Nu poți, nu ești în stare, o să te faci de râs…

sursa foto

Nu sunt foarte pasionat de fotbal, nu în ultimii 10 ani. Dar a ajuns la mine acest clip unde Boloni, celebrul antrenor român, vorbea despre fotbaliștii români care pleacă cu mari speranțe în Vestul Europei, în campionatele puternice din Occident, dar nu reușesc să demonstreze mai nimic.

Boloni nu spune că ai noștri nu sunt talentați, că nu sunt buni sportivi… Dimpotrivă, zice că avem talent cu carul la fotbal. Doar că acestor fotbaliști tineri le lipsește motivația.

Vorbesc de fotbal, dar exemplul poate fi extrapolat la toate aspectele vieții noastre de… români.

Motivația? De ce nu o căpătăm? De ce o renegăm?

În minte îmi vine alt caz. Continue reading…

Deciziile noastre

Citeam un interviu despre un tip. Un rus. Igor Malașenko. Pe vremuri, omul a pus pe roate o televiziune uriașă la Moscova. Una care a făcut istorie în jurnalismul rusesc. Din păcate, televiziunea respectivă este acum istorie. Functionează, dar Gazprom a reușit să intre în acționariat și… o conduce.  Lucrurile nu mai sunt contondente așa cum erau pe vremuri la NTV. Căci despre televiziunea NTV este vorba.

(Apropo, Igor Malașenko, s-a sinucis de curând în Spania. Unii spun că ar fi fost sinucis, în buna practică a unor servicii secrete destul de puternice. Dar nu de asta scriu acest text. Este vorba despre decizii.)

În interviu(dacă știți rusa, îl puteți citi aici) omul ne povestește despre Gorbachov, Elțin, Putin. Apoi își deapănă soarta. Este întrebat dacă nu-i era mai bine dacă se făcea oligarh din domeniul petrolului. Adică, bagi țeava, scoți petrol, îl vinzi și îți umpli un Kamaz(un camion rusesc) de euro.  Continue reading…

Crăciunul pe stil vechi explicat prietenilor mei din București :)

Poza este făcută în fața casei părinților mei din Nordul Basarabiei. Ieri s-au adunat colindătorii. Copiii merg din casă în casă, cu cățel cu tot. 🙂

Ieri am sărbătorit(vorba vine, nici urmă de sărbătoare) Crăciunul pe stil vechi. Pentru cine nu știe, biserica rusă(și alte biserici, un exemplu ar fi cea sârbă) a decis să nu schimbe calendarul Iulian pe care îl folosește și în acest moment. Din cauza asta este în urmă cu 13 zile față de calendarul Gregorian, inclusiv calendarul laic. Prin urmare, în loc să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, îl sărbătorește pe 7 ianuarie. Ajunul e pe 6 ianuarie.

Am încheiat scurta lecție de istorie și să trecem la chestii uzuale. Am fost întrebat de nenumărate ori despre Crăciunul pe stil vechi și pentru că prietenii, colegii îmi pun mereu aceleași întrebări, am decis să explic niște aspecte. Nu de alta, dar am observat că suscită interes, iar cei care mă chestionează sunt surprinși de multe chestii noi pe care le află.

Atenție, voi vorbi despre tradițiile din Republica Moldova. Nu știu cum este în Rusia, habar nu am cum e la sârbi. Continue reading…

Ne-am jucat pentru prima dată pe PlayStation – PS4(Vlog)

Discutam cu un coleg despre jocuri, despre console, despre copii.

Îi cumpărase băiatului său o consolă PS4. Mi-a zis că a dat vreo mie de lei. Am aflat cu această ocazie că până pe 28 decembrie e nuș’ce promoție – o consola PS4 Slim 500 GB costă aproape 950lei, iar un joc Spider-Man – aproape 140lei.

Dar să revin la discuție:
– Ce bucurie i-am făcut… A pus mâna pe telefon, și-a sunat colegii, i-a invitat la noi.
– Dar ce jocuri i-ai luat?, l-am întrebat eu.
– Păi, este mic, jocuri din astea, care să-l ajute, să-l inspire. De exemplu, Fifa.
– Și cu timpul pentru joc cum faci?
– Simplu, i-am zis că atunci când are teme de făcut, când are chestii importante, se ocupă de ele. Stă la PlayStation când vrea să se relaxeze. În weekenduri, în timpul vacanțelor, dar mai ales acum, de Crăciun, când o să stea acasă.
– Și cu timpul de ieșit afară cum faci?
– Sigur, iese, se joacă. Dar are nevoie și de momente din astea, de joacă în casă. Să-i vină un prieten. Cum făceam și noi, pe vremuri. Cu jocurile alea care se încărcau o sută de ani. Știi? În plus, vreau să mă joc și eu cu el. M-am și jucat zilele trecute Fifa pe flotări. Mă dor mâinile de la câte flotări am făcut. M-a bătut… Continue reading…

Cronica serbării de Crăciun la clasa pregătitoare

Vin acum de la prima serbare, varianta de școală a Nataliei. Serbarea de Crăciun, evident. Câteva observații la cald, ca să nu le uit. 🙂

Bă, cresc copiii ăștia. Dacă ai clipit o dată, zbang, s-au lungit cu 5 centimetri. Ai mai dat o dată din gene, zdrang, au trecut 2 ani. Pe bune. Trebuie să fie un remediu, ceva, o chestie ca să-i țină mici. Că prea se domnișoresc și încep să înțeleagă și să facă lucrurile ca adulții.

Acum ceva despre serbarea de la școală versus cea de la grădiniță.

Ce să zic? Saltul este uriaș. Se observă o diferență mare. Sărmana educatoare de la grădiniță. În cazul nostru minunata și sufletista doamna Ana. Recita în locul celor mai timizi, cânta pentru jumătate de grupă. Asta în timp ce îi ștergea mucii unuia, îl ținea în brațe pe un altul mai plângăcios. Era omul orchestră. Nu știu cum de le făcea pe toate. Zici că avea 100 de mâini și un miliard de miliarde de celule nervoase. Continue reading…

Povestea celui mai bun om. Bunelul!

Se spune că după ce mori, cineva trebuie să-ți povestească viața. Se spune că trăim prin amintirile pe care le lăsăm. Bunelul meu nu mai este printre noi. A trăit 91 de ani fără 3 luni. O viață lungă, plină de lipsuri și griji, dar care nu i-au afectat câtuși de puțin bunătatea.

Bunelul a fost cel mai bun om…

Este cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Îmi rup cuvintele din suflet cu cleștele în timp ce șterg lacrimile de pe tastatură. Am așteptat să se aștearnă un pic de timp peste durerea despărțirii ca să fiu în stare să scriu ceva.

Știu, a trăit mult, dar asta nu mă face să accept moartea Bunelului. Nu pot. Aș fi vrut să treacă și peste iarna asta. Să îl mai văd o dată în viață. Să mai stăm de vorbă. Să-i aud vocea moale și bună. Bunele, nu accept că erai ”bătrân” și e ok să fii plecat. O să regret toată viața că nu te-am mai văzut o dată în viață…

Bunelul! Ce cuvânt frumos pentru un om cu adevărat BUN!

Bunelul! Așa i-am spus bunicului Profir dintotdeauna. Mai jos veți citi povestea lui de viață. Continue reading…

Ziua în care Natalia a mai crescut un pic

Acum o săptămână mergeam de mânuță spre școală. Natalia s-a oprit brusc în loc. Presimțeam că urmează o discuție din aia. Adică interesantă, ca de la adult la copil. Copilul eram eu:
– Ce s-a întâmplat, Nati?
– Tati, nu-i așa că sunt mare și pot să fac multe lucruri singurică?

Așadar, rolul de adult era ocupat. Nu aveam cum să câștig dezbaterea asta, dar am încercat:
– Depinde, Nati! Pentru anumite lucruri ești deja mare, pentru altele…
– Tati, eu știu pentru ce sunt mare, mi-a oprit lamentațiile Natalia. Vreau să nu mă mai duci în clasă.

Nuuuuu. Nu se poate una ca asta. Era plăcerea mea. Să o duc până în clasă. Să o văd cum își pregătește lucrurile. Cum se uită apoi în jur cu ochii ei mari și verzi. Iar copiii o salută. Ea îi salută pe ei. Pe urmă sunt tot felul de pupici și îmbrățișări. Continue reading…