Când îl invoci pe Dumnezeu, nu este suficient să fii civilizat

– Doamne ajută… Mă bucur că vă văd. Dumnezeu e mare…
– Oh, bunul Dumnezeu te-a adus în calea mea, ce mă bucur…

Cele două cupluri se îmbrățișau și îl slăveau pe Domnul în parcarea magazinului. Bărbații erau îmbrăcați în ceva sobru, negru. Ele două erau ceva mai colorate, dar aveau fuste lungi. Acum nu știu dacă țineau de vreo sectă anume sau de ritul majoritar din România. Puțin contează. M-a șocat continuarea. Continue reading…

Cum l-am dezvățat pe angajatul de la Lidl să-mi umble prin lucruri ca să verifice dacă am furat din magazin :)

poză simbol

Am intrat cu rucsacul în spate într-un magazin Lidl. Veneam de la sală și am zis să iau mai multe pentru casă. Intru, mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Nu există cărucioare, nici coșuri. Io ce fac acum? Încerc să ies. Ușile se deschid doar dacă vrei să intri. Ce chestie! Mă întorc, mă învârtesc, io cum naiba ies din magazinul ăsta?

”Pe la casele de marcat”, îmi spune amuzat ”badigardul” și îmi arată cu degetul. Aha, bine de știut, am învățat ceva și azi. Merg, deci, la casele de marcat.

”Pardon, pardon, mă scuzați, vă rog să mă lăsați să trec”, le spun celor 7-8 inși cu cărucioare care stau deja la casă. Mai de voie, mai de nevoie se feresc din calea mea. Oameni deștepți. Au știut că în Lidl nu se intră fără căruț. Că trebuie să ți-l iei de afară. Nu ca mine, fraierul, care tre să facă două drumuri. Și mai deranjează pe alții…

”Domnu, domnu, ce aveți în rucsac?”, mă întreabă angajatul de la casă în timp ce scana produsele unui client deranjat de mine.

Io, mirat, mă opresc, mă uit la rucsac, mă uit la el: ”păi, lucruri personale, știți, am uitat coșul, merg să-l iau și să…”

”Domnu, domnu, veniți pe aici să verific ce aveți în rucsac, nu puteți ieși așa”, îmi spune cu dojană în voce angajatul și se oprește din scanat. Continue reading…

Am păcătuit, în copilărie mă duceam mâncat la împărtășanie! :)

Poza asta a făcut valuri în bula mea de pe Facebook. Nu bag mâna în foc să fie reală, nu știu de la care grădiniță e. Știu doar că mii de părinți au sărit arși să comenteze.

Cei mai mulți erau consternați. Cum? De ce să nu mănânce copilul meu dimineața? Alții se arătau nemulțumiți de împărtășania obligatorie pentru că, au presupus ei, părinții nu ar fi fost informați că vine preotul. Foarte puțini susțineau ”regulamentul” bisericii.

Io sunt mult mai lax la treburile astea. Adică, sunt ortodox de rit vechi, dar unul cu o atitudine extrem și extrem de lejeră. Merg la biserică din Paște în Paște, cred în Bărbos și în fiul lui(nu mă judecați prea aspru, dar ăsta sunt), iar părintele din mine nu și-ar ține niciodată copilul flămând pentru împărtășanie. Niciodată! Doamne, dacă îmi citești blogul, iartă-mă pentru asta. (Mă rog, și pentru altele!) Continue reading…

Andrei Gheorghe și lecția de libertate

Cred că eram pe la mijlocul anului 2 de facultate la Chișinău, când profesorul Bohanțov(domnul Bohanțov era înaintat în vârstă, dar mai tânăr la suflet decât toți studenții săi) ne-a zis că ne băgăm picioarele în ele de teorii ale jurnalismului și că ar trebui să mergem sus. Sus era laboratorul nostru de jurnalism. Aveam acolo una sau două camere, un televizor, un casetofon… Pe noi ne interesa televizorul de data asta și o emisiune ciudată.

”Se numește 13/14, este cu un tip, Andrei Gheorghe, o să vă placă, este cam slobod la gură, dar e liber și asta contează”, ne-a spus bătrânelul Bohanțov, cel mai tânăr dintre toți studenții săi.

”Mergeți cu mine să vedeți emisiunea, lăsăm teoria pentru altă dată. Este un moment important și controversat din media românească”, a adăugat tânărul Bohanțov în timp ce așteptam liftul care ne ducea la etajul 8 sau 9, nu mai țin minte. Domnul Bohanțov mai făcea din astea. Încerca să ne prezinte oameni importanți, oameni care au ce să spună. Voia să ne deschidă mintea, iar noi eram niște ignoranți. Asta eram… Continue reading…

De câte ori trebuie să mergi la sală pe săptămână? În fiecare zi!

Prietenii mei știu deja. De un an și jumătate îmi încep ziua cu exerciții fizice la sală. Fac asta pentru că îmi pasă de sănătate, dar mai ales de felul în care ar trebui să se raporteze la asta fetița mea, Natalia.

Așadar, fiecare zi începe cu un popas de cel mult o oră la sală. Nu exagerez. În fiecare zi. Când nu mă duc, abia atunci este o excepție.

Am fost și astăzi, ieri, alaltăieri… Pentru că doar așa poți vedea și simți anumite rezultate, când corpul tău se obișnuiește cu ideea de exercițiu, de mișcare, de efort susținut zilnic.

Aceasta este părerea mea, iar după un an și jumătate, rezultatele îmi confirmă ideea. Nu o să pun aci poze cu mine before&after, pentru că alta este ideea acestui articol.

Continue reading…

E mai bine să fii femeie decât bărbat? Categoric! :)

Pfff. M-am lămurit. Bărbăția este fudulie. Cel mai bine, mult mai bine este să fii femeie. Argumentele în acest sens sunt net superioare.

Priviți femeile. Sunt mult mai frumoase decât noi. Păi, la 100 de bărbați de pe stradă, abia de găsești unul care să se apropie de un oarecare standard de frumusețe. Un Ryan Gosling se naște la un milion de bărbați. Ca să revin la femei. Ele sunt toate, absolut toate, extrem de frumoase.

Femeile au tot timpul dreptate. Bă, dar tot timpul. Ați încercat vreodată să aveți o discuție în contradictoriu cu soția, prietena, amanta, iubita, colega de birou, mama, fiica, vecina… Au mereu dreptate. Nu ai cum să câștigi într-o dispută verbală. Și, atunci, vă întreb, cum ar fi să vă simțiți ca un Dumnezeu? Să aveți tot timpul dreptate?

Femeile ne-au născut. Bărbatul a încercat să lupte împotriva biologiei. S-a epilat, s-a dat cu cremă, și-a spălat capul cu șampon de coacăză roșie de pe muntele Athos. Și-a făcut până și manichiura sau pedichiura. În zadar. Nu poate naște. Altfel zis, dacă femeia nu voia, noi nu eram. Continue reading…