M-au sunat cei de la Metrorex. Cică vor să rezolve problema cozilor la care stau studenții

Am făcut poza asta și am urcat-o pe Facebook. Este de la coada unde se dau abonamentele cu reducere studenților. Se face coadă în fiecare lună, de fiecare dată când se distribuie abonamentele. Am fost surprins neplăcut pentru că în mileniul III, niște tineri, unii dintre ei, probabil, viitoare minți luminate în IT, trebuie să suporte o coadă la care să stea pentru a-și ridica un abonament la Metrou. Mi s-a părut nașpa rău. Lumea a comentat, alții au share-uit.

Povestea are și o continuare. Postarea a fost văzută de cei din conducerea Metrorex, inclusiv de directorul general al companiei. Am fost sunat de reprezentanții Metroului din București pentru a mi se spune că ei știu de această problemă. Mai mult, directorul general al Metrorex promite să vorbească personal la ministerul Educației ca să primească nu știu ce liste cu studenți și poate se face treaba online! Doamne ajută! Continue reading…

Stau la coadă la Poștă…

Sunt la coadă la un oficiu Poștal din București. Nu contează numărul oficiului, nu contează anul în care m-am așezat la blestemata coadă. Nici măcar faptul că sunt a 8-a persoană nu este important. Ceea ce sper cu adevărat este ca atunci când ies de aci să fie încă vara, să mă bucur și eu de soare.

ps: mi-e dor totuși de familie, o să-mi simtă lipsa, dragii de ei!

Bucureștiul unor oameni mișto!

Peste câteva zile iarna asta târzie o să fie o amintire. Una rece și puțin importantă. Se prea poate că prin iunie o să ne amintim cu drag de răcoarea de minus 19 grade de acum. Am adunat câteva instantanee din București. Un oraș în care poți vedea lucruri mișto și oameni mișto sau haioși. Așa cum este acest bărbat cu umbrela lui roz. L-am văzut prin oraș și mi s-a părut extrem de simpatic… Nene cu umbrela roz, ai haz, nu glumă. Ai ieșit în evidență, dacă asta ți-ai dorit.

 

Continue reading…

Nu-i mai stigmatizați pe părinții cu copii

Am ajuns să o văd și pe asta. Părinții cu copii să fie stigmatizați că vor să nu se închidă școlile și grădinițele. Li se aruncă în față la mișto sau serios că nu au voie să se plângă. Chit că nu au în grija cui lăsa copiii, să înghită și să accepte situația. Că e iarnă.

Și există tone de argumente pentru asta. Hai să le analizăm.

Nu ai voie să te plângi pentru că tu ai făcut copilul, să nu te plângi că e o greutate pentru tine. Auzi, dar de când este scris asta în Constituție? Poate de aia avem o demografie înfloritoare. Că faci copii, ai greutăți, nu ai voie să te plângi și nu primești nici ajutor. Prost e ăla care vrea să se reproducă, nu? Bravo, stat român! Aferim, societate! Nu mai faceți copii că veți fi puși la stâlpul infamiei când vine un viscol, iar voi puneți întrebarea legitimă: dar eu cum merg la muncă dacă nu am cu cine lăsa copilul?

Școala sau grădinița nu sunt instituții în care copilul să fie îngrijit, păzit. Sunt pentru educarea copilului. Bine, bine. Uităm când ne aruncăm cu patos în epitete și înghițim microfonul în prima zi de școală decretând: școala, grădinița – a doua casă, iar educatoarea, profesoara – a doua mamă. Măcar să spunem clar de la început: fraților, totul până la prima ninsoare. Dacă vorbim serios, eu nu înțeleg un lucru. Societatea asta este construită astfel: tu muncești, câștigi bani și îi plătești statului ca, în timp ce faci bani, el să aibă grijă și să-ți educe copilul. Da, să aibă grijă de el cât tu faci niște nenorociți de bani. Altfel s-ar duce naibii toată construcția socială. Ne întoarcem în Evul Mediu și am terminat treaba. Dacă nu există îngrijire la școală, să ni se spună clar și să nu-i mai ducem la școală, facem ”houmsculingul” și am rezolvat problemele. Continue reading…

Bucureștiul, dimineața, după o noapte de ninsoare(câteva poze)

Am ieșit în această dimineață din casă și am observat cu surprindere că… a venit iarna. Toată iarna nu a fost iarna și a venit odată cu primăvara. Primul lucru pe care l-am observat pe străzi, copiii. Bucuria lor că e iarnă, că s-au suspendat orele la școală. Parcurile vor fi pline astăzi. Dar și mall-urile, evident. Apropo, voi ce faceți cu copiii? Îi luați la muncă? Cu bunicii? Stați acasă cu ei? Îi lăsați singuri?

 

Continue reading…

Prima invenție a Nataliei

De câte ori vi s-a întâmplat să vedeți un copil care bea sucul, laptele și se murdărește din cap până în picioare?

Hm, nu se întâmplă foarte des. Copiii noștri sunt atenți, curați și nu se murdăresc. Alții sunt cei care dau, de pildă, ceaiul pe ei și murdăresc totul în jur. Nu ai noștri. Continue reading…

Cu Julieta la Verona (Vlogul de luni pe COJOCARI.RO)

Verona este un mic oraș din nordul Italiei, oraș pe care turiștii din întreaga lume nu l-ar fi remarcat decât ocazional. Cu toate că are cele mai bine conservate monumente ale Romei Antice, turiștii vin aici după o poveste care nu are nicio legătură cu arta, arhitectura, gladiatori. Verona este orașul care atrage anual 100 de milioane de turiști, iar toate astea datorită unui englez.

În 1597, un scriitor din Londra a scris o poveste tragică despre doi tineri din Verona care se iubeau, dar familiile lor se opuneau relației. Așa că tinerii au sfârșit prin a se sinucide. Totul în numele dragostei. Tinerii se numeau Romeo și Julieta, iar pe englez îl chema William Shakespeare. Continue reading…

Întâlnire în parcare

– Ah, nu-mi vine să cred, ce mă bucur să te văd, dar ce bine arăți, cea care turuia era o doamnă cu părul oxigenat, tapat de parcă avea un smoc de lână în cap.

Eram în mașină, în parcarea unui magazin și așteptam pe cineva. Lângă mine se opriseră două familii cu câte un copil. Nu mă observaseră și își vedeau entuziasmate de întâlnire.

– Mulțumesc! Și tu arăți foarte bine. Cred că ai mai slăbit, cea care răspundea era o roșcată cu părul tăiat scurt. În timp ce cele două doamne își făceau complimente, domnii își strânseră mâinile și se întrebau ceva de mașini.

Nu m-a interesat ce au mai vorbit, ce și-au mai spus, îmi vedeam de telefon. După schimbul de amabilități, cele două familii s-au despărțit. Una a rămas la mașina lor, cealaltă a plecat. Nu înainte de a stabili că se vizitează cât de curând.

La un moment dar am auzit-o pe femeie mormâind către soțul ei: Continue reading…