Feisbucul moldovenesc a fost transformat de unii comentatori în… feisboklasniki

facebook_old_login

În primii ani de blogging, prin 2008, eram furios pe toți dobitocii care intrau pe blog să mă înjure. Scrâșneam din dinți și… îi lăsam în plata Domnului. Nu le ștergeam comentariile. Totuși aveam două reguli: să nu folosească, știți voi, cuvinte necenzurate și să nu-i atace urât pe alții. Pe un dobitoc l-am demascat. Cineva mă înjura sistematic. Avea o plăcere aproape fetișistă. Dar a făcut o greșeală. De două, trei ori s-a prezentat cu numele adevărat la comentarii, iar ID-ul, același cu al înjurătorului, l-a dat de gol. Am fost șocat să aflu cine este… Era un coleg de universitate. Aveam impresia că eram chiar amici. O impresie greșită. Ce îl apucase? De unde atâta venin și răutate? Îl rodea pizma? I-am scris pe facebook și l-am întrebat ce-i veni de mă atacă atât? O făcea pe niznaiul. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i puțea. I-am spus cum am aflat totul. Din păcate, fiind un om mic ca caracter(să cacafonizăm ca Lupu), nu și-a recunoscut fapta. A început să-l cobească pe un prieten de-al său. Un tip pe care, din întâmplare, îl știu și eram sigur că erau prieteni buni. Explicații de grădiniță, cică ăla ar fi folosit de câteva ori calculatorul său de la muncă și era sigur că anume tipul respectiv m-a înjurat. La ce să te aștepți de la oameni mărunți?

Continue reading…

Moldova porno. Dezamăgiri – cazul profesoarei din Ungheni

Injuraturi

Scandalul profesoarei din Ungheni s-a stins odată cu scuzele publicate pe protv.md. Lumea a trecut peste, dar nu cred că a uitat. Nici eu. Mă gândesc că a fost o lecție bună pentru jurnaliști, pentru colegii mei. De altfel, a fost o lecție și pentru mine. Am aflat multe despre oameni, inclusiv despre cei cu care se întâmpla să conversez. Mulți dintre ei m-au dezamăgit profund. Pe alții îi respect și mai mult. În ceea ce mă privește am trăit șoc după șoc. Despre toate acestea mai jos. Doar să aveți răbdare să citiți, că e un text durut, deci lung…

În primul rând m-a șocat înjosirea la care poate fi supusă o femeie. Citisem despre astfel de cazuri din SUA, din Marea Britanie, dar nu credeam că se va întâmpla prea curând și în Moldova mea. Subiectul în sine este șocant și e nevoie de o mare măiestrie jurnalistică să-l abordezi corect. Altfel riști să pățești precum colegii mei de la Chișinău. Revenge Porn-ul este o mizerie șocantă. Nu-ți vine să crezi că o minte umană poate inventa astfel de măgării! Continue reading…

Cum pot fi abordați cu succes jurnaliștii de către piariști? Un scurt tutorial personalizat

Stand up

Nu știu dacă este de interes general, dar pentru că îmi stă pe creier am zis să fac un fel de tutorial, alias sfaturi, de abordare a unui jurnalist de către piariști – oamenii care lucrează în PR. Dacă nu sunteți jurnaliști cel mai probabil ați auzit de purtător de cuvânt. Ăia sunt tot un fel de piariști . În ceea ce mă privește pierd foarte mult timp la telefon cu piariști care, deși au un eveniment bun, dau cu el de pământ fără să-și dea seama.

Așadar, totul începe cu salutul. E bine că te saluți și că te prezinți. Dar fă un efort mai mare. Crede-mă, nu am cum să-i țin minte pe toți piariștii care mă sună. La cât de des se schimbă lumea prin agenții, nu aș reuși să mențin ritmul. Așa că, în afară de salut, îți recomand călduros, dacă am mai colaborat, să-mi reamintești cum. Asta o să mă facă să am mai mult timp pentru a te asculta și voi avea mai multă încredere că evenimentul pe care mi-l propui se poate transforma în știre. Ca data trecută.

Continue reading…

De ce nu poartă moldovenii haine colorate și nu zâmbesc pe stradă?

Blog haine gri

Într-o zi am intrat în magazin și mi-am cumpărat niște pantaloni. Dar nu oricare. Noii mei pantaloni erau portocalii. Portocalii ca portocala, ca mandarina. Până în acel moment toți pantalonii îmi erau negri, gri sau… blugi albaștri. Doar sunt moldovean, deci trebuie să mă înscriu cromatic în norodul din care provin. Nu-i așa?

Când revin pe la Chișinău mă inundă marea de gri, negru din hainele femeilor și bărbaților deopotrivă. Nu spun că toți se îmbracă așa. Spun doar că majoritatea este neagră-gri. De parcă aș asista la o mare înmormântare pe toate străzile și ulițele Chișinăului. La această atmosferă, de înmormântare, contribuie și fețele oamenilor – întunecate, posomorâte, nemulțumite.

Continue reading…

Unde se termină libertatea de exprimare în cazul reportajului despre profesoara de la Ungheni?


Revenge Porn

În 1991 Republica Moldova a ales să fie democrată. Democrație a adus după ea și libertatea de exprimare. Iar libertatea de exprimare presupune, implicit, libertatea presei. Adică jurnaliștii au voie să se exprime cum îi taie capul. Evident, în limitele legii. Ne place ori nu, dar jurnaliștii se pot exprima liber chiar și atunci când fac un reportaj despre o profesoară din Ungheni, care este filmată când îi face sex oral unui bărbat. Există însă o problemă cu libertatea de exprimare. Unde se oprește? Cum o încadrezi în spețele juridice? Și mai dificil este să o încadrezi în morală. Fie vorba între noi, moldovenii sunt morali doar cu vorba, nu și cu fapta – faza cu sexul oral este încă o demonstrație a ipocriziei moldovenești. Primul comentariu de pe site nu a fost despre cât de rău este făcută știrea, ci unde se poate vedea filmul fără blur! Efectiv am, am, am… ”afighit”!

Am spus-o de la început – ulterior am văzut pe facebook că a zis-o și Lorena – cheia în care a fost scrisă știrea este greșită. Lead-ul știrii nu este că o profesoară i-a făcut sex oral unui bărbat. Lead-ul este că o profesoară este victima unei răzbunări oribile. Ori astfel de răzbunări se numesc în vest Revenge Porn și se pedepsesc conform unei legi special create pentru a opri fenomenul. Deși jurnaliștii au menționat aspectul, din punctul meu de vedere el trebuia să fie firul roșu al subiectului – nu precizat în treacăt. În apărarea jurnaliștilor trebuie spus, însă, că au protejat-o pe femeie. Nu i-au dezvăluit identitatea pe post. Au blurat-o. Pe mine mă șochează și altceva în acest scandal. Colegii femeii știau foarte bine despre drama profesoarei. De ce nimeni dintre ei nu a făcut ceva? Nimeni nu s-a gândit că ar putea fi sesizată poliția? Crunt! Moldova medievală. Și da, aveți dreptate, jurnaliștii ar fi trebuit să abordeze subiectul cu muuuult mai mult tact. Continue reading…

Blogul COJOCARI.RO – analizat la Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova

Am trăit să o văd și pe asta. Blogul meu a devenit tema de studiu la Facultatea de Jurnalism de la USM – Universitatea de Stat din Moldova. Mai exact, este vorba de o analiza care aparține studentei la masterat, Alina Găină. Iar eu nici nu știam că am ajuns material de studiu la facultate. Deci, așa se simt broscuțele când sunt disecate? Câteva concluzii la cald, m-a amuzat să văd ce articole sunt interesante pentru studenți, pentru noua generație de jurnaliști. Doi, în astfel de momente realizezi că responsabilitatea ta ca blogger este foarte mare. Și încă un lucru, faptul că sunt jurnalist se pare că este de folos bloggerului din mine – lumea tinde să aibă mai multă încredere în ceea ce scriu, chiar dacă de multe ori sunt păreri subiective și nu abordez un stil pur jurnalistic în articole. Mai jos aveți analiza. Apropo, încă nu știu ce notă a primit Alina pentru lucrare. Cum aflu vă zic! Enjoy…

Moldovence din celofan! Despre kitschul moldovenesc la feminin

Kitsch bun

Articol scris pentru perfecte.md. Vorbeam cu o antreprenoare ambițioasă din Moldova. A avut curajul să-și deschidă o florărie într-un sat. Spun curaj pentru că ai nevoie de cojones ca să-ți pui banii la bătaie gândindu-te că moldovenii vor cumpăra flori – în condițiile în care majoritatea celor care se lansează în afaceri fac un magazin, un restaurantchik, o sală de nunți. În fine, nu despre asta vreau să vorbesc, nu despre afaceri, ci despre gust. Mai exact despre lipsa de gust la moldoveni în general, la moldovence în particular.

Îmi spunea antreprenoarea curajoasă că a observat niște ciudățenii la clienții săi. Le făcea buchete din flori, pe când moldovenii – mai ales moldovencele – voiau buchete din celofan. Adică, în loc să ceară un buchet în care florile să însemne ceva, să transmită o stare, o emoție, un mesaj care să se potrivească evenimentului, moldovencele voiau cât mai mult celofan în jurul florilor. În plus, florile trebuiau să strălucească. Așadar, un kitsch de zile mari. Clientul nostru, stăpânul nostru – așa că buchetele din flori s-au împuținat, iar buchetele cu mult celofan și cu sclipici sau brizbriz se vând unul după altul.

Continue reading…

Sunt un om fara Craciun

Stau cateodata sa ma gandesc mai bine si realizez ca sunt un om fara Craciun. Mi s-a furat Craciunul? Poate Grinch? Nici vorba. Am ramas fara Craciun pur si simplu. Ideea este ca atunci cand in jurul meu toata lumea sarbatorea Craciunul, cel de pe 25 decembrie, eu eram oarecum nostalgic dupa Craciunul meu. Astazi, pe 6 ianuarie, cand a venit ajunul Craciunului meu, nu-l sarbatoreste nimeni in jur si… nu am cum sa simt sarbatoarea. O am in suflet, dar ce folos? Ce vad in jur nu sunt decat oameni obositi, care abia asteapta weekendul, iar eu? Eu cu Craciunul meu.
Continue reading…