–
Bloggerița Soacra Mică, cunoscuta bloggeriță din Moldova stabilită în Bruxelles, nu publică nici pe facebook, nici pe blog poze cu fetița sa. Zice, citez, o mai las un an sau doi, după aceea va umple netul cu pozele sale, dar atunci va fi responsabilitatea ei. Bloggerița Diana Guja, la fel de cunoscută și apreciată pe la Chișinău, publică rar poze cu fetița sa pe facebook sau pe blog, dar îi înfierează pe părinții fără cap și minte, care pun poze cu copiii lor despuiați. Bloggerul Eugen Luchianiuc, bine cunoscut pe la Chișinău, publică poze cu fetița sa pe facebook. Spune însă că o face în spatiul său privat, doar pentru prietenii săi. Bloggerul Vitalie Cojocari, adică subsemnatul, are o fetiță de doi ani 🙂 . În ceea ce mă privește nu prea public poze cu copilul meu. Asta e o regulă pe care… o mai încalc uneori. Se întâmplă să mi se ceară vreun interviu și atunci fac o excepție. Alteori mă întreabă soția mea dacă putem face o excepție, că deh, avem atâția prieteni care vor să vadă cât de tare a crescut Natalia, cât de frumoasă s-a făcut și e dificil să le trimitem tuturor poze. Cu ocazia acestui articol am mai făcut o excepție.

Continue reading…

–

Ora 08.15. Nu mai ‘eau să do’m, aud ca prin vis. E Natalia. S-a trezit. S-a pus pe șezut și a declarat sus și tare că somnul ei s-a terminat. Ce era să fac, draga mea? M-am trezit și eu. Mai ales că Natalia a coborât din pat și cu piciorușele goale a început să alerge prin casă. Top-top-top într-o parte, top-top-top în alta. Dar s-a plictisit repede și a venit la mine. Stăteam pe spate, cu ochii în tavan. T’eseste-te!, mi-a spus și m-a tras de picior. Încă mai speram să vii să te ocupi de ea. Încă mai credeam că ești acasă. Mi-am dat în curând seama că am rămas eu și Natalia – singuri, așa că m-am panicat. În momentul doi m-am și trezit. Am început să te caut prin casă. Nicio șansă. Erai plecată. Am căutat-o și pe Natalia prin casă. Unde e? Unde e? Huuuu! Am găsit-o… acoperită de jucării.

–

Ora 08.30. Draga mea, panica mi-a crescut în intensitate. Era la nivelul 9 din 10. Să-ți spun de ce. După ce s-a jucat cu ursul, cu maimuțica Puka și cu cățelul Pito, Natalia s-a proptit în fața mea, m-a privit cu ochii ei mari, albaștri și mi-a declarat la fel de hotărâtă ca atunci când a refuzat să mai doarmă o clipă în plus: ueau să pap! Acum chiar că m-am pierdut. Ce mănâncă Natalia? Ce să-i fac de mâncare? Eu nu știu să fac decât ochiuri. Cum să mănânce așa ceva? Tata, ueau să pap, tot insista micuța pe lângă mine, nedumerită de faptul că nimeni nu o pune la măsuță ca să-și umple stomăcelul. Draga mea, cerul căzuse peste mine. Dau fuga la bucătărie. Deschid frigiderul. Nu, nu ouă. Privesc în jur neputincios. Ochii îmi cad peste un petec de hârtie. Uraaaaa! Sunt salvat. Am dat peste instrucțiunile lăsate de tine pentru ziua în curs. Pas cu pas mi se explică tot ce trebuie să fac și care este programul Nataliei. Ce mă făceam fără tine, Maia? Îi fac o poză hârtiei cu telefonul. (Poza cu instrucțiunile e la începutul articolului). Natalia îmi tot dă târcoale. Mă privește curioasă și nerăbdătoare. Eu citesc instrucțiunile. Terci, supiță. Gata. Găsesc terciul pe plită. E călduț. Numai bun. Păpăm. Natalia e fericită – își pune gurița la cale. Eu sunt în sânul lui Dumnezeu. Fetița noastră mănâncă bine tot ce-i dau.

Continue reading…