Jocuri online de gătit mâncare (p)

Îți place să gătești? Și nu doar ție… Copii tăi se învărt mereu printre tigăi, ouă, cratițe, cuțite, iar uneori nu știi cum se face, dar ajung și pe la aragaz? Pericolele sunt mari, este adevărat. Dar nu-i lua această plăcere. Nu-i interzice să exploreze lumea culinară. Universul gusturilor, mirosurilor, culorilor. Universul papilelor gustative. Lăsa copilul să încerce. Poate ai în față un viitor mare Chef… În ceea ce privește pericolele, ele pot fi evitate. Absolut orice poate fi gătit în siguranță cu ajutorul mai multor jocuri de gătit mâncare . Încurajează-ți copilul să înceapă cu ceva simplu. De exemplu, să prepare o salată verde din legume. După ce o va face impecabil prin joc, îi va ieși cu siguranță și în bucătăria adevărată. Iar reușita îi va da sentimentul de siguranță.

După ce s-a lămurit cu salata, se poate apuca de o ciorbă, pizza, lasagna, sarmale sau chiar o friptura ca la carte. Și pentru că cei mici adoră desertul, pe xjocuri.com sunt o sumedenie de rețete pentru prajituri, înghețată, clatite și bomboane. Sunt jocuri care cer neapărat ca cei mici să urmeze cu strictețe rețeta, dar sunt jocuri care lasă loc și pentru improvizație. Dar să nu credeți că totul este distracție. Xjocuri.com oferă copiilor posibilitatea să se dezvolte mai mult decât atât. Site-ul de jocuri le deschide următoarea ușă! Unele jocuri le dau posibilitatea “viitorilor Chefi” să-și testeze spiritul atreprenorial. Cum ar fi, să vândă mancarea în stradă sau chiar să administreze un restaurant. Așadar, gata cu pericolele! Cei mici au verde la bucătărie! Evident, sunt așteptați și adulții. Că doar nu vreți să ratați toată distracția. Așadar, să mergem la cratiță, pe www.xjocuri.com!

Popor. Pierdut demnitate. O declar nulă!

“Spune-i lui Vitalie să nu mai scrie atâtea pe internet, că cine ştie ce i se poate întâmpla…”, îi tot spun mătuşile mele mamei, de o bagă în sperieţi câteodată. Căci da, au ajuns să mă citească şi mătuşile, şi unchii, şi vecinii din sat. Nevoia de comunicare cu rudele de la Italia i-a calcularizat pe moldovenii mei de la ţară, chit că au toaleta în fundul curţii. Ei şi, după ce mă citesc, se pun pe vorbit cu ai mei, mă caută pe odnoklassniki, pe facebook şi mă îndeamnă să-mi pun zăgaz la gură. De ce? Îi întreb. Pentru că este periculos. Îmi răspund.

De unde vine teama asta, dragi moldoveni? De ce să tac? Eu sunt departe de casă, să presupunem că’s mai ferit oleacă de furia unor autorităţi pălite în cap cu tigaia. Dar chiar dacă aş fi acasă, de ce să-mi fie frică? Oare nu pot spune că drumurile au gropi, spitalele sunt mizerabile, şcolile tâmpesc, judecătorii sunt plin de bani corupţi, politicienii îs jegoşi şi altele, şi altele, şi altele… Pot. Şi fac asta. Ciudat, dar nu mi se întâmplă nimic. Întrebarea este de ce tăceţi voi? De ce atunci când sunteţi în birourile unor funcţionari, acceptaţi să fiţi călcaţi în picioare, acceptaţi să staţi ca animalele la uşi? De ce?

Nu înţeleg, de ce nu vă apăraţi drepturile şi interesele? Voi sunteţi mulţi. În schimb ei: funcţionari, politicieni, poliţişti, învăţători, medici, judecători sunt puţini, o minoritate. De ce vă temeţi de ei, în condiţiile în care, de fapt, EI SE TEM DE VOI. Au mare noroc de întunecimea care vă ţine cu capul plecat. Culmea, staţi smeriţi chiar şi atunci când vedeţi că un moldovean de lângă voi se răscoală. În loc să-l susţineţi, să vă apăraţi concetăţeanul, să vă apăraţi şi pe voi, la urma urmei, vă puneţi pe… tăcut. Şi tăceţi, şi tăceţi. Cumplit mai tăceţi. Dar asta în cel mai bun caz. De multe ori se întâmplă să-l reduceţi la tăcere şi pe cel care a îndrăznit să-şi ridice capul. “Taci, bre, nu vezi cât de răi sunt, ne ţin aici şi mai mult dacă îi enervăm”, îl puneţi la punct pe cel care cere dreptate. Frica asta animalică v-a luat minţile. Vă este frică şi de faptul că ar putea să vi se facă frică…

Un lucru m-a învăţat tata. Să nu-mi fie frică, să-mi cer dreptul de a fi tratat omeneşte. Ţin minte că mă lua de mânuţă, intra civilizat, politicos în biroul funcţionarului, medicului, omului cu hârtia şi cerea detalii în legătură cu problema lui. Evident, i se răspundea în doi peri şi era trimis după uşă, să mai aştepte. Dacă simţea că îl tratează ca pe un fraier, ridica toată instituţia în picioare. Ajungea în biroul şefului. Bătea pe la uşi să caute responsabilul de o anumită situaţie. În timp ce ceilalţi moldoveni se piteau prin colţuri, ca nu cumva să fie asociaţi cu omul idealist, care cere să fie tratat ca un om, nu ca un şoarece, el îşi căuta dreptatea. De multe ori se băga pentru alţii. Exact cu aceeaşi ardoare o făcea. Ştiţi ce se întâmpla într-un final? Reuşea să demonstreze că funcţionarii freacă menta şi erau nevoiţi să rezolve problema, nu doar să se facă. Ce exemplu mai bun vreţi pentru un puşti? Cum credeţi că reacţionez astăzi când văd că mi se face o nedreptate? Cum credeţi că sancţionez nesimţirea. Şi ce dacă sunt la vamă, iar vameşii se scarpină într-un loc şi organizează campionate de soliter? Mă iau de ei şi îi întreb, desigur respectuos, cât mai au de gând să ne ţină pe acolo? Nu-mi pasă dacă le distrug posibilitatea de contrabandă a unora, care sperau să treacă ceva ţigări în cazul în care vameşii vor fi mai indulgenţi. Nu mi-e frică. Ce pot să-mi facă funcţionarii de la vamă? Demnitatea mea este mai importantă.

Ştiu leacul pentru frica moldovenilor: cât mai multă demnitate, consumată în toate situaţiile. Să vedeţi atunci cum politicienii nu o să ne aibă drept proşti! Apropo, sunt sigur că femeile din Moldova au mai multă demnitate decât bărbaţii moldoveni. Cei din urmă devin bravi doar când au ceva tărie la bord. Şi atunci nu fac nimic altceva decât să se bată, să strice geamuri. Adică nimicuri. În rest, când sunt nealcoolizaţi, se transformă în nişte berbecuţi ce pot fi mânaţi lejer în abatoare. Poate e cazul să ne transformăm într-o societate matriarhală?

Noi pe cine trimitem la puşcărie?

România este într-o stare de surescitare maximă. Adrian Năstase, mare prim-ministru, mare om în stat, mare politician condamnat la inchisoare a fost eliberat condiționat. Trebuia să stea doi ani, a stat puțin peste 9 luni. Sincer, nu mă bucur de nenorocirea altui om. Îmi pare rău pentru oricine stă la răcorică, departe de oamenii lui dragi. Totuşi, sunt fericit când cineva răspunde pentru ceea ce face: după cum a decis instanţa românească, acest om a înfăptuit acte de corupţie. Decizia de condamnare fusese irevocabilă, așa că putem spune astăzi cu text deschis, Adrian Năstase este un corupt. Adrian Năstase trebuie izolat de societate. Chiar dacă nu mai stă în închisoare, cel puțin să nu mai aibă acces la nicio funcție publică.

Cetățenii Republicii Moldova ar trebui să conspecteze cu pixul în mână tot ce se întâmplă peste Prut. În România s-a văzut în sfârșit cum ar trebui să arate adevăratul stat de drept. Și anume, chiar dacă ești fost premier, chiar dacă ai conturi grase, mașini luxoase, vile și apartamente nu poți scăpa de buchia legii. Ești vinovat? Treci, nenică, la pârnaie! Închisorile din Moldova plâng după politicieni și or să plângă în continuare. Noi nu suntem în stare să băgăm pe nimeni la răcorică. Actualii guvernanți au trâmbițat când erau în opoziție despre nenumărate acte de corupție înfăptuite de Voronin & Co. Ei bine, au ajuns la putere, de ce Voronin & Co aleargă slobozi pe ulițe? L-am auzit cu urechile noastre pe premierul Filat strofocându-se în adresa șefului de la Fisc pe cine să miluiască și pe cine să preseze. Ei bine, de ce premierul nostru nu repetă pas cu pas pățania premierului României, Adrian Năstase? Cu alte cuvinte, de ce nu stă Filat la pușcărie? Nici nu amintesc de câte ori a fost acuzat că este contrabandistul șef al Moldovioarei. De ce nu stă după gratii și pentru asta? Poate pentru că această profesia “nobilă”, contrabanda, este trecută în nomenclatorul meseriilor la litera “C”: contrabandist – persoană cu pile la vamă, ce poate traversa granița cu tot felul de mărfuri, de la țigări la armament și care poate avea în viitor o carieră strălucită în politică. Plahotniuc este liber ca pasărea cerului. De ce? În condițiile în care toată lumea îl consideră mafiotul numărul unu. Chiar este atât de deștept încât nimeni nu poate demonstra că societatea trebuie să fie curățată de acest individ?

Sunt atâția și atâția politicieni care se învârt în jurul închisorii, dar nu nimeresc niciodată poarta. Oare de ce? Mulți spun că trimiterea la pușcăria din Jilava a premierului Năstase se datorează sută la sută lui Băsescu. Acesta și-a nimicit marele său inamic politic. Nimic mai eronat, domnilor. Dimpotrivă, Băsescu este sincer când spune că Năstase nu merită să stea la pârnaie. Băsescu este politician, iar politicienii fac parte dintr-o castă “superioară” omului de rând. Ei se urăsc doar de fațadă. E un fel de spectacol pentru proști ca noi. Proști sunt și moldovenii care i-au crezut pe cei de la AIE când, în opoziție fiind, îi amenințau pe comuniști cu închisoarea. Până la urmă, interesul lor nu era ca Voronin să stea după gratii. Ei doreau doar ca acesta să nu mai stea în jilțul de președinte. Credeți că Voronin o să-i bage între patru pereți reci pe Filat, Plahotniuc, Ghimpu, Lupu și alții? Dar de unde? Corb la corb nu-și scoate ochii. Liderii AIE pot sta liniștiți. Vor fura cât vor fura, vor pleca, dar nu li se va întâmpla nimic. Voronin nu a fost atins, deci nu-i va atinge la rândul lui. E un fel de conspirație politicianistă…

Dacă actualii guvernanți erau atât de democrați precum se prezintă, reformau sistemul juridic din Moldova. Le lăsau mână liberă procurorilor, anchetatorilor, judecătorilor și nu mai trăgeau de Procuratură în toate părțile. Cred că de se întâmpla o minune ca asta, rămânea țara Moldovei fără politicieni. Se umpleau închisorile de demnitari de stat. Am fi rămas fără conducători. Nu-i bai, găseam imediat alții, tineri, școliți pe afară, cu frică de lege. Oricum, cimitirele sunt pline de oameni greu de înlocuit. AIE, la fel de coruptă sau chiar mai coruptă decât Partidul Comunștilor, nu poate să-și bage de bună voie ștreangul în gât. Așa că au ales să nu schimbe nimic. În continuare judecătorii au palate ridicate din salarii de cel mult 500 de euro. În continuare procurorii au mașini luxoase cumpărate din salarii de 200 de euro. Și în toată această mizerie juridică, noi… ne-am trezit cu un președinte judecător. Dragii noștri deputați s-au gândit să aleagă un șef de stat din cea mai coruptă breaslă din Moldova. Asta spune totul despre săraca noastră țară! Să răspund și la întrebarea din titlu: pe nimeni, nici măcar pe handicapații de tați care își omoară copiii.

Moldova alcoolică și tiranică

Alcoolism. Țara care m-a născut, dar în care mi-ar fi greu să revin, mă surprinde… din ce în ce mai neplăcut. Suntem iarăși fruntașii Europei la ridicat pahare cu tărie. Un top rușinos ne pune acolo, iar eu îl cred. Cred că totul începe în familie, unde copiilor li se toarnă pahare de vin și vodcă să se întărească. Micuții merg la școală, iar aici găsesc un mediu propice pentru a pune în aplicare abilitățile dobândite acasă. Cel puțin un părinte este plecat la muncă în afară, învățătorii sunt prost plătiți și nepăsători, iar satul, raionul, întreaga Moldovă are alte probleme decât salvarea copilului, care la 15 ani este aproape de ceea ce numim: alcoolism. În continuare, viața puiului de om este pecetluită. Alcoolul nu-l face mai deștept, nici mai frumos, nici mai bogat. În cel mai bun caz pleacă și el după părintele/părinții săi. Dacă are și mai mult noroc, reușește să scape în Italia, Portugalia, Spania de “patima suptului”, cum zice Creangă. Am văzut mulți moldoveni distruși de băutură. Femei care nu au nimic frumos în ele din cauza oceanului de alcool consumat de-a lungul vieții. Bărbați cu demnitatea și respectul înecate în această otravă sunt demni de milă. Bătrânii ajung să fie aruncați în stradă de licoarea ce le-a luat mințile. În Moldova alcoolul este peste tot și ne distruge țara. Din păcate, nimeni nu vrea să vadă asta. Dimpotrivă, glumim, ne distrăm pe seama beției și ne supărăm când alții ne arată cu degetul pe bună dreptate. Degeaba ne dăm de ceasul morții și susținem că nu avem cum să bem atâta alcool. Ba da, avem cum, în cea mai săracă țară din Europa nu se găsesc bani pentru cărți, pentru drumuri, pentru spitale, însă se găsesc cu duiumul pentru băutură.

Copii abuzați. Am văzut astăzi o știre la PRO TV Chișinău și am rămas interzis. Șocul, care a trecut repede, a lăsat loc furiei. Este groaznic, teribil ce se întâmplă cu copii noștri, frați moldoveni. Un tată își bate copilul. Îl bate este puțin spus, îl snopește în bătăi, îl acoperă de vânătăi sau, cum spune micuțul, este apucat de gât, ridicat în sus și “bătut ca un iepure”. Nici regizorii de la Hollywood nu ar fi în stare să inventeze o scenă mai crudă. Permiteți-mi să vă supun la un test: închideți ochii și închipuiți-vă că sunteți iar copii. Vă aflați în pat. Dormiți. E noapte. Ușa se deschide cu zgomot, iar în casă intră cel căruia îi spuneți tată. Vă apucă de gât, vă ridică din pat și vă lovește cu sălbăticie. V-ați putut imagina? Cum vă simțiți? Ei bine, nu e totul. După această scenă nocturnă, demnă de Hitchcock, băiețelul despre care vorbeam mai sus ajunge în spital. Medicii îl pun pe picioare, iar statul îl trimite frumușel din nou în brațele tatălui sadic! Minunată țară avem! Nu vreau să vorbesc de faptul că mama copilului își apără soțul și nu dă doi bani pe suferința micuțului. Nici despre faptul că instituțiile statului i-au întors spatele bietului omuleț. Vreau să merg direct la sursa răului, la ministrul Buliga, căreia ar trebui să i se retragă dreptul de a fi numită femeie și mamă. Cum poți să te scuzi că legea nu-ți permite să iei un copil din mâinile unei brute? Legea nu o faci chiar tu, Buligo? De ce nu schimbi cadrul legal, dacă știi că este nedrept? De ce, drăcia dracului, nu faci ceva pentru copiii abuzați și doar clămpănești din gură ca o moară stricată? De ce te plătește statul? Să ridici din umeri și să spui că legea nu e bună? Asta o poate face și ultimul bețiv din Moldova fără să primească un salariu pentru asta.

Să presupunem însă prin absurd că legea nu este bună și nici nu poate fi schimbată. Totuși, oare cum te lasă sufletul tău de nimic să nu intervii în acest caz? Nici nu trebuie să-ți obosești picioarele ministeriale ca să te cari până acolo, este suficient să suni și să ceri o monitorizare mai eficientă a situației. În plus, pune-l, dracului, pe polițistul din sat să meargă la așa-numitul tată, să-i dea vreo două, nouă, zece, o sută de pumni sub coaste, iar la final să-i explice clar, dacă ridică un pic vocea la băiat, vizita o să se repete. Moldovenii care abuzează un copil sunt fricoși. Crede-mă, copilul va avea o copilărie fără bătăi. Apropo, nu înțeleg, cum de nu există un singură bărbat în satul acela, un fiu demn al neamului care să-i îndrepte măselele brutei? Sunt împotriva violenței, dar în acest caz aș face o excepție chiar eu. De fapt, de ce mă mir? Moldovenii cred că este normal să-ți bați copilul. Oare are rost să spun că din punct de vedere psihologic este contraindicat să ridici vocea la micuț, darămite să-l lovești? Cred că mi-aș răci gura de pomană cu argumente științifice. Poate de aceea suntem un popor ce nu știm să ne exprimăm coerent, nu reușim să scăpăm de corupție, glod și ajungem niște frustrați bețivi pe la 30 de ani. Pentru că am fost abuzați în copilărie, iar noi, la rândul nostru, ne batem copiii. Cineva doar cu palma, cineva cu pumnul. Din punctul meu de vedere atât primii, cât și cei din urmă sunt criminali!

Moldovenii nevertebrați mai au de evoluat până la… maimuțe!

Moldoveanul are o regulă de aur şi o respectă cu sfințenie. Când vine vorba de spiritul civic se implică doar în cadrul locuinței sale, iar această implicare se termină exact în pragul casei, curții, apartamentului. Tot ce depășește această barieră convenţională este treaba altora. Moldoveanul poate sta într-o casă foarte frumoasă, poate avea gospodărie super curată, însă, în fața ușii, în fața curții vor trona ditamai gunoaiele. De ce? Pentru că nu-i pasă. De toate problemele din afara casei sale trebuie să se ocupe altcineva: Chirtoacă, Filat, Voronin, primăria, poliția, guvernul. Vă jur, am văzut blocuri în centrul Chișinăului, cu apartamente mai scumpe decât în Paris, Berlin care aveau căcat pe scară. Și căcatul era uscat, uscat. Era clar că peste acesta a trecut timpul și locatarii cărora le-a fost lene să pună mâna pe un făraș.

Spiritul civic la moldoveni este sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Țineți minte cazul fetiței din Leova, bătută în repetate rânduri cu cruzime de tatăl său? Niciun vecin nu a intervenit. Nimeni nu s-a implicat. Asta deşi știau că îngerașul de copil este omorât în bătaie. Astăzi, pe conștiința tuturor stă un copil mort. Indiferența lor a fost  ucigașă. Sunt sigur că nu le pasă. Așa au și declarat, “de ce să ne băgăm în familia omului?” Nu pot să vă urez decât sărăcie lucie și în continuare, medievalilor. Vă meritaţi soarta.

Alt caz mai recent, dar la fel de şocant. În Chișinău, o tânără de 25 de ani este abuzată în scara blocului, iar vecinul deschide ușa, se scarpină în fund și se retrage în apartament de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Deci, este adevărat, suntem un popor de criminali. Indiferența noastră continuă să facă victime. Dacă noi nu suntem violaţi, nu ne bate nimeni, stăm în găoacea noastră liniștiți. Este strigător la cer ce se întâmplă! Prin astfel de atitudini demonstrăm că ne întoarcem la nivelul de animale din junglă. Of, îmi cer scuze de la animale că le-am comparat cu moldovenii. Vă invit, dragi cetăţeni nepăsători, să urmăriţi documentarele despre comunitățile de maimuțe, de pildă. Aceste animale sunt mai evoluate când vine vorba de implicarea în “societatea” pe care o formează. Dacă sunt atacate, ripostează imediat, urlă, încep să arunce cu tot ce le pică în inamic. Niciodată nu o să lase o surată maimuță la nevoie. Moldovenii au lăsat o fată să fie batjocorită de un descreierat. În concluzie, cred că am ajuns la nivelul unor nevertebrate, care pur și simplu nu au creier decât pentru caca și pișu.

Urmăream reportajele despre cazul fetei bătute în scara blocului și mă oripilau minciunile unor vecini. Auzi explicație: dormitorul este prea departe de scară! Şi la ce distanță, mă rog? La 10 kilometri. Când trebuie să ajungă la bucătărie merge cu “rutiera”? Iar când vrea să deschida repede ușa cheamă un taxi? Ştie şi un copchil de doi ani: blocurile comuniste din Chișinău au o “acustică” atât de bună, încât vecinii cunosc exact ora la care faci duș, sex și la cât te-ai certat cu nevasta. Singurul lucru pe care nu-l aud moldovenii de la bloc este violul, abuzul. Sper din toată inima ca vecinii care “nu au auzit” ţipetele fetei, adică acei decibeli ce ar fi ridicat din morți jumătate din “locatarii” de la Doina, să fie violați în centrul Chișinăului, iar lumea să… nu audă.

Este adevărat, există și excepții. De exemplu, Brega. Numai că aceste excepţii sunt atât de puține, încât oamenii respectivi au devenit paria. Mai mult, uneori sunt considerați aproape nebuni. “L-ai văzut pe Brega? L-a rugat pe șoferul microbuzului să dea muzica mai încet, să nu fumeze, să meargă liniștit. Foaaa, ce nesimțire din partea acestui Brega”, își spun majoritatea moldovenilor inconștienți, indiferenţi şi îşi apleacă şi mai mult capul sub jugul nedreptăţilor. Ce poți crede despre un popor care nu se plânge de sărăcie, de drumuri, de corupție, de nelegiuiri, de prostie guvernamentală? Nicidecum faptul că acest popor este bogat, cu infrastructură sănătoasă și într-o țară în care statul de drept este… foarte drept! Pur și simplu, acest popor își merită soarta. După cum am spus, o soarta de nevertebrate, fără creier și implicare civică. Moldovenii mai au până… la maimuţe.

Despre mama, Maia şi Natalia, de 8 martie

Trebuia să ne fi dat o mângâiere Dumnezeu pentru toate greutăților trimise pe capul nostru, iar această mângâiere, binecuvântare chiar, o reprezintă femeile. Și ce femei? Multă din bunătatea, inteligenţa, răbdarea, puterea, frumuseţea noastră s-a concetrat în ele. Poate de aceea am impresia că moldovencelor le lipsesc aripile și nimburile pentru a fi îngeri în toată regula. Da. Asta sunt femeile noastre – nişte îngeri. Şi eu am îngeriţele mele. Despre cele mai importante mai jos.

Mama

A fost şi este definiţia sacrificiul uman suprem. Ştiu că nu o s-o pot iubi atât de tare, cât mă iubeşte ea. Pentru că dragostea ei depășește orice limită normal acceptată. Ştiu că ea este sănătoasă, fericită, mulţumită de viaţă doar pentru că noi suntem sănătoşi şi fericiţi. Ştiu că dragostea faţă de mine și fraţii mei, adică față de cei patru băieţi pe care îi are, este de o dimensiune cosmică și… paranormală. Dacă aș fi în cealaltă parte a universului, sunt sigur că ar simți instantaneu când aș fi pățit ceva. Îmi amintesc de un episod: fratele meu cel mai mic, un bebeluș bondocel și blond, a fost lăsat în casă să doarmă, iar noi am ieșit afară la treabă. A trecut o jumătate de oră, iar mama mi-a spus: „du-te și adu-l aici pe fratele tău, căci s-a trezit.” Am rămas șocat când am intrat în casă, iar frățiorul meu avea ochii deschiși și se uita în jur, speriat de singurătate. Nu cred în vrăji, în spiritism sau în fantome, dar cred cu tărie în legătura care există între mama mea și mine, între mama mea și frații mei. Ori de câte ori îmi amintesc de ea, mi se încălzește sufletul.

A fost și este tot timpul atât de bună cu mine, încât atunci când sunt într-o situație grea, când am impresia că mă înconjoară numai dușmani, mă gândesc la mama. Pacea care mă cuprinde este de nedescris. Nu țin minte să fi strigat vreodată la mine. Nu țin minte să mă fi repezit vreodată, cum am mai văzut că fac alte femei cu plozii lor. Nici nu ar fi avut nevoie de asta. O privire caldă era suficientă să-mi alunge toate năzbâtiile de copil neastâmpărat și bazaconiile de adolescent rebel din cap. Îmi amintesc de mine mic copil. Îmi amintesc cum mă îmbrăca, îmi vorbea, mă mângâia. Era mama mea și eu eram copilul ei. Băiatul ei, flăcăul ei. Țin minte cum voiam să mă îmbolnăvesc special ca să fie numai lângă mine. Ochii ei să mă privească mereu, sufletul să-i trepideze la fiecare vorbă de-a mea.

Astăzi, îmi doresc barem pentru o oră să fiu iar copil mic, mama să mă ia în brațe, să-și pună mâna în zulufii mei aurii și să-mi povestească la ureche tot felul de nimicuri de peste zi. Iar eu să mă pierd în ochii ei mari, albaștri și să simt că lumea este frumoasă, viața este veșnică, iar mama mereu tânără și frumoasă. Mamă, la mulți ani de 8 martie! Nu sunt decât o părticică din tine.

Maia

Am văzut-o pentru prima dată acum nouă ani. Era o zi de primăvară, iar eu, un mult prea tânăr jurnalist, angajat al unei televiziuni din Chișinău, terminasem o filmare. Trebuia să trecem pe la o alta, dar unde nu mai aveam nimic de făcut, echipa era preluată de o colegă. E o colegă nouă, îmi zicea operatorul, au angajat-o astăzi. Am rămas frapat când am văzut-o. O fetiță delicată, într-un pardesiu ce părea prea subțire pentru vremea de afară. Părul strâns într-o coadă mică, gâtul finuț, capul frumos parcă de copil, pielea albă, aproape transparentă. Toate aceste detalii mi-au străfulgerat prin creier și s-au pierdut undeva în meandrele sinapselor – căci i-am remarcat ochii. Nu mai văzusem nicăieri astfel de ochi, o astfel de privire. Era ceva.

M-am emoționat strașnic, pentru că nu știam cum o să reacționez când ochii aceia de smarald o să mă fixeze. În acei ochi puteai citi totul ca într-o carte deschisă. Era un suflet pur, o femeie firavă, o dulceață de om. Asemenea ochi nu se uită. Pe moment, am simțit că trebuie să am grijă de ea. Trebuie să o ajut, să o protejez. Mi-am dat seama că aș putea răsturna un munte, dacă ar fi fost vrerea ei. Ceea ce credeam că înseamnă: să ajuți pe cineva, erau de fapt primii fiori ai dragostei care îmi dădeau ghes. Peste șase ani, fix în locul în care am întâlnit-o prima dată, am cerut-o în căsătorie. Astăzi suntem legați pe vecie și sunt fericit. Este cea mai frumoasă femeie din lume. Ba mai mult, este sufletul meu pereche. Pentru cei care o văd pentru prima dată, poate părea o femeie fragilă, un om prea delicat și firav. Greșit! Este o leoaică în toată firea. Nu cunosc pe nimeni de pe lumea asta care să poată lucra atât de mult asupra sa, care să-și propună tot felul de scopuri greu de atins și să treacă lejer peste ele.

A vrut să facă muzică, a absolvit Colegiul Neaga din Chișinău. A vrut să se facă reporteriță de televiziune, astăzi cunosc puțini jurnaliști de televiziune din România care ar putea face reportaje mai cu substanță decât ea. Acum trei ani, a pus mâna pentru prima dată pe o cameră de filmat. A băgat-o într-un rucsac, l-a agățat în spate și a plecat… în Brazilia. A găsit români pe acolo, pe unul l-a convins să-i arate cartierele rău famate din Rio de Janeiro, celebrele Favelas, în care poliția nu intră nici înarmată după lăsarea serii. S-a întors vie și nevătămată cu o bijuterie de reportaj. Astăzi are alt scop în viață, are alt nucleu în jurul căreia se învârte – fetița noastră de șapte luni.

Este o mamă perfectă, fără niciun cusur. Din nou, caracterul ei de leu își spune cuvântul. Știe mai multe despre boli sau despre problemele bebelușilor decât medicul nostru pediatru, care dintr-un specialist s-a transformat într-un simplu consultant. Îi aprobă deciziile fără crâcnire, drept rezultat, am un copil sănătos tun, care se dezvoltă armonios. La mulți ani de 8 martie, Maia!

Natalia

„Să ai grijă de fetiță, căci este frumoasă foc, de mult nu am mai văzut copil atât de frumos”, mi-a zis medicul după ce a ieșit să mă anunțe că minunea s-a produs, iar fiică mea s-a născut. Nu știam ce o să simt când o să-mi văd copilul prima dată, așa că eram curios. Așa că atunci când asistenta m-a lăsat să-i privesc căp’șorul micuț am simțit cu tot corpul este invadat de un sentiment străin mie: iubirea de părinte. Era altceva față de ceea ce trăisem până atunci. Eram în culmea fericirii. Este o fetiță deosebită. Este un suflet deosebit. Când ajung seara acasă și o prind neadormită, felul în care mă recunoașe și vrea să se joace cu mine este neprețuit. Ochii săi mari, curioși privesc lumea din jur și fixează tot ce văd. Aud de părinți care se chinuie să adoarmă copilul, aud de părinți care se plâng de faptul că bebelușul nu mănâncă. Mai știu pe alții care se plâng de faptul că bebelușii lor nu vor să doarmă în sacul de dormit. Nimic din toate acestea nu pot fi spuse despre Natalia. Este un îngeraș de copil, care înțelege imediat ce vrem noi, nu este capricioasă, mofturoasă. Uneori, când cheful de joacă este prea mare, te poate apuca de ureche, de păr, dar este suficient să-i spui cu glas moale: „Natalia, încetișor, mă doare” și imediat slăbește strânsoarea.
Dă dovadă de atât de mult calm și înțelegere, încât am impresia că a venit pe lumea asta să ne învețe ea pe noi cum să iubim necondiționat, cum să ascultăm, cum să fim liberi. Uneori mă gândesc că nu merit să am o asemenea fetiță și mă trezesc noaptea, speriat, că aș fi visat frumos la un bebe. Mă ridic să mă uit în pătuț și o văd dormind. Liniștea se coboară din nou în inima mea… La mulți ani de 8 martie, îngerașul meu!

(articol publicat pe www.pentruea.md)

Moldovenii merită să trăiască în sărăcie, mizerie şi corupţie

Să presupunem că într-o hală uriaşă stau blocaţi câteva sute de oameni. Oamenii aceştia au o singură şansă să scape: un geam care se află la mare înălţime. Mai întâi, însă, trebuie să urce trei bărbaţi viteji că să deschidă geamul de metal, destul de greu de urnit. Apoi, bărbaţii vajnici vor arunca o frânghie sau o scară celor de jos. Unu câte unu, sărmanii vor ieşi din această hală în care aerul devine tot mai greu de respirat, iar lumina tot mai puţină. Numai că, ajunşi în apropierea geamului, cei trei bărbaţi, sleiţi de puteri încep să se certe. Unul spune o vorbă, altul două, al treilea dă o palmă, primul un picior, altul vine cu un pumn şi, uite-aşa, în scurt timp, lângă geamul de la înălţime se iscă o hărmălaie mare. În loc să deschidă geamul, să scape oamenii, ei se bat, cad jos şi se sfarâmă speranţa tuturor. Ce putem să spunem despre aceşti trei inşi? Că sunt inconştienţi? Că nu le pasă de cei de jos? Că au ajuns acolo sus şi i-a luat ameţeală? Că sunt pur şi simplu nişte proşti patentaţi? Da. Putem spune toate aceste lucruri.

La fel s-a întâmplat şi cu Alianţa. Trei partide măreţe, trei forţe care urmau să scoată poporul sufocat în Europa au dat greş. Şi în ce moment? Practic în ajunul unei reuniuni importante a Uniunii Europene. Poate dacă aveam stabilitate, poate dacă demonstram că politicienii noştri vor să deschidă larg geamul spre Europa, reuşeam să-i convingem şi pe europeni. Astfel, scara vizelor putea fi aruncată, iar moldovenii, deşi s-ar fi căţărat cu greu spre aer liber şi linişte, aveau o posibilitate de evadare. Este adevărat, tot mai bine era să ni se deschidă o uşă, dar 4 milioane de oameni încap şi pe un geam. Din păcate, această fereastră nu se va deschide în timp util. Cei trei bărbaţi care s-au bătut la înălţime sunt în cădere liberă şi se cufundă tot mai mult în mizerie. Ţi se opreşte respiraţia când vezi că erai aproape de ţintă şi totul se duce de râpă – nu pentru că nu ai fi putut, ci pur şi simplu pentru că trei idioţi au stricat totul.

Apropo, nu este doar vina acestor idioţi notorii. Trebuie să fim conştienţi cu toţii, că întreg poporul se face vinovat. Dacă revenim la hală, ce credeţi despre oamenii care i-au ales pe aceşti trei inşi să urce? Cât de deştept trebuie să fii ca să-ţi pui soarta în mâinile unor debili? Din punctul meu de vedere, trebuie să fii de două ori mai inconştient decât un nebun pe care îl rogi să te salveze. Dar să presupunem, că cei trei au căzut, nu au păţit nimic şi vor să urce din nou. Ei bine, acum ce părere aţi avea dacă v-aş spune că oamenii de jos îi aleg din nou pe cei trei să-i scoată din hala împuţită? O să spuneţi, desigur, că respectivii reprezintă definiţia prostiei şi a incapacităţii de a-şi vedea interesul. O să realizaţi că, pur şi simplu, îşi merită soarta. Că ei TREBUIE să stea în întuneric, în mizerie, în putoare. Când i-am văzut pe moldovenii din faţa aşa-zisului Parlament luându-l în braţe pe Filat şi huiduindu-i pe ceilalţi handicapaţi politic, mi-am dat seama că moldovenii merită să trăiască într-o ţară săracă, cu drumuri proaste şi cu corupţie cât cuprinde. Cum, Doamne, iartă-mă, să-l ridici în slăvi pe unul dintre cei care este de vină pentru starea dezastruoasă în care a ajuns Moldova? Cât de nebun să fii? Toţi politicienii sunt de vină. Toţi trebuie huiduţi.

Astăzi, duşmanul numărul unu al moldovenilor nu sunt nici comuniştii, nici Rusia, nici UE, nici România, ci sunt… moldovenii. Asta pentru că au puţină minte şi nu pricep, noi nu trebuie să ne certăm şi să ne dezbinăm din cauza politicienilor, noi trebuie să-i certăm pe politicieni. Am văzut deja multe comentarii în care unii moldoveni ţin cu Filat, alţii cu Ghimpu şi vin puternic din urmă martorii lu’ Lupu. Toţi îi arată cu degetul pe ceilalţi şi îşi apără favoritul. Cu alte cuvinte, bătălia de sus, a coborât în rândul maselor. Nu e bine, prieteni! Dragilor, repet, toţi politicienii sunt de vină! Filat a minţit, a fost corupt. Lupu a minţit, a fost corupt. Corupt şi mincinos a fost şi Ghimpu. Pe oricine încercaţi să apăraţi, nu faceţi decât să prelungiţi criza. Ideea este să punem biciul pe ei, mama lor de proşti. Ideea este ca la alegerile anticipate sau nu să scriem pe buletinul de vot ÎMPOTRIVA TUTUROR!

Troglodiţi, jegoşi, nenorociţi, vagabonzi, borâţi, proşti, potlogari, răsfăţaţi, habarnici, netrebnici, bandiţi, coţcari, haimanale, nemernici, mişei – politicienii din AIE

Ce nenorociţi sunt politicienii moldoveni?! Mari nenorociţi. În 2009 moldovenilor le-a explodat mămăliga, i-au forţat pe comunişti să cedeze puterea, practic i-au pus în fotolii pe vagabonzii pe care îi vedem astăzi “nacialnici”, adică şefi. Ce fac jegoşii de politicieni după ce s-au văzut în funcţii importante? Au început să se joace. Da. Ai impresia că te uiţi la o joacă de copii, atunci când urmăreşti de la distanţă politica de la Chişinău. Borâţii de politicieni din Alianţă se joacă cu sorţile noastre, cu încrederea Uniunii Europene, cu viitorul ţării. Ei s-au certat. Vai, Doamne! Potlogarii s-au certat atât de tare când se jucau în nisip de-a politica că (cacofonii asumate) nu se mai pot împăca.

Aşa se întâmplă atunci când îţi pică totul de-a gata. Când un copil este răsfăţat şi este obişnuit să i se dea totul, atitudinea lui faţă de jucării este una ce presupune multă nepăsare. Copilul nu ştie valoarea jucăriei. El crede că pur şi simplu i se cuvine. Şi Filat, Lupu, Plahotniuc, Ghimpu cred că au fost unşi de Dumnezeu în funcţii – lor li se cuvine puterea. Băi, netrebnicilor, voi aţi ajuns acolo doar dintr-o simplă întâmplare. Trebuia să ne lingeţi cururile nouă, cetăţenilor care v-am votat, care v-am încredinţat puterea garantând cu sânge, chiar şi cu vieţile noastre. Cu ce ne-aţi mulţumit pentru faptul că v-am făcut oameni mari? V-aţi pus pe furat. Aţi început să împărţiţi ţara în sfere de influenţă. Eu nu zic să nu furaţi. Furaţi, băieţi, că toţi politicienii din lumea asta fură. Numai că unii iau cu sacoşa să nu se vadă. Pe când voi, habarnicilor, aţi început să furaţi cu TIR-urile.

Mai mult, aţi început să nu vă încăpeţi în pieile voastre de umflaţi ce eraţi! Aţi început să vă visaţi mari politicieni, deşi nu sunteţi decât nişte coţcari, haimanale şi bandiţi. Din umili şi obscuri politicieni din opoziţie, v-aţi trezit mari demnitari de stat. Vi s-a urcat la cap. Aţi început să consideraţi că jucăria, adică puterea este doar a voastră. Dintr-o dată, Moldova a devenit prea mică pentru trei partide. Aşa că v-aţi pus pe cafteală. Aţi început cu mici împunsături, aţi trecut apoi la a vă da brânci, apoi v-aţi pus piedici. Ulterior nu v-aţi ferit să vă ardeţi pumni în cefe, dar şi să vă înjunghiaţi pe la spate. Ca nişte nemernici ce sunteţi, vă consideraţi unii pe alţii vinovaţi de ce s-a întâmplat în Parlament. Greşit. Filat, Ghimpu, Lupu, Plahotniuc, toţi sunteţi de vină pentru că Alianţa nu mai există, pentru că Guvernul susţinut de Uniunea Europeană a picat.

Apropo, ştiţi ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul Republicii Moldova când a căzut Guvernul? Nişte copchii prost crescuţi, nişte haimanale cu două clase ca trenul au rupt cecul în alb pe care Uniunea Europeană îl lăsase la Chişinău. “Scrieţi ce vreţi pe hârtia asta, însă numai după ce îndepliniţi câteva condiţii de bun simţ”, ne-au spus pe ocolite reprezentanţii UE de mai multe ori. Voi nu şi nu: aţi furat în stânga şi în dreapta, v-aţi chelfănit cu sârg, iar la final aţi distrus cecul. Cum lucrurile se îndreaptă cu viteză ameţitoare spre alegeri anticipate este puţin probabil să mai pupăm vreo unul în timpul apropiat. Aşadar, comuniştii sunt aproape să revină la putere. Sunt convins, Republicii Moldova nu-i va fi mai rău cu PCRM decât i-a fost cu proştii din AIE. Cel puţin, dictatorul Voronin o să aducă ceva stabilitate. Poate îi zburătăceşte pe bandiţi care au cam început să-şi facă simţită prezenţa prin toată ţara. Deci, Moldova se întoarce de unde a pornit, la anul de graţie 2009. Dacă se întâmplă asta, sper să putreziţi în istorie, mişei din AIE! Eu promit să merg la alegeri şi să-mi distrug buletinul de vot. Este protestul meu faţă de voi, troglodiţii de politicieni moldoveni! Îmi pare rău de săracii care au murit în aprilie 2009. Ei şi-au dat viaţa, iar voi aţi scuipat pe mormintele lor. Vă urăsc!