Despre low-cost: o promisiune neonorată = o demisie de onoare

Gata, a trecut şi ziua de doi iulie, ziua low-costului care nu va mai fi. Putem să o trecem cu negru în calendar pentru că moldovenii au zburat scump, zboară scump, şi scump vor zbura în continuare. Este mai mult decât clar – promisiunile politicienilor moldoveni sunt făcute exclusiv pentru a fraieri alegătorii. Dar să le luăm pe rând, pentru că în haosul acesta aerian ne pierdem în detalii. De fapt, să ne întoarcem chiar la campania electorală, când, într-o bună zi, moldovenii au primit nişte fluturaşi de propagandă. Erau de culoare verde şi aveau pe mijloc un stejar. Politicienii care stăteau la umbra stejarului promiteau multe, dar printre altele vizau şi zborurile low-cost. Biletele ieftine ar fi fost disponibile şi moldoveanului de rând cu o singură condiţie: să voteze. Sunt sigur sută’n sută că stejarii au câştigat suficiente voturi datorită acestei utopii frumoase: zboruri low-cost din Moldovioara.

Rupem repede filele din calendar şi ajungem în primăvara acestui an (la mai bine de doi ani de la apariţia primului fluturaş cu stejarul low-cost). Vorbim de momentul în care ministrul Transporturilor mai coace o promisiune: 15 iunie este ziua în care vom şti ce preţuri au zborurile low-cost tipic moldoveneşti. Nu vor fi scumpe, nu ieftine, atât cât să le închidem gura celor care n-au înţeles că i-am minţit cu fluturaşii şi ne freacă într-una: “unde-i low-costul, unde-i low-costul?” Numai că ziua de 15 iunie a trecut şi nu s-a întâmplat nimic. Low-cost zero barat pentru moldoveni. Atunci, imediat dupa 15 iunie, scriam că Air Moldova a venit cu pretenţii mult prea mari şi Blue Air, compania românească, n-a mai căzut la pace referitor la vânzarea biletelor. Apoi a apărut ministrul Transporturilor la televizor şi a promis din nou: pe 2 iulie vom şti sigur cât ne costă low-costul. A trebuit să anunţe alt termen, nu de alta, dar există în continuare moldoveni care au tupeul maxim să le ceară socoteală politicienilor. Chiar nu le este clar că au minţit? Au promis ceea ce nu pot face şi nu vor face curând. Ţăranii ăştia, sărăntocii ăştia de moldoveni chiar nu pot zbura cu Air Moldova şi basta? Lor le trebuie low-cost? Ce oameni suciţi, bre!

Dar a trecut 2 iulie şi tot nimic. Întrebat de colegii mei de la PRO TV Chişinău: “domnu’ ministru, unde-i low-costu’?” Domnu Şalaru a răspuns: “Blue Air este de vină. Ei mi-au promis că vom avea pe 2 iulie preţurile low-cost. Eu nu am nicio vină!” Câtă impotenţă, fraţilor, câtă neputinţă – asta ca să nu se interpreteze! Ministru Şalaru nu controlează aproape nimic în domeniul pe care îl conduce. De ce nu avem low-cost? Blue Air este de vină, nu am ce să le fac. De ce nu avem un drum reparat între Orhei şi Rezina? Şelin este de vină, nu am ce să-i fac! De ce sunt scumpe biletele la Air Moldova? Aeroportul din Chişinău are taxe prea mari, n-am ce să-i fac. Aşadar, Şalaru îşi recunoaşte impotenţa, pardon, neputinţa. În acest caz, domnule ministru, nu vă rămâne decât să renunţaţi la fotoliul pe care staţi de pomană! Apropo de demisii, domnule ministru Şalaru, aţi promis (câtă nesimţire din partea mea să vă amintesc chiar toate promisiunile nerespectate, nu-i aşa?!) că dacă nici pe 2 iulie nu ştim nimic despre zborurile low-cost cineva va fi demis. Pe cine aţi demis, domnule ministru, pe femeia de serviciu? Căci dacă nimeni nu a răspuns “cu capul” pentru neîndeplinirea termenului asumat, cu atât mai mult trebuie să vă daţi demisia! Nici nu trebuie să ne daţi un nou termen, singura veste pe care o aşteptăm de la domnia voastră este scurtă: “îmi dau demisia de onoare!” Dacă dumneavoastră nu vreţi să plecaţi, trebuie să vă dea afară şeful domniei voastre, domnul prim-ministru Vlad Filat. Dacă nici dânsul nu vă remaniază, trebuie să plece chiar domnia sa! Este atât de simplu încât nu înţeleg de ce mai trebuie să vină un jurnalist ca mine şi să vă amintească despre onoarea dumneavoastră. Onoare care este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

I-am sunat şi pe cei de la Blue Air. Le-a spus, domnilor, ministrul Şalaru a aruncat pisica în curtea dumneavoastră. “Nu comentăm”, fu răspunsul lor diplomatic. Dar ce comentarii ar putea face? Este clar, o companie privată caută profit. Doar nu o fi Maica Tereza ca să-i transporte pe moldoveni pe ochi frumoşi. Este evident că au zărit o posibilitate de a face afaceri la Chişinău. Să nu uităm, avem aproape un milion de moldoveni plecaţi la muncă peste graniţă. Aşadar, unde s-a scurtcircuitat schema? Cine încurcă firmele aeriene low-cost să vină în Moldova? O întrebare retorică, nu pentru că nu am avea nevoie de un răspuns, ci pentru că nimeni din guvernul Filat nu poate să ne răspundă. În aceste condiţii să plece şi Şalaru, şi Filat. Pentru că nu-şi onorează promisiunile, să-şi dea demisiile de onoare!

Noi pe cine trimitem la puşcărie?

Toată ziua “raidări” în sus, “raidări” în jos. Cutare companie a fost ţinta unui atac “raidăr”, iar alta a şi ajuns pe mâna bandiţilor prin astfel de metode, ne anuţă presa scandalizată de acţiunile unor inşi cu bani şi putere. Există şi o parte bună în toate astea. Moldovenii s-au ales cu un cuvânt nou în vocabular, cuvântul “raidăr”. Dar la ce i-ar folosi? Ar putea spune, de pildă: “băi, Ioane, ia, dă un raidăr prin economiile nevestei tale şi hai să bem la bar”. Sau ar mai fi una: “nu mă enerva, că când (îmi place cacofonia asta) fac un raidăr în tine rămâi ca Ţopa fără acţiuni la Victoria Bank”. Lăsând gluma la o parte, este trist ce se întâmplă în Moldova. Trist pentru că închisorile suspină cu jale după zecile de contrabandişti de ţigări, hoţi cu acte de deputat, raidărişti veterani deja în ale meseriei. Suspină, dar nu se întâmplă nimic.

Probabil aţi aflat că România a răsuflat recent extrem de uşurată şi mulţumită, iar, cel puţin pentru o noapte, cetăţenii cinstiţi şi care nu fură au dormit cu inimile împăcate: un mare corupt a ajuns la răcorică. Se numeşte Adrian Năstase şi de curând s-a mai făcut cu o casă pe lângă cele şase… cât zice gura lumii că ar avea. Numai că, vedeţi voi, casa asta este strâmtă şi tare neplăcută. Nu pot să zic decât: Bravo, România! Pe unu l-ai băgat după zăbrele, la mai mulţi şi la mai mare! Să ne întoarcem spre Moldovioara noastră dragă şi să ne întrebăm ca în titlu: “noi pe cine băgăm la pârnaie?”

Că de candidaţi care să ocupe locuri libere pe paturile supraetajate nu ducem lipsă, slava Domnului! Este plină ţara de corupţi. Pe vremea tovarăşului Voronin am avut cu tonele, iar acestora li s-au adăugat sute de mii din timpurile domniei domnului Filat. Totuşi este lipsă mare de înalţi funcţionari de stat corupţi la puşcărie. Dar de ce nu ajung acolo băieţii noştri deştepţi? Am o teorie care se numeşte scurt: “corb la corb nu-şi scoate ochii.” Adicătelea, cum ar putea un corb venit la putere să îl bage pe un alt corb în colivie. Există doar un fel de solidaritate a corbilor. Aceşti băieţi care se află acum la putere n-au niciun interes ca cineva din vechea gardă să ajungă în frăţia ocnaşilor.

În aceste, condiţii realizăm clar că actuala putere a pus mâna pe hăţuri, dar nu ca să ducă această căruţă numită Moldovioara spre drumul luminos, ci spre hambarele lor, ca să poată fura cât le încape. Evident, totul spre binele lor, al copchiilor, al familiilor şi neamurilor lor. Deci nu vor reforma poliţia, justiţia. Aceste instituţii ale statului trebuie să fie neputincioase, hămesite ca să nu-i poată prinde pe hoţii adevăraţi. Şi nici nu contează dacă aceşti corupţi sunt vechi sau noi. De fapt, nu vedeţi că noii, pe care îi avem astăzi la putere, sunt tot vechi? Cum se spune, vin ai noştri, pleac’ai noştri, noi rămânem tot ca… Tot pe aici rămânem, cu aceleaşi probleme şi aceeaşi întrebare: “noi pe cine băgăm la pârnaie?” Răspunsul: pe nimeni, deocamdată.

Dragi şi stimaţi jurnalişti din Republica Moldovioara, vă rog mult de tot, nu mai puneţi botul la conferinţele de presă ale politicienilor, care vin să ne anunţe că iar s-a organizat un atac “raidăr” asupra unei bănci, că iar nişte tâlhari şi hoţi au furat din averea statului. Nu politicienii trebuie să ne informeze despre atacurile “raidăr”. Este ca şi cum hoţul ar striga prinde hoţul. Poliţiştii, procurorii, judecătorii într-un final ar trebui să ne spună pe cine au prins, pe cine acuză şi pe cine bagă după gratii. În această ordine! Căci asta înseamnă civilizaţie, asta înseamnă stat de drept şi democraţie. Justiţia nu se face în conferinţe de presă, stimaţi jurnalişti şi concetăţeni! România ne-a demonstrat că se poate. Urmăm experienţa fratelui/soră mai mare?