Până la ce vârstă este ok să te ții de mână?

Treceam pe lângă o școală. Mergeam după ei, tată și fiică, și mă amuzam de situație. Fetița, să fi avut peste zece ani, îl ținea de mânuță pe tatăl ei. Nimic neobișnuit până aici. Doar că de după colț a apărut un stol de fetițe. Se vede treabă că se cunoșteau. Ele i-au salutat, iar fetița i-a aruncat cât colo mâna tătâne-su.

Chipurile, vedeți, mă, fetelor, sunt fată mare. Nu am nevoie de mâna lu’ ăsta bătrânu'(ta-su avea cel mult 40 de ani) ca să merg pe stradă. Omul nu a reacționat în niciun fel. Cred că era obișnuit cu treaba asta. Așa că mergea relaxat. Continue reading…

Prâslea cel Voinic

Când a intrat în viața mea, aveam vreo 13 ani. Eram deja 3 frați, eu fiind cel mai mare, iar Andrei(Andrușca pentru familie) venea să ne arate că vorba aia românească, unde-s trei încape și al patrulea, e perfect adevărată.

Era mic, micuț. L-am ținut în brațe, l-am ajutat să se ridice. Am văzut primii lui pași. Am trecut cu bucurie și amuzament peste tot felul de prostii făcute de Prâslea. Era bondoc, micuț, grăsun și tot timpul foarte optimist. Un copil minunat. Continue reading…

Cât rezistă un copil într-un muzeu de muzică în care nu poate pune mâna pe instrumente? Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO

Eram în Italia, în Padova(un oraș din Nordul Italiei) și am văzut muzeul acesta. De fapt, o expoziție. Prezentau niște instrumente, niște chestii despre muzică și evoluția acesteia în timp. Un moment numai bun să testăm toleranța Nataliei la… plictiseală.

Să nu mă credeți un tată denaturat și care nu vrea să-și educe copilul. Am încercat, vă jur cu mânuța pe inimă. Dar cât rezistă un copil într-un muzeu de muzică în care nu poate pune mâna pe instrumente? Am făcut acest experiment. Așadar, recordul personal al Nataliei este… Continue reading…

Maia și magazinul online de bomboane BUCURIA.RO

Maia mea minunată, fata cu ochii albaștri, care mi-a furat inima într-o zi superbă de mai, a reușit să mă uimească. Din nou. Dar așa se întâmplă când ai prea multe talente – nu te poți opri niciodată, o provocare este exact ceea ce cauți.

Așadar, Maia este frumoasă(dar pe asta v-am mai spus-o), știe să cânte(trebuie să o vedeți la pian), știe să scrie de-ți rupe inima(a făcut jurnalism mulți ani), iar mai nou(mă rog, de câțiva ani deja) face pași hotărâți și preciși într-un domeniu în care puțini au curajul să intre: antreprenoriat.

Ei nu-i place cuvântul acesta. Eu o înțeleg. Când te ocupi de dezvoltarea magazinului online BUCURIA.RO, unde pot fi găsite și comandate celebrele bomboane Bucuria de la Chișinău, este greșit să spui că faci afaceri. Nope! Livrezi bucurie, livrezi bomboane, livrezi gustul copilăriei. Asta nu mai e afacere. 🙂 Continue reading…

Bucureștiul unor oameni mișto!

Peste câteva zile iarna asta târzie o să fie o amintire. Una rece și puțin importantă. Se prea poate că prin iunie o să ne amintim cu drag de răcoarea de minus 19 grade de acum. Am adunat câteva instantanee din București. Un oraș în care poți vedea lucruri mișto și oameni mișto sau haioși. Așa cum este acest bărbat cu umbrela lui roz. L-am văzut prin oraș și mi s-a părut extrem de simpatic… Nene cu umbrela roz, ai haz, nu glumă. Ai ieșit în evidență, dacă asta ți-ai dorit.

 

Continue reading…

Cu Julieta la Verona (Vlogul de luni pe COJOCARI.RO)

Verona este un mic oraș din nordul Italiei, oraș pe care turiștii din întreaga lume nu l-ar fi remarcat decât ocazional. Cu toate că are cele mai bine conservate monumente ale Romei Antice, turiștii vin aici după o poveste care nu are nicio legătură cu arta, arhitectura, gladiatori. Verona este orașul care atrage anual 100 de milioane de turiști, iar toate astea datorită unui englez.

În 1597, un scriitor din Londra a scris o poveste tragică despre doi tineri din Verona care se iubeau, dar familiile lor se opuneau relației. Așa că tinerii au sfârșit prin a se sinucide. Totul în numele dragostei. Tinerii se numeau Romeo și Julieta, iar pe englez îl chema William Shakespeare. Continue reading…

Faceboosclavagia

Fenomenul Facebook ne-a bulversat viețile. Comunicarea ni s-a schimbat radical de când Zuck și-a inventat mașinăria sa virtuală. Dacă mâine s-ar gripa rețeaua, am avea impresia că ne-am întoarce la epoca de piatră a interacțiunii. Așadar, jos pălăria, Mark! Ai dus comunicarea interumană pe noi culmi tehnologice.

Dar, ca orice chestie inventată de oameni, șmecheria asta de rețea are două fețe. Pe prima am concentrat-o în câteva rânduri mai sus, fața albă și frumoasă. Există, însă, și fața neagră sau, ca să nu fiu prăpăstios, gri.

Facebook ne-a transformat într-un fel de sclavi ai săi. Sclavii comunicării și informării de pe Facebook. O iluzie comunicarea de pe Facebook în condițiile în care se desfășoară în baza unor algoritmi necunoscuți, care se schimbă de la o zi la alta. Continue reading…