Un interviu ratat cu ”patronul” Unimedia. Sau de ce îi este frică lui Cristian Jardan?

Unimedia Filat

După ce le-am luat un interviu foștilor patroni de la Unimedia, mulți m-au întrebat, dar de ce nu vorbești și cu actualul ”patron”? De  ce nu? Interesul este unul foarte mare. Pe vremuri unii moldoveni au fost persecutați de comuniști doar pentru că au comentat pe site-ul Unimedia. Așa că am zis, trebuie să-mi calc pe orgoliu și să-l contactez pe Cristian Jardan. Spun orgoliu pentru că, deși teoretic ar fi trebuit să fim colegi buni – Cristian Jardan a fost și el reporter pe la PRO TV Chișinău, pe facebook nu avusem cele mai colegiale schimburi de replici. Așadar, l-am contactat, mi-am cerut scuze că am fost prea virulent în discuțiile publice de pe fb și l-am întrebat dacă acceptă să răspundă la niște întrebări incomode despre ”noua sa achiziție media”.

Trecând peste anumite nemulțumiri pe care și le-a exprimat, mă rog, irelevante, trebuie să spun că ”patronul” Unimedia a acceptat interviul. I-am trimis întrebările și am așteptat. Am așteptat, am așteptat, am așteptat. Și când m-am săturat de așteptat, am mai așteptat o dată. Între timp l-am contactat de câteva ori. L-am întrebat când îmi răspunde, dacă se mai ține de cuvânt? M-a amânat, mi-a zis că prețul nu-l spune, îmi spunea că este ocupat. Și tot așa. Eu însă am învățat ceva în meseria de jurnalist: să am răbdare și perseverență. Știu să insist. Reacția sa m-a lăsat perplex. Mi-a spus, citez exact: ”numai grija asta nu o am.

Continue reading…

Despre cărțile citite și despre generația mea, care a crescut fără internet, televizor sau… curent

Shok interviuArticolul de mai jos a fost numit în stil bombastic, caracteristic site-urilor de acest tip: Jurnalistul care a citit 534.450 de cărți: Mult prea puține! Era o glumă, o să înțelegeți dacă citiți tot interviul. Ce aș fi putut să răspund la întrebarea câte cărți am citit în viața mea? Am zis în glumă o cifră care mi-a venit în cap și am adăugat adevărul – puține, mult prea puține. Pentru că oricât de mult citesc, realizez că rămân atât de multe lucruri necitite… Dacă aș mai avea o viață în plus, aș tot citi!

SHOK: Vitalie, te-am invitat și pe tine să ne spui “Ce citesc jurnaliștii”. Ești pasionat de lectură? Cum ai descrie acest hobby?

V.C.: Sunt îndrăgostit, nu doar pasionat. Îmi place să mă pierd în gândurile unui om chiar dacă e mort sau la mare distanță. Are loc o chimie ciudată și intimă între mine și omul respectiv. Din fericire, am avut o copilărie fără calculator și televizor. Sunt reprezentantul generației care și-a făcut temele la opaiț și care se putea uita la televizor doar 4-5 ore pe zi. Atât aveam curent. Un adolescent are nevoie însă de palate în cap. Le-am construit cu ajutorul cărților. Trebuia să evadez din lumea săracă și chinuită în care mă născusem. Așa că am ajuns să înghit câte 2-3 cărți pe săptămână – cărți din sărăcăcioasa, dar minunata bibliotecă sătească. Ghinionul generației mele, lipsa curentului, îl văd acum ca pe un mare noroc. Continue reading…

Bărbați moldoveni, așa nu!

Nu scuipați

Acest articol este pentru perfecte.md. După mai multe discuții cu multe, tare multe femei din Republica Moldova am zis că trebuie să scriu un articol despre asta. Despre noi, bărbații, care ar trebui să fim într-un fel anume și, din păcate, nu suntem. Articolul este de tipul AȘA NU!

Dragii mei bărbați din Republica Moldova, nu vă cade mânuța și nici piciorușul când intrați sau ieșiți dintr-o clădire să o poftiți pe doamna sau domnișoara de care vă ciocniți la ușă să treacă prima. Știu că vă grăbiți, toți se grăbesc. Dar bunul simț primează. Am observat la unii – se bagă în față, își deschid lor ușa, cât pe ce să le trântească pe femei pe jos, apoi își văd de drum. Ce-o fi așa de greu să fim mai atenți și mai politicoși?
Continue reading…

Mamici responsabile… not

image

Ieri, in parcarea unui magazin. Am observat-o pe duduia din poza ca statea si tragea din tigara. Mi s-a facut mila de ea. Saraca, prizoniera unui viciu fie de placere, fie de neplacere… Afara e asa de frig, iar ea nu sta in masina, trebuie sa aduca o jertfa: inca o tigara pe altarul fumatului. Am observat insa ca avea ceva in rucsacul pe care il tinea in fata. Oh, dar nu era rucsac. Era un marsupiu in care statea un copil. A fumat, a fumat, a fumat. Abia dupa aia a intrat in masina. Aha, deci a tinut copilul afara pentru o tigara. Frig, tutun, fum de tigara, o mama iresponsabila. Combinatie nefericita pentru un bebelus!

Feisbucul moldovenesc a fost transformat de unii comentatori în… feisboklasniki

facebook_old_login

În primii ani de blogging, prin 2008, eram furios pe toți dobitocii care intrau pe blog să mă înjure. Scrâșneam din dinți și… îi lăsam în plata Domnului. Nu le ștergeam comentariile. Totuși aveam două reguli: să nu folosească, știți voi, cuvinte necenzurate și să nu-i atace urât pe alții. Pe un dobitoc l-am demascat. Cineva mă înjura sistematic. Avea o plăcere aproape fetișistă. Dar a făcut o greșeală. De două, trei ori s-a prezentat cu numele adevărat la comentarii, iar ID-ul, același cu al înjurătorului, l-a dat de gol. Am fost șocat să aflu cine este… Era un coleg de universitate. Aveam impresia că eram chiar amici. O impresie greșită. Ce îl apucase? De unde atâta venin și răutate? Îl rodea pizma? I-am scris pe facebook și l-am întrebat ce-i veni de mă atacă atât? O făcea pe niznaiul. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i puțea. I-am spus cum am aflat totul. Din păcate, fiind un om mic ca caracter(să cacafonizăm ca Lupu), nu și-a recunoscut fapta. A început să-l cobească pe un prieten de-al său. Un tip pe care, din întâmplare, îl știu și eram sigur că erau prieteni buni. Explicații de grădiniță, cică ăla ar fi folosit de câteva ori calculatorul său de la muncă și era sigur că anume tipul respectiv m-a înjurat. La ce să te aștepți de la oameni mărunți?

Continue reading…

Moldova porno. Dezamăgiri – cazul profesoarei din Ungheni

Injuraturi

Scandalul profesoarei din Ungheni s-a stins odată cu scuzele publicate pe protv.md. Lumea a trecut peste, dar nu cred că a uitat. Nici eu. Mă gândesc că a fost o lecție bună pentru jurnaliști, pentru colegii mei. De altfel, a fost o lecție și pentru mine. Am aflat multe despre oameni, inclusiv despre cei cu care se întâmpla să conversez. Mulți dintre ei m-au dezamăgit profund. Pe alții îi respect și mai mult. În ceea ce mă privește am trăit șoc după șoc. Despre toate acestea mai jos. Doar să aveți răbdare să citiți, că e un text durut, deci lung…

În primul rând m-a șocat înjosirea la care poate fi supusă o femeie. Citisem despre astfel de cazuri din SUA, din Marea Britanie, dar nu credeam că se va întâmpla prea curând și în Moldova mea. Subiectul în sine este șocant și e nevoie de o mare măiestrie jurnalistică să-l abordezi corect. Altfel riști să pățești precum colegii mei de la Chișinău. Revenge Porn-ul este o mizerie șocantă. Nu-ți vine să crezi că o minte umană poate inventa astfel de măgării! Continue reading…

Cum pot fi abordați cu succes jurnaliștii de către piariști? Un scurt tutorial personalizat

Stand up

Nu știu dacă este de interes general, dar pentru că îmi stă pe creier am zis să fac un fel de tutorial, alias sfaturi, de abordare a unui jurnalist de către piariști – oamenii care lucrează în PR. Dacă nu sunteți jurnaliști cel mai probabil ați auzit de purtător de cuvânt. Ăia sunt tot un fel de piariști . În ceea ce mă privește pierd foarte mult timp la telefon cu piariști care, deși au un eveniment bun, dau cu el de pământ fără să-și dea seama.

Așadar, totul începe cu salutul. E bine că te saluți și că te prezinți. Dar fă un efort mai mare. Crede-mă, nu am cum să-i țin minte pe toți piariștii care mă sună. La cât de des se schimbă lumea prin agenții, nu aș reuși să mențin ritmul. Așa că, în afară de salut, îți recomand călduros, dacă am mai colaborat, să-mi reamintești cum. Asta o să mă facă să am mai mult timp pentru a te asculta și voi avea mai multă încredere că evenimentul pe care mi-l propui se poate transforma în știre. Ca data trecută.

Continue reading…

De ce nu poartă moldovenii haine colorate și nu zâmbesc pe stradă?

Blog haine gri

Într-o zi am intrat în magazin și mi-am cumpărat niște pantaloni. Dar nu oricare. Noii mei pantaloni erau portocalii. Portocalii ca portocala, ca mandarina. Până în acel moment toți pantalonii îmi erau negri, gri sau… blugi albaștri. Doar sunt moldovean, deci trebuie să mă înscriu cromatic în norodul din care provin. Nu-i așa?

Când revin pe la Chișinău mă inundă marea de gri, negru din hainele femeilor și bărbaților deopotrivă. Nu spun că toți se îmbracă așa. Spun doar că majoritatea este neagră-gri. De parcă aș asista la o mare înmormântare pe toate străzile și ulițele Chișinăului. La această atmosferă, de înmormântare, contribuie și fețele oamenilor – întunecate, posomorâte, nemulțumite.

Continue reading…