Când îl invoci pe Dumnezeu, nu este suficient să fii civilizat

– Doamne ajută… Mă bucur că vă văd. Dumnezeu e mare…
– Oh, bunul Dumnezeu te-a adus în calea mea, ce mă bucur…

Cele două cupluri se îmbrățișau și îl slăveau pe Domnul în parcarea magazinului. Bărbații erau îmbrăcați în ceva sobru, negru. Ele două erau ceva mai colorate, dar aveau fuste lungi. Acum nu știu dacă țineau de vreo sectă anume sau de ritul majoritar din România. Puțin contează. M-a șocat continuarea. Continue reading…

Cum l-am dezvățat pe angajatul de la Lidl să-mi umble prin lucruri ca să verifice dacă am furat din magazin :)

poză simbol

Am intrat cu rucsacul în spate într-un magazin Lidl. Veneam de la sală și am zis să iau mai multe pentru casă. Intru, mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Nu există cărucioare, nici coșuri. Io ce fac acum? Încerc să ies. Ușile se deschid doar dacă vrei să intri. Ce chestie! Mă întorc, mă învârtesc, io cum naiba ies din magazinul ăsta?

”Pe la casele de marcat”, îmi spune amuzat ”badigardul” și îmi arată cu degetul. Aha, bine de știut, am învățat ceva și azi. Merg, deci, la casele de marcat.

”Pardon, pardon, mă scuzați, vă rog să mă lăsați să trec”, le spun celor 7-8 inși cu cărucioare care stau deja la casă. Mai de voie, mai de nevoie se feresc din calea mea. Oameni deștepți. Au știut că în Lidl nu se intră fără căruț. Că trebuie să ți-l iei de afară. Nu ca mine, fraierul, care tre să facă două drumuri. Și mai deranjează pe alții…

”Domnu, domnu, ce aveți în rucsac?”, mă întreabă angajatul de la casă în timp ce scana produsele unui client deranjat de mine.

Io, mirat, mă opresc, mă uit la rucsac, mă uit la el: ”păi, lucruri personale, știți, am uitat coșul, merg să-l iau și să…”

”Domnu, domnu, veniți pe aici să verific ce aveți în rucsac, nu puteți ieși așa”, îmi spune cu dojană în voce angajatul și se oprește din scanat. Continue reading…

Nu-i mai stigmatizați pe părinții cu copii

Am ajuns să o văd și pe asta. Părinții cu copii să fie stigmatizați că vor să nu se închidă școlile și grădinițele. Li se aruncă în față la mișto sau serios că nu au voie să se plângă. Chit că nu au în grija cui lăsa copiii, să înghită și să accepte situația. Că e iarnă.

Și există tone de argumente pentru asta. Hai să le analizăm.

Nu ai voie să te plângi pentru că tu ai făcut copilul, să nu te plângi că e o greutate pentru tine. Auzi, dar de când este scris asta în Constituție? Poate de aia avem o demografie înfloritoare. Că faci copii, ai greutăți, nu ai voie să te plângi și nu primești nici ajutor. Prost e ăla care vrea să se reproducă, nu? Bravo, stat român! Aferim, societate! Nu mai faceți copii că veți fi puși la stâlpul infamiei când vine un viscol, iar voi puneți întrebarea legitimă: dar eu cum merg la muncă dacă nu am cu cine lăsa copilul?

Școala sau grădinița nu sunt instituții în care copilul să fie îngrijit, păzit. Sunt pentru educarea copilului. Bine, bine. Uităm când ne aruncăm cu patos în epitete și înghițim microfonul în prima zi de școală decretând: școala, grădinița – a doua casă, iar educatoarea, profesoara – a doua mamă. Măcar să spunem clar de la început: fraților, totul până la prima ninsoare. Dacă vorbim serios, eu nu înțeleg un lucru. Societatea asta este construită astfel: tu muncești, câștigi bani și îi plătești statului ca, în timp ce faci bani, el să aibă grijă și să-ți educe copilul. Da, să aibă grijă de el cât tu faci niște nenorociți de bani. Altfel s-ar duce naibii toată construcția socială. Ne întoarcem în Evul Mediu și am terminat treaba. Dacă nu există îngrijire la școală, să ni se spună clar și să nu-i mai ducem la școală, facem ”houmsculingul” și am rezolvat problemele. Continue reading…

Dacă eram Elon, l-aș fi trimis în cosmos, la volanul Teslei

Mergeam liniștit cu CojoCar-ul prin Militari. Eram pe Iuliu Maniu. Am văzut-o în retrovizoare cum venea. O Supernova. Modelul de la Dacia. Avea ceva cosmic în ea. Adică o viteză mult prea mare, un vuiet năucitor și părea că se dezmembrează în mers ca un meteorit ce a ajuns în atmosferă.

Io ce să-i fac? Eram în coloană, pe banda întâi, circulam regulamentar.

Și cum venea cometa asta semidezmembrată, face bâști de volan și se pune în fața mea. Io, frână de să claxonez cu nasul. El, bâști de volan pe banda a doua, bruscându-l pe alt șofer.

De regulă, în astfel de situații, zici, ducă-se pe pustii și nu-ți faci mari probleme. Doar că povestea are o continuare. Continue reading…

Nesimțirea provoacă miopie

Două seri la rând îmi găsesc locul de parcare ocupat. Na, când plătești la primărie un loc și vii seara acasă, iar apoi parchezi la mama naibii, te cam ia cu spume. Sunt genul de om care nu ridică ștergătoare. Mi se pare o mârlănie. Nu am chemat nici poliția pentru că am făcut-o în zadar în două rânduri și… nu s-a întâmplat nimic.

Odată nu s-a întâmplat nimic chiar dacă a venit șoferul mașinii în timp ce poliția era acolo. Polițistul i-a dat… un avertisment verbal. Nu avea chef să completeze formulare și l-a avertizat pe șofer că data viitoare o să-i dea nanana.

Chiar dacă regulamentul aprobat de Consiliul Local spune că locul tău de parcare este al tău 24 din 24, personal nu am pretenția asta. Deși plătesc, mi se pare logic să parcheze oricine vrea cât nu sunt io acasă. Nu vreau să fiu absurd. Dar totul până la un punct. Bă, dacă ai parcat și vezi că locul este plătit de un prost la primărie, că prostul dă bani, fii bun și lasă-ți un număr în geamul mașinii. Este de bun simț să fie numărul de telefon la care să și răspunzi. E ca o cutumă. O lege nescrisă. Continue reading…

Oameni de evitat!

Există oameni pe care trebuie să-i eviți pentru că orice discuție cu ei înseamnă un consum intens de energie. La fiece contact ai impresia că te descarci ca o baterie pe un ger de minus 20 de grade Celsius. Sunt convins că aveți pe lângă voi astfel de oameni. Continue reading…

”Violatorul”

– Vitalie, ăsta este cel care i-a agresat pe copilași în lift?, m-a întrebat cineva pe facebook.
– Da, el e, i-am răspuns. Pusesem poza polițistului pe blog după ce fusese prins, iar ea l-a recunoscut.
– Păi, stai să-ți zic, nu am mai putut scăpa de el, mi-era frică atunci când îl vedeam din nou. Fiind polițist, a avut la un moment dat treabă în firma noastră. Apoi a revenit iar și iar. Mi-a făcut avansuri. Era foarte insistent și nu mai știam ce să fac.

Pe scurt, din memorie, cam asta mi-a povestit disperată o femeie care a avut ghinionul să-l cunoască pe individ. Nu am intrat în mai multe detalii. Deja mă durea capul.

Ce să facă o femeie pusă în fața unui astfel de animal? Continue reading…

Complicitatea distruge încrederea și siguranța!

Părinți, spuneți-mi că nu sunteți din ce în ce mai îngrijorați? Spuneți-mi că după cazul pedofilului din lift vă lăsați copilul nesupravegheat în afara casei? Spuneți-mi că nu vă cred. Dacă până acum nivelul îngrijorării pentru siguranța copiilor noștri era uriaș, de săptămâna trecută a atins cote de mărimi cosmice.

A contribuit la asta ”prinderea” nenorocitului. Dementul este/era polițist.

Părinți, voi realizați amploarea dezastrului? Unul care ar fi trebuit să ne apere, ne agresează sexual copiii. Și știți ce este de-a dreptul diabolic? Colegii polițistului știau despre comportamentul său deviant – îl alintau cu apelativul ”violatorul”.

De ce a rămas în sistem? De ce nu a fost aruncat ca o măsea stricată și izolat de societate?

Un sistem care apără un astfel de individ, îi devine complice, iar asta este mult mai periculos decât dementul în sine. Continue reading…