Lorelai este frumoasă și talentată!

La hipermarketul în care îmi fac cumpărăturile există un casier, care are mâna dreaptă mai mică și o poartă greu. Cu stânga mânuiește produsele cu o viteză uimitoare. Știți ce am observat? Dacă sunt două case libere, iar românul are de ales, foarte mulți o să meargă la casierul complet sănătos. De ce? Păi, cum credeți, de ce i se refuză dreptul câștigătoarei show-ului ”Românii au Talent” să fie… talentată. Mai exact, de ce i se neagă acest drept câștigat într-o competiție deschisă?

Am citit cu multă supărare și mâhnire sute de comentarii prin care unii ”oameni” refuzau să conștientizeze talentul tinerei Lorelai Moșneguțu. Unii ”oameni” nu au putut vedea mai departe de… mâinile acestei puternice făpturi. Ți se ridică un nod în gât citind atâtea invective și mizerii aruncate înspre cineva care nu se poate apăra.  Continue reading…

Fericiți cei cu depresiile… că au timp de ele

Îți merge prost în viață? Te plângi că totul în jur este negru și nu reușești să faci ce ți-ai dorit mereu? Că ai pus zece kile în ultimii ani. Că nu-ți ajung banii să-ți cumperi toate prostiile. Ce nasol. Cine e de vină? Alții, evident. Alții îți deschid frigiderul la 10 noaptea ca să te îmbuibi ca un sac fără fund. Alții nu-ți permit să îți cauți un job mai bun ori să te apuci de afaceri. Alții s-au înțeles să nu te duci la sală ca să scapi de grăsimea de pe fese și burtă. Continue reading…

Am fost la concertul lui Eugen Doga. O ocazie pe care o ai o dată în viață! (Video)

Eram în sala Ateneului și savuram una după alta compozițiile lui Eugen Doga. La un moment dat a fost anunțat: ”Cântă Eugen Doga”. Nu am crezut. Chiar El își va cânta celebra ”Eterna”? Eugen Doga? La 80 de ani? Așa a fost. A ieșit cu ”muzicuța” pe scenă și a început. Notele curgeau din nai, din orchestră, din degetele Maestrului Doga. Inima bătea cu putere. Simțeai că viața este frumoasă și merită să o trăiești. Sunetele erau magnifice. Nu știu dacă o înregistrare poate reda ce simți pe viu. Iată cum a fost:

Continue reading…

M-ați emoționat!

Brusc, Facebook-ul meu s-a umplut de fericire. Lumânări, candele, copii cu gingii roze și multe fețe luminoase erau în tot feed-ul. Chiar și glumele erau drăguțe, plăcute, binevoitoare. Brusc, oamenii cu care m-am întâlnit pe drum mi-au zâmbit. Brusc, nimeni nu mai claxona pe stradă. Brusc, forfota din magazine era altfel. Fie și pentru o zi, minunea s-a produs. Noi am devenit mai buni. Dacă asta nu este o minune, atunci nu știu ce ar mai putea fi… Continue reading…

Violența în familie… Când soția își bate soțul

Când soții Loca treceau pe ulița satului în care mă născusem și îmi trăisem copilăria era circ. El, înainte, gârbovit de ani și de tutunul prost pe care îl fuma. Ea, din urmă, cu urlete, țipete și înjurături. Era un circ grotesc, dar care atrăgea o droaie de copii. Alergau toți să-i vadă pe cei doi. Din când în când, moș Colea îi zicea femeii sale: ”nu mă păli, fa!” Ea, parcă încurajată, urla și mai tare: ”la Freanța să te duci, la chibutcă, curvarule!” Și poc, poc, vreo două trei scatoalce. Baba Loca înjura o jumătate de oră fără să se repete. Era un izvor de cuvinte obscene. Noi, copiii, ne adunam ca la spectacol.

Freanța era un laitmotiv al înjurăturilor. Ar fi fost o ibovnică din tinerețe, iar baba Loca i-ar fi prins ”în flagrant”. De aici și cuvântul ”chibutcă”, din ce înțelegeam, era un fel de cameră micuță. În fine, episodul din tinerețe a trecut, dar baba Loca nu l-a iertat. Așa că atunci când trăgea la măsea îl snopea în bătaie. Nu mă întrebați de unde porecla Loca, că nu știu. Sunt convins, dacă soții Loca ar fi fost cercetați de un psiholog/psihiatru, acesta strângea material de vreo 3-4 tratate științifice. Atât de nebună era relația celor doi. Dacă ar fi fost în putere, moșul Colea ar fi reacționat. Dar nu mai putea, așa că era victima perfectă. Continue reading…

Iată că am ajuns la vârsta lui Isus

Viața este frumoasă! Am parte de tot ce contează. Sunt un om fericit. Dacă reducem șederea omului pe pământ la două părți, familie și carieră – mă declar mulțumit.

Este adevărat, există și multe lucruri pe care mi le doresc. Lista este lungă ca o noapte de iarnă. Dar este bine să vrei mai multe de la viață. Cât îmi doresc să fac chestii, o să merg înainte. Așteptările, năzuințele noastre ne împing din spate. Iar eu nu vreau să stau pe loc. Vreau să mă autodepășesc. Tot timpul am făcut-o. Copilul creț dintr-un sat sub formă de ceaun din nordul Republicii Moldova a avut vise, a avut dorințe. Ele l-au ajutat. Am știut că într-o zi o să fiu jurnalist, reporter, corespondent, că o să transmit informații, iar milioane de oameni o să afle știri de la mine. Am știut asta. Vă rog să mă credeți. Acum îmi trăiesc visul cu ochii.

Planuri, ambiții, dorința de a urca pe o scară a societății. Fac parte din viață și sunt ok, dacă nu îți răpesc din momentele importante. Acele momente pe care le trăiești alături de familie. O meserie care să-ți aducă satisfacții nu este totul. Familia, iată ce este cel mai important lucru din viață.  Continue reading…

Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD

Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.” Continue reading…

Democrația povestită celor mici


Dragii mei copilași. Astăzi vreau să vă spun o poveste. Va fi despre democrație. Un cuvânt care nu este chiar așa de complicat. A fost odată, foarte demult, o țară. Și se numea țara aia – Grecia Antică. De ce antică? Pentru că grecii de atunci nu mai există astăzi. Au dispărut. În schimb, ne-au lăsat o uriașă moștenire: DEMOCRAȚIA!. Nu este numele unui dinozaur și nici vreo prințesă din desene. În limba lor, a grecilor antici, înseamnă puterea poporului. Poporul sunteți și voi, poporul sunt părinții voștri, educatoarea sau doamna care vine să vă ridice pătuțul când vreți să faceți nani la grădi. Continue reading…