Ne-am jucat pentru prima dată pe PlayStation – PS4(Vlog)

Discutam cu un coleg despre jocuri, despre console, despre copii.

Îi cumpărase băiatului său o consolă PS4. Mi-a zis că a dat vreo mie de lei. Am aflat cu această ocazie că până pe 28 decembrie e nuș’ce promoție – o consola PS4 Slim 500 GB costă aproape 950lei, iar un joc Spider-Man – aproape 140lei.

Dar să revin la discuție:
– Ce bucurie i-am făcut… A pus mâna pe telefon, și-a sunat colegii, i-a invitat la noi.
– Dar ce jocuri i-ai luat?, l-am întrebat eu.
– Păi, este mic, jocuri din astea, care să-l ajute, să-l inspire. De exemplu, Fifa.
– Și cu timpul pentru joc cum faci?
– Simplu, i-am zis că atunci când are teme de făcut, când are chestii importante, se ocupă de ele. Stă la PlayStation când vrea să se relaxeze. În weekenduri, în timpul vacanțelor, dar mai ales acum, de Crăciun, când o să stea acasă.
– Și cu timpul de ieșit afară cum faci?
– Sigur, iese, se joacă. Dar are nevoie și de momente din astea, de joacă în casă. Să-i vină un prieten. Cum făceam și noi, pe vremuri. Cu jocurile alea care se încărcau o sută de ani. Știi? În plus, vreau să mă joc și eu cu el. M-am și jucat zilele trecute Fifa pe flotări. Mă dor mâinile de la câte flotări am făcut. M-a bătut… Continue reading…

Am scris pe zăpada proaspătă din fața blocului ”NATI” :)

Natalia începe să citească. Silabisește, se sforțează să înțeleagă fiece cuvânt. Și e o satisfacție uriașă când realizează că a citit un cuvânt pe care îl știe.

Mai greu cu scrisul! Deocamdată, singurul cuvânt pe care îl scrie fără prea mari probleme: ”Natalia!”

Își pune numele pe toate desenele sale. Cred că îl scrie de la 4 ani. 🙂 Continue reading…

Cronica serbării de Crăciun la clasa pregătitoare

Vin acum de la prima serbare, varianta de școală a Nataliei. Serbarea de Crăciun, evident. Câteva observații la cald, ca să nu le uit. 🙂

Bă, cresc copiii ăștia. Dacă ai clipit o dată, zbang, s-au lungit cu 5 centimetri. Ai mai dat o dată din gene, zdrang, au trecut 2 ani. Pe bune. Trebuie să fie un remediu, ceva, o chestie ca să-i țină mici. Că prea se domnișoresc și încep să înțeleagă și să facă lucrurile ca adulții.

Acum ceva despre serbarea de la școală versus cea de la grădiniță.

Ce să zic? Saltul este uriaș. Se observă o diferență mare. Sărmana educatoare de la grădiniță. În cazul nostru minunata și sufletista doamna Ana. Recita în locul celor mai timizi, cânta pentru jumătate de grupă. Asta în timp ce îi ștergea mucii unuia, îl ținea în brațe pe un altul mai plângăcios. Era omul orchestră. Nu știu cum de le făcea pe toate. Zici că avea 100 de mâini și un miliard de miliarde de celule nervoase. Continue reading…

Povestea Bradului 2018

A fost odată ca niciodată. Că de nu ar fi, nici că aș mai povesti pe blogul meu. A fost familia noastră. Iar familia noastră avea o tradiție cam ciudată în ceea ce privește bradul de Crăciun. Îl împodobea cu o lună înainte de Crăciun și îl ținea până în februarie.

Anul acesta nu avea cum să fie o excepție.

Într-o bună zi, când tati avea o zi de concediu, mami a venit cu un sfat(a se citi ordin). I-a adunat în sufragerie pe ceilalți doi membri ai familiei, pe Vitalie și Natalia, și le-a zis:

”Dragii mamei. Eu mă duc cu treabă prin oraș. Voi vă închideți în casă. Ba nu, înainte de a vă închide, tu, tati, dă o fugă până în boxă, scoate bradul ecologic(a se citi din plastic) și împodobiți-l frumos cu Natalia! Dar aveți grijă, nu faceți un vlog, că o să vadă toată lumea cât de nepricepuți sunteți la împodobit brazi!” Continue reading…

Super-nesimțirea din sistemul sanitar românesc mai puternică decât stafilococul auriu

foto din Spitalul de Urgență: Bagdasar Arseni București

Citeam ieri o știre AP(Associated Press) despre stafilococul auriu de la Maternitatea Giulești. Jurnaliștii străini spuneau că ar fi vorba de o super-bacterie, una greu de ucis.

Și iar a ajuns România în presa internațională. Și din nou cu o chestie ce ține de copii. Greu ne va mai fi să ne spălăm imaginea asta.

Dar imaginea este una cât se poate de reală. De parcă nu ne lovim de ea când ajungem în spital. Mai jos o să povestesc despre infecția pe care Natalia, fetița noastră, a înhățat-o la naștere. Avea câteva zile și a trebuit să fie înțepată și îndopată cu tot felul de medicamente… Continue reading…

Caz real într-o școală din București: Un părinte a bătut profesorul de sport

– Doamna, veniți repede, un părinte a intrat în sală și l-a bătut pe profesorul de sport, strigă o fetiță către profesoara sa.

Eram în curtea unei școli din București, în apropierea sălii de sport. Cea care a fost chemată, în ciuda vârstei sale apropiate de pensionare, și-a arătat imediat sprinteneala. A făcut câțiva pași și era la ușa sălii de sport.

Am lăsat-o să intre și m-am ițit și eu în interior să văd ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat nu părea să fie o bătaie sau o încăierare. Doi bărbați stăteau unul lângă altul la distanță. Nici urmă de contact fizic. Am ieșit.

Am ieșit cu gândul că mi s-o fi părut. Că nu am înțeles io bine. Doar că urechile și flerul de jurnalist nu aveau cum să se înșele. Mi-am dat seama de asta a doua zi. Trebuia să intru din nou în aceeași școală, de data asta am fost oprit de paznic la poartă. Continue reading…

Moș Nicolae la Natalia (VLOG)

De mai bine de o lună, înainte de culcare, la trezire, când o duceam la școală și de vreo nșpe ori între aceste momente importante ale zilei, Natalia mă întreba când vine Moș Nicolae. Cu această ocazie am avut revelația că la vârsta de 6 ani timpul se împarte altfel.

În zadar îi spuneam că vine în dimineața zilei de 6 decembrie. Pfff, șase e o cifră oarecare. Natalia voia să știe dacă nu cumva vine acum sau cel târziu mâine. Ce depășea mâine era mult prea departe din punct de vedere temporal. De fiecare dată când negam informația certă din căpșorul ei că Moș Nicolae vine mâine părea dezamăgită. 🙂

– Când vine Moș Nicolae?, cam așa începea orice discuție cu Nati.
– Nati, Moș Nicolae vine în dimineața zilei de 6 decembrie, o făceam eu pe importantul.
– Dar când este 6 decembrie, azi?, mă aducea imediat Nati cu picioarele pe pământ.
– Nu, eram eu disperat.
– Mâine?, nu se lăsa bătută Nati.
– Nu, îi spuneam eu crâncen încercat. Continue reading…

Povestea celui mai bun om. Bunelul!

Se spune că după ce mori, cineva trebuie să-ți povestească viața. Se spune că trăim prin amintirile pe care le lăsăm. Bunelul meu nu mai este printre noi. A trăit 91 de ani fără 3 luni. O viață lungă, plină de lipsuri și griji, dar care nu i-au afectat câtuși de puțin bunătatea.

Bunelul a fost cel mai bun om…

Este cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Îmi rup cuvintele din suflet cu cleștele în timp ce șterg lacrimile de pe tastatură. Am așteptat să se aștearnă un pic de timp peste durerea despărțirii ca să fiu în stare să scriu ceva.

Știu, a trăit mult, dar asta nu mă face să accept moartea Bunelului. Nu pot. Aș fi vrut să treacă și peste iarna asta. Să îl mai văd o dată în viață. Să mai stăm de vorbă. Să-i aud vocea moale și bună. Bunele, nu accept că erai ”bătrân” și e ok să fii plecat. O să regret toată viața că nu te-am mai văzut o dată în viață…

Bunelul! Ce cuvânt frumos pentru un om cu adevărat BUN!

Bunelul! Așa i-am spus bunicului Profir dintotdeauna. Mai jos veți citi povestea lui de viață. Continue reading…