Inocența, basarabenii și ”domnul sculptor Brâncuși”

La începutul anului 2020 am fost martorii unei dezbateri foarte ”naționale” pe subiectul: Irina Rimes, ambasador Brâncuși. Extrem de multă lume a avut idei, păreri.

Înainte de a citi ce vreau să vă spun, să fac un ”disclaimer” răspicat. Această postare nu conține păreri personale ale subsemnatului, doar observații, informații, explicații și o teorie. Departe de mine gândul să comentez campania de PR inițiată de minister, nu am experiență în acțiuni de acest tip. Declin categoric priceperea în domeniu. Nu vreau să justific nimic. Nu iau apărarea nimănui. Nu comentez cât de pricepută și potrivită era Irina pentru o astfel de poziție. Părerea mea o s-o țin pentru mine. Ministrul Culturii, Irina Rimes sunt adulți și pot duce responsabilitatea deciziilor lor. Să purcedem, că e mult de citit…

”Domnul sculptor” a zis Irina, iar o anumită parte a audienței s-a scandalizat. Nu spun că oamenii au dreptate, nu spun că greșesc. Spun doar că este o adresare pe care o s-o regăsiți des peste Prut.

Exemple.

Primul. Doi cetățeni moldoveni se pot certa, se pot bate, dar când vine un polițist, certăreții vor vorbi unul despre celălalt cu apelativul domnul/doamna care a făcut, a înjurat, a zis. Niciun fel de respect, la Chișinău când spui domnul/doamna, vorbești mai mult despre tine, despre educația ta, nu despre cât de rău sau bun este celălalt.

Alt exemplu. Când a vorbit despre Eminescu, Grigore Vieru a scris: Continue reading…

Povestea celui mai bun om. Bunelul!

Se spune că după ce mori, cineva trebuie să-ți povestească viața. Se spune că trăim prin amintirile pe care le lăsăm. Bunelul meu nu mai este printre noi. A trăit 91 de ani fără 3 luni. O viață lungă, plină de lipsuri și griji, dar care nu i-au afectat câtuși de puțin bunătatea.

Bunelul a fost cel mai bun om…

Este cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Îmi rup cuvintele din suflet cu cleștele în timp ce șterg lacrimile de pe tastatură. Am așteptat să se aștearnă un pic de timp peste durerea despărțirii ca să fiu în stare să scriu ceva.

Știu, a trăit mult, dar asta nu mă face să accept moartea Bunelului. Nu pot. Aș fi vrut să treacă și peste iarna asta. Să îl mai văd o dată în viață. Să mai stăm de vorbă. Să-i aud vocea moale și bună. Bunele, nu accept că erai ”bătrân” și e ok să fii plecat. O să regret toată viața că nu te-am mai văzut o dată în viață…

Bunelul! Ce cuvânt frumos pentru un om cu adevărat BUN!

Bunelul! Așa i-am spus bunicului Profir dintotdeauna. Mai jos veți citi povestea lui de viață. Continue reading…

Despre fenomenul #măpișpeeldevot. De ce ies la proteste cei care s-au ”pișat”?

Fenomenul #măpișpeeldevot mi-a atras atenția de la început. Pe scurt, este vorba de cetățenii care refuzau să voteze, un fel de grevă împotriva băgării votului în urnă. A apărut la alegerile europarlamentare din 2014, din România, evident, dar ”mișcarea” a avut efecte uriașe la alegerile legislative din 2016. Alegătorul a spus asumat și în gura mare, nu mă simt reprezentat de partide și #măpișpeeldevot fără niciun regret.

Doar că asta nu este tot. Acum vine partea interesantă. După ce nu sau prezentat la vot, cei care au adoptat atitudinea ”pișatului”, scuzați-mi expresia plastică, au ieșit la proteste. Disclaimer: asta nu înseamnă că doar ei au protestat. Ziceam că printre protestatari sunt și cei care au avut #măpișpeeldevot pe ștampilă la ultimele alegeri.

De ce? Pentru ce? Regretă? Se vor pișa pe el de vot și la următoarele alegeri? De ce protestează dacă se pișă pe vot?

Am încercat să mă dumiresc în legătură cu fenomenul. Și am contactat-o pe cea care a ajuns să fie invocată de multe ori când se discută despre acest îndemn. A ajuns în atenția publicului după ce poza în care apare cu “mă piș pe el de vot” pe tricou s-a viralizat pe Facebook.

Am vrut să aflu din prima sursă ce motivație stă în spatele #măpișpeeldevot.

Dar iată ce spune Alina, fata cu tricoul.  Continue reading…

Andrei Gheorghe și lecția de libertate

Cred că eram pe la mijlocul anului 2 de facultate la Chișinău, când profesorul Bohanțov(domnul Bohanțov era înaintat în vârstă, dar mai tânăr la suflet decât toți studenții săi) ne-a zis că ne băgăm picioarele în ele de teorii ale jurnalismului și că ar trebui să mergem sus. Sus era laboratorul nostru de jurnalism. Aveam acolo una sau două camere, un televizor, un casetofon… Pe noi ne interesa televizorul de data asta și o emisiune ciudată.

”Se numește 13/14, este cu un tip, Andrei Gheorghe, o să vă placă, este cam slobod la gură, dar e liber și asta contează”, ne-a spus bătrânelul Bohanțov, cel mai tânăr dintre toți studenții săi.

”Mergeți cu mine să vedeți emisiunea, lăsăm teoria pentru altă dată. Este un moment important și controversat din media românească”, a adăugat tânărul Bohanțov în timp ce așteptam liftul care ne ducea la etajul 8 sau 9, nu mai țin minte. Domnul Bohanțov mai făcea din astea. Încerca să ne prezinte oameni importanți, oameni care au ce să spună. Voia să ne deschidă mintea, iar noi eram niște ignoranți. Asta eram… Continue reading…

Bucureștiul, dimineața, după o noapte de ninsoare(câteva poze)

Am ieșit în această dimineață din casă și am observat cu surprindere că… a venit iarna. Toată iarna nu a fost iarna și a venit odată cu primăvara. Primul lucru pe care l-am observat pe străzi, copiii. Bucuria lor că e iarnă, că s-au suspendat orele la școală. Parcurile vor fi pline astăzi. Dar și mall-urile, evident. Apropo, voi ce faceți cu copiii? Îi luați la muncă? Cu bunicii? Stați acasă cu ei? Îi lăsați singuri?

 

Continue reading…

Bedankt, Nederland! (Mulțumesc, Olanda!)

Pentru toți plictisiții de democrație. Pentru toți cei care cred că votul lor nu schimbă nimic. Pentru fraierii care se lamentează după alegeri, dar în ziua votului ies din casă doar la un grătar și la o bere la PET. Pentru idioții utili care plâng după dictatură. Pentru euroscepticii care cred în teoriile conspirației. Pentru cei care țin Europa în chingile unei istorii apuse și urlă că străinii le fură țara, dar nu-i văd pe ”adevărații români” care o distrug complet. Pentru cei care văd doar partea goală a democrației. Aici aveți o lecție frumoasă de la olandezi.

82 la sută participarea la alegeri? Oau! Este pentru românii care nu au ieșit la vot nici la locale, nici la parlamentare.

Populiștii, euroscepticii olandezi au fost puși la respect grupa mare. Într-o lume care a înnebunit după Trump, după Brexit, vine Olanda să așeze, să liniștească un pic lucrurile. Continue reading…

Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD
Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.” Continue reading…

Cum “am adus” căldură în gara Basarab din București cu un reportaj?

Cu drag vă anunț, dragi cititori ai blogului, că meseria de jurnalist îmi aduce și satisfacții, nu doar bătăi de cap. De curând am primit niște poze pe facebook.

Cu mai bine de o lună în urmă făcusem un reportaj despre gara din Basarab. Mă rog, nu era doar despre gara asta. Vorbeam despre faptul că în unele trenuri era frig, la fel și în unele gări. Gara Basarab era exemplul de: AȘA NU! Continue reading…