Bedankt, Nederland! (Mulțumesc, Olanda!)

Pentru toți plictisiții de democrație. Pentru toți cei care cred că votul lor nu schimbă nimic. Pentru fraierii care se lamentează după alegeri, dar în ziua votului ies din casă doar la un grătar și la o bere la PET. Pentru idioții utili care plâng după dictatură. Pentru euroscepticii care cred în teoriile conspirației. Pentru cei care țin Europa în chingile unei istorii apuse și urlă că străinii le fură țara, dar nu-i văd pe ”adevărații români” care o distrug complet. Pentru cei care văd doar partea goală a democrației. Aici aveți o lecție frumoasă de la olandezi.

82 la sută participarea la alegeri? Oau! Este pentru românii care nu au ieșit la vot nici la locale, nici la parlamentare.

Populiștii, euroscepticii olandezi au fost puși la respect grupa mare. Într-o lume care a înnebunit după Trump, după Brexit, vine Olanda să așeze, să liniștească un pic lucrurile. Continue reading…

Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD

Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.” Continue reading…

Cum “am adus” căldură în gara Basarab din București cu un reportaj?

Cu drag vă anunț, dragi cititori ai blogului, că meseria de jurnalist îmi aduce și satisfacții, nu doar bătăi de cap. De curând am primit niște poze pe facebook.

Cu mai bine de o lună în urmă făcusem un reportaj despre gara din Basarab. Mă rog, nu era doar despre gara asta. Vorbeam despre faptul că în unele trenuri era frig, la fel și în unele gări. Gara Basarab era exemplul de: AȘA NU! Continue reading…

Conflictul între generații NU e scindare națională (Video)

IMG_1365

Ascultându-i pe unii politicieni ai crede că mai avem puțin și ne dăm în cap. Sărim unii la alții la beregate. Cu urlete și scandal o să scindăm România, asta în condițiile în care ei, politicienii, încearcă să o țină grămadă. Ce convenabil pentru unii să ne știe dezbinați.

Eu nu cred în astfel de scindări. Nu există două Românii. Este doar o situație de moment pe care unii încearcă sa se urce călare și să își crească procentele electorale, iar alții vor să nu le piardă pe cele pe care le au. Cred că o s-o ducem împreună mult și bine. Suntem același popor și războiul civil este doar în mintea încinsă a unora. Continue reading…

Am văzut cum s-a născut o nouă Românie! (video)

Untitled

Sub ochii noștri s-a născut o nouă Românie. România oamenilor sublimi. Adevărul este că această Românie era aici mai mereu. Dar, ocupați fiind, nu aveam ochi pentru ea. Iat-o, însă, adunată în Piața Victoriei. O Românie victorioasă. A învins un sistem obișnuit să-i dicteze soarta. Și nu a făcut-o cu violență, bătăi, răsturnări de pubele. A câștigat prin bunătate, prin umanitate și doze sănătoase de civilizație. Continue reading…

Cod roșu de egoism!

Canada 2
Acum două săptămâni, când mai întâi a fost ger, apoi a nins, primăria a decis să închidă școlile, grădinițele, iar mulți dintre bucureșteni au aplaudat decizia. Slavă Domnului, nu toți. Personal am fost împotriva acestei hotărâri, iar mai jos veți vedea de ce. Nu-mi dă pace acest subiect, nu pot trece cu ușurință peste el. Jurnalist fiind, m-am documentat nițel, am întrebat ici, colea și am realizat că nu eram chiar nebun când spuneam că este o măsură deplasată. Pentru mine este de neînțeles cum reușim să punem lacăt fix la ceea ce ne lipsește cel mai mult în România: educația! Continue reading…

Cum am scăpat di acșentul moldovinesc?

paris

Încep prin a vă spune că îmi place acșentul moldovenesc. Este în natura mea. E frumos și dulșe. Cu toate acestea a trebuit să scap de el. De ce? Simplu. Sunt jurnalist, reporter de televiziune. Limba română nu are nicio problemă cu acșentul meu. Ar fi ciudat, însă, să sun un ministru și să mă prezint: ”alio, buna zâua. Mă chiamî Vitali Cojocari, vrau sî vă întreb dispri cutari chestie…” Cine m-ar mai băga în seamă? Cine m-ar lua în serios? Și apoi, cum ar fi să vă spun la televizor: oleacî, lecuiești ș.a.

Pe de altă parte, acșentul di la Moldova, să știți, e la modă în București. Mai ales dacă este acșent di pisti Prut. Carla’s Dreams, Pavel Stratan, Cătălin Josan sunt doar niște exemple de artiști care nu au renunțat la acșent și bine au făcut. Li se potrivește de minune, iar lumea îi iubește nebunește. Spun asta pentru cei care, poate, simt un fel de presiune sau au un disconfort psihologic în legătură cu accentul lor. Să nu vă simțiți mai prejos, de mâna a doua. Accentul te definește. Poate fi chiar o mândrie. Din ce spun unii care pretind că ar ști mai multe decât noi despre Eminescu, se pare că și acesta vorbea cu un puternic accent moldovenesc. Cel mai mare poet al națiunii? Da? Atunci să ne păstrăm accentul, zic. Continue reading…

Top țepe pe care le-am luat de la taximetriști în București

3912127829_444b5a2930_o-2

Taximetriștii din București. Categoria de oameni de la care am avut de pătimit cel mai mult. Relația noastră de zece ani este plină de povești. Acum, că mă uit în urmă, par să fie haioase. La vremea aceea erau niște coșmaruri. Eram atât de supărat, săturat și plictisit de taximetriști, că preferam să stau în stație să aștept un autobuz, tramvai mai mult decât e cazul, dar să nu urc în mașina galbenă generatoare de probleme. Din cauza taximetriștilor mi-am luat mașină. Vă ziceam, au fost multe povești. Iată top 5 cele mai spectaculoase.

1. Pe primul loc este țeapa pe care mi-am luat-o cu prima mașină de taxi în care am urcat vreodată în România. S-a întâmplat acu 10 ani. Tocmai ce coborâsem dintr-un microbuz Chișinău-București, care mă lăsase la Universitate. Era pentru prima dată când călcam în București. Prima, prima dată în viața mea. Aveam 20 și un pic de ani. Eram cu două genți la purtător. În una aveam mâncare. În a doua cărți. Toată averea cu care venisem de la Chișinău. Taximetristul, un bărbat între două vârste, m-a citit instantaneu. Mă uitasem pe ușă, pentru că știam care sunt tarifele. Era ok. Am urcat. Trebuia să ajung de la Universitate până la Alba Iulia. O cursă normală ar fi costat cel mult 15 lei. Nu era aglomerație. Doar că aparatul taximetristului nu știa asta. Se învârtea ca nebunul, dându-mi palpitații. A observat privirile mele de căprioară rănită. Așa că mi-a zis: ”știi ce, văd că ești abia venit. O să-l opresc ca să nu plătești prea mult!” Un gest generos. Când i-am spus prietenului meu la care mă cazasem că am plătit 50 de lei de la Universitate până la Alba Iulia a râs o săptămână. Taximetristul nu mi-a furat 40 de lei. Mi-a furat dreptul la viață pe o săptămână. Continue reading…