Așadar, frumoasa noapte a stelelor de la Hollywood. Discursuri presărate cu glumițe pe care o să le uităm instantaneu. Vreun scandal inventat ca să rețină atenția publicului un pic mai mult pe ei, cei care au oricum atenția noastră. Stați un pic, dar eu sunt un fan al Oscarului. Nu mă înțelegeți greșit. Dacă nu ar fi, Hollywood-ul nu ar mai face decât mizeriile pe care oricum le produce ca să scoată bani de la cei care înghit așa ceva.

Mulțumită Oscarurilor avem filme bunicele, bune. Chiar și geniale, dar nu în acest an.

Ce-ar fi dacă la un moment dat Hollywood-ul ar zice: ”băieți, nu ați făcut niciun rahat anul acesta. Numai porcării. Nu coborâm ștacheta. Deci, în 2017 niciun film nu primește Oscar! Veniți anul viitor cu ceva mai bun!” Aș aplauda în picioare. Continue reading…

Mi-a plăcut Rogue One. Mult. Iar eu nu sunt un mare cunoscător Star Wars. Respectiv, nici fan înrăit, chiar dacă îmi place SF-ul. Ieri am avut șansa și ocazia să văd avanpremiera. Puneți punct aici și nu citiți mai departe, că urmează o căruță de spoilere și nu vreau să vă stric plăcerea. Continue reading…

sursa: cinemagia.ro

Un prezentator de televiziune are un show. Un show în care vorbește despre economie, investiții, bani. Mai dă și sfaturi. Show-ul se vrea unul de divertisment pentru retardați. Așa că, deși vorbește despre cifre, omul dansează cu niște ”bebelușe”, arată spre propriile genitalii. Noroc că nu și le scoate din pantaloni. La un moment dat băiatul de la TV dă un sfat greșit, un pont care se dovedește a fi o uriașă păcăleală. Unii îl cred și își investesc banii într-o poveste, un soft pe care nimeni nu-l înțelege. Într-o zi, softul lui pește prăjit pierde o sumă gigantică. Oamenii sunt nemulțumiți, evident. Așa că prezentatorul se trezește în emisie directă cu un tip supărat, care îl amenință cu un pistol și îl îmbracă cu o vestă cu bombe. Nu vă spun mai departe, poate că vreți să vedeți filmul, deși eu nu vă recomand.

Filmul este o dezamăgire personală. Chit că joacă Julia Roberts și George Clooney. Altădată cei doi ar fi fost o garanție că este producția merită. Nu e cazul. O prostie de film. Hollywood-ul demonstrează din nou că și-a îngropat ultimul scenarist adevărat prin 2000. Ori nu mai au bani să-i plătească și au angajat copii de grădiniță să le scrie penibilitățile de scenarii.
Continue reading…

Pe facebook lumea întreabă adesea ce film să vadă? Oamenii cer recomandări. Le spun tuturor, dacă au chef de un thriller adevărat, unul în care o mașină explodează atunci când este cazul, un film în care nu se dau pumni cu nemiluita, iar confictul este psihologic, mental și nu fizic, să caute ceva din cinematografia scandinavă, daneză. Vrei să vezi un film de calitate? Un joc actoricesc solid și credibil? Un scenariu impecabil, care să te țină până la ultima secundă a filmului cu sufletul la gură? Alege un film suedez, norvegian ori danez. Nu dai greș. Nu ai cum. Explozia filmelor nordice este spectaculoasă și aduce un aer proaspăt în cinematografia mondială. Nu am mai văzut un thriller bun făcut la Hollywood de o sută de ani. Bine, exagerez. Mai apar și acolo filme care să merite atenția. Ultimul thriller american care mi-a plăcut a fost Gone Girl. În rest, niște butaforii. Continue reading…

Sunt un fan al primei părți Independence Day, cea cu Will Smith. Nu e doar nostalgie. Filmul a avut un scenariu cu multe răsturnări de situație. Și a plăcut în acel moment pentru că a fost un SF care punea problema tranșant: ce-ar fi dacă acum ne-ar ataca extratereștrii? Mă rog, nu era o dilemă originală. Dar adaptarea la anii 1996 era foarte interesantă. În plus, filmul l-a avut pe Will Smith, care a strălucit. Cu umor, cu curaj. Nu aveai cum să nu-l îndrăgești pe pilotul care salvează omenirea.

Filmele SF au o regulă, care îmi place la nebunie, iar Independence Day, și prima parte, și a doua, a respectat-o cu sfințenie: într-o lume super-tehnologizată, nu armele și tehnologia sunt atuurile personajelor principale, ci mintea lor. Așadar, SF-urile îi aruncă pe personaje în niște situații din care nu par să aibă ieșire. Și totuși, cei slabi înving pentru că sunt deștepți. De regulă știi că binele învinge, întrebarea este cum o face? Personajele, în zbuciumul lor, într-un final reușesc să vină cu o idee salvatoare. În cazul Independence Day, ideea salvează întreaga lume.  Continue reading…

Primul film, vorbesc de Now You See Me, a fost drăguț spre bun. Al doilea a fost drăguț spre prost. Mă rog, așa mi s-a părut. Primul film era despre niște băieți care făceau trucuri spectaculoase, după care le explicau. Un fel de vrăjitori moderni. Filmul al doilea s-a transformat într-o copie proasta a producției Ocean’s Eleven. Cred că o știți, cea cu Brad Pitt, Matt Damon, George Clooney, Julia Roberts. Ori eu mă setasem pe altceva. Nu credeam că o să văd pe unii care ajung să fure o chestie dintr-un loc extrem de bine păzit. Și oricum este greu să faci un film Ocean’s Eleven fără actorii din Ocean’s Eleven. Ce-i drept, Woody Harrelson și Mark Ruffalo joacă bine, însă, cum se zice, nu faci primăvara cu doi… actori. Atenție, să nu mă blestemați, mai departe urmează spoilere.
Continue reading…

sursa: www.polygon.com

Am mers la filmul acesta cu multe așteptări. Tarzan este unul dintre eroii mei preferați. Când aveam 10 ani am primit o carte. Cartea despre Tarzan. M-a enervat ruda aia erudită care s-a gândit că aș fi interesat să citesc ditamai cărțuloiul. Așa că l-am aruncat cât colo. Peste ceva vreme, însă, am început să citesc de curiozitate şi nu mi-am putut dezlipi ochii de aventurile lui Tarzan preț de câteva zile. Citeam cu nesaț chiar și noaptea. A fost una din cărțile care mi-au binecuvântat copilăria. Mi-am permis o introducere lungă și personală ca să înțelegeți de ce țin așa de mult la această poveste. Acum, despre film. David Yates, regizorul, cel care a făcut o treabă bună cu seria despre Harry Potter, a dat cu liana în baltă de data asta.

Nu am pretenția ca Legenda lui Tarzan să fie o copie fidelă a cărții. Până la urmă nu te duci la cinematograf să vezi pe ecran ceea ce ai văzut cu ochii minții. Cu toate acestea, Legenda lui Tarzan nu se apropie nici la 10 la sută din spiritul eroului din junglă. Tarzanul lui David Yates nu are sare şi piper. Șters, fără carizmă. Mai mult om plictisit, decât om crescut junglă.

Atenție, spoilere.

Continue reading…

Probabil ai auzit că filmul Warcraft este după un joc de calculator. Am o oroare de la filmele făcute după acest calapod. Se crează impresia că Hollywood-ul, în pană de idei, scoate de la naftalină un joc de calculator, bagă niște efecte speciale, încropește o poveste lacrimogenă, presoară nișe umor de grădiniță și pizza cinematografică e gata. Umple burta, distrează ochiul și, cel mai important, îi îmbogățește pe producători. Ce mai contează că nu rămâi cu absolut nimic după un astfel de film? Așa că nu mi-am consumat până acum timpul cu filme de acest gen. Warcraft a fost o excepție. E unul din puținele jocuri care m-a prins un pic în mreje: chiar dacă nu am patima jocurilor electronice, Warcraft mi-a mâncat câteva ore din viață. Dar poate că trailerul a avut ceva din Stâpânul Inelelor, împletit cu niște Urzeală a Tronurilor? Ori poate că SF-urile încă mai au gust la Hollywood? Sau poate toate la un loc… Nu regret că m-am uitat. Warcraft este dovada vie că regula are, de regulă, excepții.
Continue reading…