Vlog pe COJOCARI.RO: Am fost la munte și ne-am jucat cu cățelul

Am filmat acest vlog acum 2, 3 săptămâni în urmă. Era vară, era cald, dar nu la munte, nu în Valea Doftanei. Ne-am refugiat în răcoarea montană chiar în perioada când Bucureștiul fierbea la peste 35 de grade.

Cabana am descoperit-o prin recomandarea rudelor. A fost din categoria ”știu eu pe cineva care are o cabană și e mișto”. Recomandarea a meritat.

Despre tarife, amenajare, vedeți mai multe pe site-ul lor. Noi o să vă spunem doar că ne-a plăcut, iar în VLOG o să vedeți de ce? 🙂

Pe scurt, am descoperit căsuțele astea, multă liniște, dar mai ales un cățel blănos și extrem de prietenos care ne-a păzit pe timpul sejurului. Cățelul acesta este o adevărată mascotă a cabanei. Continue reading…

”Nu alerga că o să transpiri”, cea mai comună expresie în parcurile din București :(

Îmi plac copiii care aleargă, sar, se cațără și nu stau o clipă locului. Poate pentru că și eu am fost la fel. Mă uit cu ochi de adulți la mine, copilul, și sunt fericit că aveam forța și energia necesară. Mergeam cu ai mei părinți cu sapa pe deal. Trăgeam de coada săpăligii toată ziua la porumb(păpușoi), iar seara, când ajungeam acasă, mâncam oleacă și apoi… Țuști, cu mingea pe stadion.

Repet, ca să înțelegeți amploarea efortului fizic. Toată ziua pe deal, în bătaia soarelui, bând apă fierbinte, mâncând pe apucate. Seara ajungeam acasă și nu ne ogoiam(așa se zice la mine la liniștit). Dimpotrivă, după ce ne puneam gura la cale, plecam repede să jucăm fotbal pe stadion.

Asta da energie. Asta da activitate fizică. Eram într-o formă de invidiat. Nu doar eu, ci toți copiii pe care îi știam. Pe vremea aia credeam că suntem foarte slabi. Astăzi se zice că ești ”fit”. Adevărul este că nu se punea firicel de grăsime pe noi. Orice haleam, era făcut harcea-parcea de metabolismul uriaș dobândit din activitățile fizice și care, evident, avea nevoie de multă papa.

Acum să ne mutăm la copilăria de azi. A copiilor care cresc în București. Cea mai des auzită expresie în parcurile din București este: ”nu alerga!” Iar continuarea depinde de bunic/părinte: nu alerga că o să cazi, nu alerga că o să transpiri, nu alerga că te lovești, nu alerga că te murdărești și altele.

Evident, există și alte îndemnuri la sedentarism. De tipul: nu te cățăra, nu te pune în genunchi, nu te mai da cu bicicleta… Continue reading…

Prima zi de școală: un șoc!

Aveam 6 ani și jumătate când m-au dat la școală. Poate de asta nu am înțeles ce mi se întâmplă… Țin minte doar că a fost un șoc.

Într-o dimineață, ai mei m-au îmbrăcat frumos, de parcă mergeam la o nuntă, apoi m-au dus într-o direcție necunoscută. Aflasem ulterior că… la școală. 🙂

Io știam că la un moment dat o să ajung la ceea ce copiii mai mari numeau școală, dar nici prin cap să-mi treacă că asta se va întâmpla atât de curând! Credeam că voi fi mare, 10-20 de ani. Gen! 🙂 Continue reading…

Am testat imprimanta multifuncțională Epson Ecotank L6190. Vedeți ce-a ieșit… :)

Blogul nostru a primit în teste această imprimantă color Epson. După cum vedeți scris pe cutie, se numește Epson Ecotank L6190. Redacția blogului habar nu are, nu se pricepe la imprimante, chit că sunt multifuncționale, tocmai de aceea descrierea ei va fi după urechiușe. Complet ”atehnică”. O să vedeți mai jos puține explicații(niciuna) despre câți mega-gica-gacica-pixeli are drăcovenia și ce avantaje/dezavantaje are față de concurență. Noi o să vă relatăm doar părerea și experiența noastră din calitatea subiectivă de consumatori normali.

“Jucăria” pentru familie Epson Ecotank L6190 a picat bine din două motive. Se apropie prima zi de școală, eveniment aducător de un trilion de poze. Adică momentul din care Natalia(redactorul-șef al blogului cojocari.ro) își va încerca puterile cognitive în cadrul sistemului național de educație – va merge în clasa pregătitoare. Doi, Natalia nu se simte bine și are nevoie de ceva care să o preocupe, o ”jucărie” nouă.

Ca un părinte responsabil, am dotat copilul cu o foarfecă și l-am pus la treabă, gândindu-mă că va instala imprimanta, iar eu o voi testa. Continue reading…

Nu mai vreau să fiu celebru :)

Munca mea cea de toate zilele este în văzul tuturor. La televizor. Apar în medie, de vreo 10 ori pe săptămână a câte 15-20 de secunde la cele mai urmărite jurnale de știri din România. Ce-i drept, nu mă prea oprește lumea pe stradă sau în metrou. De fapt, nu mă oprește deloc.

Eram obișnuit cu ideea că nu mai ajung să fiu celebru până când, într-o zi, celebritatea m-a lovit puternic. Se pare că o vizibilitate atât de mare(sunt ironic, evident) nu putea trece neobservată.

Eram singur în mașină, la vama dintre Republica Moldova și România. Veneam de la părinții mei. După ce am stat în coadă gigantică din vama Albița, partea României, m-a ajuns rândul la controlul de la graniță.

Vameșul, un tip grizonant, între două vârste, cu ochelarii lăsați pe nas și clipboard-ul pe burtă, s-a uitat la mine peste ochelari și mi-a zâmbit. Io m-am bucurat. Zic, în sfârșit, nu apar degeaba la televizor. Doar că replica vameșului m-a lăsat mască. Continue reading…

Natalia se joacă cu ”My Little Pony” și face primul ei Vlog pe COJOCARI.RO

O mică introducere.

Când am început vlogul de pe canalul meu de Youtube, habar nu am avut unde o să ajungem, unde o să ajungă vlogul. Am știut doar că vreau să mă joc cu Natalia(fetița mea) și cu Maia(mama Nataliei). Că vrem să facem lucruri împreună, să ne distrăm în familie. De pildă, atunci când călătorim în familie – filmăm multe chestii care se pretează pentru un vlog. Avem și alte minunății pe care le-am putea distribui ca să-i facem pe oameni să zâmbească, să se bucure cu noi.

 

Aceasta a fost ideea inițială. Să facem un vlog de familie la care oamenii să se uite cu bucurie. Natalia are talentul acesta. Știe să-i facă pe oameni fericiți. Pe noi ne face. Zilnic.

 

Nataliei îi plac vlogurile, iar noi o lăsăm să le urmărească. Așa a învățat rusa, așa învață să vorbească în engleză. Dar și mai mult îi place să se filmeze, să vorbească la cameră. O fi moștenit-o de la noi. Maia are talent, iar eu îmi câștig existența din asta. Deci, astrele erau aliniate pentru a începe un vlog. Continue reading…

Cum a fost la reuniunea de liceu? Petrecerea(ultima parte)

În articolele precedente vă povesteam cum a fost la reuniunea de liceu/partea oficială. În acest articol o să vă povestesc despre altceva. Despre petrecerea de după. Aceasta este poza pe care am făcut-o la plecarea din liceu. Ce să vă zic? Clădirea m-a umplut de nostalgie, chit că părea mai mică. Cred că îmbătrânesc. 🙂

Clasa A, B și C(în asta am învățat io, cu profil real). În această poză suntem iarăși noi, toți. Mă rog, câți am putut să ne strângem de prin lume, de prin Republica Moldova. Așadar, trecuseră 16 ani de când nu-i văzusem pe ei, colegii mei. Ca să celebrăm cum se cuvine, ne-am dat întâlnire într-un local de prin centrul Orheiului.

Continue reading…

Reuniunea de liceu, Ceremonia oficială(partea a II-a)

Cu pași grăbiți m-am îndreptate spre sala de festivități. Aci era vânzoleala adevărată. Bine, nu 90 de foști copii, acum bărbați și femei în toată firea, dar erau vreo 30-40. M-am uitat în stânga, în dreapta. Pfff. Recunoșteam doar un sfert din ei. Nu pentru că s-au schimbat în cei 16 ani. Pur și simplu, erau din alte clase paralele. Atât de paralele, că nu ne intersectam. Cum am zis, eu eram la real, ei erau la profil umanist. În plus, venisem destul de târziu în liceu, iar 3 ani nu mi-au fost suficienți să-i cunosc pe toți. Păcat. Aș fi fost fericit să țin legătura cu oameni atât de cool, îndrăzneți, puternici, haioși, harnici… Aș continua cu epitetele, dar trec la niște chestii mai triste.

Iată toată clasa de profil real care s-a adunat la liceu. 4 colegi. Mulți nu au putut veni, chit că erau în țară. Problema este că alții sunt plecați. S-au împrăștiat în toată lumea: Canada, SUA și toată Europa… M-am bucurat mult să-i revăd. De la stânga la dreapta: Io; Tania, despre care v-am spus în prima postare despre reuniune; domnul Boguș, celebru deja pe acest blog; Dana, cu ochii albaștri de felină; Mîțu, cu spiritul lui de antreprenor sadea.

Această hartă este dovada. Am încercat să ne dăm seama unde au ajuns colegii noștri, în ce părți ale lumii. Europa este plină de absolvenți ai Liceului ”Onisifor Ghibu” din Orhei. Câțiva sunt peste ocean. Harta nu este completă. Încă nu o completasem. Am făcut și un calcul, deh, sunt absolvent de profil real. Din 28 de elevi, câți au fost la mine în clasă, 11 sunt plecați din Republica Moldova. În plus, mulți dintre cei rămași nu ar spune NU unei relocări. Iar asta este trist, pentru că oamenii nu pleacă în număr așa de mare de la bine, pleacă de disperare.

Continue reading…