerie și să arunce gunoaie pe unde se nimerește.
Dacă sparg semințe, obligatoriu o să înșire un covor de coji pe jos. Dacă fumează, evident că o să arunce chiștocul aiurea, dar nu la coș. Continue reading…

Nu mai zbierați la copii!

Băi, voi, părinți care strigați la copiii voștri, ce vreți să obțineți prin urletele voastre? Să vă lăudați în stânga și în dreapta că aveți niște copii care ascultă la comenzi? Ori poate credeți că ei devin ascultători din cauza urletelor voastre?

Nici vorbă. Copiii devin mai nervoși și mai neascultători. Nu o spun eu, întrebați orice specialist sau pe alții care se pricep la copii. În fine, să vă povestesc un caz.

Eram în parc și mergeam în spatele unei familii. Tată și băiețel. Copilul, deh, a început să alerge. Era în parc, unde nu are voie să alerge, pe asta am stabilit-o deja aici. Ohoho, și când a început să urle așa-numitul tată la copil… Am tresărit. Și eu, dar și Creața mea cu Ochii Verzi, care era cu mine. Mare lucru că nu-l înjura. Băiețelul s-a întors spre noi, iar Natalia l-a recunoscut. S-a dus glonț la el să-l îmbrățișeze. Nu-l știam, nici pe copil, nici pe așa-numitul tătic. Am lăsat-o pe Natalia să-i vorbească. Se pare că se cunoșteau. Apoi l-a luat de mână și au venit la mine. Continue reading…

Când prea multă grijă față de copil strică… independența acestuia!

poză simbol. sursa

– Vrei să fim prietene?, o întrebă Natalia pe fetița care se afla pe scaunul din fața noastră. Pentru cei care nu știu cum vorbesc copiii, întrebarea ține locul de ”hai să facem cunoștință”. Doar că ei nu sunt atât de protocolari. Pentru ei orice cunoștință poate fi un eventual prieten. Eram la un spectacol de balet și, până să înceapă, Creața mea cu Ochii Verzi a vrut să-și găsească un copil cu care să schimbe câteva cuvinte. Alegerea a căzut pe fetița din fața noastră.

Fetița, un pic mai mare, s-a uitat mirată la Natalia. Nu a scos niciun cuvânt și s-a întors către mama ei. A vrut să deschidă gura, să-i spună ceva Nataliei, dar i-a luat-o maică-sa pe dinainte:
– Nu poate fi prietenă! Este mai mare ca tine, i-a zis Nataliei spre marea mea uimire. Eu asistam la discuția lor, fără să intervin.
– Eu am 4 ani și 10 luni, încearcă să explice Natalia. Sunt mare, întărește ea argumentul.
– Păi, vezi, ea are 6 ani, este și mai mare.
– Și ce dacă?, continuă Natalia, dar a blocat discuția. Continue reading…

Înainte de vacanță

Poză simbol! Sursa

Eram pe bulevardul Ștefan cel Mare din București. Îmi căutam mașina. Uitasem unde a fost parcată și o căutam din cheie. Știți voi, mergeam de-a lungul șirului de mașini apăsând pe butonul de la telecomandă să văd care-mi face cu ochiul, semn că este a mea. Și cum mergeam așa, în fața mea, pe trotuar, s-a deschis o ușă. M-am oprit. Din clădire au ieșit două domnițe.

Domnișoarele arătau într-un anume fel… Depinde cum te uitai. Unii ar fi spus că erau foarte frumoase. Alții că – vulgare. Erau încălțate în pantofi cu tocuri amețitor de mari. Chiar periculoase pentru trotuarele din București. Rochiile erau mulate și se terminau mult prea repede: imediat sub fese ori poate deasupra lor. Nu am fost atent. Ceea ce sărea în evidență – busturile. Extrem de generoase. Ba aș spune foarte mari. Mai sus, pe față, aveau câte două perechi inerte de buze. Buze mari, din alea cu care este imposibil să zâmbești. Ambele erau îmbrăcate în alb, iar pe fondul acestor haine, corpurile lor extrem de bronzate păreau și mai negre. Asta în mare, ca să înțelegeți de ce puteau fi frumoase pentru unii și vulgare pentru alții. Continue reading…

Am răspuns unui oracol online!

De curând am acceptat să fac față unei provocări de a răspunde unui oracol online/facebookist. Știți oracolele pe care le aveam în timpul școlii? Ei bine, George Bonea l-a reinventat și m-a întrebat chestii serioaso-haioaso-curioase, iar eu am avut “curajul” să intru în treaba asta. Iată cum a fost totul…
Credeați că din Rep. Moldova vin doar trupe muzicale, fete și vin? Tot din Moldova vine și Vitalie Cojocari. Unii dintre voi îl știți de la TV, că-i reporter Pro TV, ori de pe blogul lui personal, Cojocari.Ro. Continue reading…

La mulți ani de Ziua Copilului, Creața cu Ochii Verzi!


Dragi prieteni ai blogului cojocari.ro, ea este Natalia, Creața cu Ochii Verzi. O știți! Crește ca din apă. 

Balerină, copil, prințesă, artistă, pianistă și filosof în timpul liber. Natalia este Muza și centrul universului nostru. Un copil extraordinar și plin de înțelepciune, un copil ca milioane și milioane de copii de pe planeta asta. 
Fiind ziua ei, ziua lor, le spunem la mulți ani! 

Îi mulțumesc Creței cu Ochii Verzi, tuturor copiilor pentru că datorită lor suntem… copii!

Sclavii copiilor

I-am văzut în parc. I-am văzut pe la grădiniță. I-am zărit de multe ori pe stradă, cârând pungi și rucsacul în spate în timp ce ”ăla micu” lingea o înghețată. Uneori îi întâlnesc pe la mall, în vestiarele cluburilor de dans sau de sport. De fiecare dată lucrurile arată la fel. Copiii zbiară fără niciun motiv, iar ei se supun. Dacă se lasă cu ceartă, copilul îi vorbește de sus. De multe ori copilul poate pune punct discuției cu un: ”lasă-mă în pace, ți-am zis!” Când nu mai suportă, sclavii copiilor aruncă un: ”o să te spun la tac’tu”. Merge și varianta: ”te spun la mă-ta”. Continue reading…