Cine cântă în casă: cocoșul sau găina?

Oprisem pe marginea drumului la vânzătorii de afine. Erau foarte mulți, extrem de vorbăreți și doritori să-ți bage marfa în portbagaj. Nu mă băgasem în discuție cu ei pentru că nu mai scăpam. Doar mama Creței cu Ochii Verzi se uita la afine, la mure și zmeură. Între un client și un vânzător de afine se încinse o discuție interesantă și am ciulit cu urechea.

Clientul nu mai voia să cumpere și era strigat din mașină de soția sa să plece de acolo, că aveau drum lung de parcurs. Vânzătorul, un bărbat uscățiv, cu voce dogită, fie de fumat, fie de băut, era supărat că-i pleacă mușteriul și îl înțeapă pe om:

– Bre, la tine în casă cine cântă? Cocoșul sau găina? Stai să vezi ce afine am, i-a spus vânzătorul clientului care dădea să plece.
– Cum cine? La mine în casă cântă găina, îi răspunse râzând, dar parcă serios clientul.
– …, urmă o pauză lungă, vânzătorul era descumpănit. Un întreg univers i se năruise. Acest răspuns nu poate fi dat nici în glumă, iar omul din fața sa îl spuse în voce tare fără nicio problemă. Continue reading…

Creața cu Ochii Verzi, călătorie Transalpină!

Weekendul acesta, Creața cu Ochii Verzi, Ochi Albaștri și subsemnatul, Vitalie, împreună cu familia extinsă am făcut o micuță călătorie până la munte. A fost deosebit. Dovadă stau pozele și filmulețele pe care le public în această postare/jurnal de călătorie. Poza de mai sus este făcută la un baraj din Obârșia Lotrului. O zonă desăvârșită, unde se vede mâna omului și, totuși, natura îți taie respirația… Bineînțeles, și Creața cu Ochii Verzi, care a făcut totul și mai frumos. Poza de mai sus este preferata mea. Zâmbetul Creței cu ochii Verzi mi-a încununat această călătorie.

Continue reading…

Ce aveți cu fustele scurte?

sursa foto! Iată cum ar trebui să se îmbrace femeile din România ca să nu-i deranjeze pe unii obsedați.

Într-o postare pe Facebook – nu o mai găsesc – o fată era luată în răspăr pentru că purta pantaloni scurți. Cum să vă spun? Pantalonii erau scurți, dar numai o minte deplasată putea avea ceva cu hainele fetei. Aceasta era blamată că s-a îmbrăcat foarte sumar, că de ce nu-și acoperă mai mult goliciunile? M-am uitat mai atent să văd dacă este ceva în neregulă. Totul era absolut normal, niște pantaloni scurți și atât.

Există un curent aproape musulman prin România, care le cere femeilor să fie mai îmbrăcate. Că prea se despoaie vara și că nu e frumos. O fi o problemă dacă o femeie ar ieși în chiloți și sutieni pe stradă, dar așa ceva nu am văzut. În schimb, am văzut mulți urangutani care se luau de femei pentru că aveau o fustă mai scurtă, pentru erau elegante sau îmbrăcaseră niște pantaloni mai mulați. Continue reading…

Cum am învățat-o pe Creața cu Ochii Verzi să meargă pe bicicletă…

Înainte de a încăleca pe șa și… a pedala. 🙂

Știți ce este cel mai cool la meseria de tată? Că prin copilul tău îți retrăiești propriile începuturi. Lucruri mici, cărora nu le dai importanță acum, dar care au fost realizări eroice când aveai 5 ani. De pildă, mersul pe bicicletă. Pentru prima dată. Singur, nesusținut de nimeni. Am trăit/retrăit momentul în acest weekend și a fost sublim. Pentru câteva minute am fost din nou copil.

Bicicleta mea vs bicicleta ei
Aveam o bicicletă rusească. Prima mea bicicletă pe care am primit-o în clasa 1. Nu o s-o uit niciodată. Albastră, fără bara lungă de pe cadru, între ghidon și șa, cu un portbagaj mic. Era de băieți. Puneai frână din pedale. Se numea ”Shkolnik”, în traducere din rusă, elev. Nu a fost cea mai reușită bicicletă produsă la acea vreme. Uneori rămâneam fără frână. S-a întâmplat și la văi mari. 🙂 Cel puțin a fost nouă și a fost… prima mea bicicletă.

 

Nărăvașă, bicicleta roz nu se lăsa condusă!

Creața cu Ochii Verzi are o bicicletă roz. Ceva italian. O bicicletă robustă, manevrabilă și cu roți ajutătoare, detașabile. Problema este că se obișnuise atât de mult cu acestea, că nu mai voia să le scoată. Cunoscuta capcană a rotițelor ajutătoare. Copilul nu vrea să renunțe la ele. Ce-i drept, nici eu nu am insistat mult. Continue reading…

Țeapa clasică: coșulețul cu zmeură… fără zmeură de la Castelul Peleș (poze, video)

Așa arăta coșulețul cu zmeură după ce mâncasem ceva din el. Începusem să întrevedem țeapa care se profila! 🙂

Suntem români și… îl avem pe Păcală în sânge. Nu e plăcut, dar mai poți face ceva? Cel mai trist este când se prind și alții. Așa ni se duce vestea.

Așadar, eram cu Creața cu Ochii Verzi, mama Creței și toată familia la Peleș. Castelul. Acolo am asistat la o scenă neplăcută. La intrarea în curte, pe trepte sau lângă poartă, sunt câțiva vânzători ambulanți. Cei care au fost pe acolo îi cunosc. Vindeau zmeură, afine și încă ceva.

 

Bucură faptul că la Peleș era o coadă uriașă de turiști care voiau să viziteze Castelul. Asta deși era miercuri.

Mi-a atras atenția următoarea discuție. Un străin, care vorbea stricat românește, îi certa pe vânzători că l-au tras în țeapă(sărmanul Țepeș). Adică, i-au vândut coșulețe cu zmeură, dar erau doar câteva fructe la suprafața. Sub ele erau multe, multe frunze. Practic, dădeai zece lei pe niște frunze, că zmeura era foarte puțină. Continue reading…

Focul de tabără

Aș vrea să nu fiu siropos, plin de patos, dar, scuze, când mă uit la focul acesta, nu pot!

Viața este ca un Foc de tabără. La început se construiește, se înalță viguros și promițător. După ce ajunge suficient de mare, înalt, este învățat să ardă. Se întâmplă greu, pentru că este ud sau verde. Apoi, începe să ardă puternic, arde tare. Lumina sa te impresionează. Încălzește pe toată lumea. Le dă vigoare tuturor, oricât de întunecată e noapte. Continue reading…

Întâlnirea cu domnul Arici în noaptea tropicală a Bucureștiului

Acum câteva zile eram în mașină și veneam spre casă. Era o noapte tropicală foarte călduroasă. Deși se făcuse 22.00 – 23.00, termometrul îmi arăta vreo 32 de grade. La volan era subsemnatul, tatăl Creței cu Ochii Verzi. În spate, Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri, mama Creței. Mergeam în echipă completă și… frână.

– Ce s-a întâmplat? Ce este pe drum? De ce ai frânat? Ce ai văzut?, au întrebat Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri din spate.
– Un arici, am văzut un arici, le-am spus eu. Continue reading…

De ce? De ce să-i dai copilului să bea alcool sau să fumeze?

Nu avea mai mult de 4 ani. Ținea însă țigara ca un adult și pufăia din ea. Culmea, stătea în fața a doi adulți. Chiar bunica(așa părea) a fost cea care i-a dat țigara copilului.

”Tine aci, bre, să vezi că nu e gustos să fumezi, poate nu vei fuma ca noi când crești”, i-a zis femeia fetiței. Deci, coșmarul pe care îl vedeam cu ochii avea un motiv ascuns, unul educațional. Logic, nu? De genul, ia și niște droguri, poate nu te droghezi când crești. Bate niște animale, că poate nu mă bați pe mine când ajungi mare. Logica unor oameni este dubioasă, la fel și caracterul. Continue reading…