Șocant! Ce a putut să facă un copil pe plajă…

Eram pe plajă. Plaja din fotografie. Stăteam leneș și trăgeam dintr-o bere rece. Briza bării făcea suportabilă căldura. Familiile se jucau drăguț. Copiii se distrau cu tabletele, telefoanele mobile. Totul în jur era frumos. Eram în vacanță și nimic nu mă putea scoate din zona mea de confort.

Atunci l-am văzut. Era un copil care a intrat pe plajă, printre șezlonguri. Am fost atât de șocat, încât am scăpat berea din mână(mint, nu am scăpat-o, dar eram aproape).

Copilul care intrase pe frumoasa plajă a Mării Negre nu avea în mână un telefon, o tabletă. Nu avea niciun fel de aparat, dispozitiv electronic. Ținea în mână ceva ce părea că vine din secolul trecut și întunecat. M-am concentrat mai bine să îmi amintesc despre ce este vorba. Știam sigur. Când eram copil obișnuiam să mânuiesc și eu zeci de astfel de obiecte ciudate. Continue reading…

Căștile și austriecii

Eram într-o excursie într-un oraș vestic și extrem de civilizat pre nume Viena. O fostă capitală de imperiu de o frumusețe rară. Dar vreau să pun accentul pe ”civilizație”.

Mi-a atras atenția un fapt minor.

Deci, mergeam pe străzile superbului oraș și am văzut atârnând de o ușă niște căști de telefon. Nu cred că erau extraordinar de scumpe. Au fost scăpate pe jos ori uitate de cineva. Altă persoană le-a pus pe mânerul ușii unui magazin. Poate le găsește proprietarul neatent.

Am trecut pe lângă acele căști. Peste ceva vreme, să fi fost vreo jumătate de zi, la întoarcere, căștile erau tot acolo. Puțin probabil ca proprietarul să le mai recupereze. Cu toate acestea căștile nu și-au făcut alt proprietar de pripas. Oamenii treceau impasibili pe lângă ele și nimeni nu s-a gândit, ce-ar fi dacă… 🙂 Continue reading…

Prejudecata

Urma să zbor cu o cursă low cost cu fetele mele. Am întârziat cu check in-ul online sau și-au făcut prea mulți check in-ul plătit, dar ne-am trezit pe locuri diferite. Asta e. Să-mi fie de învățătură.

Am ajuns în avion cu gândul de a vedea dacă găsim înțelegere și ajutor din partea altor pasageri care să accepte un schimb de locuri.

Am intrat, ne-am așezat și am așteptat să se liniștească lumea.

Maia și Natalia erau pe locurile lor câteva rânduri mai în spate. Lângă ele stătea o doamnă care părea trecută de 50 de ani. Eu avusesem norocul să prind un loc foarte bun(vezi poza). Loc la picioare, berechet. Mai rar la Low Cost. Cu gândul că am ce să ofer la schimb doamnei de lângă fetele mele, m-am dus către ea. Am afișat un zâmbet plăcut și am întrebat-o dacă vrea să facem un schimb. Răspunsul a fost scurt: Continue reading…

Am câștigat la loterie :)

Nu am câștigat niciodată nimic la vreo loterie. Nimic, nimic, nimic. Sunt atât de ghinionist la faza asta, încât dacă aș fi singurul participant și doar un singur bilet câștigător, e foarte probabil să pice un meteorit și să îmi strice momentul de glorie. Adică să câștig și eu ceva la o loterie.

Doar că ghinionul ăsta s-a spart zilele trecute într-un mod surprinzător. 🙂

Eram la o petrecere. Organizatorul ne-a anunțat că domnii și doamnele ”cheflii”, în număr de vreo 50 sau chiar mai mulți, vor participa la o tombolă.

Premiile? Cel mai mare era o vacanță. Apoi urma un sac de drumeție. Cred că erau și altele. Așadar, a urmat momentul tragerii. Continue reading…

Am fost la concertul Carla’s Dreams!

Am ajuns la concertul celor de la Carla’s Dreams și am privit în jur cu ochii cât cepele. După ani bun de la explozia fenomenului Carla’s sunt în continuare șocat să văd cântându-se în București despre ”zarplata”, despre ”pohui” și multe alte cuvinte din argoul basarabean.

M-am aplecat către jumătatea mea mai frumoasă:
– Maia, tu realizezi că noi suntem singurii de la concertul ăsta uriaș care înțelegem cuvintele?

Maia a râs înfundat. Se simțea bine. Se simțea ca la Staraya Pochta sau ca la Râșcanovca, cartiere din Chișinău care nu erau prea sigure în anii noștri de studenție și unde se vorbea exact așa.

De parcă dorind să-mi infirme gândul pe care abia îl verbalizasem, solistul Carla’s Dreams a strigat de pe scenă: ”cine e din Moldova să ridice mâinile!”

Continue reading…

S-a băgat în față la coadă…

Mega Image Shop&Go. Un magazin micuț, la colț de bloc. Stau liniștit la coadă. Am în mâini o pâine și o Sana. Îmi vine rândul să plătesc. Deschid gura, dar rămât mut.

– Un pachet din ăla cu argint…

Nu, nu eu cerusem țigări. În fața mea s-a postat un tip care își începuse nestingherit shopping-ul. M-am uitat în spate la cei de la coadă să văd dacă au observat și ei că s-a schimbat ordinea. Făceau fețe, fețe.

Am zis să fiu eu cel cu inițiativa, deh, că tot eram primul de lângă cetățeanul cu tupeu.

– Nu vă supărați, e o coadă aici, i-am zis calm.
– Așa și?, mi-a răspuns.

Acum e momentul să vi-l descriu. Genul de băiat cu maiou mulat pe burta proeminentă, cu părul gelat, care își ține cheia de la mașină ostentativ în față, să se vadă ce conduce, dar și pentru a-i fi la îndemână când vrea să-și aranjeze ceara în urechi. Continue reading…

Natalia și pianul. Scurtă poveste despre această relație și despre primul concurs din viața ei!

Pianul a început cu un… “de ce să nu învețe copilul ceva muzică?” A trecut prin etapa, una comunicată de doamna de pian, “are auz muzical foarte bine dezvoltat.” A ajuns la etapa ”dacă tot cântă și îi place, hai să meargă și la un concurs, să vedem ce iese!”

Asta pe scurt. Pentru că există o poveste mai lungă. Una în care, într-o zi, Nati a auzit un pian de după o ușă. Era micuță, avea vreo 4-5 ani. A vrut să încerce instrumentul. Iar când copilul îți cere așa ceva, nu aștepți să repete.

Așa a cunoscut-o pe Anca, profa de pian a Nataliei. A început să ia lecții o dată pe săptămână. A învățat să citească notele înainte să citească literele. Au urmat cântecele ușoare, acum a trecut la ceva mai dificil. Continue reading…

Mai există meșteri buni în România?

După nenumărate exemple în care am tot picat de prost, luat de prost, luat la rost, răspunsul la întrebarea din titlu este: din ce în ce mai puțini. Sau numărul lor tinde spre extrem de puțini.

Exemplul de mai jos m-a enervat foarte tare.

Deci, îmi spune administrația blocului că se schimbă țevile de apă caldă și rece din bloc. Perfect. O să avem țevi noi, dar până atunci trebuie să suportăm deranjul. Ni se spune, totuși, că firma reface și pune totul la loc. Vă dați seama, țevile care trec prin apartamente sunt în pereți și trebuie sparți.

Așadar, vin băieții, sparg. Pentru că era dis-de-dimineață, le facem o cafea. Mare greșeală. O accepta și… fumează pe scară, cu toate că îi rugăm să nu o facă.

Acum trebuie să intre în scenă ”meșterul reparator”. Aici vă relatez discuția la telefon cu domnia sa.

– Nu pot să vin săptămâna asta. Peste o săptămână, chiar două.
– Și noi ce facem cu toate găurile prin casă? Nu putem lega nici mașina de spălat? Avem copil…
– Auzi, știi ceva, dacă nu-ți place, eu îți închid…

Continue reading…