Rețelele de socializare ne fac mai buni sau mai răi?

Când au apărut rețelele de socializare și aveam MySpace, Hi5 apoi Facebook, lumea nu bănuia cât de mult o să se transforme. Acum avem uriașul Facebook, dar și Twitter, Instagram, chiar și Youtube a devenit un fel de rețea de socializare, iar oamenii s-au schimbat. În special comportamentul lor.

S-au schimbat în bine sau în rău?

Hm. Cred că am pus întrebarea greșit(nu o modific). Pentru că oamenii nu au devenit mai buni sau mai răi datorită/din cauza rețelelor de socializare. Pur și simplu, rețelele reușesc o chestie malefică: să scoată ușor răutatea din oameni.

Și nu este vorba doar de comentatorii obișnuiți. Li se poate întâmpla și celor de regulă atenți la ce postează. Poate ați observat asta. Urmărești un influencer. Îl citești. Îți place ce și cum le zice, dar la un moment dat omul nu se abține și, hodoronc-tronc, trântește o heitereală de-ți stă mintea în loc. Nu o să dau exemple. Găsiți voi. E plin facebook-ul. Continue reading…

Trebuie să existe un iad al heiterilor

Și din nou heitereala online este ridicată la nivel de artă de unii români. Sunt foarte buni, pricepuți și rapizi în a identifica o mizerie pe care să o arunce online. Albie de porci îl vor face pe oricine, fie el și Sfântul Duh.

M-am convins încă o dată și vă aduc în fața atenției domniei voastre un caz aparte. Unul special de heitereală de manual.

Ieri a căzut ca un trăsnet pe capul heiterilor informația că o tânără de 18 ani, o româncă stabilită cu familia în Canada a ajuns să câștige un mare turneu de tenis.

În marea de veselie, de înflăcărare patriotică, heiterii au luat apă în gură. Dar nu toți. Unii au început să bată în Simona, alții în Bianca spunând deja că victoria ei uimitoare ar fi fost doar un accident. Continue reading…

”Prostul” care mi-a lovit CojoCar-ul, a fugit de la locul accidentului, iar când l-am sunat, mințea că nu are mașină

– Vitalie, cineva ți-a lovit acum mașina.

Am sărit în picioare. Era seara, după ora 21.00. M-am uitat pe geam, așa era. O mașină neagră se proptise în CojoCar. Am tras repede hainele pe mine, mi-am luat geaca și am coborât scările. Înainte de a închide ușa la casă, am auzit că Maia îi striga șoferului: ”așteptați un pic. Soțul meu coboară acum!”

Când am ajuns în fața blocului, mașina neagră dispăruse în noapte. Nu în zadar m-am grăbit să cobor. Simțeam ceva… M-am uitat în jur. Nici urmă de vinovat. Mă uit la CojoCar. Era rănit la bara din față. Maia îmi strigă de la etaj: ”s-a uitat la mine, nu a zis nimic, a urcat în mașină și a plecat, dar nu se vedea numărul mașinii.” Continue reading…

Cum am igienizat clasa copilului meu? (Povestea unei mame)

poză simbol

Ieri, pe la prânz, primesc un mesaj pe grupul de WhatsApp de la școala băiețelului meu. Ne scria doamna să ne invite spre seară la școală. Mesajul era cam alarmist și suna cam așa: ”cine poate, astăzi, după ore, să vină să igienizăm clasa.”

Cum era de așteptat, au început să curgă mesajele părinților pe grup. Mi-am dat seama că era vorba de alerta de gripă. Oamenii voiau mai multe detalii. Întrebau ce s-a întâmplat, de ce e așa din scurt?

Doamna nu a răspuns câteva minute, timp în care telefonul meu era ca pomul de Crăciun. Mesajele părinților colegilor copilului meu s-au potolit când a început să scrie doamna. Deci, povestea era simplă. O să se anunțe o epidemie de gripă, este aproape inevitabil. A venit nu știu ce indicație de la Inspectorat să igienizăm clasele.

Unele școli începuseră deja de săptămâna trecută treaba, la noi lucrurile au fost lăsate în seama oamenilor de la curățenie, dar ei sunt puțini așa că… Cine poftește, cine dorește, cine are timp… Nu e obligatoriu, dar veniți… Continue reading…

Super-nesimțirea din sistemul sanitar românesc mai puternică decât stafilococul auriu

foto din Spitalul de Urgență: Bagdasar Arseni București

Citeam ieri o știre AP(Associated Press) despre stafilococul auriu de la Maternitatea Giulești. Jurnaliștii străini spuneau că ar fi vorba de o super-bacterie, una greu de ucis.

Și iar a ajuns România în presa internațională. Și din nou cu o chestie ce ține de copii. Greu ne va mai fi să ne spălăm imaginea asta.

Dar imaginea este una cât se poate de reală. De parcă nu ne lovim de ea când ajungem în spital. Mai jos o să povestesc despre infecția pe care Natalia, fetița noastră, a înhățat-o la naștere. Avea câteva zile și a trebuit să fie înțepată și îndopată cu tot felul de medicamente… Continue reading…

Haterii

”Nu vreau să fac proiectul ăsta pentru că mi-e frică de ce ar putea spune lumea”, fraza asta o aud tot mai des. Oameni în toată firea se tem să se apuce de un proiect nou, se tem să iasă în față, stau și se plafonează pe același loc/job deși au un potențial uriaș. De ce? Simplu, pun mult preț pe gura lumii.

Nu vor să fie ținta haterilor. Ei simt că nu vor putea duce prea mult o stare de disconfort psihologic și preferă să nu facă nimic. Vorba aia, când nu faci nimic, nu ai cum să greșești.

Din proprie experiență pot spune că Facebook-ul a devenit un rai pentru hateri. Sunt mulți și au o plăcere sadică să comenteze urât. Este greu să reziști tentației să le răspunzi așa cum merită, dar e cea mai mare greșeală pe care o poți face. Continue reading…

Funcționarul neospitalier

Când am intrat în biroul său, funcționarul nici nu a catadicsit să-mi răspundă la salut. A continuat să-și vadă de hârtiile de pe masă.

Era un om foarte important, iar eu eram un intrus în lumea sa superioară. Eram cetățeanul care îi tulbura Olimpul. Mă simțeam în plus, îi simțeam valoarea, mă copleșea chiar, dar situația mă amuza în același timp. Mă vedeam personaj din Kafka. Parcă eram tipul ce urma să ajungă la proces ori cetățeanul ce trebuia să treacă de toți funcționarii ăia de la castel.

Să revenim la mine, cel care se muta de pe un picior de pe altul în fața funcționarului. Biroul era cufundat într-o semiumbră, doar eu eram în lumină și extrem de jenat de situație. Nu știam ce să fac. Trecuseră vreo două minute, dar parcă am stat o oră acolo.

Mi-am repetat salutul respectuos. Continue reading…

Bucureștiul – periculos pentru femei?

Cazurile de mai jos sunt, din păcate, sută la sută reale! Mi-au fost povestite de femei care au fost agresate fizic sau verbal în ultima lună în București. Oare orașul devine tot mai periculos? Nu știu ce să zic. Mai întâi le las pe ele să ne povestească.

Mergeam pe o stradă din București, prin cartierul meu. Era în plină zi, dar o zi cu puțină lume pe stradă. Din față venea un tip, să fi avut 25-30 de ani. Priveam în pământ. Nu eram îmbrăcată provocator(de parcă asta ar conta). Mi-am dat seama că vine spre mine și m-am ferit. Dar nu am scăpat. M-a împins între mașini. A încercat să mă îmbrățișeze, iar eu am țipat. Tare, tare. Abia atunci m-a lăsat în pace. A plecat.

Altă poveste nasoală. Continue reading…