Am 35 de ani. Sunt tată. Sunt soț. Sunt fericit. Cu adevărat fericit.
Nu pot spune că nu am vise și nu aspir la mai multe. Da, banii sunt o problemă. Ca pentru oricine. Mă gândesc cu îngrijorare la ziua de mâine. Ca orice om. Chit că îmi place, jobul este o sursă eternă de stres. Dar toate acestea nu mă încurcă să mă bucur de ce am. De ziua de azi. Continue reading…
Doar cei care nu au ținut o rachetă în mână, care nu și-au dat copilul la un sport sau care nu au făcut în viața lor mai mult de câteva săptămâni legate ceva activitate fizică vor putea comenta cu ușurință rezultatele altora din sport. Pe de o parte unii vorbesc cu emfază, pe de altă parte alții vorbesc cu bătaie de joc despre echipa de tenis a României. Sincer, nu mi se pare în regulă.
Prea ușor, mult prea ușor se pun etichete. Doza de respect față de muncă, față de cei pe care îi urmărim de pe margine este prea mică. Poate că unii au impresia că dacă vor reduce importanța unor sportivi lenea și inactivitatea lor nu va mai fi atât de dureroasă. Dar nu este așa. Nu poți arunca cu noroi în cineva fără să-ți murdărești mâinile. Continue reading…
Când s-a născut Natalia mi-am dorit să facă sport, să crească un om sănătos și frumos. Oamenii sportivi, de regulă, chiar dacă nu fac performanță, arată bine, se simt bine, iar asta le influențează pozitiv lumea interioară.
Dar cum să fac asta? Cum să o conving să adopte acest stil sănătos de viață. La îndemână era metoda clasică și, evident, cea mai ușoară. Dai copilul la niște ore sport și îl pisezi să se țină de treabă.
Doar că poate mirosi a ipocrizie umană. Nu credeți? Copilul poate spune lejer: pe mine mă chinui, mă alergi, mă trimiți să transpir, să am activități sportive intense, iar tu ai 120 de kile pe un picior, ultima dată ai făcut mișcare când a trebuit să alergi de Paște ca să iei ultimul salam rămas pe raft la hypermarket. Continue reading…
Așa au fost orânduite lucrurile ca Natalia să aibă tocmai 2 mătuși. Mare noroc. În calitatea mea de deținător al unui detașament de mătuși pot spune că mai mare fericire pe capul unui copchil nu există. Mătușile sunt făcute să îți îmbunătățească net calitatea vieții. Acesta este jobul lor de bază.
Ideea acestui articol mi-a venit de aici. Continue reading…
Când mă gândesc la mine, cel de acum 25-28 de ani, îmi amintesc că eram un copil destul de timid. 🙂 Dacă mă întâlniți azi și vorbesc cam mult, să nu vă duceți după fentă.
Poate pentru că am auzit de un miliard de ori: ”să fii cuminte, să stai în banca ta, să nu vorbești aiurea, să nu spui prostii, să nu te faci de râs.” Nu condamn pe nimeni, dar așa stăteau lucrurile atunci. Eu eram produsul acelei educații. Cam timid, cam prea la locul său. 🙂
Nu i-am dorit asta Nataliei. Am vrut să nu aibă timiditatea pe care cu greu am învins-o(poate că nu am învins-o). Așa că am învățat-o să vorbească fără frică. Cel puțin am încercat să o convingem să nu-i fie frică de oameni. Să nu-i fie frică de statutul lor. Până acum, se pare, suntem pe drumul bun. 🙂 Bine, să ne înțelegem. Lipsa fricii de a vorbi în public, de a vorbi cu oamenii nu presupune lipsa respectului. Continue reading…
Anul acesta în familia Cojocari ne-am confruntat cu o mare problemă. Una existențială: există sau nu există Moș Crăciun? 🙂 Când am început să filmăm vlogul acesta, Natalia înclina să creadă că Moșul nu e real. Bănuiala ei era că noi părinții am fi fost cei care îi aduceam cadouri. Oau. Nu știu cine i-a băgat informația asta în cap!
Eu nu am stat să o conving de contrariul. Un adult nu o să poată păcăli niciodată un copil. Copiii sunt oricum mult mai deștepți decât adulții. 🙂 Mai ales în ceea e îl privește pe Moșneagul cu barbă albă aducător de cadouri. Continue reading…
Discutam cu un coleg despre jocuri, despre console, despre copii.
Îi cumpărase băiatului său o consolă PS4. Mi-a zis că a dat vreo mie de lei. Am aflat cu această ocazie că până pe 28 decembrie e nuș’ce promoție – o consola PS4 Slim 500 GB costă aproape 950lei, iar un joc Spider-Man – aproape 140lei.
Dar să revin la discuție:
– Ce bucurie i-am făcut… A pus mâna pe telefon, și-a sunat colegii, i-a invitat la noi.
– Dar ce jocuri i-ai luat?, l-am întrebat eu.
– Păi, este mic, jocuri din astea, care să-l ajute, să-l inspire. De exemplu, Fifa.
– Și cu timpul pentru joc cum faci?
– Simplu, i-am zis că atunci când are teme de făcut, când are chestii importante, se ocupă de ele. Stă la PlayStation când vrea să se relaxeze. În weekenduri, în timpul vacanțelor, dar mai ales acum, de Crăciun, când o să stea acasă.
– Și cu timpul de ieșit afară cum faci?
– Sigur, iese, se joacă. Dar are nevoie și de momente din astea, de joacă în casă. Să-i vină un prieten. Cum făceam și noi, pe vremuri. Cu jocurile alea care se încărcau o sută de ani. Știi? În plus, vreau să mă joc și eu cu el. M-am și jucat zilele trecute Fifa pe flotări. Mă dor mâinile de la câte flotări am făcut. M-a bătut… Continue reading…
Natalia începe să citească. Silabisește, se sforțează să înțeleagă fiece cuvânt. Și e o satisfacție uriașă când realizează că a citit un cuvânt pe care îl știe.
Mai greu cu scrisul! Deocamdată, singurul cuvânt pe care îl scrie fără prea mari probleme: ”Natalia!”
Își pune numele pe toate desenele sale. Cred că îl scrie de la 4 ani. 🙂 Continue reading…