Cum să trăiești până la 90 de ani? Secretul longevității bunelului meu(Vlogul de luni este de vorbă cu bunelul)

Ieri vă spuneam că bunelul meu, Profir, a împlinit 90 de ani. O vârstă uimitoare, rotundă, frumoasă.

Să trăiești 90 de ani, să vezi cu ochii tăi Războiul Mondial, să supraviețuiești regimului comunist sovietic… Mi se pare impresionant. Dar cum să ajungi până la 90 de ani?

Bunelul, cel care a muncit o viață la fermă, a trăit la țară, a avut nenumărate animale, a lucrat pământul(el zice pomânt), poate că deține secretul longevității.

Ieri, după ce l-am felicitat(din păcate, prin apel video), după ce i-am urat încă 90 de ani, l-am întrebat care îi este secretul? Mi-a zis simplu, după câteva secunde de gândire: ”să muncești”. Nu este prima dată când îmi spune asta.  Continue reading…

Bunelul meu împlinește astăzi 90 de ani!

S-a născut în 1928, într-o zi friguroasă de februarie. Pe 4 februarie. Pe vremurile acelea, iernile din Nordul Basarabiei își meritau numele. Cu viscole, cu nămeți cât casa și friguri de îngheța găina în coteț. Asta dacă ar fi să-l cred pe bunelul. Dar nu aș avea niciun motiv din lume să nu-l cred. Pentru că bunelul meu, Profir, este cel mai cinstit oameni din câți cunosc și din câți există. V-am mai povestit, aici, pe blog, despre el.

În ziua în care s-a născut, acolo, în satul cu nume de cușmă, Cușmirca, era… România. Bunelul s-a născut și a copilărit în România, apoi și-a trăit viața în Uniunea Sovietică. Astăzi își trăiește bătrânețile în Republica Moldova, un fel de țară, cea mai săracă din Europa, dar cu oameni minunați.

Bunicului Pofir îi spunem bunelul. Îmi place cum sună. Nu vi se pare un cuvânt frumos și plin de dragoste? Îl definește pe Profir, cel care astăzi face 90 de ani. Cel care mi-a fost singurul bunel toată viața, iar acu este străbunel pentru Natalia!

La 90 de ani, bunelul Profir este un om cu mintea limpede, chiar dacă picioarele nu-i mai sunt ușurele. Bunelul este un om care a trăit istoria și care mi-o povestește încet, bătrânește, ori de câte ori am ocazia să-l întreb. Dar nu este istoria pe care o învățăm la școală. Ci istoria vieții sale. Cea trăită sub regimuri, sub comuniști, sub democrați, în Cușmirca sa natală.

Am un filmuleț scurt cu bunelul. Un vloguleț micuț. O să-l vedeți și o să-l ascultați cum vorbește. Apropo, folosește unele cuvinte pe care nu le-am auzit decât la el și, cred eu, cu el se termină. Nu-mi amintesc prea multe, dar las trei aici, ca să le știe și google:

Pomânt – pământ;
Șanti – și apoi, așadar;
Untdelemn – ulei.

Mâine vin cu vlogul. Acum spun doar atât: La mulți ani, bunele! Ești minunat! Ești unic! Nu știu câți oameni ca tine mai sunt pe pomânt.

Nesimțirea provoacă miopie

Două seri la rând îmi găsesc locul de parcare ocupat. Na, când plătești la primărie un loc și vii seara acasă, iar apoi parchezi la mama naibii, te cam ia cu spume. Sunt genul de om care nu ridică ștergătoare. Mi se pare o mârlănie. Nu am chemat nici poliția pentru că am făcut-o în zadar în două rânduri și… nu s-a întâmplat nimic.

Odată nu s-a întâmplat nimic chiar dacă a venit șoferul mașinii în timp ce poliția era acolo. Polițistul i-a dat… un avertisment verbal. Nu avea chef să completeze formulare și l-a avertizat pe șofer că data viitoare o să-i dea nanana.

Chiar dacă regulamentul aprobat de Consiliul Local spune că locul tău de parcare este al tău 24 din 24, personal nu am pretenția asta. Deși plătesc, mi se pare logic să parcheze oricine vrea cât nu sunt io acasă. Nu vreau să fiu absurd. Dar totul până la un punct. Bă, dacă ai parcat și vezi că locul este plătit de un prost la primărie, că prostul dă bani, fii bun și lasă-ți un număr în geamul mașinii. Este de bun simț să fie numărul de telefon la care să și răspunzi. E ca o cutumă. O lege nescrisă. Continue reading…

Oameni de evitat!

Există oameni pe care trebuie să-i eviți pentru că orice discuție cu ei înseamnă un consum intens de energie. La fiece contact ai impresia că te descarci ca o baterie pe un ger de minus 20 de grade Celsius. Sunt convins că aveți pe lângă voi astfel de oameni. Continue reading…

Vlogurile și copiii

Nu știu cum e prin casele voastre, dar noi ne uităm la vloguri. Eu, Natalia cu ochii verzi și Maia cea cu ochi albaștri, cu toții avem vlogurile pe care le urmărim. Avem chiar și vlogul nostru de familie în care publicăm în fiecare zi de luni câte ceva. Îl puteți găsi aici: www.youtube.com/cojocarivitalie.

Personal urmăresc niscaiva vloguri de călătorie, vloguri de jurnaliști. Maia se uită la unele de entertaining. Iar Natalia… Anume despre asta voiam să scriu în acest articol, despre vlogurile pentru copii. Natalia se uită cu ochii ei verzi la vloguri despre copii și jocurile lor, vloguri despre jucării, chiar și vloguri despre cum se desenează.

Am observat în societate anumite păreri destul de radicale: unii părinți refuză să le permită copiilor să se urmărească vloguri. Din punctul meu de vedere, a interzice unui copil accesul la vlog în 2018 este ca și cum ne-ar fi interzis ai noștri să ne uităm la desene în 1995. Unii părinții de azi, se pare, nu înțeleg ce-o fi cu scălâmbăiala aia de pe internet, iar când nu înțelegi, cel mai simplu este să interzici. De parcă ăștia mici nu au acces la internet în afara casei și nu o să se uite la vloguri pentru că le interzic părinții. Continue reading…

Am fost la ”Primul Crăciun”, un desen frumos despre nașterea lui Isus

Dacă vă era dor de Crăciun, chit că a trecut deja, chit că suntem pe sfârșitul lui Ianuarie, iar afară e vreme de primăvară… Filmul este pentru voi. 🙂 ”Primul Crăciun” este un desen pe care să-l vezi cu familia, un desen bun și frumos despre nașterea lui Isus.

Este un desen în care nu o să auziți glume cu substrat, pentru adulți. Așa că s-ar putea să vi se pare plicticos, poate de aici și notele slabe, de pe IMDB. Dar chiar dacă are o notă proastă pe IMDB, copiii se distrează. Nataliei i-a plăcut mult. A stat cu ochii lipiți de ecran.  Continue reading…