Aventuri din Italia. Cum arată o călătorie cu trenul?

V-am promis aci că o să vă povestesc despre cum arată o călătorie cu trenul în Italia. Din păcate, nu am mers cu Frecciarossa. Cu toate acestea, a fost mai mult decât decent. Fără bătăi de cap, simplu și eficient. Până la urmă, trenul este un mijloc comod, civilizat și rezonabil de transport în Europa.

 

Ne-am cumpărat bilete de la aparate. A fost simplu, chiar și pentru cineva care le folosește pentru prima dată. Ce-i drept, ne-a și ajutat cineva din gara din Padova. Ne-am fi descurcat oricum, dar extrem de drăguță, angajata Trenitalia a insistat să ne arate ce și cum. Am ales aparatele pentru că nu era coadă. Pe de altă parte, lumea stătea la coadă la ghișee. Nu știu de ce.

 

Urma să ajungem de la Padova la Bologna. Pe această relație trenurile circulă dis-de-dimineață până seara târziu. Așadar, este vorba de ”CFR-ul” italian, adică Trenitalia. Distanța de peste 100 de kilometri dintre Padova și Bologna am parcurs-o într-o oră și jumătate.  Continue reading…

Aventuri în Italia. O zi la Bologna(vlog pe COJOCARI.RO)

La Veneția am fost, la Verona am fost, unde mai merem? Asta era întrebarea când ne-am hotărât să explorăm într-un city break un alt oraș din Nordul Italiei. Ne-am uitat pe hartă și am decis, să fie Bologna. De ce Bologna? Citisem mai multe chestii despre orașul acesta, despre arhitectura lui unică și mi s-a părut foarte interesant.

În plus, din ce am înțeles, este cumva nedreptățit față de alte orașe care s-au nișat pe niște chestii care atrag turiști. La Veneția mergi să vezi canalele, la Pisa mergi să vezi turnul, la Verona mergi să pui mâna pe țâța Julietei. Ce faci la Bologna într-o singură zi? Uuuuu, multe. Iar asta o să aflați din acest articol, dar și din vlogul prospăcior de la finalul articolului.

Am ajuns în Bologna cu trenul. Trenurile din Italia sunt curate, aproape fără întârziere(nu a fost cazul zilei respective, când trenul a întârziat 5 minute). Am mai călătorit cu Trenitalia și este o alegere bună, ce-i drept ușor cam scumpă pentru buzunarele românești, dar asta este alt articol, la care revin altă dată.

 

Continue reading…

Aventuri din Italia. Padova: tarabe, arhitectură, biciclete și gazete

Orașul Padova(sau Padua, cum i se mai zice superbei localități din Nordul Italiei) ne-a întâlnit cu o vreme minunată. Cerul părea pictat, iar piața Prato Della Valle, una din cele mai mari ca suprafață din Italia, era plină de lume. Poza de mai sus nu are niciun filtru. Așa arăta în momentul respectiv cerul peste Padova. #detablou

Cea mai importantă piață din Padova este Piazza dei Signori. Chiar dacă este mai mică după dimensiuni, este totuși Piața Domnilor. O vedeți în poza de mai sus!

Continue reading…

Experimentul avocado: vlăstarul! :)

La începutul anului, pe 2 Februarie, am început un experiment. De fapt, nu io. Maia și Natalia.

Fetele mele au decis să ne facem propria noastră plantație de avocado. Plantație la nivel mini, micro. De apartament, adicătelea. Dacă ne ieșea un singur sâmbure am fi fost fericiți. 🙂

Io nu am crezut în demersul agricol al fetelor. C’mon, cum să crească un copăcel de avocado? Eram sceptic chiar și față de un vlăstar fără rod…

Am avut dreptate până la un punct. Sâmburele de avocado pus în pahar nu a dat rădăcini, cum s-au așteptat. Insistentă din fire, Natalia a făcut altceva. A pus un sâmbure direct în pământ. Continue reading…

Aventuri italiene. Zbor și trafic de țigarete

– Ne cerem scuze pentru întârziere, spune însoțitoarea de zbor de la Wizz, dar căpitanul nostru a trebuit să fie schimbat, din motiv…, aici însoțitoarea se încurcă, din motiv că a fost schimbat.

– De asta am stat noi zece minute, fără aer condiționat în autobuz, pe pistă, sub soarele încins?

Pasagerii mormăie supărați. Îi înțeleg. Suntem și noi printre ei. Adulții au rezistat stoic, dar pentru copii a fost mai greu. Era cald, sufocant, chiar dacă suntem la primele ore ale dimineții.

Continue reading…

Ne-am trimis copilul într-o tabără de supraviețuire! :)

Natalia a participat la prima tabără din viața sa. Fără telefon, fără tabletă. O tabără de supraviețuire. Iată și dovada, diplomă cu medalie. A meritat-o, frumoasa mea Natali cu ochii verzi.

 

Ce fel de părinți își pot trimite copilul într-o tabără de supraviețuire? Noi, desigur. Mai ales dacă este vorba de SuperTabere. Exagerez când spun că era de supraviețuire. Ce-i drept, au tras cu arcul, dar nu era un arc cu săgeată adevărată, ci cu ventuze. Deci, no worry, Vitalie. E în regulă. 🙂 Continue reading…

Poveste pentru Natalia: Aricică

Pot să mă cocoloșesc lângă tine, mamă? Da, pui mic. Hai aici! Aricică s-a făcut ghemotoc lângă mama lui și a adormit buștean. De data asta nu a cerut să fie mângâiat înainte de somn cum o făcea de obicei și nici cântecele, 4 la număr, nu a cerut. A obosit, s-a gândit mama lui Aricică.

Afară ningea domol și era atâta liniște în jur, că de ciuleai mai bine urechile, puteai sa auzi cum cad fulgii. Se așezau pufos pe pământul negru și puhav, care aștepta demult să fie nins, să fie și el pregătit de Crăciun.

Aricică și-a ridicat ochii spre cer. Îi era greu să-i țină deschiși pentru că fulgii îi intrau în ochi. Așa că a închis ochii. Fulgii. Albi, mari, ca niște pene. Zboară. Acum i se topeau pe față. Ce e viața unui fulg? De la cer până la pământ și gata? S-a întrebat Aricică. A deschis ochii și i-a văzut cum vin tot mai mulți spre el. Unul s-a așezat chiar pe năsucul său negru. Dar, surpriză! De data asta nu s-a topit, chiar dacă năsucul lui Aricică este calduț și, în mod normal, ar fi trebuit să se transforme într-o picătură care să semene cu un muc pe nasul lui Aricică.

– Hm, s-a gândit, Aricică. Sau nasul meu s-a stricat, sau acest fulg nu e fulg.

– Ba sunt fulg, să știi. Dar am hotărât să nu ma topesc.

Aricică s-a uitat în jur să vadă de unde vine vocea.

– Sunt eu, fulgul de pe năsucul tau. Nu mă vezi?!

Cei doi ochișori negri ai lui Aricică, ca două mărgelușe micuțe, s-au apropiat de năsuc să vadă minunea. Da, este un fulg alb ca toți fulgii, pufos și… vorbește. Continue reading…

Doamna A.

La toamnă Natalia mea merge la școală. Timpul trece prea repede. Dar despre altceva veți citi mai jos. Despre altcineva, mai curând.

Cred că Dumnezeu ne-a pus mâna pe cap. Am avut una dintre cele mai dulci, frumoase și bune doamne educatoare din câte există pe lume. Așa ceva mai rar. Natalia o iubește enorm și are de ce.

Femeia asta, educatoare cu experiență de o viață într-o grădiniță de stat din București, este dovada vie că la stat, în grădinițe, școli, licee, spitale sunt oameni profesioniști și minunați. La câte se spune și se scrie, mai ales pe Facebook, pe forumuri, nu aș fi crezut în veci că există un asemenea om. Continue reading…