Vin recent din Chișinău. O concluzie la cald. Nu-mi place Chișinăul. Nu-mi place pentru că a devenit urât și murdar. Cine este de vină? Foarte mulți o să arate cu dejtul spre Chirtoacă. Este o modă la Chișinău să dai vina pe Chirtoacă. În acesta se aruncă cu ocări, blesteme, mulțimi de oameni mai mult sau mai puțin sănătoși la cap dau buzna în primărie. Da, Chirtoacă are păcatele sale. Este de vină pentru fiecare gropiță din asfalt. Este vinovat că nu este în fruntea Partidului Liberal și pentru asta o să plătească politic cu vârf și îndesat. Este vinovat că nu reușește să-și facă în primărie o echipă cu oameni de-ai săi. Se bazează în continuare pe vechii mamuți, corupți și răs-vânduți.
Întâmplări
Ce face preşedintele Băsescu la Chişinău? Cât de importantă este această vizită pentru România? Dar pentru Moldova? Dacă este să urmăreşti presa din România, vizita are o importanţă nesemnificativă. Mai tare este ştirea despre moartea finului lui Becali, care s-a grăbit şi a ajuns cu Bentley-ul sub roţile unei locomotive. Să trecem Prutul. Presa de la Chişinău nu are altă ştire în afara de Băsescu. Băsescu în sus, Băsescu în jos. Până şi presa de la Tiraspol, puternic controlată de regimul de acolo, scrie despre vizită. Ai impresia că Traian Băsescu este adevăratul preşedinte al Republicii Moldova. O paranteză, domnul preşedinte Timofti poate învaţă ceva de la domnul preşedinte Băsescu care, deşi are purtător de cuvânt, este un comunicator excelent şi nu se ascunde în spatele omului cu PR-ul.
O să vă povestesc un caz real despre un tip. Un caz la care m-am gândit mult. În primul rând, nu știam dacă este bine să-l povestesc pe blog. În al doilea rând, m-a afectat și am dorit ca emoția negativă, care m-ar fi făcut să umplu acest articol de invective să dispară. În al treilea, încercam să-mi dau seama dacă acest individ și calitățile lui ”remarcabile” sunt caracteristice multor altor tineri moldoveni. Căci da, este vorba de un tânăr cu facultate și un master. Un individ care nu a produs nimic în viața lui, doar niște păreri banale și fără rost pe care le prezintă tuturor ca fiind… ”EX-PER-TI-ZĂ”.
–
Dar s-o iau cu începutul. În una din zile am decis să verific cine mă tot înjură pe blog? Cine îmi spune că sunt jurnalist de doi bani, că nu fac reportaje importante și că, de fapt, ar cam trebui să-mi închid gura și să nu scriu pe blog. Cei mai deștepți în ale IT-ului să mă scuze, dar eu o să explic pre limba celor care sunt la nivelul utilizatorilor simpli de calculatoare. Așadar, am luat IP-ul persoanei care mă înjura și am cercetat cu atenție dacă apărea și pe la alte comentarii. Nu mică mi-a fost surpriza când am observat că detractorul meu sau, mai bine zis, ”înjuratorul” se semnase în câteva rânduri și cu numele real, nu doar cu nick name. Am rămas mască. Îl cunoșteam pe individ. Era un fost coleg de universitate cu care nu eram neapărat în cele mai bune relații, dar cu care nu mă certasem. Tipul fusese un student banal, cu care mă salutam prin Universitate, îl toleram prin grupurile de studenți în care mă învârteam. Ca să mă înțelegeți, eram politicos cu el, dar, din cauza banalității ideilor pe care le emitea nu-mi făcea mare plăcere să mă conversez cu ”domnia sa”. Sunt foarte sigur că aceste păreri au rămas în propria-mi tărtăcuță și nu i-am dat niciodată ocazia să le audă de la mine sau altcineva.
–
Pot spune că eram sufocant de politicos cu tipul respectiv. Dacă forțez nota, pe undeva se poate zice că eram chiar amici. De unde până unde ajunsese omul să mă urască atât de mult? De ce îmi urmărea reportajele și îmi spunea că sunt neimportante? De pildă, într-o duminică făcusem un story despre maidanezii din București care omorâseră o femeie. Atât i-a trebuit. De câte ori comenta pe blog mă trimitea să scriu despre câini. Mă rog, erau haioase comentariile lui și l-aș fi lăsat în pace, dar sunt curios din fire. Așa că l-am întrebat direct: nene, de ce mă înjuri pe blog? Inițial a negat totul, că nu înțelege, că nu pricepe, că nu știe despre ce vorbesc. Când i-am băgat IP-ul sub nas și dovada evidentă știți ce a zis? ”A scris X-ulescu”. Nu dau nume, doar vă spun că X-ulescu este un tip cu care am fost coleg de universitate, un băiat deștept, pe care îl cunoșteam și eu și ”înjurătorul”. Grav este că, X-ulescu mai mult ca sigur trăiește cu impresia că are un prieten în ”înjurătorul” meu. Am rămas perplex. Băi, nene, în loc să-ți asumi mizeriile pe care le faci, dai vina pe altcineva? Cât de jegoasă este atitudinea asta? În fine. Nu i-am mai zis nimic. Nu avea rost. Am lăsăt lucrurile așa cum erau. El nu le-a lăsat. A început să comenteze mai abitir tot ce scriam, fie pe facebook, fie pe blog. De data asta cu numele lui, dar la fel de virulent. A fost haios la un moment dat când am scris ceva despre domeniul pe care se consideră mare expert. Nu am pomenit nimic de el, evident. Cert este că s-o fi simțit atins. Așa că a scris din proprie inițiativă un post pe facebook în care venea cu niște invective și acuze pe care nu le reproduc aici. Pentru că era ziua lui i-am urat la mulți ani.
–
Un bun prieten de al meu. Un moldovean foarte deștept și extrem de bun în a scoate detaliile importante în evidență, mi-a spus o chestie interesantă despre generația tânără din Moldova. Generația celor de teapa ”înjurătorului” meu. Spune bunul meu prieten, tinerilor moldoveni școliți în țară sau peste graniță li se pare că sunt cei mai importanți. Nu dau doi bani pe cei sărmani, pe pensionari… Ei cred că merită cu prisosință joburile bune pe care le au la ONG-uri ratate. Ei se cred burici ai pământului moldovenesc și sunt foarte periculoși în atitudinea asta. Nu le pasă de absolut nimeni și ar fi în stare să-și vândă părinții doar să iasă bine. Sper că nu toți tinerii moldoveni sunt așa de egoiști și cu suflete corupte.
Gata, dragi moldoveni. S-a terminat Paștele din acest an. Ați dat chek in când erați în biserică, la sfințit pasca. Ați băut și vin, și vodcă, și lichior, și bere, chiar dacă nu aveți probleme cu alcoolul. Ați mâncat și drob, și miel la cuptor, și cozonac, și pască, și vreo 20 de ouă de căciulă, și brânză, și caș, și sarmale, și piftie, și multe, multe altele – dacă nu v-a crăpat stomacul sunteți, pur și simplu, niște norocoși. Apoi ați stat pe îndelete de vorbă cu rudele. Ați discutat lucruri importante, ca între rude: despre cutare sau cutare, l-ați bârfit pe un al treilea, i-ați ros fiecare osișor la al patrulea. Evident, ați grăit și despre politică. Căci se știe, nu există nicio reuniune pascală fără astfel de teme. Ar fi chiar păcat să nu vă ciondăniți oleacă pe probleme naționale. În fiecare familie de moldoveni există câte un susținător feroce al unui lideraș politic. Acesta vă va face treucă de porci dacă veți îndrăzni să comentați aiurea în tramvai în legătură cu favoritul său. Și nu contează că sunteți la cea mai pașnică masă familială… Dar acum toate aceste lucruri minunate ce caracterizează Paștele moldovenesc au rămas în urmă.
–
Gata. Reveniți la viețile voastre obișnuite. Banalul se reîntoarce, bată-l vina! S-a terminat cu vodca, vinul și lichiorul. Abia de reușiți să vă mai prindeți vecinul la o cinzeacă. Deh, și el are nevastă cicălitoare, nici lui nu prea îi permite soția să lipsească nemotivat o jumătate de oră de acasă. De mâncare nu mai zic: trăiască ciorba rece sau în cel mai bun caz – reîncălzită. Mda! A fost frumos Paștele. Dar s-a terminat. Acum ați rămas cu amintirile plăcute. Oh, și câtă lumină creștinească v-a pătruns în suflet. Păcate de boul de unchi, iar a adus vorba de banii pe care îi datorați. Era să vă strice ortodoxia din inimă. Nu se mai satură de atâta bănet, porcul de el. Ce s-a îngrășat, animalul! Apoi vă amintiți de părinți. Bunii părinți, că tare au mai îmbătrânit. Totuși, fizic încă o duc bine. Sunt în putere, sănătoși tun. Să-i mai țină Domnul Dumnezeu în viață cât o fi. Eh, păcat că îi comandă scroafa aia de cumnată. Ați ajuns să-i cereți voie ca să luați colea un săculeț de cartofi, colea o putinică de brânză. Evident, toate muncite de bunii părinți, că doar nu s-o oropsi cu munca vaca aia încălțată, cumnata. Nu se mai satură, purcica, s-a îngrășat de s-a făcut cât casa.
–
Oricum, vă simțiți purificaţi. Doar a fost Paștele. Ați reușit să țineți o săptămână post. Exact săptămâna dinainte de împărtășanie. Acum simțiți că sufletul vă este curat de păcate. Biserica v-a făcut mai buni, mai atenţi, mai grijulii cu aproapele. Paștele e sfânt! Ce păcat că se întâmplă doar o dată pe an și nu e în fiecare zi. Poate așa reușim și noi, moldovenii, să fim mai buni unii cu alții! Nu de alta, dar dis-de-dimineață, o curcă chioară se aruncase în fața mașinilor voastre. Cum erați în întârziere, ați zis că așteaptă și era să o loviți chiar pe trecerea de pietoni. Pușcăria vă mânca. Noroc că vă țin frânele. Le-ați călcat, de au scârțâit roțile: “proasto, nu te uiți că vine mașina, de ce te arunci așa?” În loc să vă mulțumească, doar ați lăsat-o să treacă, a început să vă înjure de mamă, de tată. Dacă nu era femeie, sigur o băteați, în plus erați în întârziere.
–
Până la urmă ați întârziat la muncă. Șeful, un cretin cu acte, nu știe că a fost Paștele. Nu înțelege că aveți încă lumina în suflet. Începe cu ședințe, începe cu probleme, cu chestii urgente. Ce handicapat ordinar! De parcă nu ar ști lumea cum a ajuns în funcție. Noroc de ta-su, dacă nu era ăla spăla podele la Moldtelecom. Pe astfel de oameni nu-i schimbă nici sfânta zi de Paște. Dar nu-i nimic, Dumnezeu nu bate cu bățul. Ați auzit că maică-sa este grav bolnavă. Oricum, la cât de prost este, reușiți să-l fraieriți. Îi spuneți că vi s-a îmbolnăvit mama și plecați cu două ore mai devreme. Trebuie să treceți pe la șeful unui ocol silvic. Îi dați niște bani, ca să închidă ochii la o vânătoare. Nu, nu sunteți braconieri. Doamne ferește, doar mergeți la biserică, sunteți credincioşi, sunteți corecţi, oneşti, nu încălcați nici regulile, nici legea. Vreți doar să vă distrați un pic cu amicii la o vânătoare… Cum sunteți oameni ai cuvântului, nu renunțați. Da, Paștele nu este în fiecare zi. Dar dacă ai voință și pricepere, îl poți organiza aproape în fiecare sfârșit de săptămână. Oricum, este mai plăcut așa, la o vânătoare cu prietenii. Că doar nu vă doriți să pierdeți vremea aiurea cu niște rude aproape oligofrene, să vă împuțiți de la lumânări prin biserică sau să mâncați ca nişte porci tot ce găsiți pe masă. Paște fericit, dragi moldoveni, chiar dacă nu v-aţi recunoscut în descrierea de mai sus.
Transnistria este pierdută pe vecie pentru Republica Moldova. Doar un prost nu vede asta. Transnistria există ca stat independent și nu are nevoie de recunoașterea lumii întregi, atâta timp cât lumea sa este Mama Rusie. Transnistria nu reprezintă Moldova și doar naivii din ONG-urile de la Chișinău mai consideră teritoriul de peste Nistru al moldovenilor. După aproape 20 de ani de la război, în Transnistria s-a născut o generație nouă. Această generație a crescut, iar pentru ea este evident ca bună ziua: există Moldova, există Transnistria, iar cele două entități sunt state complet diferite. Sic! Ce a contribuit la asta? În primul rând puternica mașinărie de propagandă rusească, școala transnistreană extrem de persuasivă, nepăsarea mizerabililor care s-au perindat la putere pe la Chișinău. S-a datorat și naivității aflate la graniță cu prostia a ONG-urilor pline de specialiști de mese rotunde și coffee break-uri din Moldova.
–
Vorbeam cu o doamnă, o funcționară din Rezina. O femeie aproape de vârsta pensionării, care conduce o instituție publică din raionul Rezina. Nu-i dau numele din motive lesne de înțeles. Am discutat o jumătate de oră cu femeia respectivă și mi-am dat seama că știe mai multe despre Transnistria decât toți Oazicii din Chișinău. Mi-a explicat foarte clar: ei(transnistrenii) nu vor să fie cu noi. Văd dezastrul de la noi, văd economia proastă, văd prețurile uriașe și preferă să stea în țara lor, Transnistria. Rezinenii, locuitorii orașului Rezina, merg în Râbnița, peste Nistru, și își fac cumpărăturile. Au prețuri mici, au lucruri bune. Pe scurt, sunt mult mai bine decât noi, moldovenii. Da, și la ei pleacă lumea peste graniță, dar este vorba de unii tineri. Bătrânii, în schimb, au pensii bune, plătesc puțin la întreținere, beneficiază de tot felul de reduceri, de vacanțe ieftine. Până și apartamentele sunt mult mai ieftine în Râbnița decât în Rezina. Cât de politicienii de la Chișinău, aceștia habar nu au de realitățile din Transnistria. Transnistrenii au nevoie de Moldova doar pentru buletin și pașaport, uneori au chiar și câte 3 cetățenii: moldovenească, rusească și… românească. Da, să nu vă mire. Are mare dreptate doamna. Am văzut în autocarul Chișinău – București pipițe de la Tiraspol, care nu vorbeau o boabă românește, nu se puteau înțelege cu vameșul decât în limba engleză, dar aveau pașaport românesc. Transnistrenii sunt mulțumiți de cum trăiesc și de status quo-ul lor ciudat. Ei beneficiază de ajutoare de la ruși pentru a sta ca un ghimpe – fără nicio aluzie la celebrul deputat moldovean – în fundul Moldovei, al Europei. Nu vor dori niciodată să se integreze. Se aude, domnule Oazic Nantoi? Parcă dumneavoastră erați cu prostia de teorie despre cum am putea rezolva problema transnistreană. Teoria se numea 3D, iar eu și un amic, în loc de democratizare, demilitarizare, decriminalizare, spuneam: deratizare, dezinfecţie şi detoxificare.
–
Transnistrenii au ieșit de fiecare dată victorioși în luptele cu moldovenii. De fiecare dată. Războiul l-au câştigat ei, doar au ţară, au constituţie, au di tăti! În războiul antenelor, când ne bruiau semnalele de GSM tot ei au avut câştig de cauză, iar Moldova s-a ales cu buziţa umflată. Am văzut multă lume entuziasmată pe facebook! Am văzut pe unii specialişti de mese rotunde care se băteau cu pumnii în piept şi făceau valuri pe facebook bucurându-se de “victoria” moldovenească de la Varniţa. Doamne! Cât de proastă e lumea! Voi nu realizaţi că transnistrenii doar au încercat vigilenţa moldovenilor? Ca într-un meci de box, nu lovesc tare, dar ciupesc de ici, colea. Moldovenii parează, săracii, dar consumă atâta energie, încât atunci când vine lovitura năucitoare, nu mai au nicio replică. Există două soluţii pentru Transnistria: una uşoară şi rapidă, una grea şi de lungă durată. Cea grea înseamnă să vrea transnistrenii să se unească cu moldovenii. Pentru asta economia din Moldova trebuie să duduie, oamenii să aibă di tăti, iar viaţa să fie trai pe vătrai. Dragi, teoreticieni de coffee break-uri, nu o să-i convingi pe cei din stânga Nistrului să se unească cu dreapta dacă nu le oferi o alternativă la traiul lor. Ce să le dăm noi? Sărăcie, drumuri proaste? Soluţia uşoară este renunţarea la Transnistria. Doar ne încurcă. Noi avem un ţel. Noi trebuie să ajungem în Uniunea Europeană. Cu ei nu o să putem, fără ei – da. De un singur lucru îmi pare rău. De aceşti oameni chinuiţi, din Varniţa şi alte comune uitate de autorităţile din Chişinău. Ei trebuie să-și are pământurile, să-și pască vitele, să meargă cu mașinile, dar sunt hărțuiți la tot pasul de milițieni.
–
PS: Am avut o discuție neplăcută cu un reprezentant al ONG-urilor din Republica Moldova. Îmi exprimasem nemulțumirea că ineficiența ministrului Carpov este întrecută doar de nepăsarea domniei sale. De pe urma acestui ministru nu se vede nimic. Nimic, nimic, nimic. Apare doar în situații de criză să ne asigure că va face tot posibilul… Știu, cheile Transnistriei nu sunt la el, nici la Filat, nici la Plahotniuc, Lupu, Ghimpu sau oricare alt politician din Chișinău. Aceste chei sunt la politicianul de la Moscova, numele căruia începe cu Pu și se termină cu tin. Totuși, așteptam de la Carpov mai multă implicare, să fie mai proactiv, nu un ministru al crizelor care se rezolvă de la sine. Nu domnul Carpov a rezolvat problema apărută la Varnița. Această problemă a fost rezolvată de transnistreni care au renunțat la idee… pe moment. În fine. Eram supărat eu pe acest ministru varză, dar mi s-a spus că trebuie să-mi știu locul, că nu ar trebui să am păreri despre problema Transnistreană. Că eu sunt un jurnalist amărât, care face reportaje despre căței și cu asta basta! Nu mă deranjează când cineva se ia de mine. Am suficientă forță să-i rod carotida. Mă deranjează, în schimb, când ONG-urile îi apără pe funcționarii proști, când se lingușesc pe lângă ei, când speră la un viitor job pe lângă treuca puterii. Este rușinos, dar în același timp grețos ca cineva care primește bani pentru a veni cu păreri pertinente la subiect, de care funcționarii ineficienți să se teamă, acceptă să le cânte osanalele. Dar asta-i Moldova. Unii locuiesc în Varnița și au o viață grea. Alții stau în Chișinău, mănâncă o pâine albă și se bucură că încă mai există problema Transnistreană, altfel s-ar închide robinetul de granturi!
Este incredibil cât pot duce moldovenii. De departe, însă, cei mai înjosiți mi se par șoferii moldoveni. Să ai drumuri atât de proaste și să rabzi hurducăturile zilnice, dar mai ales să-ți distruge sistematic mașina este pentru mine dincolo de capacitățile omului de a manifesta înțelegere. Pe scurt, trebuie să ai răbdare de înger. Eu cred că aş căpia dacă ar trebui să merg zilnic pe drumurile acelea. Şoseaua Orhei – Rezina este oarecum ok până la jumătate. Jumătatea proastă este, însă, atât de proastă încât ai impresia că a suferit un bombardament groaznic. Groapa stă lângă groapă. Craterele au umplut tot carosabilul și amenință să te înghită cu tot cu mașină. Viteza maximă pe care o poți prinde în aceste condiții este de 30 la oră. Mergi de parcă ești un schior, care face slalom printre bețe. Mesteci încontinuu cu schimbătorul în cutia de viteze, de ai impresia că din clipă în clipă o să iasă fum din ea. Oricât de bun șofer ești, oricum ajungi să dai cu roțile în gropi. Este inevitabil.
–
Am dat la intrarea în țară 167 de lei pentru luxul de a-mi distruge mașina prin Moldova. De ce, drăcia dracului, am plătit mizeria de vinietă a domnului Filat? În orice ţară civilizată plăteşti un serviciu şi îl primeşti. Moldova este medievală, antică, aiuristică. Plătești un serviciu pe care nu-l vezi deloc. Şi nu doar drumul spre Rezina este praf. Am mers de la Chişinău până la Cahul. Mamă, mamă! Ce cratere pe acolo! Ce găuri demne de Cartea Recordurilor! Chiar la ieşirea din ţară, la vama din Giurgiuleşti, stau câteva gropane uriaşe, probabil postate special ca să-ţi ureze “Cărare bătută, înapoi nerăzbătută!”
–
Am rămas mască atunci când, chiar lângă vama din Giurgiuleşti, i-am văzut pe băieţii de la ASD, Administraţia de Stat a Drumurilor. Erau într-un microbuz, iar în spate aveau ataşată o remorcă pe două roţi, cu nişte beculeţe şi cabluri. Nu era o remorcă obişnuită, aşa că m-am oprit să-i întreb ce caută pe acolo şi când vor repara drumul. Mi-au spus că-l vor repara. Când anume? Habar nu aveau, dar din umerii lor ridicaţi am priceput că la Sfântul Aşteaptă. Am trecut atunci la întrebările despre remorca ciudată. Mi s-a explicat că măsoară planeitatea drumului. Domnilor, le-am spus siderat, care planeitate? Sunt numai gropi, efectiv nu mai există asfalt. Ei, nu, că o să se repare, dar până atunci asta este regula, măsurăm planeitatea. Ceapa mă-tii de planeitate. Nu găseşti un metru pătrat de asfalt negăurit, iar ei îmi consumă banii daţi pe mizeria de vinietă a domnului Filat pe plimbări cu remorca prin ţară. Ce dracu, planeitate cauţi? Se vede din cosmos: drumurile din Moldova sunt 95 la sută gropi, 4 la sută pământ şi 1 la sută asfalt.
–
Pe drumul spre Rezina altă boacănă. Am rămas cu gura căscată. În faţa mea circula regulamentar un TAB, un vehicul militar. Pentru necunoscători este vorba de un fel de tanc cu roţi mari de cauciuc. În rusă i se mai spune BTR. În fine. Am văzut TAB-ul în faţa mea rulândă fără probleme pe drumul plin de gropi şi nu am mai ştiut ce să cred. L-am depăşit să văd despre ce este vorba. Scria pe el INSTRUCŢIE. Ulterior am aflat că locuitorii din Rezina învaţă să conducă, dau pentru permis auto pe acel TAB. Oricât de ciudat o suna, dar acest lucru mi s-a părut normal. Drumurile noastre sunt doar pentru tancuri. Niciun om sănătos nu şi-ar distruge maşina pe acolo. Apropo, nici Chişinăul nu duce lipsă de gropi. Oau. Dar ce gropi? A fost cât pe ce să-mi las toată puntea faţă în una din ele. Norocul a făcut să pun frână în timp util. Gropile nu distrug doar maşinile. Craterele uriaşe sunt şi pe trotuar. Am cea mai mare admiraţie pentru fetele din Chișinău, care au curajul să urce pe tocuri de aproape o jumătate de metru şi să meargă pe trotuarele sparte ale Chişinăului. Aferim, ţară! Aferim, drumuri!
Nu ştiu cum pot jurnaliştii de la Chişinău să se inflameze şi să comenteze numai şi numai situaţia din minusculul Partid Liberal, când alte situaţii sunt mult mai grave. Este chiar scârbos să văd că adevăratele probleme ale Moldovei sunt tratate la categoria “şi altele”, iar domnul cu barbă şi apucături pe care ar trebui să le analizeze specialiştii în psiahiatrie are prime time-ul. Fraţilor, nu mă interesează dacă se dezintegrează ori ba Partiduţul Liberal. Dumnezeu cu mila! Să vă zic ce mă interesează. Am fost recent în Moldova şi am avut proasta inspiraţie să vin cu maşina. Nu cred să fi văzut maşinuţa mea drumuri mai proaste, mai distruse până în acest moment. Iată, aceasta este o problemă adevărată!
–
Fraţilor, trezirea! Nu este normal ca cea mai importantă stradă a ţării să arate în halul în care a ajuns. Vorbesc de bulevardul Ştefan cel Mare. Nu tu linii de demarcaţie, asfaltul este văluros, deluros, de parcă au lucrat pe sub el milioane de cârtiţe. Domnule primar liberal! Dorin Chirtoacă! Îmi vine greu să cred că ai lăsat Piaţa Marii Adunări Naţionale să fie distrusă atât de mult. Îmi vine greu să cred, dar am văzut cu ochişorii mei! Cum să nu repari chiar tu PMAN? Vorbim de un simbol! Doar nu este Piaţa Centrală, Dorine! Ştiu că voi, cei din familia Ghimpu, familia Chirtoacă, îl apreciaţi foarte mult pe cel care a fost Gheorghe Ghimpu. Anume în Piaţa Marii Adunări Naţionale a ridicat tricolorul. Oare nu merită el, nu merită moldovenii, românii toţi o Piaţă a Marii Adunări Naţionale mai bună, asfaltată ca la carte, mai frumoasă la urma urmei? Cred că nu trebuie să răspund la această întrebare.
–
De fapt, de ce vorbesc doar de PMAN? Am mers cu maşina prin tot Chişinăul – mare chin. 99 la sută din străzi nu au linii de demarcaţie. Nu realizezi pe ce parte a drumului te afli. Nu ştii niciodată când cel din stânga sau dreapta poate intra în tine fără să-şi dea seama. Am văzut zeci de accidente cauzate tocmai de acest aspect. Dorine, le ai pe conştiinţă. Dar Chişinăul are noroc de vara care vine. Oraşul se ascunde după verdele copacilor, care înfrumuseţează cumva urâţenia urbană. Asta pe timp de zi. Noaptea, în schimb, urâţenia dispare complet. De fapt, pe străzile prost luminate nu se vede nimic, nici drumul, nici parapeţii. Nimic, nimic, nimic! Mergi ca orbul. Şi voi, dragi liberali, neliberali, ghimpişti, neghimpişti, jurnalişti, deputaţi, analişti vorbiţi doar dacă se dezintegrează Partidul Liberal? Păi să se dezintegreze toate partidele, dar să se repare drumurile! Că asta este mai important decât orice partid.
Moldova nu va câştiga nici în acest an Eurovisionul. Sunt sigur. Cum sunt sigur de faptul că la Eurovision Moldova 2013 a câştigat cea mai bună piesă înscrisă în concurs şi cea mai bună voce. Aliona Moon este o dulceaţă. Finuţă, coarde vocale extraordinare, prestanţă scenică bună, are tot ce îi trebuie… ca să nu ne facă ţara de râs. Dar cam atât. Nu pot să mă aventurez şi să cred că piesa noastră va putea suci minţile milioanelor de europeni, iar aceştia ne vor vota în veselie. Repet, este o piesă frumoasă, cântată de o voce superbă, totuşi trebuie să vii cu ceva extraordinar, nu doar frumos, ca să spargi cercul vicios al voturilor geopolitice şi să faci concurenţă altor voci superbe. În fine. Este important să nu ne facem de râs în Suedia, la fel cum ne-am făcut de rușine la Eurovisionul din Moldova. Căci concursul de la noi a fost un fel de nuntă, ci nu un concurs european. O nuntă cu de toate: scandal, înjurături, bătaie… de joc, bâlbâieli, momente frumoase, dar şi multe momente penibile. Este mare lucru că din tot acel talmeş-balmeş a fost aleasă piesa cea mai bună. Mai bine zis, am ales răul cel mai mic.
–
Au fost şi lucruri merituoase la Eurovision Moldova. Mi-a plăcut, de exemplu, Cătălin Josan. Este foarte natural cu accentul său moldovenesc. Mi-a plăcut şi prezentatoarea, fata în galben. Nu ştiu dacă s-ar fi descurcat fără să aiba foaia sub nas tot timpul, dar nu e rea deloc, trage de nota 8, chiar 9 pentru încurajare! Mai este bun şi faptul că Eurovisionul încă face valuri în Moldova. Încă merge pe mult entuziasm, cu toate că nu se știe cât mai ține combustibilul acesta. În acelaşi timp, există atâtea şi atâtea metehne în Eurovisionul moldovenesc, metehne care, cel puţin pe mine, mă întristează. De pildă, băiatul cu coafură ciudată din aşa-numita cameră albastră sau verde – dracu s-o ia, că nu am văzut nicio culoare pe acolo s-o definească. A fost de o penibilitate aproape jignitoare. Mai tot timpul călca prin străchini cu întrebările şi glumele la care nu aş fi râs nici gâdilit. Îmi pare rău pentru el, dar mai are mult până să poată vorbi liber fără să stârnească mila celor care îl ascultă. Apropo de vorbitul liber. În televiziune există o regulă, orice improvizaţie trebuie pregătită temeinic. A improvizat săracul băiat, până l-a lăsat toată bruma de idei. Chiar dacă am sesizat o anumită chimie între Cătălin şi fata în galben, nici improvizaţiile lor nu păreau pregătite. Tocmai de aceea s-a întâmplat de câteva ori să vorbească unul peste celălalt. În aceste detalii se vede profesionalismul desăvârșit, prieteni.
–
Referitor la piesele concurenţilor. Cel mai mult m-a amuzat imnul iehoviştilor: “Planeta e un rai”. Zic imnul iehoviştilor pentru că anume acești sectanți consideră că raiul este pe pământ. Și mai e ceva, stimabilă cântăreață, foarte neinspirată coafura gen Ala Pugachova, dar și hainele de zeu nordic! Apropo de haine. Moldovenii sunt talentaţi, nu zic, dar se îmbracă, nu ştiu cum, băbeşte. Aveam impresia că urmăream TRM din anii 1960. Fetele aveau voci bune, dar prezența scenică era numai bună pentru casa de cultură din Anenii Noi. Rochiile cu tăieturi pe la spate și buric nu erau nici sexy, nici extravagante. Erau doar penibile. Eurovision este un show pentru televiziune, pe om trebuie să-l cucerești nu doar prin acutele înalte și sensibile, ci sa-i furi și ochiul. Luați exemplu de la Moon, rochia ei a fost de departe senzația serii.
–
Acum despre nuntă. Am rămas șocat când am văzut finalul concursului. Au ieșit niște tăntici pe scenă, cu plasele în mâini, să țină câte o cuvântare și le-au “cadonat” mirilor, pardon, câștigătorilor niște daruri. Mai lipsea celebrul “de la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult”, dar și “amar la nănași!” Oare era chiar atât de important să le vedem pe mămăițele respective, în sacouri cu umeri falși, urându-le toate cele bune învingătorilor? Oare în Suedia, Agroindbank o va trimite pe contabila-șefă să țină un spici și să le ureze ol ză best from Moldova? Am face senzație cu asta. Dar, pentru ca nunta să fie nuntă până la capăt, nu au lipsit nici adresările fără perdea. Tatăl lui Borea Covali i-ar fi trântit la telefon niște cuvinte “frumoase” unui jurat. Trec peste faptul că Borea Covali este apărat de tati, care, supărat pe nereușita odraslei, se răstește la juriu ca în fața cortului… de nuntă. Sunt contrariat că jurații se scuzau pentru notele date. Ce atâta tura-vura? Da, Borea Covali are o voce bună, însă piesa îi este fără sare și piper. De ce naiba să vă scuzați? Ultima picătură a penibilității l-a reprezentat momentul în care domnul Borea Covali nu a știut să îngăimeze în română decât: Aaaaa! Eu nu înțeleg, luminați-mă, vă rog, cum să vrei să ne reprezinți, să te superi că nu ai fost ales, dar să nu poți lega trei cuvinte în limba noastră? Propun următorul lucru: pe viitor concurenții să fie supuși unui test de limbă română.
–
PS: În emisiunea de după concurs, un rus, cică este producător, a vorbit în rusă, doar în rusă. Urât din partea domniei sale. Să-l apreciem însă pentru că la un moment dat spune: “îmi cer scuze că nu vorbesc româna. Promit, însă, la ediția următoare o voi învăța!” Oare ne-o fi mințit?