Am fost cu Natalia la filmul ”Spărgătorul de Nuci și cele Patru Tărâmuri”


Spărgătorul de nuci, în rusă – Șchelkunchik, este probabil cel mai frumos spectacol de balet care a fost creat vreodată. L-am văzut de câteva ori și o să-l mai văd, cu siguranță, pentru că Natalia este îndrăgostită de el. Tradiția de Crăciun spune că trebuie să ne delectăm cel puțin o dată cu Șchelkunchik.

Până acum l-am urmărit: la televizor, pe calculator, pe tabletă, pe telefon, la teatru… La cinema nu reușisem. Iată însă că minunea s-a întâmplat. Acum câteva zile am fost la ”Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri” inspirat din basmul minunat, garnisit cu muzica divină a lui Ceaikovski.

Nu o să vă dezvălui prea multe despre subiect, ca să nu vă stric plăcerea de a merge la cinema. Vă spun că dacă ați văzut baletul, dacă știți povestea, fiți liniștiți, nu este o transpunere a basmului pe ecran.

Chit că are o notă foarte mică pe IMDB, 5.6(șocant de mică), eu judec mai mult după reacția Nataliei. Nu s-a dezlipit de ecran de la început și până la urmă. Continue reading…

Viața este frumoasă… alături de Natalia! Vlog: despre cum am sculptat în dovleac și am mâncat înghețată de dovleac

Acum câteva zile vă povesteam despre o supă delicioasă de dovleac pe care Nati a refuzat-o pentru că era… de dovleac. Chit că la început îi plăcuse.

Ce am uitat să vă spun, este că la scurt timp de la ”refuz”, Nataliei i s-a propus o înghețată de… dovleac. Da, ați citit bine. Iar de data asta nu a strâmbat din nas. Nu a mai contat că e dovleac. A contat că era înghețată. 🙂

Eu nu m-am supărat că a refuzat supa. Ar fi fost și culmea. Sunt încântat doar că nu s-a supărat cheful. Era mare lucru să se fi enervat și să ne fi dat afară din restaurantul său. 🙂

Cheful restaurantului Mica Elveție, pe numele său Jakob, așa cum îl cheamă pe bunicul Nataliei(adică tatăl meu), este însă un om deosebit de prietenos cu copiii. Apropo, acesta mi-a explicat o chestie care m-a lăsat mască. Pe vremuri, mâncarea de dovleac era ceva ce dădeai la animale ori mâncau oamenii foarte și foarte săraci. Astăzi, este delicatesă și se pregătesc nșpe mii de feluri de mâncăruri.

Cum ziceam, ca să ne convingă, ne-a pus în față înghețata de dovleac. Nici prin cap să-mi treacă faptul că există așa ceva. 🙂

Dar ideea acestui articol este alta. Continue reading…

Tatăl jucătoarei de tenis

Așadar, Natalia este deja spre finalul primei luni de antrenamente la Școala de Tenis ”Simona Halep”. Până acum a invitat jumătate de București la primele ei meciuri și și-a stabilit scopul, să fie mai bună ca Simo. Habar nu am cum are de gând să o facă, dar la cât de încăpățânată este, nu-i mai zic nimic. Nu am chef să o supăr.

Cert este că dacă ajungem pe un teren de tenis, nu o mai scot de acolo. Ce să-i fac? Leoaică, fix ca mama ei. Mă chinuie de mă rupe, pic din picioare, mă rog de ea să mergem acasă. Nicio șansă! Ce poate să facă tatăl unei jucătoare de tenis? Hashtag rezist! Rezistă și aleargă după minge, chit că habar nu are să joace tenis.

Partea bună, Nati are un forehand puternic. Nici la backhand nu stă rău. Mă rog. Mai are de lucrat o lună, două și după aia o să mă interesez de bilete spre Paris. În mai, din ce am înțeles, sunt destul de scumpe. E Rolland Garros-ul 🙂

Acum, serios. Școala de tenis sponsorizată de Simona Halep este extraordinară. Copiii au parte de un antrenament ca la carte. Antrenorii știu bine ce au de făcut și îi sturnesc pe copii perfect. Continue reading…

Cum a fost prima mea petrecere de Halloween… cu Natalia? Îngrozitor! :) (VLOG)

Cât fusesem mic, eram prea sărac ca să fi participat la petreceri de Halloween. Party-urile astea ”capitaliste” erau pentru copiii din filme sau copiii părinții cărora și-ar fi permis un astfel de lux. Noi aveam petreceri de ziua noastră și… cam atât.

Auzisem de Halloween, mă distrasem la filme cu monștri și vampiri, dar să mă fi costumat vreodată, să-mi fi cumpărat pelerină de vampir, nas coroiat, să-mi fi pus mască pe față ca să mă distrez cu alți copii? Nu, niciodată.

Dar a apărut Natalia și acest lucru s-a întâmplat. Mai jos vă spun cum a fost la prima petrecere de Halloween din viața mea. Continue reading…

Toiagul Nataliei :)

Într-o zi, în parc, Natalia a găsit un băț! Nu era un simplu băț. Era un adevărat toiag.

Toiagul ăsta i-a plăcut enorm Nataliei. Atât de mult, că l-a luat acasă. L-a decojit, apoi a început să-l picteze cu motive numai de ea inventate. Și, ce să vezi? S-a ținut de pictat vreo săptămână, două.

Continue reading…

Antrenorul

Imaginea asta m-a surprins, dar m-a și emoționat. L-am urmărit pe om cu sufletul la gură. Este un antrenor special. Unul din cei mai buni antrenori pentru copii din câți am văzut.

Spun asta deși nu-l cunosc. L-am urmărit doar de câteva ori la Centrul Național de Tenis din București.

Criteriul meu de bază, când vorbesc de antrenorii pentru copii, este relația cu ăștia micii.

Să vă spun de ce. Cine are copii, cine a interacționat cu ei mai mult de o oră, știe cât de greu este să-i convingi să facă imediat ce trebuie, nu ce vor. Abordarea trebuie să fie altfel. La ei nu funcționează ceea ce merge în cazul adulților. Dacă nu ai găsit drumul spre inimile lor, nu ai nicio șansă să ajungi la creier!

Iar tipul reușea să-i facă pe copii să alerge, să lovească mingea, să sară. Asta deși… nu avea picioare.

L-am privit fascinat.

Mânuia căruțul cu lejeritate, iar copiii se lipeau de el imediat. Continue reading…

În căutarea timpului pierdut… de joc cu Natalia(Vlogul: Căsuța Piticilor)

– Merg acasă să mă joc cu tati, le zicea zilele trecute Natalia unor copii cu titlu de mândrie, asta în timp ce eu trăgeam cu urechea.
– Și cum vă jucați?, a fost curioasă o fetiță de vârsta Nataliei.
– Tati face glume cu mine.
– Glume? Ce fel de glume?, nu s-a lăsat fetița.
– Știți voi, mă aruncă până la tavan, mă ține de picioare cu capul în jos, dansăm.
– Aaa, au răspuns copiii în cor.

Natalia se simțea importantă. A reușit să-și uimească audiența… cu tatăl ei. 🙂

Să-ți uimești colegii în anul de glorie 2018 este mare lucru.

Pe vremuri, treaba se făcea simplu. Era suficient să le spui că ai mâncat un Mars și erai eroul școlii.

Pe vremuri, un radio portabil micuț, cu antenă, te făcea președinte de țară. Iar dacă mai aveai o gumă în buzunar – erai dictator absolut. Puterea ta era nelimitată.

Astăzi, când au de toate, copiilor le este greu să-i uimească pe alții cu obiecte: ”eu am un telefon cu Android, al meu e iPhone”; ”eu am tabletă cu cristale Swarovski, dar eu am cristale Swarovski cu tabletă”; ”eu am fost la Paris, eu locuiesc la Paris”. Și tot așa. 🙂 Continue reading…

Ziua în care Natalia a mai crescut un pic

Acum o săptămână mergeam de mânuță spre școală. Natalia s-a oprit brusc în loc. Presimțeam că urmează o discuție din aia. Adică interesantă, ca de la adult la copil. Copilul eram eu:
– Ce s-a întâmplat, Nati?
– Tati, nu-i așa că sunt mare și pot să fac multe lucruri singurică?

Așadar, rolul de adult era ocupat. Nu aveam cum să câștig dezbaterea asta, dar am încercat:
– Depinde, Nati! Pentru anumite lucruri ești deja mare, pentru altele…
– Tati, eu știu pentru ce sunt mare, mi-a oprit lamentațiile Natalia. Vreau să nu mă mai duci în clasă.

Nuuuuu. Nu se poate una ca asta. Era plăcerea mea. Să o duc până în clasă. Să o văd cum își pregătește lucrurile. Cum se uită apoi în jur cu ochii ei mari și verzi. Iar copiii o salută. Ea îi salută pe ei. Pe urmă sunt tot felul de pupici și îmbrățișări. Continue reading…