Violența în familie… Când soția își bate soțul

Când soții Loca treceau pe ulița satului în care mă născusem și îmi trăisem copilăria era circ. El, înainte, gârbovit de ani și de tutunul prost pe care îl fuma. Ea, din urmă, cu urlete, țipete și înjurături. Era un circ grotesc, dar care atrăgea o droaie de copii. Alergau toți să-i vadă pe cei doi. Din când în când, moș Colea îi zicea femeii sale: ”nu mă păli, fa!” Ea, parcă încurajată, urla și mai tare: ”la Freanța să te duci, la chibutcă, curvarule!” Și poc, poc, vreo două trei scatoalce. Baba Loca înjura o jumătate de oră fără să se repete. Era un izvor de cuvinte obscene. Noi, copiii, ne adunam ca la spectacol.

Freanța era un laitmotiv al înjurăturilor. Ar fi fost o ibovnică din tinerețe, iar baba Loca i-ar fi prins ”în flagrant”. De aici și cuvântul ”chibutcă”, din ce înțelegeam, era un fel de cameră micuță. În fine, episodul din tinerețe a trecut, dar baba Loca nu l-a iertat. Așa că atunci când trăgea la măsea îl snopea în bătaie. Nu mă întrebați de unde porecla Loca, că nu știu. Sunt convins, dacă soții Loca ar fi fost cercetați de un psiholog/psihiatru, acesta strângea material de vreo 3-4 tratate științifice. Atât de nebună era relația celor doi. Dacă ar fi fost în putere, moșul Colea ar fi reacționat. Dar nu mai putea, așa că era victima perfectă. Continue reading…

Iată că am ajuns la vârsta lui Isus

Viața este frumoasă! Am parte de tot ce contează. Sunt un om fericit. Dacă reducem șederea omului pe pământ la două părți, familie și carieră – mă declar mulțumit.

Este adevărat, există și multe lucruri pe care mi le doresc. Lista este lungă ca o noapte de iarnă. Dar este bine să vrei mai multe de la viață. Cât îmi doresc să fac chestii, o să merg înainte. Așteptările, năzuințele noastre ne împing din spate. Iar eu nu vreau să stau pe loc. Vreau să mă autodepășesc. Tot timpul am făcut-o. Copilul creț dintr-un sat sub formă de ceaun din nordul Republicii Moldova a avut vise, a avut dorințe. Ele l-au ajutat. Am știut că într-o zi o să fiu jurnalist, reporter, corespondent, că o să transmit informații, iar milioane de oameni o să afle știri de la mine. Am știut asta. Vă rog să mă credeți. Acum îmi trăiesc visul cu ochii.

Planuri, ambiții, dorința de a urca pe o scară a societății. Fac parte din viață și sunt ok, dacă nu îți răpesc din momentele importante. Acele momente pe care le trăiești alături de familie. O meserie care să-ți aducă satisfacții nu este totul. Familia, iată ce este cel mai important lucru din viață.  Continue reading…

Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD

Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.” Continue reading…

Democrația povestită celor mici


Dragii mei copilași. Astăzi vreau să vă spun o poveste. Va fi despre democrație. Un cuvânt care nu este chiar așa de complicat. A fost odată, foarte demult, o țară. Și se numea țara aia – Grecia Antică. De ce antică? Pentru că grecii de atunci nu mai există astăzi. Au dispărut. În schimb, ne-au lăsat o uriașă moștenire: DEMOCRAȚIA!. Nu este numele unui dinozaur și nici vreo prințesă din desene. În limba lor, a grecilor antici, înseamnă puterea poporului. Poporul sunteți și voi, poporul sunt părinții voștri, educatoarea sau doamna care vine să vă ridice pătuțul când vreți să faceți nani la grădi. Continue reading…

Să iubim România, decent, demn!

4014406427_6de2766c04_b

La mulți ani, România! Să nu îi crezi pe toți cei care îți jură dragoste veșnică și țipă, își rup părul din cap, își sparg cărămizi de piept ca să demonstreze ce fel de patrioți sunt. Dragă Românie, am ajuns să cred că dragostea de țară nu se țipă. Se șoptește în surdină, în intimitate. Știi tu, cum se face orice dragoste. Ce vreau să-ți spun? Am observat, dragă Românie, o regulă puțin plăcută. Cu cât este mai vocal cel care urlă că te iubește, cu atât este mai mică dragostea lui reală. Hoții, criminalii, corupții și altă faună urlă destul de puternic despre patriotismul lor. Oare de ce?

Oamenii normali își afișează dragostea cumpătat. Cu demnitate. Pentru că dragostea față de țară este ca ochii din cap. Nu ai de ce să urli toată ziua bună ziua că ai ochi, nu-i așa? În schimb, orbul va vorbi mereu despre vedere. Flămândul va vorbi mereu de mâncare. Bolnavul doar despre sănătate, iar trădătorul, coruptul… despre dragostea de țară. Continue reading…

Cristofor Aldea-Teodorovici ne invită la un concert gratuit de 1 decembrie! În București! Zic să mergem!

concert-cristofor

Cristi Aldea-Teodorovici este un tip talentat și mișto. Că e talentat nu am dubii. L-am auzit cântând și… vine din Republica Moldova. 🙂 În plus, este fiul genialului compozitor Ion Aldea-Teodorovic și a talentatei Doina Aldea-Teodorovici. Nu sunt cuvinte mari, Ion Aldea-Teodorovici chiar a fost genial. Este incredibil ce face fiul Cristofor pentru memoria tatălui său, a mamei sale. Pe Cristi e plăcut să-l auzi cântând. O desfătare.

Ne-am lămurit cu talentul. Acum, de unde știu că e mișto? Păi, l-am observat, l-am văzut în multe rânduri. Am discutat cu el. Poate nu e cușer, dar o să vă povestesc o fază la care am asistat. Eram în autocarul Chișinău-București. Am mers toată noaptea. În acel autocar era și Cristofor. Uite-așa, fără fițe, fără prea multe fumuri în cap. Omul circulă cu autocarul Chișinău-București. Nu era prima dată. Asta, spre deosebire de unele ”vedete” din Moldova. Dar nu asta voiam să vă povestesc. Stăteam în autocar, mai vorbeam de una de alta. Continue reading…

Om bogat și om sărac… sufletește!

will-smith

Eram în parcarea unui hotel de lux din București. Așteptam pe cineva. Mă uitam din mașină, pe geam. Un SUV de proporții impresionante își făcuse apariția. Evident că a oprit lângă intrarea hotelului, acolo unde un bărbat de la pază i-a oferit locul de parcare cu generozitate. Din mașinoi a coborât el. Bărbatul cu bani. Orice mișcare, privire a sa țipa ”am bani”. I-am privit pe cei doi. Bărbatul din SUV afișa o față obosită și arogantă de genul ”sunt bogat”. Bărbatul de la parcare, îmbrăcat aproape la fel, în costum negru, pantofi negri, dar de 100 de ori mai ieftin, afișa fața umilă de tipul ”cu ce vă pot servi?” Continue reading…

Nu vă lăsați copilul să bucătărească de unul singur

bucatarie

Nu vă lăsați copilul niciodată singur la bucătărie. Dar niciodată. Nu faceți greșeala asta nici măcar din… greșeală. Ni s-a întâmplat recent și o să ”regretăm” până când vom reuși să curățăm ce a realizat micul master chef. Dacă am mâncat ce a gătit? Cum să nu? Credeți că am reușit? Au mâncat înaintea noastră tot hămesitele și mereu flămândele jucării. Când am intrat în bucătărie, Minnie Mouse era ghiftuită cu salată foarte crudă. Winnie era și el sătul după ce a mâncat supă de năut și fasole, supă nefiartă, desigur. Făina care nu a mai ajuns să fie plăcintă a ajuns toată la Elsa și câteva prietene blonde de-ale ei. Continue reading…