Nesimțirea provoacă miopie

Două seri la rând îmi găsesc locul de parcare ocupat. Na, când plătești la primărie un loc și vii seara acasă, iar apoi parchezi la mama naibii, te cam ia cu spume. Sunt genul de om care nu ridică ștergătoare. Mi se pare o mârlănie. Nu am chemat nici poliția pentru că am făcut-o în zadar în două rânduri și… nu s-a întâmplat nimic.

Odată nu s-a întâmplat nimic chiar dacă a venit șoferul mașinii în timp ce poliția era acolo. Polițistul i-a dat… un avertisment verbal. Nu avea chef să completeze formulare și l-a avertizat pe șofer că data viitoare o să-i dea nanana.

Chiar dacă regulamentul aprobat de Consiliul Local spune că locul tău de parcare este al tău 24 din 24, personal nu am pretenția asta. Deși plătesc, mi se pare logic să parcheze oricine vrea cât nu sunt io acasă. Nu vreau să fiu absurd. Dar totul până la un punct. Bă, dacă ai parcat și vezi că locul este plătit de un prost la primărie, că prostul dă bani, fii bun și lasă-ți un număr în geamul mașinii. Este de bun simț să fie numărul de telefon la care să și răspunzi. E ca o cutumă. O lege nescrisă. Continue reading…

Oameni de evitat!

Există oameni pe care trebuie să-i eviți pentru că orice discuție cu ei înseamnă un consum intens de energie. La fiece contact ai impresia că te descarci ca o baterie pe un ger de minus 20 de grade Celsius. Sunt convins că aveți pe lângă voi astfel de oameni. Continue reading…

”Violatorul”

– Vitalie, ăsta este cel care i-a agresat pe copilași în lift?, m-a întrebat cineva pe facebook.
– Da, el e, i-am răspuns. Pusesem poza polițistului pe blog după ce fusese prins, iar ea l-a recunoscut.
– Păi, stai să-ți zic, nu am mai putut scăpa de el, mi-era frică atunci când îl vedeam din nou. Fiind polițist, a avut la un moment dat treabă în firma noastră. Apoi a revenit iar și iar. Mi-a făcut avansuri. Era foarte insistent și nu mai știam ce să fac.

Pe scurt, din memorie, cam asta mi-a povestit disperată o femeie care a avut ghinionul să-l cunoască pe individ. Nu am intrat în mai multe detalii. Deja mă durea capul.

Ce să facă o femeie pusă în fața unui astfel de animal? Continue reading…

Complicitatea distruge încrederea și siguranța!

Părinți, spuneți-mi că nu sunteți din ce în ce mai îngrijorați? Spuneți-mi că după cazul pedofilului din lift vă lăsați copilul nesupravegheat în afara casei? Spuneți-mi că nu vă cred. Dacă până acum nivelul îngrijorării pentru siguranța copiilor noștri era uriaș, de săptămâna trecută a atins cote de mărimi cosmice.

A contribuit la asta ”prinderea” nenorocitului. Dementul este/era polițist.

Părinți, voi realizați amploarea dezastrului? Unul care ar fi trebuit să ne apere, ne agresează sexual copiii. Și știți ce este de-a dreptul diabolic? Colegii polițistului știau despre comportamentul său deviant – îl alintau cu apelativul ”violatorul”.

De ce a rămas în sistem? De ce nu a fost aruncat ca o măsea stricată și izolat de societate?

Un sistem care apără un astfel de individ, îi devine complice, iar asta este mult mai periculos decât dementul în sine. Continue reading…

#DesființațiRecreațiile

Am pus poză de mai sus pe Facebook fără nicio explicație, iar lumea a comentat. Cineva la mișto, cineva nedumerit. Cum adică? De ce să desființăm recreațiile? Acum explicațiile, hashtagul face parte dintr-o campanie desfășurată de ”Salvați copiii”. Campania se numește: ”Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!”

Hashtagul nu este despre recreații sau despre(ferească Sfântul!) desființarea pe bune a lor. Hashtagul este despre bullying. Își dorește să atragă atenția oamenilor prin o solicitare dură, șocantă pentru că în România bullyingul nu este considerat o problemă, deși:

1 din 4 copii este umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;

1 din 6 copii este bătut în mod repetat;

1 din 5 copii umilește în mod repetat un alt copil la școală;

73% dintre copii afirmau că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar;

Bullying – intimidare, terorizare, brutalizare, umilire, violența asupra copiilor la școală chiar și la grădiniță. (sursa Salvați Copiii)

Continue reading…

Despre #metoo

Citesc cu greu mărturiile prietenelor mele de pe facebook. Fete pe care le cunosc din viața reală sau virtuală. Ele povestesc despre experiențele traumatizante prin care au trecut: au fost violate, hărțuite sexual, lovite și alte orori… Toate întâmplările sunt însoțite de haștagul #metoo. Puteți să-l căutați pe facebook să vedeți despre ce este vorba. #metoo îmi dă deja frisoane. Oriunde îl văd, știu că voi afla despre o mare durere personală. Prea multă durere…

Citesc postările femeilor cu ochi de bărbat, tată, soț, om și sunt întristat, furios, neputincios

Întristat pentru că realizez, lumea asta este plină de cazuri în care femeile au fost violate sau hărțuite sexual. Aproape că nu există femeie care să nu fi fost victimă unor abuzuri sexuale. Ți se zbârlește părul! Continue reading…

De ce să arunci mizerie pe stradă? De ceeeeeeeeeeeeee?

Chiștoace și mizerie dimineața, înainte de curățenie. Atenție, încă e curat. Să vedeți covoare de semințe pe jos, te sperii!

Parchez, opresc motorul și îi văd. Sunt câțiva care stau în fața blocului. Fumează, sparg semințe. Genul de adunare națională peste care nu vrei să dai noapte. Cobor din mașină merg pe lângă ei, dar… nu mă lasă inima să trec mai departe. Mă omoară capacitatea românului de a face mizerie oriunde vede un colț mai curat.

– Bună, scuze că vă întrerup, dar voiam să vă rog să nu mai aruncați semințe și chiștoace pe jos.
– …, a urmat o tăcere încurcată.
– Blocul acesta plătește un om să măture în fața scării, pe băncile pe care stați, dar îi este greu să curețe chiar în fiecare zi.
– Ne pare rău, dacă ne aduci o mătură, măturăm, mi-a zis unul dintre băieți.
– Data viitoare sigur că vă aduc, dar cred că nu va exista o dată viitoare. Asta era rugămintea, să nu mai aruncați pe jos. Uitați, chiar aici aveți un coș de gunoi. Este fix lângă voi, doar întindeți mâinile.
– Bine, a urmat un răspuns stins. Continue reading…

Păzește-ne, Doamne, de sistemul sanitar românesc!

Postarea de pe Facebook a prezentatoarei TV Magda Vasiliu te șochează, apoi te supără până la dureri de cap și termini prin a realiza că oricine poate fi victima sistemului sanitar românesc, inclusiv tu. Te rogi în adâncul sufletului să nu ai de a face cu spitalele din România. Te rogi la toți sfinții. Birocratizat până în cele mai mici detalii, sistemul nostru sanitar este un iad de care trebuie să te ferești cât poți.

Magda Vasiliu spune așa:
”Vlad, baietelul meu a fost diagnosticat cu cancer acum 3 luni. De atunci sunt cu el la tratament in italia, o tara care l a primit instant. INTERNAREA DE URGENTA A COPILULUI MEU NU A FOST CONDITIONATA DE NICIUN ACT!! Vlad a fost internat, diagnosticat si a inceput chimioterapia fara sa am initial niciun document. Abia apoi m au intrebat de cardul european… Le am spus ca nu l am, dar il voi avea si ca ii rog sa nu opreasca investigatiile…Functionarul de la ghiseu mi a raspuns simplu… "Doamna, copilul e tratat oricum… Nu conditionam tratamentul de chestiuni birocratice! Stati linistita!" Si, am stat linistita, gandidu ma ca si in tara mea exista solutii decente pt astfel de situatii in care nu doresc nimanui sa se afle… Dar, a venit momentul in care am solicitat un concediu medical pentru ca nu am altfel cum sa mi insotesc copilul la analize, nu ma pot interna cu el din trei in trei saptamani, nu l pot ingriji dupa chimio, cand suferinta lui este cumplita… Medicul meu de familie, caruia nu i am cerut niciodata nici macar o adeverinta, a ridicat din umeri- legea noastra zice ca trebuie sa vin personal la cabinet. Deci, nu ma poate ajuta… Aflu apoi ca e nevoie de un aviz al directiei sanitare din Bucuresti, unde ar trebui sa ma prezint tot personal… Deci, nu se poate… Legea noastra este facuta de niste cretini, pentru niste idioti ca mine, care spera in dreptate, intelegere si bun simt! Cand italienii ii fac copilului meu analize din trei in trei zile ca sa se asigure ca e totul ok, Romania, tara mea, imi cere acte peste acte, avize si documente traduse, legalizate etc..Exista un teanc de hartii de la spitalul din Roma care atesta diagnosticul cumplit, toate parafate de somitati in oncologie pediatrica. Statul roman, conform unor legi de rahat, vrea aviz de la un oncolog din Romania!!! Adica, un aviz formal, fara valoare medicala, pt ca acel oncolog evident, nu va vedea copilul… N are cum! Pt ca nu sunt cretina sa l port prin aeroporturi, avion si cabinete medicale cand starea lui e una la limita! Nu am vrut sa l expun pe vlad, nu vreau compatimire si nici mila! Nu am nevoie! Am nevoie doar ca cineva cu putere de decizie sa schimbe niste legi restrictive, facute parca la misto, interpretabile si care nu l ajuta pe cetateanul idiot ca mine, care cotizeaza zeci de ani degeaba! Pentru ca sunt sigura ca la fel ca mine au patit o multime de alti parinti, care in momentul in care pleaca sa si salveze copilul, nu se gandesc la birocratie, legi si chichite administrative care oricum n aduc nimic bun.”

Continue reading…