La începutul anului 2020 am fost martorii unei dezbateri foarte ”naționale” pe subiectul: Irina Rimes, ambasador Brâncuși. Extrem de multă lume a avut idei, păreri.
Înainte de a citi ce vreau să vă spun, să fac un ”disclaimer” răspicat. Această postare nu conține păreri personale ale subsemnatului, doar observații, informații, explicații și o teorie. Departe de mine gândul să comentez campania de PR inițiată de minister, nu am experiență în acțiuni de acest tip. Declin categoric priceperea în domeniu. Nu vreau să justific nimic. Nu iau apărarea nimănui. Nu comentez cât de pricepută și potrivită era Irina pentru o astfel de poziție. Părerea mea o s-o țin pentru mine. Ministrul Culturii, Irina Rimes sunt adulți și pot duce responsabilitatea deciziilor lor. Să purcedem, că e mult de citit…
”Domnul sculptor” a zis Irina, iar o anumită parte a audienței s-a scandalizat. Nu spun că oamenii au dreptate, nu spun că greșesc. Spun doar că este o adresare pe care o s-o regăsiți des peste Prut.
Exemple.
Primul. Doi cetățeni moldoveni se pot certa, se pot bate, dar când vine un polițist, certăreții vor vorbi unul despre celălalt cu apelativul domnul/doamna care a făcut, a înjurat, a zis. Niciun fel de respect, la Chișinău când spui domnul/doamna, vorbești mai mult despre tine, despre educația ta, nu despre cât de rău sau bun este celălalt.
Alt exemplu. Când a vorbit despre Eminescu, Grigore Vieru a scris: Continue reading…