Am descoperit șoferul începător mega-catastrofă!

 

Pornesc de la ideea că toți șoferii începători sunt catastrofă – inclusiv subsemnatul a fost – și nu contează sexul. Vreau să vă spun că am descoperit șoferul începător mega-catastrofă. Ca el nu există și nu cred să existe vreodată. Din întâmplare, e vorba de o femeie.

Așadar, eram în mall și îmi parcasem mașina. Mergeam prin parcare spre intrarea în magazin. Dintr-o dată claxoane, un motor turat… După colț am văzut ce se întâmplăa. O domniță care era la volanului unui Sandero blocase intrarea în parcare. Voia să parcheze pe un loc liber, dar se blocase și nu mai știa cum să rotească de volan. Nici să intre, nici să iasă. Continue reading…

Virozeală

Viroză ca asta nu mai văzusem și nici că avusem. Simplă la prima vedere, dar mă luase de gât, de stomac, de cap și mă trântise la pat ca un judokan olimpic. 2 zile am stat înfofolit în plapume. Un soldat rănit pe frontul războiului cu microbii de primăvară. Fusesem trecut în rezervă și încercam să-mi revin. Greu, tare greu, fraților. Aveam momente când mă dădea în călduri și transpiram ca un cal de curse. Apoi veneau minutele glaciare, când aveam impresia că toată casa este un frigider uriaș, iar eu un pui congelat. Continue reading…

Am fost cu Creața cu ochii verzi la premiera filmului ”Frumoasa și Bestia”. PS despre ”momentul gay” al filmului (SPOILERE!)


Știți momentul acela pe care regreți că nu l-ai filmat? Nu a fost doar un moment. S-a lungit cât tot filmul ”Frumoasa și Bestia”. Creața cu ochii verzi a trecut prin toate stările. De la frică, la bucurie. De la lacrimi de tristețe, la explozii de fericire. Cred că am ratat o jumătate de film uitându-mă la reacțiile ei.

Aflase deja că o să fie o bestie. Așa că primul sfert din film a stat în brațe, ascunzându-și fața. Se mai ițea să vadă dacă a apărut, apoi iarăși se ascundea. Când s-a arătat Bestia, dar mai ales când s-a împrietenit cu fata, și-a schimbat atitudinea. Tot țopăia pe scaun, bătea din palme: ”Bestia este bună, nu e rea!” Continue reading…

Violența în familie… Când soția își bate soțul

Când soții Loca treceau pe ulița satului în care mă născusem și îmi trăisem copilăria era circ. El, înainte, gârbovit de ani și de tutunul prost pe care îl fuma. Ea, din urmă, cu urlete, țipete și înjurături. Era un circ grotesc, dar care atrăgea o droaie de copii. Alergau toți să-i vadă pe cei doi. Din când în când, moș Colea îi zicea femeii sale: ”nu mă păli, fa!” Ea, parcă încurajată, urla și mai tare: ”la Freanța să te duci, la chibutcă, curvarule!” Și poc, poc, vreo două trei scatoalce. Baba Loca înjura o jumătate de oră fără să se repete. Era un izvor de cuvinte obscene. Noi, copiii, ne adunam ca la spectacol.

Freanța era un laitmotiv al înjurăturilor. Ar fi fost o ibovnică din tinerețe, iar baba Loca i-ar fi prins ”în flagrant”. De aici și cuvântul ”chibutcă”, din ce înțelegeam, era un fel de cameră micuță. În fine, episodul din tinerețe a trecut, dar baba Loca nu l-a iertat. Așa că atunci când trăgea la măsea îl snopea în bătaie. Nu mă întrebați de unde porecla Loca, că nu știu. Sunt convins, dacă soții Loca ar fi fost cercetați de un psiholog/psihiatru, acesta strângea material de vreo 3-4 tratate științifice. Atât de nebună era relația celor doi. Dacă ar fi fost în putere, moșul Colea ar fi reacționat. Dar nu mai putea, așa că era victima perfectă. Continue reading…

De vorbă cu pisicile!

Mergeam pe trotuar. Eram de mânuță cu Creața cu ochii verzi. În întâmpinare venea agale o pisică. Părea maidaneză pentru că nu avea aerul speriat și pierdut. Dimpotrivă, era sigură, cu coada și mustățile sus. Ce mai? Se vedea că era strada ei.

Pisica s-a oprit brusc. S-a oprit și Creața cu ochii verzi. Ce să fac? Stop și eu. Creața cu ochii verzi se uita la pisică. Pisica se uita la Creața cu ochii verzi.

– Bună, eu sunt Natalia. Pe tine cum te cheamă?, a întrebat dintr-odată Creața cu ochii verzi.
– …, pisica nu a scos niciun sunet, dar continua să o privească foarte curioasă pe Creața mea cu ochii verzi.
– Vrem să fim prietene?, a continuat Creața cu ochii verzi, de parcă pisica s-a prezentat reverențios, așa cum îi șade bine unei pisici educate, chiar dacă este de pe străzi. Continue reading…

Când în lumea Creței cu ochii verzi e soare!


Astăzi plouă. Dar e bine, e semn de belșug. Știu eu de la tata. În schimb, în lumea Creței cu ochii verzi e soare. Mult soare și un cer senin.
– De ce mi-ai desenat căciula asta neagră, Natalia, am întrebat eu amuzat?

– Cum de ce? Nu vezi ce soare puternic e? Să te protejeze, mi-a răspuns Creața cu ochii verzi. 
Știți ce? Lăsați ploaia de afară, cel mai important este… soarele din sufletul vostru! 🙂

Iată că am ajuns la vârsta lui Isus

Viața este frumoasă! Am parte de tot ce contează. Sunt un om fericit. Dacă reducem șederea omului pe pământ la două părți, familie și carieră – mă declar mulțumit.

Este adevărat, există și multe lucruri pe care mi le doresc. Lista este lungă ca o noapte de iarnă. Dar este bine să vrei mai multe de la viață. Cât îmi doresc să fac chestii, o să merg înainte. Așteptările, năzuințele noastre ne împing din spate. Iar eu nu vreau să stau pe loc. Vreau să mă autodepășesc. Tot timpul am făcut-o. Copilul creț dintr-un sat sub formă de ceaun din nordul Republicii Moldova a avut vise, a avut dorințe. Ele l-au ajutat. Am știut că într-o zi o să fiu jurnalist, reporter, corespondent, că o să transmit informații, iar milioane de oameni o să afle știri de la mine. Am știut asta. Vă rog să mă credeți. Acum îmi trăiesc visul cu ochii.

Planuri, ambiții, dorința de a urca pe o scară a societății. Fac parte din viață și sunt ok, dacă nu îți răpesc din momentele importante. Acele momente pe care le trăiești alături de familie. O meserie care să-ți aducă satisfacții nu este totul. Familia, iată ce este cel mai important lucru din viață.  Continue reading…

Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD

Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.” Continue reading…