Am fost la concertul Carla’s Dreams!

Am ajuns la concertul celor de la Carla’s Dreams și am privit în jur cu ochii cât cepele. După ani bun de la explozia fenomenului Carla’s sunt în continuare șocat să văd cântându-se în București despre ”zarplata”, despre ”pohui” și multe alte cuvinte din argoul basarabean.

M-am aplecat către jumătatea mea mai frumoasă:
– Maia, tu realizezi că noi suntem singurii de la concertul ăsta uriaș care înțelegem cuvintele?

Maia a râs înfundat. Se simțea bine. Se simțea ca la Staraya Pochta sau ca la Râșcanovca, cartiere din Chișinău care nu erau prea sigure în anii noștri de studenție și unde se vorbea exact așa.

De parcă dorind să-mi infirme gândul pe care abia îl verbalizasem, solistul Carla’s Dreams a strigat de pe scenă: ”cine e din Moldova să ridice mâinile!”

Continue reading…

S-a băgat în față la coadă…

Mega Image Shop&Go. Un magazin micuț, la colț de bloc. Stau liniștit la coadă. Am în mâini o pâine și o Sana. Îmi vine rândul să plătesc. Deschid gura, dar rămât mut.

– Un pachet din ăla cu argint…

Nu, nu eu cerusem țigări. În fața mea s-a postat un tip care își începuse nestingherit shopping-ul. M-am uitat în spate la cei de la coadă să văd dacă au observat și ei că s-a schimbat ordinea. Făceau fețe, fețe.

Am zis să fiu eu cel cu inițiativa, deh, că tot eram primul de lângă cetățeanul cu tupeu.

– Nu vă supărați, e o coadă aici, i-am zis calm.
– Așa și?, mi-a răspuns.

Acum e momentul să vi-l descriu. Genul de băiat cu maiou mulat pe burta proeminentă, cu părul gelat, care își ține cheia de la mașină ostentativ în față, să se vadă ce conduce, dar și pentru a-i fi la îndemână când vrea să-și aranjeze ceara în urechi. Continue reading…

Natalia și pianul. Scurtă poveste despre această relație și despre primul concurs din viața ei!

Pianul a început cu un… “de ce să nu învețe copilul ceva muzică?” A trecut prin etapa, una comunicată de doamna de pian, “are auz muzical foarte bine dezvoltat.” A ajuns la etapa ”dacă tot cântă și îi place, hai să meargă și la un concurs, să vedem ce iese!”

Asta pe scurt. Pentru că există o poveste mai lungă. Una în care, într-o zi, Nati a auzit un pian de după o ușă. Era micuță, avea vreo 4-5 ani. A vrut să încerce instrumentul. Iar când copilul îți cere așa ceva, nu aștepți să repete.

Așa a cunoscut-o pe Anca, profa de pian a Nataliei. A început să ia lecții o dată pe săptămână. A învățat să citească notele înainte să citească literele. Au urmat cântecele ușoare, acum a trecut la ceva mai dificil. Continue reading…

Mai există meșteri buni în România?

După nenumărate exemple în care am tot picat de prost, luat de prost, luat la rost, răspunsul la întrebarea din titlu este: din ce în ce mai puțini. Sau numărul lor tinde spre extrem de puțini.

Exemplul de mai jos m-a enervat foarte tare.

Deci, îmi spune administrația blocului că se schimbă țevile de apă caldă și rece din bloc. Perfect. O să avem țevi noi, dar până atunci trebuie să suportăm deranjul. Ni se spune, totuși, că firma reface și pune totul la loc. Vă dați seama, țevile care trec prin apartamente sunt în pereți și trebuie sparți.

Așadar, vin băieții, sparg. Pentru că era dis-de-dimineață, le facem o cafea. Mare greșeală. O accepta și… fumează pe scară, cu toate că îi rugăm să nu o facă.

Acum trebuie să intre în scenă ”meșterul reparator”. Aici vă relatez discuția la telefon cu domnia sa.

– Nu pot să vin săptămâna asta. Peste o săptămână, chiar două.
– Și noi ce facem cu toate găurile prin casă? Nu putem lega nici mașina de spălat? Avem copil…
– Auzi, știi ceva, dacă nu-ți place, eu îți închid…

Continue reading…

”Nu contează rezultatul, importantă este participarea”

Aud îndemnul din titlu des. Este un fel de pansament pe rănile sufletești ale celor care au fost învinși și încearcă să-și refacă moralul.

Numai că acest text nu o să fie prea plăcut. Dacă voi credeți cu tărie că într-o competiție victoria/rezultatul nu contează, nu-l citiți.

În weekend am văzut filmul ăsta. Mi-a plăcut. În ciuda unor recenzii care vorbeau de plictis și lâncezeală, fiind vorba doar despre un singur meci de tenis și nicio scenă de bătaie, sex, droguri, violență… 🙂

Nu fac prea multe spoilere, doar vi-l recomand. De ce l-am adus în discuție? Pentru că la un moment dat, Borg, viitorul mare campion de tenis, un puști care jucase mai mult hochei decât tenis, avea o discuție cu antrenorul său. Acesta l-a ales să-l pregătească în sportul cu racheta la un centru mare și important și i-a spus de ce. Se deosebea de ceilalți copii pentru că își dorea enorm de mult victoria. Continue reading…

Rețelele de socializare ne fac mai buni sau mai răi?

Când au apărut rețelele de socializare și aveam MySpace, Hi5 apoi Facebook, lumea nu bănuia cât de mult o să se transforme. Acum avem uriașul Facebook, dar și Twitter, Instagram, chiar și Youtube a devenit un fel de rețea de socializare, iar oamenii s-au schimbat. În special comportamentul lor.

S-au schimbat în bine sau în rău?

Hm. Cred că am pus întrebarea greșit(nu o modific). Pentru că oamenii nu au devenit mai buni sau mai răi datorită/din cauza rețelelor de socializare. Pur și simplu, rețelele reușesc o chestie malefică: să scoată ușor răutatea din oameni.

Și nu este vorba doar de comentatorii obișnuiți. Li se poate întâmpla și celor de regulă atenți la ce postează. Poate ați observat asta. Urmărești un influencer. Îl citești. Îți place ce și cum le zice, dar la un moment dat omul nu se abține și, hodoronc-tronc, trântește o heitereală de-ți stă mintea în loc. Nu o să dau exemple. Găsiți voi. E plin facebook-ul. Continue reading…

Peripeții. Cum am reparat CojoCar-ul pe constatarea amiabilă?

În acest articol vă povesteam pățania cu șoferul care mi-a lovit mașina, a fugit, l-am sunat, dar era atacat de amnezie – uitase până și faptul că are mașină. 🙂

Totul s-a terminat cu bine. Omul și-a dat seama de greșeală. I-a revenit memoria și mi-a cerut spăsit să facem o constatare amiabilă.

Așadar, articolul acesta este despre blestemata de amiabilă, despre cum s-a terminat totul. Dacă vreți, articolul este despre CojoCar, automobilul nostru de familie, singurul care a pătimit cu adevărat în această peripeție. 🙂

Din capul locului vă zic. Nu mă așteptam la așa ceva. Oamenii m-au avertizat, inclusiv în comentariile de pe Facebook. Vitalie, spuneau ei, mai bine mergeai la poliție, îl reclamai. Ești mâncat cu amiabila aia, adăugau ei. Dar ”răul” era făcut. Aveam constatarea amiabilă, aveam pozele cu actele șoferului amnezic… Ce era să mă fac?

Deci, nici prin cap să-mi treacă prin ce urma să trec.

Continue reading…