Am urmărit cu un ochi ieurovizionu’ de la TâVâRâ. Cu celălalt mă rugam la site-ul TâRâMâ-ului să-şi dea drumul. Nimic. N-am putut vedea cum s-a pregătit Moldova 1 de ieurovizion, pentru că emisia în direct de pe site nu s-a văzut, nu s-a auzit. Nu vreau să pun răul înainte, dar nu cred că am pierdut mare lucru… Am dreptate?

-

Pasha (mai are până la Norton, aspectul fizic nu este totul, celălalt e un titan, al nostru este doar moldovean) a avut o prestaţie bunicică. Oricât ar vrea cârcotaşul din mine să găsească hibe în interpretare, nu au fost. Omul ştie meserie. Am de comentat însă pe marginea show-ului. Căci a cântat bine, piesa parcă are ritm, iar Pasha nu este un bărbat urât, se aşează destul de repede în inima europencelor, totuşi, show-ul de pe scenă nu-ţi fură deloc ochiul. Dansul este searbăd, fetele şterse, costumaţia ieftină. Asta ne lipseşte nouă: un lucru făcut bine până la capăt. Noi mergem undeva doar să nu ne facem de râs. În traducere liberă, la moldoveni “merge şi aşa”. Mentalitate perfect mediocră.

-

Îi analizam pe azeri. Deşi stau mai mult cu fundul în Asia o ţin sus şi tare că sunt europeni. Prin concursul organizat la Baku demonstrează că reuşesc să facă faţă acestei titulaturi pe care şi-o arogă cu multă mândrie. Totul a fost organizat cu decenţă. Sala de concurs era surpinzător de frumoasă, prezentatorii demni şi simpatici chiar dacă au avut emoţii. Uitându-mă la azeri m-am prins asupra gândului: să ne ferească bunul Dumnezeu să câştige Pasha al nostru. Noi suntem în stare să trântim în gât orice organizare europeană chiar dacă, geografic, suntem în Europa şi vrem chiar în Uniunea Europeană. Şi când te gândeşti că odată am fost concetăţeni cu aceşti azeri, că am pornit la drum din aceeaşi ţară, Uniunea Sovietică. Atunci, în ‘89, eram la acelaşi nivel… De ce la alţii se poate şi la noi nu? De ceeeeeee?

-

Poate pentru că pe noi ne interesează mai mult liniştea propriului buzunar şi nicidecum interesul public. În această ordine de idei citesc cu stupoare pe blogul lui Gandrabur că aproximativ tizul meu de la Moldova 1, Vitalie Cojocaru, directorul de marketing, şi-a luat soţia în Azerbaidjan şi s-au cazat la un hotel cu pretenţii din Baku. Gandrabur spune că toată această fiţă a fost plătită cu cash din fondurile nesecate ale televiziunii naţionale. Tot timpul am zis, dom’le, această televiziune are bani mulţi. Degeaba ne plângem noi că TâVâMâ este săracă. Vedem că surse pentru deplasări sunt cu duiumul. Acum aştept o explicaţie publică a domnului Vitalie Cojocaru, dar şi a domnului Marin. De fapt, sunt câteva întrebări la care sunt sigur mulţi ar vrea un răspuns: cât a costat escapada eurovizionistă a soţilor Cojocaru? Câţi reprezentanţi ai televiziunii Moldova 1 au mers pe bani publici la Baku? Cât a costat totul? Şi, nu în cele din urmă, de ce este nevoie să plece directorul de marketing la concursul ieurovizion în fiecare an, în toate colţurile Europei? El nu are de muncă acasă, în Moldova, la Moldova 1? Din ce ştiu eu, rolul domniei sale este să aducă publicitate pentru televiziune, dar nu să însoţească împreună cu consoarta cântăreţii care ne reprezintă ţara. Oare câtă publicitate ne va veni din Baku?

-

Iar ca să închei într-o notă optimistă, vreau să zic că Pavel Turcu a ajuns până la urmă la ieurovizion. Numai că are mai multe kilograme, şi ani, şi o pereche de ochelari pe nas. Cântă în engleză şi nu ştiu de ce şi-a luat cetăţenie muntenegrească. A fost prea mare şpaga pentru cea românească? Dar mai bine să-l ascultăm.
-

Dacă ţi-e frică de lupi nu merge în pădure! Iar dacă ţi-e frică de detractori nu candida la funcţia de director al televiziunii naţionale în Moldova. Nu exagerez, imediat ce a ajuns la urechea publicului ştirea despre participarea mea la concursul respectiv, au apărut “binevoitorii” care şi-au manifestat intenţia arzătoare de a-mi spune de ce nu trebuia să depun dosarul. Dacă e să-i asculţi, nici prin gând nu trebuia să-mi treacă o astfel de “blasfemie”. Căci, se întrebau ei, cum o persoană atât de tânără îşi permite aroganţa supremă de a candida la funcţia funcţiilor, la postul posturilor, la acest sanctuar al moldovenilor: Televiziunea Naţională? Nu ştiu cum se face, dar dintr-o dată, în ochii “prietenilor” mei virtuali, Moldova 1 a devenit un fel de BBC, iar eu, un neica nimeni, îndrăzneam să batjocoresc acest “loc sfânt”.

-

Cineva m-a sfătuit că trebuie mai întâi să conduc cel puţin o shaormerie ca să pot fi director la Moldova 1. Curioasă comparaţie! Cumva pe aproape. De fapt, dânsul, domnul anonim notoriu, sugerează că n-aş şti să fiu un administrator bun pentru că nu am experienţă nici cât pentru o shaormerie. De unde să ştie “prietenul” că familia mea are o mică afacere în care am fost implicat cât eram pe acasă? Dar ce importanţă are asta? Vorbim totuşi de Moldova 1. Oau! Este vorba de chiar super televiziunea din Dealul Schinoasei. Pentru a conduce această mega instituţie publică nu trebuie să fii tânăr, nu trebuie să vii dintr-o televiziune modernă, nu trebuie să fi fost plecat pe afară. Dar fix pe invers.

-

Apropo, un amărât de reporter ţinteşte funcţia de director. Cât tupeu, dom’le, se cruceau detractorii mei! Ei bine, stimabililor, dacă experienţa de reporter ar creşte pe toate drumurile ar paşte-o până şi măgarii. Meseria de reporter este extrem de grea, dar şi incitantă, interesantă, pasională chiar. Nici nu vă închipuiţi câte lucruri înveţi în 7 ani de reporterie, câte situaţii trebuie să administrezi, căci profesiunea asta te aruncă prin toate ciudăţeniile vieţii. Dar nu aveţi de unde să ştiţi, nu toţi pot face meseria asta, deşi mulţi încearcă… Una peste alta, la un moment dat citisem o istorie venită de peste Ocean în care se spunea că unei reporteriţe din Statele Unite i s-a propus să preia frâiele ziarului în care muncea. Iniţial a spus “nu”, nu dorea să renunţe la ceea ce făcea şi, desigur, îi plăcea. A acceptat după ce patronul i-a explicat, funcţia de director înseamnă că experienţa ei va fi de folos multor oameni şi nu va rămâne doar pentru ea. Să revenim pe plaiuri virtuale mioritice şi găsim multe comentarii la decizia mea, comentarii în care alţi anonimi fac o paralelă între televiziunea română şi televiziunea moldovenească. Comparaţie complet aiurea, căci televiziunea din România are atâtea păcate încât este greşit să o dăm drept exemplu televiziunii moldoveneşti. Politizată, bugetofagă, cu grave probleme de comunicare internă, cu sute de oameni care nu fac nimic, nimic, nimic, TVR, săraca, are nevoie de reforme la rândul ei, nu să reprezinte un model pentru Moldova 1.

-

Până la urmă, cred că tinerii pot schimba Moldovioara. Tinerii specialişti, şcoliţi, munciţi, chinuiţi prin străinătate pot veni cu suflul nou, de care ţărişoara are nevoie. Din păcate, însă, ţărişoara, prin vocile unor anonimi, susţine sus şi tare că nu ar avea nevoie de aceşti specialişti. Aşa se întâmplă “la Moldova”: când cineva ridică un pic capul, obligatoriu se vor găsi alţi zeci să-l tragă şi să-i arate unde-i este locul. În cazul meu, detractorii nu au avut barem curajul să-şi spună numele. Nişte anonimi notorii, după cum am zis. Ba nu, era cineva pe feisbuk care, fără să-şi ascundă identitatea, a început să mă hulească pentru modul în care mi-am permis să vorbesc despre principalul meu contracandidat. Ultimul are venerabila vârstă de 65 de ani. I-am descoperit imediat rădăcina supărării: era fie ruda, fie prietenul domnului Josanu, cu care avea pe feisbuk multe poze împreună. Fusesem extrem de respectuos în discursurile mele, aşa că i-am recomandat detractorului să-l întrebe chiar pe domnul Josanu dacă este cumva supărat. N-a mai revenit cu alte opinii. Au revenit alţii, ascunşi după nickname-uri comode.

-

Dar iată ce trebuie să ştie detractorii mei. Moldova 1 nu este BBC, dar o instituţie în derivă pe care o ţin politicienii în cârca bugetului ca să aibă cu ce spăla creierii votanţilor. Aşadar, Moldova 1 are nevoie de un director, nu neapărat subsemnatul, poate altul, însă obligatoriu cu experienţă în televiziunea modernă, care să schimbe felul în care arată pe sticlă emisia şi aşa zisele show-uri marca Tî Vî Mî. În ceea ce mă priveşte, să ştiţi că eu risc şi las multe lucruri în urmă dacă revin în Moldova şi la Moldova 1. Nu vă ascund, îmi place ceea ce fac aici, la Bucureşti. Îmi iubesc meseria, m-am obişnuit cu ritmul nebun cu care se lucrează în presa din România, am o carieră pe care o clădesc zi de zi, săptămână de săptămână, an de an. Renunţ la tot ce am agonisit, obţinut exclusiv prin forţele proprii. Am aici casă, masă, maşină. Renunţ la toate acestea pentru ce? Pentru a mă expune lupilor şi detractorilor. Să ştiţi, nu am nicio problemă cu asta. Repet, eu cred că tinerii pot schimba lucrurile în Moldovioara. În plus, nu mi-e frică să spun că sunt patriot, nu ca patrioţii din timpul sărbătorilor naţionale care îşi manifestă iubirea de ţărişoară doar pe feisbuk. Sunt patriotul nostalgic ce crede că la un moment dat trebuie să întoarcă ceva spaţiului natal. Eu pot s-o fac din punct de vedere profesional. În fine, postul de director al televiziunii Moldova 1 nu este un vis, nu este un rai. Să nu mă bârfiţi, să nu mă urâţi pentru că am decis să candidez. Nu are cum să-mi fie bine în această postură. Eu renunţ la multe şi o fac din convingere.

Un concurs aranjat?

De ieri toată lumea mă întreabă ce se mai întâmplă cu Moldova 1? Cine a rămas director? De ce m-am implicat? Ce s-a întâmplat de fapt şi de drept în concursul pentru alegerea unui director? Ce voi face mai departe? Ca să răspund la toate întrebările, în cele ce urmează, voi încerca să povestesc cum s-a desfăşurat concursul. Alfaţi în continuare detalii ce nu s-au văzut pe privesc.eu, pe site-ul trm.md, pe bloguri, la Mesager. Să începem în ordine cronologică.

-

După o noapte de nesomn - am venit cu microbuzul de la Bucureşti, trenul, care mi-ar fi permis să dorm liniştit, a fost pe neaşteptate anulat, dar asta este o temă pentru alt articol - în sfârşit, am ajuns la Casa Radio, etajul 5. Am intrat, iar privirile care s-au întors spre mine s-au umplut de nedumerire. Unii se întrebau, oare cine mai este şi ăsta? Alţii, dimpotrivă, au găsit răspuns la o dilemă: aha, deci acest Vitalie Cojocari! Ei credeau că cel care şi-a depus dosarul este şeful departamentului de marketing de la TRM şi nu cel care scrie aceste rânduri. Avem aproape acelaşi nume. Confuzia a fost atât de mare, încât până şi cei care îmi citesc blogul sau mă ştiu de la televizor nici prin cap să le treacă faptul că aş putea renunţa la cariera mea din România pentru Moldova 1. Oricum mica surpriza produsă de prezenţa subsemnatului în Casa Radio s-a topit extrem de repede în discuţiile care animau holurile. Îmi permit să-l citez pe Mircea Surdu. Mi-a dat acceptul pentru asta. Dânsul susţinea înainte de începerea concursului, că ar fi primit o scrisoare, un fel de email anonim, în care câştigător sigur era dat domnul Efim Josanu. Pentru el s-ar fi tras sforile. Aşa că, îmi explica Mircea Surdu, concursul la care tu, Vitalie, participi nu este decât un spectacol pentru angajaţii TRM.

-

Tinereţe fără… şanse ori cât de tânăr are voie să fie un profesionist în Moldova?

Şi a început concursul. Erau 12 concurenţi anunţaţi. Au venit 11. Eu eram cel mai tânăr. Am 28 de ani, iar seniorul grupului era chiar domnul Josanu, 65 de ani. Am aflat ulterior că acesta este principalul meu dezavantaj: tinereţea. Dar să nu grăbesc lucrurile şi să revenim la primii candidaţi care începuseră să-şi prezinte proiectele. Nu vreau să supăr pe nimeni. Sunt sigur că în cazul unui profesionist desăvârşit vârsta nu contează. Sunt de părere că profesionalismul nu are mulţi ori puţini ani, are doar carenţe. Aşadar, să facem abstracţie de anii de naştere pe care îi prezentau în CV-uri antevorbitorii mei şi să judecăm ceea ce spuneau.

-

Cineva a promis că va şti cum să ceară bani de la Guvern pentru televiziune. Altcineva a ţinut o prelegere în care a dezvoltat filosofia sa de viaţă. Apoi un alt concurent a disecat pentru cei prezenţi în sală câteva proverbe chinezeşti. Încă cineva a vorbit despre cărţi şi a ţinut să explice sursa curajului său de a depune dosarul în concurs. Dar să nu credeţi că nu au atins în discursurile lor şi problematica televiziunii naţionale. Dimpotrivă. Toţi au fost de acord că M1 este într-o situaţie proastă şi că trebuie de făcut ceva pentru a schimba situaţia. Din păcate le expirase timpul şi nu au intrat în detalii.

-

Cum văd modernizarea televiziunii naţionale

Venise rândul meu. Am încercat să-mi structurez discursul pe două paliere: unu, ce probleme există în televiziunea naţională şi doi, ce soluţii propun. Am vorbit despre lipsa de comunicare între subdiviziunile televiziunii. Am vorbit despre faptul că un director trebuie să vorbească cu angajaţii, să ceară rapoarte, să organizeze şedinţe cu producătorii. Am explicat că o televiziune modernă trebuie să aibă un departament propriu de marketing care să participe la toate şedinţele, să sudeze şi să promoveze produsele televiziunii. Am vorbit şi despre elementele din televiziunea modernă care nu sunt prezente la Moldova 1: o emisiune de divertisment înainte de jurnalul de la ora 19.00, o emisiune de umor calitativ. Lipsesc transmisiunile în direct la Mesager, iar acest lucru este strigător la cer. Lipsesc emisiunile filmate în spaţiul public, fără acele decoruri plicticoase cu care, din păcate, ne-am obişnuit.

-

Apoi am vorbit despre bani. Bani pe care, pur şi simplu, cei de la departamentul de marketing, acel departament condus de tizul cu care am fost confundat, nu reuşesc să-i aducă în televiziune în ciuda ratingului bunişor. Moldova 1 este pe locul 2 la nivel naţional. De aceea am susţinut crearea unui departament de marketing doar al televiziunii şi despărţirea Moldova 1 de Radio. Am mai spus că Moldova 1 nu este deloc pregătită de Jocurile Olimpice: mi s-au plâns unii colegi din televiziune. Şi încă ceva, am precizat o chestie extrem de importantă - că respect extrem de mult trecutul. Am crescut cu Moldova 1 şi este păcat să comparăm televiziunea de astăzi cu cea sovietică. Televiziunea sovietică producea emisiuni de calitate superioară. Paradoxal, dar pe timpul televiziunii sovietice Moldova 1 limba română era vorbită corect. De altfel, în tot discursul am evitat să filozofez şi am avut dreptate, ceea ce am spus a suscitat interes, iar membrii Consiliului de Observatori m-au asaltat cu întrebări. Au vrut să ştie multe lucruri. Nu vă plictisesc, vedeţi mai multe pe privesc.eu.

-

Poate o să fiu acuzat de lipsă de modestie, dar să ştiţi, încerc, pe cât pot, să mă detaşez de persoana mea şi să fiu obiectiv în redarea evenimentelor. O să derulez pe repede înainte şi o să ajung la votare. Acolo unde apele s-au împărţit. Domnul Rîbca a apreciat discursul şi ideile subsemnatului, dar mi-a explicat de ce tinereţea mea nu-i permite să mă voteze aşa că a ales “experienţa”, pe domnul Efim Josanu. A urmat doamna Cucereanu, care însă a vrut exact contrariul, idei noi, proaspete într-o televiziune de naftalină şi mi-a dat votul. Doamna Prodan a pendulat între mine şi domnul Josanu. A spus că vrea reforme în televiziune, că reformele trebuie să continue şi… l-a votat pe domnul Josanu. Doamna Lozinschi a vorbit puţin, dar a spus că îşi doreşte un suflu nou în această echipă, aşa că şi-a dat votul pentru mine. A urmat domnul Ţapeş, care a încercat să ne explice de ce e fericit inginerul de sunet, el numără până la 3 când îşi face setările. În schimb, domnia sa a numărat până la 11 şi îi vine greu să aleagă. Totuşi merge pe mâna… domnului Efim Josanu.

-

Moldova fără preşedinte 2 ani şi jumătate. Moldova 1 fără director 2 luni şi jumătate

Urma o nouă rundă de alegeri. Membrii Consiliului de Observatori s-au retras pentru 10 minute. În schimb, eu m-am apropiat de domnul Josanu. “Vă felicit”, îi întind mâna. “Nuuu”, se retrage domnia sa. “Eu nu am câştigat”, îmi spune dânsul uşor euforic. Zic, “domnule Josanu, vă felicit doar pentru că aţi ajuns în finală, nu se ştie cine va câştiga”. A acceptat mâna întinsă. Mi-am permis apoi să-i dau câteva sfaturi referitor la comentariile meciurilor de fotbal. Dânsul este acum director interimar al televiziunii, iar în calitate de jurnalist sportiv ar  trebui să înţeleagă, e nevoie de o primenire urgentă în rândul celor care asasinează limba română în direct la televizor. Mi-a răspuns senin că alţii mai buni nu are de unde să ia. L-am întrebat, dacă din 4 milioane de locuitori câţi are Moldova i-a găsit pe cei mai buni? Apoi i-am propus câteva variante: un liceu, o facultate unde cu siguranţă o să găsească vorbitori de limba română şi amatori ai sportului rege. Doi, să ia un comentator de la Radio Moldova, că tot sunt în aceeaşi barcă. Mi-a promis că va rezolva problema.

-

Între timp pauza se lăţea. 10 minute au devenit 20, apoi 30, apoi 45. Când au intrat în sală, membrii Consiliului de Observatori păreau fierţi. Domnul Rîbca era vizibil deranjat de situaţie. Părea foarte obosit şi, cum se întâmplă rar cu domnia sa, începuse să încurce nume, cifre. Mie, de exemplu, mi-a zis Cebotari în loc de Cojocari. Pe rând, candidaţii rămaşi în joc au fost chemaţi în faţa microfonului să-şi mai expună o dată punctele de vedere referitor la dezvoltarea televiziunii. Domnul Josanu a spus că intenţionează să promoveze sportul din sate la televiziune. A fost ciudat să văd că membrii CO au fost interesaţi să afle părerea domnului Josanu referitor la ideile din proiectul meu. Mi-a venit şi mie rândul. Le-am mulţumit respectuos pentru vot celor două doamne. Domnului Rîbca i-am explicat apoi că am suficientă experienţă în ciuda vârstei. I-am argumentat că am şi spirit de manager, de administrator deşi, există un mare paradox aici: directorul televiziunii Moldova 1 nu are pârghii suficiente pentru a fi un administrator deplin în curtea sa. El este mai mult “un administrator de creaţie”. I-am şi citit din Codul Audiovizualului un articol în acest sens. Şi de data aceasta mi-a arătat cât se poate de clar că nu este de acord cu ce îi spun şi nu a votat pentru mine. Nici domnul Ţapeş, nici doamna Prodan. Motivul: sunt prea tânăr. Un argument în faţa căruia nu pot decât să zâmbesc ironic. Le-am mai spus atunci că îi înţeleg: conducerea din ultimii doi ani a doamnei Angela Sârbu le-a lăsat un gust amar. La numirea în funcţie a creat o aşteptare că lucrurile se vor schimba, aşteptare care s-a transformat într-o mare dezamăgire. Domnul Rîbca mi-a confirmat voalat că am dreptate. Se pare că nu mai are încredere în tineri. Oricum şi a doua rundă s-a încheiat fără niciun rezultat. Vitalie Cojocari - 2 voturi. Efim Josanu - 3 voturi. Ca să fi câştigat, cineva dintre noi trebuia să acumuleze 5 voturi. De pildă, eu trebuia să-i conving pe toţi.

-

Despre presiuni politice şi adevărata bărbăţie… a femeilor

Din surse demne de încredere ştiu că în lungă pauză înainte de finală, cele două doamne din CO au fost persuadate fără succes să-şi schimbe opţiunea. Au rezistat, însă. Se confirma parţial ce vorbea Mircea Surdu. Nu sunt un detractor al persoanelor vechi, cu experienţă. Îmi place să lucrez cu profesionişti buni. Am zis, profesionistul nu are vârstă, doar dorinţă de muncă. Intuiesc, nu vârsta mi-a jucat festa. Discursul, proiectul meu chiar a animat atmosfera destul de plictisitoare în timpul concursului. Ştiu că există presiuni uriaşe asupra CO. Pentru mine este evident. Nu am ce să le reproşez celor care nu au votat pentru mine. Am ce să le reproşez politicienilor democraţi în aparenţe, comunişti în esenţă, care nu renunţă la practicile de a face jocurile la Moldova 1. Domnilor politicieni, aveţi încredere în oamenii aceştia din CO, lăsaţi-le dreptul de a decide. Nu-i mai presaţi. Domnul Rîbca era stors când a plecat de la şedinţă. Părea atât de marcat de faptul că nu a fost ales un director, un director pe care l-a susţinut, încât plecase fără să mă salute. Până la urmă s-a întors mi-a strâns mâna, iar eu am văzut ochii unui om deştept, dar care nu mai poate… A şi declarat că nu ştie ce urmează să se întâmple cu Moldova 1. Atenţie, este depăşit de situaţie un jurist foarte priceput. Un preşedinte de CO recunoaşte că nu ştie ce să propună în continuare. Omeneşte îl înţeleg. Este greu să rezişti telefoanelor insistente. Politicienii moldoveni ar trebui să-şi reformeze practicile, dacă vor să reformeze Moldova şi Moldova 1. Din punctul meu de vedere, juridic încă mai suntem, eu şi domnul Josanu, candidaţi la funcţia de director Moldova 1. Consiliul de Observatori trebuie să se reunească, nu doar în 5 oameni, dar în 9, iar directorul să fie ales. Altfel, mare, mare haos va cuprinde acea instituţie cu picioare de lut.

-

Închei cu ceea ce a postat doamna Lozinschi pe facebook, căci doamna Lozinschi şi doamna Cucereanu au demonstrat că sunt mai bărbaţi decât mulţi alţi bărbaţi din Moldova şi pot rezista unor presiuni uriaşe, iar atâta vreme cât astfel de oameni există, Moldova nu este pierdută, nici Moldova 1: “Vitalie Cojocari, a ramas ceva nespus pe 8 mai. Vroiam s-o fac dupa a doua runda de dezbateri, dar din discutiile cu colegii de dinainte de runda stiam ca nimic nu se schimba, eram dezgustata si nu aveam chef de discursuri. Eu nu consider TINERETEA ta o hibă, tinerete pe care au preferat atata sa pedaleze unii colegi de-ai mei din CO, probabil incercand sa se lege de ceva in disperare pentru a-si putea onora anumite obligatii. Eu cred ca nu exista jurnalisti tineri sau batrani. Exista JURNALISTI buni, profesionisti si exista jurnalisti mai putin profesionisti. Iar tineretea in acest caz este un atu. Pentru ca daca cei cu mai multi ani in spate au avut toata viata la dispozitie sa demonstreze ceva si nu intotdeauna au facut-o, cei tineri au toata viata inainte s-o faca. Iar motivatia, dorinta tinerilor de a face, totusi, ceva mi se pare mai puternica decat a primilor care, probabil, asteapta o functie mare ca sa-si incheie CV-ul si sa-si traiasca linistiti batranetile. Iar o experienta manageriala rezultata din zeci de ani cu sute de subalterni din care au ramas doar kilometrii parcursi cu masina de serviciu nu poate atat de importanta intr-un concurs de asemenea gen.”
-
Doamna Lozinschi, doamna Cucereanu, eu nu renunţ!

Nu trece o săptămână în România fără să se scumpească benzina şi motorina. Săptămâna aceasta s-a mai scumpit o dată. Românul înjură, dar intră în benzinărie şi scurge pompa. Deşi oamenii sunt supăraţi, Bucureştiul este plin de maşini, chiar şi seara, chiar şi în weekend. Concluzia, lumea are bani. Pe de altă parte, statul nu poate face nimic. Ridică neputincios din umeri şi ministerul economiei. Guvernul oricum se schimbă, deci, adio reglementări în piaţa carburanţilor.
-
Apropo, vorbeam cu reprezentanţii unei companii petroliere, care îmi spunea o chestie ciudată. Cică în Moldova fac mai mulţi bani la un litru de carburant vândut. Cică sunt mai mici taxele pe care trebuie să le dea la stat. O fi aşa, nu o fi aşa, cert este că Moldova este mică şi benzinarii vând cam puţini litri ca să aibă profitul total mare. Una peste alta, recent, Moldovioara mea a trecut printr-o chestie ciudată. Dintr-o dată, toti au scumpit şi motorina, şi benzina. Nu ştiu cu cât au crescut, dar ceea ce ţin minte este că după o intervenţie de sus, se pare chiar a prim ministrului, preţurile au scăzut la nivelul iniţial. O intervenţie a statului pe care o salut, chiar dacă nu sunt comunist. Cred sincer că anumite domenii ale economiei trebuiesc reglementate. Sunt prea importante ca să fie lăsate pe mâna a câţiva oameni. Dacă în Moldovioara mea merge, în România oare de ce nu se poate? Acum reportajul pe care l-am făcut despre scumpirile din România şi cât câştigă statul român din aceste majorări.
-

Când mă gândesc la toţi moldovenii care au ales să rămână în Moldovioara mea dragă mi se face o milă de ei… ceva de groază. Nu de alta, dar oamenii au de dus un război pe două fronturi. Unul cu sărăcia. Al doilea cu statul. De multe ori m-am suprins asupra gândului că statul moldovenesc este… deranjat de moldovenii care muncesc, care fac ceva în ţarişoara aia. Un prieten care are o cunoştinţă în fiscul moldovenesc - ştiţi doar, moldovenii sunt puţini şi fiecare are câte o cunoştinţă pe undeva - îmi povestea cu ceva timp în urmă că funcţionarii de acolo au primit instrucţiuni cu privire la strângerea de cât mai mulţi bani în bugetul de stat. Cum anume, vă întrebaţi curioşi? Simplu, să dea amenzi, fraţilor! Amenzi peste amenzi, controale peste controale.
-
Confirmarea nu a întârziat să vină. Un alt moldovean mi s-a plâns recent că a primit o amendă de la băieţii de la fisc. Omul are o mică afacere din care îşi întreţine familia, plăteşte taxe la stat. Această afacere îl ţine practic pe pământ. Pământ moldovenesc, desigur. Acum motivul amenzii. Băieţii de la fisc au descins într-un control şi au descoperit că moldoveanului îi lipseau actele de provenienţă a niscaiva marfă. Doar că acestea lipseau de la sediul firmei şi cum angajata de acolo nu a ştiut ce să explice, ăştia s-au pus pe scris procese verbale. Până a ajuns omul cu actele, erau şi plecaţi. Totalul vizitei - 5 mii de lei moldoveneşti. O avere pentru respectivul om pe praful ridicat de criză.
-
Povestea nu are un final fericit. Când a mers cu actele la sediul fiscului, băieţii s-au încurcat în explicaţii şi argumente referitor la amendă: că nu o pot anula, că trebuie să o plătească, că oricum ar fi găsit altceva. Aici mă opresc. Mi se ridică un nod în gât şi există riscul ca furia ce mă cuprinde împotriva acestor căpuşe de stat şi de la stat să-mi zmulgă nişte cuvinte cu care nu v-am obişnuit pe acest blog. I-am recomandat omului să meargă în instanţă. I-am zis că nu are cum să piardă în faţa unei nedreptăţi. Sper că l-am convins. Băi, nebunilor, care staţi în fotolii ministeriale călduţe, voi chiar vreţi să vă faceţi bugetul pe spatele unor amărâţi care, culmea, vă mai şi plătesc taxe, iar adevărata evaziune fiscală nu o vedeţi????? Să vă fie ruşine! De fapt, ştiu, nu vă este jenă. Realizez că aveţi o gândire odioasă. De cât să vă complicaţi şi să-i prindeţi pe cei care încalcă cu adevărat legea, preferaţi să-i aşteptaţi la cotitură pe cei mici, cinstiţi şi fricoşi. Le băgaţi sula în coaste, îi obligaţi să plătească sume mici pentru voi, uriaşe pentru ei.
-
Astăzi, filmam un reportaj - îl vedeţi la final - despre legumele româneşti şi despre faptul că acestea dispar încetul cu încetul. Motivul, există şmecheri, intermediari care nu-şi murdăresc mâinile în tină, ci ung acolo unde se poate şi reuşesc să-i scoată pe adevăraţii producători de pe piaţă. Dragi moldoveni, vă sună cunoscut? Parcă aţi fi fraţi cu românii, iar problemele voastre ar fi surori, nu-i aşa? Trist, tare trist, domnilor deputaţi, dacă cei care muncesc, cei care se chinuie trebuie să lupte nu doar cu viaţa, dar şi cu statul. Oare statul ăsta ne vrea pe toţi milogi, asistaţi sociali, fără un venit şi emigranţi prin Spania, Italia? Se pare că da. În ceea ce mă priveşte, uneori sunt trist că am plecat şi tare îmi doresc să revin, să schimb lucruri, să urnesc ceva în ţărişoara aia. Alteori mă bucur al naibii de mult că am plecat şi nu-mi irosesc viaţa în zadar în lupta cu morile de vânt. Mă gândesc la copiii mei care vor avea alte şanse, altă viaţă, mai fericită decât a mea.
-

Cum s-a văzut vizita domniei sale în presa românească? Slab, cam ca discursul citit de pe foaie. Noroc de “integrarea în Ucraina”. Nu de alta, dar altfel nu băga nimeni în seamă vizita prezidenţială. Ştiţi despre ce vorbesc? Înainte de a-şi începe “spiciul” domnul preşedinte Timofti şi-a cerut scuze că va citi de pe foaie, a citit, iar în fuga lecturii a încurcat Ucraina cu Uniunea Europeană. Nu e o gafă chiar mare. Oricum, Ucraina este în Europa şi se vrea în UE. Nu-i aşa? În plus domnul preşedinte şi-a mai cerut o dată scuze, de data asta pentru confuzie, apoi a continuat lectura cu glas tare.

-

Sfaturi către consilierii domnului preşedinte Timofti: faceţi ceva, dar convingeţi-l să înveţe câteva propoziţii pe de rost. Până şi comunistul Voronin a vorbit fără foaie la Bucureşti. A stâlcit limba română într-un mare hal, dar s-a exprimat liber. Asta contează mult pentru un discurs. Să vă întreb ceva, ce folos dintr-un text lecturat, dacă este enunţat cu “erori geopolitice”? De altfel, discursul în sine nu a fost unul care să ne dea pe spate. Ce s-a înţeles este că preşedintelui, poate consilierului care l-a scris, i-a fost frică să fie catalogat prea românofil acasă, aşa că a compus un text plin de platitudini, banalităţi şi lucruri care să pară frumoase, dar să nu zică nimic.

-

Au urmat strângeri de mână, apoi un cadou din partea României. Cum altfel? Moldova nu prea are ce cadouri să facă. Poate doar sticle de vin ca domnul Voronin, dar vin are şi România. Sau poate pământ ca domnul Ghimpu, dar cine are curaj să se facă de râs asemeni fostului preşedinte interimar? În fine, domnul Timofti va avea ce să lectureze în continuare - un milion de cărţi în limba română. Acesta este cadoul pe care l-a primit de la preşedintele Băsescu. Ah da, a mai primit o biserică de lemn şi o dublare a numărului de burse pentru tinerii basarabeni. Ce simboluri ascund aceste daruri? Citiţi, învăţaţi şi rugaţi-vă, moldoveni! Să citim şi să învăţăm pentru că suntem “necărturari”? Să ne rugăm pentru că altceva nu mai avem ce să facem cu aceşti politicieni minunaţi? Dar poate exagerez, iar prezenturile au fost doar nişte antenţii nevinovate.

-

După discursuri citite, după găfuţe prezidenţiale, după cadouri simbolice operatorii şi-au strâns camerele, reporterii şi-au închis carneţelele, au oprit microfoanele şi au plecat spre redacţii sau spre conferinţele de presă ale domnilor Ponta, Antonescu. Din păcate, vizita preşedintelui moldovean a picat prost, fix pe schimbarea de guverne. Din fericire, delegaţia moldovenească a fost inspirată şi s-a întâlnit cu alianţa care va conduce cabinetul de miniştri pentru cel puţin 6 luni. Aşa am aflat şi noi că în viitor lucrurile vor rămâne pe vechi între România şi Moldova: adică mai mult chestii frăţeşti fără lucruri concrete. Ciudat a fost că cele mai sigure promisiuni de fraternitate au venit de la preşedintele Băsescu. Şi cam atât despre fuga până la Bucureşti. Fadă, superficială, într-un moment nefericit, cu mici bâlbe, cu texte lecturate de pe foaie, cu întâlniri de dragul întâlnirilor. Doar aceste cuvinte le puteam înşira despre vizita domnului Timofti în România şi era suficient. Căci nu văd ceva concret, ceva tangibil pentru popor în această “deplasare de curtoazie”.

A picat Ungureanu. PDL este in opoziţie. Tagma politică din România intră în fierbere. Aceasta e situaţia pe care o avem acum aici, pe malul Dâmboviţei, dragii mei moldoveni. De altfel, când Bucureştiul politic este răcit, la Chişinău se strănută. Aşa se face că întrebarea de pe buzele multora este cu ce îi afectează pe moldoveni schimbul de putere în ţara soră ori frate? Pe facebook au şi apărut adepţii PDL-ului, copiii de casă şi de suflet, originari din Republica Moldova, care au început să plângă cu multă jale în posturi cu câteva like-uri: “S-a produs restauraţia”, “Relaţia României cu Moldova va avea de suferit”. Eu zic să nu-i băgăm în seamă. Săracii au mâncat o pâine albă cât timp PDL-ul i-a ţinut sub jetul robinetului cu fonduri pentru diasporă. Acum că vine o nouă coaliţie la putere s-ar putea să li se înţarce iapa care-i adăpa. Cu siguranţă, însă, asta nu înseamnă că fondurile pentru diasporă se vor diminua, limita, opri. Din fericire, România a avut sub orice putere cam aceeaşi politică externă în ceea ce-i priveşte pe “românii din afară”.

-

De fapt şi de drept, ceea ce-i deranjează cel mai mult acum pe moldoveni în relaţia cu România este cetăţenia, frate. Atât. Băsescu a adunat multe voturi după ce a facilitat redobândirea cetăţeniei şi a făcut procesul oarecum transparent. Zic “oarecum” pentru că mai este mult până departe. Totuşi moldovenii au simţit că paşaportul vişiniu, care le deschide porţile Europei, se obţine mai lejer. Acum că vin ai noştri, pleacă ai noştri oare cetăţenia se va redobândi altfel? Va fi dificil, se va scumpi şpaga pentru şmecherii care le ştiu pe toate şi pe toţi? Nu ştiu. Aşteptăm nişte semnale de la noua putere ca să ne dăm seama. Ceea ce este cert - nu va fi nici sfârşitul lumii, dar nici paradis în relaţiile moldo-române. Adică, aceeaşi bulibăşeală, aceleaşi bâlbâieli, aceleaşi ajutoare pentru Chişinău. Şi asta pentru că miniştrii moldoveni de tipul “daţi-ne şi d’aia, şi d’aia, şi d’aia, dar mai repede” nu ştiu altceva decât să ceară şi nu au plecat încă din guvernul Filat.

-

Oricum, la fel ca PDL şi noua putere, adică PNL+PSD avea interese în Moldovioara. Ce fel de interese? Electorale, evident. Aşa că mai descălecau deputaţi, senatori prin Chişinău dorind să îmbrăţişeze cald şi public toată suflarea electorală românească de peste Prut. Un exemplu, Titus Corlăţean pe care îl vedeai destul de des pe pământ basarabean. Iar asta pare să fie o veste bună. Căci domnul Corlăţean este acum ministrul Justiţiei, adică are în subordonare Autoritatea pentru Cetăţenie, adică în pixul dânsului stă cetăţenia voastră, dragi moldoveni. O fi având vreo afinitate pentru voi, dacă a tot ospeţit prin Chişinău. Deci, cel puţin în cazul cetăţeniei, lucrurile vor rămâne pe vechi…

-

Ei bine, în toate aceste întrebări, nelinişti, ape tulburi apare încă un peştişor, domnul preşedinte Timofti, care vine la Bucureşti. Un lucru bun, zic eu. Nu de alta, dar numai aşa vom pricepe care sunt semnalele ce le dă noua putere moldovenilor. Asta dacă domnului preşedinte Timofti îi va şopti cineva să se întâlnească şi cu noul Guvern, nu doar cu primul ministru Ungureanu şi preşedintele Băsescu. Sper că de data asta, urechile domnului preşedinte de la Chişinău să nu mai fie astupate.

Ştiţi gluma aia, transmiteţi banii până în fund la taxatoare? La Chişinău mai este valabilă. Nu de alta, dar în transportul în comun din capitala Moldovioarei mele dragi încă mai există oameni angajaţi să taie tichete pentru călători. O chestie atât de anacronică, încât am impresia că ţine de Evul Mediu. Ne-a rămas de la Decebal şi Traian. Pe vremea când eram prin Chişinău şi se întâmpla să călătoresc cu autobuzele, troleibuzele împreună cu “oaspeţi ai capitalei”, adică străinezi veniţi pe plaiuri mioritice, aceştia se uitau la doamnele corpolente alese pe mustaţă ori mai curând după mustaţă de parcă vedeau fantome. Probabil că la ei, persoanele care taie tichete au dispărut încă înainte de primul război mondial. Cel puţin, în Bucureşti nu vezi taxatoare.
-
Oricum, îmi amintesc cu ceva nostalgie troleibuzul de pe ruta numărul 4, vechi, puturos, care vuia ca un vulcan gata să erupă când ridica un deal. Mă ducea din Centru spre căminul universităţii. Erau 3 taxatoare şi 2 troleibuze. Se schimbau, făceau cu rândul şi ajunsesem să ştim deja când este ziua în care erau la servici. Femeile, una ca una, masive ca nişte luptători de sumo aveau o agilitate şi o lejeritate de jaguar. Se mişcau şi rapid, exact ca nişte veveriţe ajungeau dintr-o parte a troleibuzului în alta pentru “colectă”. Îţi luau banii cu o mână, în timp ce numărau restul cu alta şi apoi rupeau biletul vârânduţi-l în mână ca să-ţi dispară din faţă cu o iuţeală de nevăstuică. Nu ştiu cum reuşeau să se mişte aşa la suta de kile pe care le aveau şi, mai mult ca sigur, le au în continuare.
-
Femeile acestea, of, oare cum le alegeau? Ţi-era frică să refuzi plata. Sunt sigur că aveau forţa necesară să te arunce pe geamul troleibuzului şi încă din mers. Mai erau şi posesoarele unei memorii de elefant şi, de obicei, îi ştiau pe toţi cei care aveau abonament sau “abiniment”, cum ziceau ele cu accent rusesc, şi doar le vedeai trecând pe lângă tine fără să te bage în seamă. Nu că ţi-ai fi dorit să-ţi vorbească. În fine, să revenim la transportul din Bucureşti. Recent am făcut un reportaj despre o noua modalitate de plată pentru călătoria cu tramvaiul, troleibuzul, autobuzul. Vedeţi ştirea mai jos. Pe scurt, trimiţi un sms şi primeşti un mesaj care conţine un cod special. Acesta ţine loc de abonament pentru o zi. De aceea ziceam că sistemul de taxare din troleibuzele, autobuzele din Chişinău sunt rupte parcă din Evul Mediu. Păcat că nu se modernizează şi capitala Moldovioarei. Oare se aude la Primărie? Acum ştirea…
-

Audienţele televiziunilor din Moldovioara publicate recent de Centrul Independent de Jurnalism şochează prin concluziile care îţi sar în ochi la o simplă citire. Şochează pentru că este clar: moldovenii, tradiţionalişti cum îi ştim, urmăresc în special posturile consacrate, vechi. Cel puţin asta spun oamenii, căci, să zicem un lucru din capul locului - vorbim de un simplu sondaj, nu de audienţe în toată regula, cu aparate de măsurat plantate în mii de televizoarele… Cu alte cuvinte, baba Valea ori chiochea Olea au fost întrebate de un tânăr cu un creion şi o hârtie în mână, ţacă, da matale la ce post te-ai uitat aseară? Baba, fudulă de ureche şi cam chioară ţine minte că aseară televizorul i-a vorbit “moldoveneşte”. Aşa că spune ce televiziune îi vine în minte, la Unională, maică, la Unională. Vă vine să credeţi ori ba, dar până şi astăzi, în satele Moldovioarei, televiziunea lui Plaho este numită nu cu englezismul Prime, dar cu cuvântul sovietic Unionala. Un fel de televiziune a Uniunii Sovietice, care s-a încetăţenit atât de puternic în mentalitatea moldoveanului simplu, încât Ostankino, ORT, Pervâi Kanal ori Prime, nu contează cum i se zice postului, este greu de urnit de pe primul buton al telecomenzii. Să curgă banii, să curgă în conturi private, doar ratingul îi îmbie precum trag muştele la miere.

-

În fine, să presupunem că ratingul stabilit prin sondaj se apropie de adevăr, iar Unionala nu înseamnă şi Moldova 1, şi NIT, şi PRO TV Chişinău… Să zicem că, într-adevăr, Prime, adică Unionala lui Plaho se situează în fruntea topulului audienţelor cu 24,3 la sută pe toată ţara, iar Moldova 1 pe 2 cu 13,3 la sută. Am şi eu o întrebare de bun simţ: dacă ORT, Prime, Pervâi Kanal, nici nu ştiu cum să-i zic postului ruso-moldovenesc, întoarce banii cu lopata, de ce postul naţional din Moldovioara este o televiziune săracă, de râsul curcilor? De ce cineva care are un rating cu 11 puncte procentuale mai mare papă cea mai mare parte din publicitate moldovenească? Şi nu mi-o băgaţi pe aia, că la nivel urban, acolo de unde vine publicitatea, Moldova 1 stă prost. Total greşit. Mulţi orăşeni, 8 la sută, susţin că sunt cu ochii pe Moldova 1. Asta însemnând că acest post de televiziune, aşa cum este învechit, rămâne tot pe locul doi ca audienţe. Da, da, chiar şi la oraş. Păi, oameni buni, TVR, cu care tot este comparată Moldova 1, ar visa la asemenea “performanţe”. Dar să revenim la întrebarea noastră, cum se face că Moldova 1 are rating, dar nu are bani? Bine, ratingul este dat, ziceam, de obişnuinţa moldovenilor care chiar dacă nu au ce vedea la postul naţional continuă să-l urmărească. Răspunsurile la dilemă sunt două: fie banii din publicitate se sifonează în buzunare largi, fie din incompetenţă oamenii de la Moldova 1 habar nu au să atragă publicitate, sunt incapabili să-şi gestioneze punctele de rating. O tristeţe marca Moldova, Moldova 1 evident.

-

Şi mai există un fapt evident, ratingul televiziunii naţionale poate fi crescut considerabil. Personal, consider că Moldova 1 stă pe un sac de bani, dar pe care îl neglijează cu desăvârşire: divertismentul. Divertismentul bine proporţionat şi de bun gust, dar care, evident, sa nu acapareze sută la sută din spaţiul temporal al emisiei, este soluţia pentru umplerea fondurilor austere. Mai mult, televiziunea poate aduce bani la buget, nu doar să cerşească fărâmituri! În plus, Moldova 1 trebuie să se bată pentru publicitatea comercială dacă îşi doreşte să fie echidistantă, neimplicată politic şi dacă, important, vrea să existe! Atunci când stai cu mâna întinsă spre bugetul de stat, eşti descoperit din punct de vedere financiar şi depinzi de alţii. Mai puţină politică, mai multă viaţă, divertisment, probleme sociale şi economice în emisiunile de la Moldova 1. În plus, televiziunea trebuie să aibă şi oameni pregătiţi să atragă fonduri europene, sau sponsori interesaţi. De altfel, aceasta este doar una dintre soluţiile propuse de mine Consiliului de Observatori al Companiei Teleradio Moldova în proiectul de intenţie pentru dezvoltarea televiziunii.

-

Desigur, pentru asta Moldova 1 trebuie să devină în sfârşit o companie transparentă. Toate achiziţiile să fie executate prin licitaţie publică, asta pentru a opri din risipa care distruge bugetul auster al companiei. În plus, înainte de preluarea mandatului, directorul IPNA Compania „Teleradio-Moldova” trebuie obligat să ceară un audit financiar complet, care i-ar releva de la bun început principalele lacune financiare. Aşadar, pentru ca Moldova 1 chiar să fie televiziunea tuturor moldovenilor are nevoie de: mai puţină politică, mai multă viaţă adevărată în emisie; mai puţine demisii în bloc ori vedetism şi mai multă muncă în echipă; în loc de secretomanie, transparenţă totală în activitatea companiei. Moldova 1 trebuie să renască din propria cenuşă, cu propriii săi oameni.

O problemă extrem de gravă a Televiziunii Moldova 1 este imaginea proastă pe care o are în societatea moldovenească. Şi anume o imagine prăfuită, îmbătrânită şi, cu puţine excepţii, extrem de plicticoasă. Emisia Moldova 1 abundă de teme politice, discuţii despre activitatea partidelor, dar ignoră în mare temele sociale, economice şi de divertisment. Din păcate, până şi acolo unde se regăsesc aceste teme sunt abordate superficial şi, aş spune în cunoştinţă de cauză, neprofesionist. Iată de ce, o bună parte a populaţiei, care are acces la alte posturi de televiziune, renunţă cu uşurinţă la postul naţional.

-

Altfel spus, dacă Moldova 1 ar concura pe piaţa mediatică de la egal la egal cu alte instituţii similare, adică nu ar beneficia de finanţare de la buget, de acoperirea naţională şi de obişnuinţa de a urmări postul naţional de televiziune, care din nefericire se erodează de la an la an, ar avea un rating insignifiant! Este adevărat, fiind o televiziune publică, adică a tuturor cetăţenilor, Moldova 1 trebuie să reprezinte interesele tuturor, adică să aiba programe pe gustul tuturor cetăţenilor. Numai că, de multe ori, aceste emisiuni sunt făcute doar pentru a acoperi timpul de antenă, sunt îngrozitor de plictisitoare şi până şi cei care ar trebui să fie interesaţi de programul respectiv nu îl urmăresc deloc.
-
Din experienţă mea pot spune că un program cu priză la public porneşte de la nişte idei, de la nişte puncte de reper care trebuie să fie temelia show-ului, reportajului, emisiunii respective. Numai că aceste idei, puncte de reper nu vin de la sine, trebuiesc discutate, analizate în echipă. Echipa începe de la omul din teren, până la operatorul aflat în spatele camerei de platou şi se termină cu directorul televiziunii. Lipsa muncii de echipă se vede în subiectele absolut fade tratate zilnic la Moldova 1.
-
Astăzi, o televiziune trebuie să ofere program interesant, captivant, reconfortant! Chiar şi o televiziune publică. Din păcate, însă, televiziunea publică din Republica Moldova este una mult prea politizată. Mult prea multe show-uri pe teme politice şi mult prea puţine emisiuni care ar relaxa oamenii, i-ar face să râdă, i-ar binedispune, i-ar ajuta, i-ar sfătui de bine. De exemplu, televiziunile publice din alte ţări, fie şi din Rusia, fie şi din România, ba chiar şi celebra BBC au programe de divertisment bine făcute. De ce nu ar putea şi Moldova 1 să aibă un program antrenant, revigorant? Eu spun că ar putea. Cu siguranţă s-ar putea pune la punct o nouă grilă de programe, televiziunea ar avea un nou suflu, chiar o nouă faţă. Din nefericire, cum drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intenţii, la fel şi reformele de transformare a companiei în cel mai echidistant post din lume, care nu au atins deloc, ba chiar au erodat menirea adevărată a televiziunii: informarea, educarea, culturalizarea, divertismentul, nu vor face decât să ducă în groapă prima televiziune din Moldova.

(va urma)

Vorbeam cu un moldovean şi acesta, povestind despre taxiurile din Chişinău, a numit Dacia Logan - Dacia Lighean. Am râs o jumătate de zi. Discutam astăzi cu un taximetrist român care a făcut în Bucureşti, cu Ligheanu’ 345 de mii de kilometri, iar maşina… mergea! Culmea, nu rău. Numai că nu-şi numea maşina Dacia Lighean, ci Dacia Golan. Oricum i se zice în popor, Dacia Logan este scoasă la pensie de vremuri, tehnologie şi, cel mai important, de scăderea vânzărilor. Mai jos reportajul pe care l-am făcut la această temă.
-

Televiziunea Compania “Teleradio-Moldova” este mai mult decât o televiziune. Este un simbol al statului şi al sutelor de mii de cetăţeni pentru care Moldova 1 era şi poate este egal cu noţiunea de televiziune. Pe vremuri un etalon, o valoare, astăzi doar o umbră palidă a ceea ce reprezentau emisiunile: Telematinal, Teatrul de miniaturi, Mini Video Salon şi alte show-uri cu priză la public, Moldova 1 pare îmbătrânită şi cu siguranţă este depăşită de posturi cu nici 10 la sută din forţa, capacitatea, numărul de angajaţi. Din punctul meu de vedere, Moldova 1 se află într-o pantă descendentă, destul de abruptă, iar căderea nu s-a oprit. Nu încă. Ceea ce ţin să spun este că televiziunea care a crescut generaţii de moldoveni, este astăzi televiziunea unei singure generaţii, generaţia a treia. Iar lucrurile trebuiesc schimbate. Mai jos o să-mi expun viziunea asupra acestei schimbări.
-
Sunt de părere că, în acest moment, televiziunea are nevoie de reforme, dar nu de unele drastice, dure, urmate de concedieri în bloc. Compania are nevoie de idei, proiecte, dezvoltare, prospeţime. Asta, în condiţiile în care observ un lucru cel puţin ciudat: cum se face că acei oameni, operatori, editori de imagine, moderatori, regizori, producători, care cu ceva ani în urmă realizau show-uri, proiecte de succes, sunt consideraţi astăzi expiraţi, iar fiecare nouă conducere încearcă să-i dea afară? De altfel, consider această abordare - o filosofie de management greşită! Căci este normal, pe undeva, ca oamenii să se sperie de reforme care le ameninţă siguranţa financiară şi locul de muncă.

-

Aşadar, angajaţii companiei trebuie să fie părtaşi la schimbare şi nu martori nedoriţi sau chiar piedici ale reformei. Cred că problema spinoasă a companiei din Dealul Schinoasei, anume schema stufoasă de personal, se poate rezolva relativ uşor: în primul rând nu se fac concedieri masive; în al doilea rând angajaţii sunt antrenaţi fie în proiecte noi, fie în dezvoltarea şi împrospătarea celor existente. Moldova 1 are personal pregătit, deţine spaţiu suficient, iar echipamentul, fie şi învechit, este funcţional, în consecinţă ar putea să creeze mai mult, mai bine, mai în pas cu timpurile. Fiecare emisiune, fiecare show, fiecare abordare trebuie primenită, îmbunătăţită. Imaginea de vechi trebuie scuturată prin implicarea directa a conducerii, prin monitorizare şi consultare internă. Televiziunea este muncă de echipă, iar fără oameni implicaţi nu ai rezultate. Important este ca şeful, managerul companiei să creeze o atmosferă lucrativă în interior, nu una de stres continuu.

-

(va urma)