“Percheziţia sutienelor la BAC” – o reformă începută de la coadă

Probabil că mulţi dintre puştii din Moldovioara, care iau BAC-ul în acest an, se vor supăra pe ceea ce scriu mai jos, dar asta este puţin important. Important e că nu toţi mă vor urî. Până la urmă există şi copii care învaţă, elevi care se pregătesc de Bacalaureat, dar nu freacă menta prin cluburi pe banii părinţilor ce trudesc în Portugalia. Aşadar, ca să vă spun sincer, susţin şi sunt perfect de acord cu măsurile draconice pe care le-au luat autorităţile de la Chişinău în timpul examenelor! Mai rar o să mă auziţi spunând asta pe blog, mai ales că ţi l-am bălăcărit la un moment dat pe domnul ministru Şleahtiţchi, dar să ştiţi că şcolile moldoveneşti chiar au nevoie de un regim de puşcărie în timpul BAC-ului.

Toată lumea ştie, este un fel de axiomă, elevii moldoveni copiază de rup. Cât de BAC, săracu’ BAC, s-a demonetizat rău. Nu mai dai o ceapă degerată pe o diplomă de liceu în prezent. Motivul? Până şi prostul care rage a tâmpit ia BAC-ul cu 100 de euro trimişi de “papan şi maman di la Italia”. Poate tariful este mai mare în Chişinău, dar sunt sigur că în centrul de BAC din Cucuieţii de Sus este numai bun. Am auzit şi am citit zeci de lamentări de genul: vai, ne-au percheziţionat! Vai, noi suntem stresaţi de atâta presiune. Încetaţi. Ajunge să vă mai plângeţi. Dacă aţi fi învăţat, dacă veneaţi la examen fără copiuţe, sau aparate electronice care să vă ajute la furat, nu mai aveaţi nici un stres. Cel care învaţă, se ştie, nu are decât emoţii, nicidecum teamă şi stres. Apropo, în ţările pe care vrem să le ajungem la capitolul nivel de trai copiatul la examen este considerat furt, mai degrabă un furt intelectual, şi îţi atrage o ruşine mare, de-ţi vine să-ţi iei lumea în cap şi să pleci ca să nu te mai arate toţi cu degetul: “uite, tipul acesta a furat la examenul de BAC”. La noi, în Moldovioara, eşti fraier dacă nu copiezi, iar elevul care învaţă zi şi noapte este considerat prost cu acte.

Aşadar, burta pe carte, limba după dinţi şi… sutienul la vedere. Percheziţionaţi din cap până în picioare, elevii trebuie să intre în sala de examinare ca pe lumea de apoi – să aibă în creier doar ceea ce au făcut în 12 ani de viaţă, pardon, de şcoală. Altfel nu se poate. Ne furăm pălăria. Ne prefacem că avem examen, după care ne plângem că noile generaţii nu au în cap decât feisbuc, odnoclasnichi şi mesăndjer. Copiii trebuie să ştie, intră în viaţă printr-un examen corect în care cel mai bun este notat după cunoştinţe, nu după pilele lu’ mami, sau banii lu’ tati. Altfel, dai bani la BAC, dai bani la facultate, pe urmă dai bani să termini facultatea şi, culmea-culmilor, dai bani ca să-ţi găseşti un loc de muncă. Aici dai bani să creşti mai repede în funcţie, pe urmă începi să primeşti bani, că, deh, salariul e mic, nevoile sunt mari, şi, uite-aşa, ne trezim că sistemul este putred de corupt. De unde încep toate? De la un simplu examen de BAC.

Acum câţiva ani mi s-a povestit o întâmplare care m-a lăsat efectiv cu gura căscată. Este genul de anecdotă care pare prea ireală ca să nu fie adevărată. Cică într-o şcoală din Moldovioara, nu dau nume ca să nu supăr, a venit luna examenelor. Era examenul de mate, la clasa a 9. Au intrat elevii în săli, au scris ce au ştiut, iar după aia lucrările au fost trimise la raion, la control. Erau aproape 30 de copchii, iar cea mai mare notă a fost 4. Au picat toţi. Ce credeţi că s-a întâmplat? La următoarea sesiune de examinare, învăţătorii s-au pus serios pe treabă şi… au rezolvat în locul elevilor toate problemele. Numai aşa a scăpat şcoala de marea ruşine. Ce vreau să spun prin acest exemplu? Că nu doar elevii sau părinţii care îi lasă nesupravegheaţi sunt de vină pentru debandada de la BAC. Vina o poartă şi minunatul minister al Educaţiei. Acum o să-i trag o scatoalcă. Acest minister este ca o femeie de moravuri uşoare care noaptea îşi etalează desuurile la marginea trotuarului, iar ziua pozează în fată cuminte. Unde a fost acest minister tot anul, toţi anii, să vadă cum se învaţă în şcolile din Moldovioara? De ce este neprihănit doar în timpul examenelor? Mizeria de peste an din şcoli nu o vede? Este de la sine înţeles că nici 20 la sută dintre elevii moldoveni nu o să poată trece pe bune BAC-ul în condiţiile în care nu se mai face carte. Este o bătaie continuă de joc, domnule ministru Şleahtiţchi! Reforma nu începe cu percheziţionarea sutienelor, reforma trebuie să se termine cu această percheziţie. Aţi greşit ordinea, aţi luat-o de la coadă la cap. Căci trebuie să aveţi profesori de calitate în şcoli, să le oferiţi condiţii elevilor. Doar educaţia şi şcoala vor mai putea salva Moldova! Din păcate noi nu avem nici şcoală, nici educaţie. Deci, suntem pierduţi!

Politicienii moldoveni ar trebui să meargă numai în căruţe!

Dacă o companie, o firmă privată o duce greu. Dacă afacerea se cam năruie, iar de aproape 20 de ani activitatea comercială mai mult stagnează. Dacă muncitorii părăsesc întreprinderea pentru altele mai bogate, iar cei care au rămas sunt extrem de nemulţumiţi, cine-i de vină? Evident, conducerea. Şi dacă şefii acestei companii îşi cumpără maşini scumpe, că deh, “nu-şi permit să meargă în căruţe”, ce putem crede despre aceşti oameni? Că sunt ipocriţi, incompetenţi, nesimţiţi, iar maşinile lor de lux reprezintă o bătaie de joc la adresa muncitorilor şi a situaţiei proaste în care se află firma.

Aţi văzut, şi conducerea de vârf a Moldovioarei şi-a tras automobile de lux. “Noi nu putem merge în căruţe”, ne-a explicat ironic preşedintele de parcă ne-ar fi “stuchit” în suflet. Păi, domnule Preşedinte, ar cam trebui să mergeţi în căruţă, în condiţiile în care ţara are drumuri de căruţă şi oameni care nu-şi permit nicio căruţă, iar economia se mişcă exact ca o căruţă: încet, încetişor spre deloc. Este o mare, o uriaşă chiar bătaie de joc în adresa moldovenilor! Şi e pe faţă! BRE POLITICIENILOR, NU AVEŢI VOIE SĂ VĂ PUNEŢI FUNDURILE MARI ÎN ACELE MAŞINI, NESIMŢIŢILOR! Şi ştiţi de ce domnule premier, domnule preşedinte de Parlament, domnule preşedinte de ţară? Pentru că sunteţi în slujba cetăţeanului, nu aţi ajuns la putere să vă faceţi viaţa mai uşoară. V-am angajat pe funcţiile pe care le deţineţi să ne scoateţi economia din criza în care se află de peste 20 de ani, nu să vă lăfăiţi în lux. Aveţi barem bunul simţ să nu rânjiţi cu toţi dinţii când vă întreabă câte un jurnalist despre aceste maşini mult prea scumpe pentru o ţară mult prea săracă.

O să vă dau un exemplu din România. Poate este un exemplu de demagogie, de populism politic, dar iată că se poate. Preşedintele Traian Băsescu, oriunde se duce în “interes propriu”, de pildă, la cumpărături ori la munte, merge în special cu Loganul. Teoretic, promovează maşina produsă în România, practic însă vrea să arate că este om “de-al nostru”, din popor şi nu se simte umilit la volanul “Ligheanului”. În aceste condiţii apare o întrebare ce ţine de logică: dacă România produce Dacia Logan şi preşedintele ţării merge în Dacia Logan, iar Moldova produce căruţe, în ce ar trebui să meargă domnul preşedinte Timofti? Apropo, este o nesimţire crasă să spui că ai cumpărat nişte merţane doar pentru că erau mai ieftine. Ei bine, nu erau! O maşină a costat 120 de mii de euro. Doamne, ce sumă! Dar preţul unui Mercedes din aceeaşi clasă porneşte de la 75 de mii de euro, cel puţin la dealerii din România. De ce nu aţi cumpărat maşini la un astfel de preţ? Poate nu ar fi fost la fel de bine dotate, însă nici politicienii de la Chişinău nu sunt Angela Merkel ori Barack Obama. În plus, există atâtea automobile noi pe care le puteaţi cumpăra şi de zece ori mai ieftin. De ce nu un Chevrolet Cruze la 12 mii de euro?

Săracii moldoveni au prăşit pe dealuri, au muncit în Italia, au stat în birourile sufocante din Chişinău, dar până la urmă au reuşit să plătească din banii lor, din impozitele lor, din munca lor chinuită 120 de mii de euro pentru o maşină de lux. Şi-o fi zis oamenii, bre, trebuie să le arătăm că ţinem la ei, că vrem să le fie bine, poate s-or gândi şi la noi, cei care ţinem în spate această ţară. Eu zic că aţi greşit, iubiţii mei moldoveni. Eu cred că trebuie să mergeţi încă o dată în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să vă luaţi, care o roată, care o aripă, care volanul. Nu o să vă ajungă la toţi, însă nici ei nu trebuie să aibă parte de acest lux nemeritat. Şi da, domnule preşedinte Timofti, la cum merge Moldova, locul politicienilor este la coada calului, în căruţă! Oare de unde atâta nesimţire?

PS: Dragi politicieni aflaţi la conducerea ţării, dacă vreţi să nu aveţi parte de articole critice pe alte bloguri, la mine nu merge, vă sfătuiesc să organizaţi un offline cu nişte bloggeri şi să-i plimbaţi cu maşinuţele câteva minute prin oraş. Apoi, să nu-mi spuneţi pe nume dacă nu o să fie anume aşa, o să găsiţi în blogosferă multe, multe laude şi pupături la locul moale. Este adevărat, nu o să aveţi succes sută la sută, dar jur că există bloggeri care o să pună botul. Succes!

Dedicaţii cu adresă fixă: criteriile pentru ocuparea postului de director Moldova 1

10 ani de activitate în mass-media, 5 ani de experienţă în audiovizual, 2 ani în televiziune şi experienţă managerială, sunt noile rigori pentru candidaţii la funcţia de director Moldova 1. Criteriile au fost stabilite în cadrul şedinţei Consiliului de Observatori din 6 iunie(sursa TRM).

Aşadar, s-au tranşat lucrurile. În sfârşit se vede de la o poştă că Consiliul de Observatori (să-mi iertaţi cacofonia) este decis să aleagă un director pentru Moldova 1. Am citit cu mare atenţie, la fel ca şi mulţi dintre voi – cei care m-aţi contactat cu această ocazie, noile rigori ale concursului. Deci, un director al televiziunii naţionale nu poate fi un terchea-berchea. Trebuie să satisfacă cam toate (scuze pentru altă cacofonie) noile cerinţe, altfel nu pupă nici mort o funcţie atât de importantă, responsabilă, dorită, vânată chiar! Cu unele criterii sunt de acord, altele însă sunt cu “dedicaţie”. La adresa cui? Să-mi spuneţi voi. Dar să le luăm pe rând.

Văzui că zilele de la anunţarea concursului până la data limită de depunere a dosarului sunt mult mai puţine. Ce înseamnă asta? Că candidaţii (am boala lui Lupu, iar o cacofonie, sorry!) au mai puţin timp la dispoziţie să-şi definească proiectul de intenţie. Sincer, asta nu este o problemă… pentru cei care sunt în Moldova. În schimb, cei care stau şi lucrează în afară sunt puşi la ananghie. Durează o zi, două până afli că a fost anunţată depunerea dosarelor: nu ştiu de ce, dar informaţia asta apare pitită undeva pe site-ul TRM-ului, într-un Monitor Oficial, care nu este publicat online sau într-un clip publicitar de la Moldova 1 la care, evident, nu ai cum să te uiţi non-stop ca să fii pe fază. În plus, până ţi-ai perfectat actele, până le trimiţi la Chişinău, până ajung acestea – rişti să ratezi data limită. Apropo, zilele libere şi weekendurile se iau în calcul în perioada de înregistrare, dar nimeni nu este la post ca să primească dosarele. La ultimul concurs expirarea termenului era la o zi după sărbătoarea Paştelui Blajinilor. Ei bine, de Prohoade, în Teleradio-Moldova, sufla un vânt tăios de miserupism, ceva de groază! Nu era nimeni, nu primea nimeni niciun fel de dosar.

Dar să zicem că reuşeşti să prinzi cele 7 zile. În continuare nu vă relaxaţi, nu-i aşa de uşor. În faţă ţi se ridică ca un perete (cred că o să-mi mai cer o dată iertare pentru altă cacofonie) o altă cerinţă, desigur, tot cu dedicaţie. Se numeşte “experienţă managerială”. Ei bine, aici am un rând de nelămuriri. Ce înseamnă “experienţă managerială”? “Experienţă managerială” în televiziune? Atunci numărul posibililor candidaţi s-ar reduce drastic. Câţi au condus televiziuni sau redacţii de televiziune? Apoi aceşti oameni cu experienţă au de obicei mulţi ani în spate, timp în care s-au făcut remarcaţi în special pentru obedienţa deosebită, nicidecum prin mari realizări profesionale. Dar poate că “experienţă managerială” înseamnă aptitudini şi atitudini de manager? Bine, bine, dar cine stabileşte dacă ai sau nu suficiente aptitudini pentru a conduce televiziunea? Şi încă una, dacă ai condus fabrica de cartoane, eşti bun de director la televiziune ori ba? Intrăm, aşadar, pe un teren extrem de subiectiv şi nesigur. De pildă, Mark Zuckerberg a clădit un imperiu dintr-o idee şi bazându-se pe un marketing agresiv, dar deştept. A dovedit aptitudini de manager deşi n-a administrat în viaţa lui nicio şaormerie. Mark o fi bun oare pentru Moldova 1? Nu prea cred, doar nu are experienţă în audiovizual, în special audiovizualul moldovenesc. În plus, este mult prea tânăr pentru exigenţele domnilor din CO.

În final vreau să zic că nu pozez într-o victimă. Nu sunt. Am şi eu un of, domnilor, nu meritam chiar atât de multă muncă din partea domniilor voastre. Domnul preşedinte al CO, domnul Râbca a accentuat până la epuizare o întrebare atunci când se interesa de proiectul de intenţie al subsemnatului: ce experienţă de manager aveţi? Oare ideea cu introducerea “experienţei manageriale” în noile rigori a fost a domniei sale? Şi încă ceva, ştiu că am spus  atunci, în timpul concursului, că am o experienţă de aproape 7 ani în presa din România, în televiziune. Totuşi, dacă-i aduni cu cei 4 ani de presar din Moldova îmi ies mai mulţi de 10, stimabile domn Râbca. Noroc de aritmetică asta. De fapt, mulţumesc pentru dedicaţiile făcute. Gurile rele zic că mi-au fost adresate. Eu tind să cred că domniile voastre, cei  din CO vreţi cel mai bun director pentru Moldova 1, unul care să fi administrat BBC, să aibă master degree la Harvard şi să cunoască la perfecţie 20 de limbi. Sunt încântat că Moldova 1, această televiziune modernă, urmărită cu sufletul la gură de moldovenii mici şi mari, cu bugete uriaşe de publicitate va avea un şef ales pe sprânceană. Permiteţi-mi să mai vin cu câteva dedicaţii, pardon, criterii. Cred că aşa îl veţi putea alege pe cel mai bun. Candidatul să fie în pragul pensiei, să aibă vârsta minimă de 65 de ani, să aibă părul grizonant, să vrea să facă emisiuni cu ping-pong pe la sate, iar numele noului director nu trebuie să înceapă cu literele C şi V. Sunt preferate literele N şi J.

Nesimţire low-cost

Nu vreau să vă par comunist sau pornit împotriva actualei guvernări, dar să ştiţi: nu-i înghit deloc. Să vă explic. Am citit ştirea despre cum au apărut, în sfârşit, în Moldovioara “cursele aeriene low-cost”. Observaţi, am folosit ghilimelele. Căci de ce, Doamne iartă-mă, să numeşti low-cost un bilet care costă 85 de euro?! Atenţie, asta numai dus. Cum, de regulă, biletele se iau dus şi întors preţul lor ajunge lejer la 170 de euro. Iar eu sunt sigur că nu ni s-a vorbit şi de taxele ascunse, pe care tot noi, moldovenii amărâţi, le plătim.

Este urât, domnu’ Anatol, ministru pe transporturile Moldovioarei. Aţi promis curse low-cost, dar tot high-cost sunt. Ieftinirea este, iertaţi-mi nemulţumirea, praf în ochi. Doar un bilet normal către Italia costă în jur de 100 de euro. Cu cât i-aţi scăzut preţul? Cu 15 euro?! Dar este strigător la cer. Din păcate, moldoveanul plăteşte, înghite şi tace. Pe asta mizaţi, dom’le ministru? Că oamenii nu au de ales, doar nu există concurenţă în spaţiul aerian moldovenesc şi sunt nevoiţi să vă cumpere low-costul dumneavoastră. Adică, cine n-are bani, vine cu autobuzul. Cine are bani sau situaţia îi bagă sula-n coaste îşi cumpără bilete “super ieftine” de doar 85 de euro bucata. Stimaţi moldoveni, nu înghiţiţi găluşca! Un bilet low-cost trebuie să coste 5, 10, 25, fie şi 50 de euro până în Italia. Nicidecum 85. Culmea, Air Moldova are deja preţuri mai mici decât low-cost-ul lui peşte uscat. Spre Bologna, de pildă, zborul dus costă 83 de euro. Deci, despre ce vorbim?

Aceşti oameni din conducerea ţării, printre care şi domnul ministru Anatol, ne-au făcut robii unor companii care, teoretic sunt de stat. Practic, însă, aceste companii, gen Air Moldova, sunt doar trofee pentru cei care se fac de folos în timpul campaniilor electorale. Adică, dacă tu eşti un agarici, care alergi cu limba scoasă de la Soroca la Cahul şi înapoi în nord până la Edineţ, iar partidul tău câştigă, tătuca preşedinte de partid n-o să te uite. Cum sunt doar 101 de locuri în parlament şi câteva sute de funcţii bănoase în guvern, agaricii urmează să fie răsplătiţi altfel. Se aleg cu o funcţioară de consilier (a se înţelege mutător şi semnător de hârtii birocratice) în compania de stat Air Moldova, de pildă. Nici nu vă puteţi închipui ce salarii fabuloase au unii oameni de acolo! Fabuloase este puţin spus. Sunt uriaşe nu doar pentru Chişinău, ci şi pentru Paris, Londra, Milano. Vă daţi seama că o schemă stufoasă de personal trebuie întreţinută din banii proştilor, care plătesc inclusiv făcături de “bilete low-cost”. Este evident că ei au nevoie de dumneavoastră, oamenii care zburaţi în Italia, Spania, Franţa ca să-şi susţină salariile gigantice. Aşa se face că nimeni nu este interesat să lase companiile străine să intre pe piaţa moldovenească şi să ieftinească cu adevărat biletele. Aşa se face că Moldovioara va fi prima ţară din lume cu bilete low-cost la fel de scumpe ca biletele obişnuite. Un singur cuvânt, nesimţire.