Alo, poliţia, am fost martorul unui jaf

“Ajutoooor! Dă-mi telefoooonuuu’! Te rooooog! Dă-mi telefonuuuuuu’!” Ţipetele m-au trezit din somnul, care abia începea să mi se adune pe la gene. M-am ridicat din pat şi m-am apropiat de geam să văd ce s-a întâmplat. Am văzut o femeie între 25 şi vreo 35 de ani. Aceasta alerga dinspre strada S. spre strada F. strigând ca din gură de şarpe. Femeia era îmbrăcată în nişte pantaloni trei sferturi, o bluză de culoare deschisă – poate albă, poate albastră. Era 10 noaptea şi crengile copacilor m-au încurcat să disting mai multe. Mi-a fost clar, femeia fusese victima unui atac de noapte. M-am uitat în jur, nu se mai vedea nimic. Pe stradă nimeni, doar câţiva vecini şi-au scos nasurile pe ferestre, dar şi le-au retras la loc şi din nou s-a lăsat liniştea peste cartierul Dristor din Bucureşti.

.

Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112:

“- Alo, ce urgenţă aveţi?

– Vreau să vorbesc cu poliţia, îi explic eu operatorului, o femeie cu voce tare plictisită.

– Ce vi s-a întâmplat, mă întreabă vocea plictisită?

– Cred că am fost martorul unei tâlhării, îi explic eu grăbit, se scurgeau secunde preţioase, iar hoţul putea fi hă-hă-hăăăt departe.

– Aşteptaţi, nu închideţi, urmă răspunsul la fel de plictisit.

– Bine, zic eu, deja dezamăgit că avusem această prezenţă civică… Iar dezamăgirea creştea. Au trecut 5 minute până când, în sfârşit, cineva de la poliţie mi-a răspuns.

– Alo, ce vi s-a întâmplat, mă întrebă o voce bărbătească plictisită, dar şi somnoroasă?

– Cred că am fost martorul unei tâlhării. Am auzit nişte ţipete pe stradă. Am văzut o femeie care alerga dinspre strada S. spre strada F., probabil după hoţ. S-a întâmplat acum vreo 6-7 minute, îi explic eu vocii plictisite şi adormite, adăugând şi detalii despre strigăte.

– Vă mulţumim, îmi răspunde sec vocea şi închide.”

.

De data asta eram complet dezamăgit şi decis să nu-mi mai consum în vecii vecilor bateria, minutele pe instituţiile statului. Dacă nu pot face personal nimic, de ce să le mai deranjez din somn, m-am întrebat amărât şi m-am culcat. Peste o jumătate de oră de la discuţie strada s-a umplut de lumina albastră a girofarului unei maşini de poliţie. “Aha, au venit! După o jumătate de oră?!”, mi-am spus eu urmărind maşina, care trecea pe sub geamul meu, chiar pe strada unde avuse loc jaful. Am zâmbit amar şi i-am zis soţiei:

“- Cred că hoţul este tare departe deja. Dacă e vreun maratonist, ar putea fi în alt capăt al oraşului.

– S-ar putea să fi dezmembrat telefonul deja, îmi susţine soţia ironia. Cred că l-a şi pus în vânzare pe okazii.ro.”

.

Deh, făceam haz de necaz, ca tot românul dezamăgit, când… zrrrr, îmi sună telefonul. Mă uit la ceas – trecut bine de 11 noaptea, un număr pe care nu-l ştiu. Decid să nu răspund, dar cel care sună insistă. Răspund totuşi:

“- Alo, de la poliţie suntem. Aţi sunat la noi să reclamaţi un furt?

– Da, răspund eu oarecum surprins.

– O cunoaşteţi pe victima tâlhăriei?

– Nu, am văzut-o mai mult cu spatele şi era îmbrăcată…

– Da, cunoaştem cum era îmbrăcată, ne-aţi spus, doar că, ştiţi, noi am prins hoţul, dar nu am găsit victima să-i restituim telefonul.

– Nu, nu o cunosc, eu doar am anunţat ce am văzut… Felicitări că aţi prins hoţul, am bâiguit eu stângaci, surprins de întorsătura pe care o luase povestea.”

.

Am închis şi am rămas câteva secunde cu telefonul în mână. Nu-mi venea să cred. Imediat după discuţia cu poliţistul, timp de vreo 10 minute, o maşină a patrulat pe străzile din cartier anunţând prin difuzor: “domnişoara căreia i s-a furat telefonul, coborâţi să vi-l restituim.” Dacă la început am fost tare dezamăgit de reacţia poliţiei, într-un final am rămas şocat de implicare şi de rezultat. Două cuvinte: OAU! şi BRAVO!

.

Morala: sunteţi martorul unei nedreptăţi, nu fiţi… doar martor! Chiar dacă vă dezamăgesc autorităţile, chiar dacă nu aveţi încredere în ele, puneţi-le totuşi la treabă! Autorităţile sunt plătite să ne rezolve problemele, sunt plătite din banii noştri, trebuie să-şi merite salariile! Şi în final, dar nu în cele din urmă, o întrebare: cum s-ar fi mişcat poliţia din Chişinău? Căci o reacţie promptă şi eficientă este un semn de civilizaţie.