Cât de buni pot fi copiii?

Povestea 1. Io și Natalia eram în parc. Un copil se juca într-o parte cu tatăl lui. Era un băiețel de vârsta Nataliei. Nu cred că se cunoșteau. Dacă s-ar fi jucat cel puțin o dată, Natalia s-ar fi dus țintă la el strigând: ”Uite, tati, prietenul meu”.

La un moment dat copilul a făcut ceva. Nu am văzut ce anume, eram cu spatele. Tatăl lui a ridicat vocea spunându-i ceva apăsat. Vorbeau încet. Părea o ceartă cum se mai întâmplă între părinte și copil. Doar că băiețelul s-a supărat foarte tare. Atât de tare, că i-au dat lacrimile și s-a îndepărtat de tatăl lui.

Stătea cu spatele la el, cu fața la noi și plângea. Nu am observat că și Natalia a văzut scena. S-a dus la băiețel, l-a îmbrățișat și l-a mângâiat pe cap, șoptindu-i ceva la ureche. Scena era foarte duioasă. M-am uitat spre tatăl băiețelului. Acela era vădit mișcat. Continue reading…

Cum l-a ajutat Aricică pe Nouraș să spele luna

De vineri, Aricică și-a făcut valiza. Ieri a vorbit pe WhatsApp cu prietena lui – Veve și s-au bucurat că îi desparte doar o zi de tabără. Azi Aricică s-a trezit cu febră și cu un… alt arici în gât.

Lacrimile i se scurgeau gârlă pe față. Cel mai mult de dezamăgire că s-a încumetat să răcească tocmai acum când trebuie să plece la tabără. Pleoapele i s-au făcut grele, iar tâmplele îi ardeau tot mai tare. A auzit ca prin ceață medicul care i-a spus mamei că totul va fi bine că e doar amigdalită…

Doar, o amigdalită…

– De ce stai supărat, Aricică? Hai urcă!
– Să urc? Ok, dar eu…
– Uite care e treaba. Dăm o fugă până pe cer, că am eu de lucru un pic, iar apoi ne jucăm în voie. Bine?
– Bine.

Aricică a urcat pe spatele nourașului zglobiu. Este prietenul lui, îl urmărește des când apare pe cer. Este cel mai micut din familia norilor, dar cel mai neastâmpărat. Continue reading…

O zi fericită din viața mea! Vlog

Ziua asta a fost magnifică. Genul de zi care îți rămâne în memorie pentru toată viața, deși nu a fost legată de un eveniment important. Pur și simplu… am urcat pe munte.

Vreo 2000 de metri altitudine. Zona Transfăgărășan. Vara. Io. Natalia. Maia. Muntele și nenumărate oițe și căprițe de la o stână. Continue reading…

Italiana Nataliei

După ce a învățat rusa de la desene și a luat cu asalt engleza, Natalia începe să parlească una alta în italiană. Mai ales că ultimele 3 veri a tot fost exilată într-o vacanță prelungită în Italia. Vacanță cam de o lună, așa.

Timp în care este nevoită să vorbească și italiana. Desigur, atât cât poate un copil de 4-5-6 ani. Că, să vezi chestie, italienii ăștia nu știu o boabă românește. 🙂 Ce-i drept nici engleza nu are mare trecere pe la ei.

Acum să vă zic o fază amuzantă cu Natalia și italiana ei. Continue reading…

Despre fenomenul #măpișpeeldevot. De ce ies la proteste cei care s-au ”pișat”?

Fenomenul #măpișpeeldevot mi-a atras atenția de la început. Pe scurt, este vorba de cetățenii care refuzau să voteze, un fel de grevă împotriva băgării votului în urnă. A apărut la alegerile europarlamentare din 2014, din România, evident, dar ”mișcarea” a avut efecte uriașe la alegerile legislative din 2016. Alegătorul a spus asumat și în gura mare, nu mă simt reprezentat de partide și #măpișpeeldevot fără niciun regret.

Doar că asta nu este tot. Acum vine partea interesantă. După ce nu sau prezentat la vot, cei care au adoptat atitudinea ”pișatului”, scuzați-mi expresia plastică, au ieșit la proteste. Disclaimer: asta nu înseamnă că doar ei au protestat. Ziceam că printre protestatari sunt și cei care au avut #măpișpeeldevot pe ștampilă la ultimele alegeri.

De ce? Pentru ce? Regretă? Se vor pișa pe el de vot și la următoarele alegeri? De ce protestează dacă se pișă pe vot?

Am încercat să mă dumiresc în legătură cu fenomenul. Și am contactat-o pe cea care a ajuns să fie invocată de multe ori când se discută despre acest îndemn. A ajuns în atenția publicului după ce poza în care apare cu “mă piș pe el de vot” pe tricou s-a viralizat pe Facebook.

Am vrut să aflu din prima sursă ce motivație stă în spatele #măpișpeeldevot.

Dar iată ce spune Alina, fata cu tricoul.  Continue reading…

Cum am devenit un părinte cicălitor?

– Natalia, înainte de a pleca, vreau să vorbim…

Am luat-o de mânuța ei micuță și am încercat să-i păstrez atenția. Când aude de discuții serioase își găsește alte chestii de făcut. Dar nu m-am lăsat.

– Natalia, vreau să-ți zic ceva important, că noi plecăm, nu o să te vedem aproape o lună și…
– Știu, știu, să fiu cuminte și ascultătoare, mi-a oprit începutul de discurs de tată.

Oare când am devenit părintele tipicar, grav, rigid, cicălitor, mult prea serios? De unde știe copilul că asta voiam să-i zic? Ce previzibil, plictisitor și sâcâitor am devenit. M-am transformat în părinții noștri. Când plecam undeva, ai mei îmi spuneau să stau cuminte, să fiu ascultător. De parcă de la vorbele lor deveneam cuminte, ascultător și atent. Eram copil. 🙂

Mi-am promis că io nu voi fi un astfel de părinte, că nu-mi voi tachina copiii și nu le voi cere întruna să fie cuminți. Se pare că a sosit momentul să mă țin de cuvânt.

– Nu, Natalia, nu asta am vrut să zic. Deci, să nu fii cuminte și ascultătoare…

Căpșorul blond s-a întors încet spre mine. M-a privit cu ochii ei mari și verzi. Nu înțelegea.

– Tati, tu glumești?, m-a întrebat intrigată. Continue reading…

Aventuri din Italia. Cum arată o călătorie cu trenul?

V-am promis aci că o să vă povestesc despre cum arată o călătorie cu trenul în Italia. Din păcate, nu am mers cu Frecciarossa. Cu toate acestea, a fost mai mult decât decent. Fără bătăi de cap, simplu și eficient. Până la urmă, trenul este un mijloc comod, civilizat și rezonabil de transport în Europa.

 

Ne-am cumpărat bilete de la aparate. A fost simplu, chiar și pentru cineva care le folosește pentru prima dată. Ce-i drept, ne-a și ajutat cineva din gara din Padova. Ne-am fi descurcat oricum, dar extrem de drăguță, angajata Trenitalia a insistat să ne arate ce și cum. Am ales aparatele pentru că nu era coadă. Pe de altă parte, lumea stătea la coadă la ghișee. Nu știu de ce.

 

Urma să ajungem de la Padova la Bologna. Pe această relație trenurile circulă dis-de-dimineață până seara târziu. Așadar, este vorba de ”CFR-ul” italian, adică Trenitalia. Distanța de peste 100 de kilometri dintre Padova și Bologna am parcurs-o într-o oră și jumătate.  Continue reading…