Gata, am scapat de rusine!

Am in vedere de rusinea de a nu fi vazut vreodata “Rambo”. A rulat aseara la PRO TV si in sfarsit am avut ocazia sa urmaresc acest film. Nu ca as fi ratat nus’ce capodopera cinematografica, dar aveam o sechela, o rana pe creier. Cand a aparut, prin ’90, tin minte ca inca eram in comunism. Cel putin exista Uniunea Sovietica. Chiar si asa multa lume vazuse deja filmul, iar prietenii mei erau incantati.
Cum nu am avut ocazia sa vad filmul am ramas numai cu dorul. Iar dorul mi-a pus in mana cartea despre Rambo. Am citit toate partile si asa am mai recuperat din handicap, cel putin stiam despre ce este vorba.
Acum sa comparam, cartea si filmul. In primul rand au fost cateva neconcordante. In carte subiectul incepe cu Rambo care intra intr-un orasel si este vara, o caldura insuportabila, iar lui Rambo ii este pofta de un hamburgher si o cola. In film, insa, este frig, iar subiectul incepe intr-un satuc unde Rambo isi cauta un camarad de razboi. Dar cea mai mare neconcordanta este faptul ca in carte, in prima parte, Rambo este practic omorat la final. Spun practic pentru ca asa lasa de inteles autorul, povestind despre multiplele rani pe care le are super-eroul si ultimile fraze din carte fiind ceva de genu’: “O ceata i se pusese pe ochi, iar Rambo isi simti corpul greu si se prabusi”.
PS: Ii spuneam unui prieten:
“-Mai, in sfarsit reusesc sa vad si eu Rambo.
-Dar tu ai vazut Terminator, Robocop, filmele astea care au facut valuri la vremea lor?
-Da, dar de exemplu Robocop nu mi-a placut, mi-am expus eu preferintele cinematografice.
-Bine, atunci nu esti pierdut de tot, a facut misto de mine prietenul.”

Publicitate indecenta in metroul Bucurestean

Stiti cum se spunea despre sex pe timpul comunismului in Uniunea Sovietica? Se zicea “in Uniunea Sovietica nu exista sex. Totusi oamenii se nasc”. Eu, insa nu sunt un pudic. Nici nu sunt un prefacut, care considera ca pe lume nu exista sex.
Sexul exista, dar acasa in pat sau, ma rog, cat de cat ferit de ochii lumii, dar nu afisat pe peretii din metroul Bucurestean. Priviti poza de mai sus si veti intelege de ce sunt ofticat.
Deci, este vorba de un panou unde se face publicitate unei reviste. Nu mai stiu denumirea revistei. De asemenea nu stiu daca publicatia este pentru barbati sau femei. Stiu doar ca acest panou este vazut zilnic de sute de copii, iar asta ma deranjeaza. Oare ce impact are asupra picilor? Oare este normala afisarea acestei poze in public?

Legea pumnului, cea mai importanta regula de circulatie in Bucuresti

Daca mai faceam doi pasi ma sbulbera o masina. S-a intamplat astazi dimineata cand veneam la serviciu. Totul a fost atat de repede, incat nici nu am avut timp sa ma sperii. Am avut, insa inspiratia sa scot telefonul si sa filmez scena de mai jos.
Soseaua Pantelimon, Bucuresti, ora 9.15, un tip cu o dubita ii taie calea unui sofer ce conduce un Renault. Si nu doar ii taie calea, ci il obliga sa treaca pe trotuar unde din fericire nu era nimeni in acea secunda. In afara de mine, desigur. Daca eram un pic mai grabit mai mult ca sigur ajungeam sub roti – Renaultul s-a oprit la numai doi pasi in fata mea.
Dupa ce a vazut ca nu a lovit niciun pieton si masina ii este intreaga, soferul a derapat cu repeziciune si l-a ajuns din urma pe cel cu dubita, care oprise deja la semafor. A sarit din automobil si s-a repezit spre dubita injurand de mama focului. In imaginile filmate de mine vedeti cum dupa o discutie nu tocmai ortodoxa soferul din Renault se retrage. Ca sa se racoreasca ii arde un picior dubitei si abia apoi urca in masina.
Morala: graba strica treaba ori in Bucuresti nici pe trotuar nu esti in siguranta.

Ce doneaza bucurestenii pentru sinistrati?

Multi bucuresteni ajung sa fie filantropi atunci cand fac curatenie prin casa. Adica, uite am o pereche de ciorapi rupti, hai s-o fac pe omul bun si sa-i daruiesc la sinistrati. Poate napastuitii si au nevoie de multe lucruri, dar nu cred ca de chiloti murdari, aspiratoare defecte, lumanari arse.
Am vizitat depozitul unde au fost puse toate donatiile si m-am umplut de nervi, dar si de exema (hainele erau mizerabile). De ce? Vedeti in stirea de mai jos.

Dependenti de messenger

Am avut o discutie cu o fetita de 10 ani. Micuta m-a intrebat senin:
-Da tu ai ID?
-Ce ID? nu am inteles eu in prima faza.
-La mess, a zambit fetita mirata. Cum tu n-ai id de mess?
-Am, i-am raspuns eu usurat ca am scapat de rusine, cum sa nu am?
-Dar cate persoane ai bagate in lista?
-Nu stiu, i-am spus gandindu-ma ca de fapt nu mi-am pus niciodata o asemenea intrebare si de altfel, de ce m-as fi intrebat…
-Eu am o suta, imi zise piciu de fata fara asi ascunde mandria si superioritatea fata de mine.
Mi-am dat seama ca este vorba de un fel de criteriu de departajare la ei, astia mici. Adica cine are cele mai multe persoane in lista de prieteni, automat devine lider. Cam asa era si pe vremea cand ma jucam si eu prin nisip. Doar ca atunci cel care avea cele mai multe pistoale din lemn era miezul. Pe urma s-a schimbat criteriul si cel care avea peste o sute de abtibilduri de la gumele de mestecat “Turbo” era admirat mai ceva ca un rege.
Singura diferenta este, insa ca noi nu eram dependenti de pistoale ori abtibilduri. Nu stateam cu ochii rosii de nesomn cum stau copii astia discutand la nesfarsit pe mess, nu ne izolam in fata calculatorului zile intregi. Poate daca aveam calculator pe atunci, era la fel. Fie el ICQ ori vreun alt Q, ca nici nu stiu cum se numesc toate aceste comunicari prin internet, probabil ca am fi pierdut si noi zile intregi discutand cu numerosi “prieteni” pe care de multe ori nici nu i-am fi cunoscut.

Portretul robot al bloggerului

Domnul Marius Nitu de la cotidianul Gandul amintea astazi printre altele despre bloggeri. Mi s-a parut interesant ce a spus omul referindu-se la un anume tip de gazetar care:
“scrie pe laptop, e nervos şi „online“ ca un blogger la doişpe noaptea”.
Oare asa sunt vazuti bloggerii? De fapt, cred ca e aproape de adevar. Pentru ca atunci cand aveam internet (moarte RDS/RCS-ului, care nu vine odata la mine sa-l monteze) chiar stateam pana tarziu. In ceea ce priveste nervozitatea, nu prea stiu. Daca insa ma gandesc la Zoso.ro ori Ciutacu.ro, cred ca iarasi are dreptate.

Astept ziua de vineri

De ce? Pentru ca este sfarsitul saptamanii, pentru ca am weekend liber, pentru ca sunt foarte obosit si am nevoie de cel putin o zi de recuperare. Dar mai este inca un motiv sa astept vinerea. La PRO TV va rula Rambo, primul film despre John Rambo, film pe care nu l-am vazut niciodata. Bai, tu, da tu. De ce zambesti? Nu am vazut filmul. Ei si ce?
In schimb am citit cartea despre Rambo 1, si despre Rambo 2, si 3. De fapt, nu am vazut decat ultima parte din Rambo, iar restul partilor le-am citit. Acum sunt curios sa vad ce am citit. Citind, am vazut imaginile in minte. Cum Rambo arunca in aer case si altele, cum se catara prin copaci si tragea din arc.

Cum sa sperii hotii?

Inspirati de filmul “Singur acasa”, niste romani inventivi au facut un sistem care simuleaza prezenta in casa. Siti cum facea Kevin in film? Aprindea lumina si includea televizorul pentru ca spargatorii sa creada ca locuinta este plina de lume. Uite-asa si romanii inventivi au luat un aparat l-au conectat la prize, la intrerupatoare, iar acesta aprinde si stinge lumine ori televizorul cand ii vine sau cand il programam noi sa o faca. In caz ca sunteti in concediu, hotii ar crede ca de fapt stapanul este acasa.
Am facut o stire despre asta. Cum opereaza hotii si ce este cu acest sistem vedeti in stirea de mai jos.