Chestia de jos mi-a fost trimisa prin messenger de un prieten. Era in rusa, iar eu am tradus-o. Cititi-o sa va amuzati:

Rihana a tras un cantec “Live your Life”. Piesa include celebrul “Mayaheee Mayahooo!”. Vedeti si auziti cantecul mai jos. A fost cantat la MTV Awards sau … nu mai stiu unde. Oricum la MTV. Apropo, “Mayaheeee-ul” este pe la jumatate, asa ca nu disperati daca video-ul nu incepe cu el.
O miscare ultrareligioasa din Israel si-a ales hitul trupei Ozone ca rugaciune. Si ii tot dau cu “Numa, numa” in numele Domnului. Dar o fac la modul cel mai serios posibil.

Iar tampitii care se inregistreaza in fata calculatorului zbierand din toti bojocii “Maaaayaheeee” sunt deja la ordinea zilei. Pe cel mai celebru dintre ei il aveti mai jos.

Iati vazut pe toti acesti nebuni? Da, inclusiv si Rihana. Raspundeti-mi si mie. Ce au toti acesti oameni de se duc cu pluta cand aud “Dragostea din tei”? Ce are special sau diabolic acest cantec, ca din ce in ce mai multi scrantiti si “melomani” din toata lumea o canta in disperare? Disperarea noastra. Care este secretul isteriei mondiale legate de “Mayaheeee”? Doamne, multi au mai mancat boabe otravite puse in colturi pentru sobolani.

Am fost si eu copil, adolescent, am facut nebunii, dar tot timpul am avut o anumita limita. Nu stiu de unde s-a luat in capul meu (probabil ca a existat tot timpul cineva sa mi-o arate), dar stiu ca era acolo si stiam ca e rau s-o depasesti.

De exemplu, in imaginile de mai jos tupeul (de a publica pe internet imaginile), prostia (de ati pune viata in pericol), bravada depasesc orice limita. Un copil fara minte isi risca viata si sare de pe un bloc pe altul. A vazut prea multe filme cu Jackie Chan?

Am vazut totul in alb si negru in timp ce zburam. Am cazut insa bine. Norocosul de mine. Am avut cateva sutimi de secunda sa planuiesc cum cad. Se pare ca am facut-o, matematic, foarte bine… Dar sa povestesc cum am ajuns aici.

Eram pe role, seara, in parcul Plumbuita. Pentru cine nu stie, parcul este in jurul unui lac si are doar vai si delusoare. La o anumita vale, mi-a fost mintea sa-mi incerc puterile. Stiam ca este lunga. Stiam ca este destul de abrupta. Totusi, mi-am facut vant.

Cu fiecare secunda, viteza mea crestea. Normal, ca nu am reusit sa franez. Mi-am pierdut un pic echilibrul si am lasat-o balta cu frana, oricum valea trebuia sa se termine o data.

Nu imi era frica de vale, ci de oameni. Unii nu se feresc, altii da, insa in directia pe care ai ales-o si tu. In cazul meu, de ce m-am temut, nu am scapat. Ba mai rau.

In fata imi aparuse o femeie, cu un caine in lesa. Cainele a fugit spre dreapta, exact in locul unde am vrut sa ma strecor. Si doamna, in loc sa-si cheme cainele l-a urmat. Inca o clipa si ii luam cu mine.

Deodata, imi dau seama ca am nimerit si intr-o zona de pietris. Rolele sareau ca nebunele pe pietricele, iar eu nu le mai controlam. Creierul cauta o solutie rapida. Atunci am luat o decizie nebuna. M-am aruncat inainte. A fost un salto mortale. Milimetric, am trecut, in zbor, pe langa un cos de gunoi si m-am intins pe burta, pe iarba de langa alee. Foarte riscant. Daca agatam cumva cosul… nici nu vreau sa ma gandesc ce pateam.

Acolo, jos, in iarba, am stat un pic sa cuget. Oare m-am lovit? Oare mi-am rupt ceva? Sa fi avut vreo 30 la ora atunci cand am cazut, asa ca totul era posibil. Dar din fericire nu aveam nimic, decat un pic zgaraiat la genunchiul stang. M-am ridicat repede si… am mai incercat o data valea. De data asta mult mai atent, nu am cazut.

Am citit undeva, ca atunci cand esti in mare pericol vezi toate imaginile din jur in alb si negru. Creierul nu mai reuseste sa proceseze si culorile, deoarece cauta o solutie de salvare, deci livreaza informatia bruta. Sa stiti ca este adevarat.