Cum (nu) am găsit bonă prin agenția de bone…

Am promis că vin cu un articol în care povestesc despre cum am încercat să angajăm o bonă printr-o agenție. Asta în contextul cazului femeii care povestea pe Facebook despre bona ce îi bătea copilul…

Așadar, s-a născut Natalia. Am organizat tot ce se putea de organizat, scaun de mașină, căruț, cameră… Tot, tot, tot. A mai rămas un singur lucru. Coșmarul oricărui părinte: BONA!!!

Unde găsim bonă pentru Natalia? În acest articol o să povestesc experiența trăită la o agenție. Din păcate, nu-i mai țin minte numele, s-a întâmplat acum 5 ani, iar experiența aceasta poate să fie doar un eșec personal. Sunt convins că există și părinți care au găsit ce au căutat prin agenții, iar noi am fost ghinioniști. Așa sau altfel, iată cum au stat lucrurile.

Am contactat o agenție, am stabilit să mergem la sediul ei. Ne-au luat banii, au promis că ne organizează niște interviuri cu bone. Femei care au mai lucrat sau care au experiență de lucru cu copiii. Continue reading…

Vlogul de luni este despre… cum am răgușit la Mașinuțeee în Parcul de Distracție!

Eram mare când am urcat prima dată într-o mașinuță din aia electrică într-un Parc de Distracție. Student deja. Aveam 19 ani și am mers la Parcul de Distracție cu frățiorii mei mai mici. Eeeeh! Mașinuțele – o mare scăpare a copilăriei mele. De fiecare dată încerc să recuperez. În studenție – cu frații mei, acum – cu Natalia mea…

Ultima dată când “am recuperat” eram în vacanță, bronzați, la mare, bine dispuși. Am zărit mașinuțele, am urcat și nu ne-am putut opri. Continue reading…

Ce faci când bona îți bate copilul? Îi pui poza pe FB…

Bona bătăușă, Ivanciu Mihaela. Sursa

Îți săruți copilul de dimineață. Îl îmbrățișezi. Dai ultimele indicații bonei și ieși. Dar îți amintești că ai uitat ceva. Te întorci, deschizi ușa și ți se oprește inima. Auzi cum bona urlă la copil. Și urlă tare, ba chiar îl agresează fizic.

Ești părinte, îți iubești copilul. Căpiezi de-a dreptul când vezi că o nebună pe care ai lăsat-o în casă îi face așa ceva. Cu toate acestea, ce faci? Un pic de scandal, o dai afară pe ușă și… o faci de rușine pe Facebook. Eu zic că este cam puțin. Mult prea puțin. Nebuna a scăpat ieftin.

Ai fi putut să alegi calea ilegală. De exemplu, să o bagi pe nebună într-o altă cameră și… să-i faci tot ce îi făcea copilului. Asta dacă ai forță și ești dispus să încalci legea. Dar această cale este riscantă și, cum am zis, ilegală. Continue reading…

”Pe vremea noastră nu exista bullying, terminați cu prostiile!”

De ce îi cocoloșiți atât de mult pe copii? O să crească niște neadaptați social. O să fie victime sigure când o să crească mai mari, când o să meargă singuri prin oraș și o să dea nas în nas cu alții care nu au stat într-un glob de cristal și știu să se descurce. Pe vremea noastră nu exista bullying.  Terminați cu prostiile. Chiar credeți toate tâmpeniile acestea occidentale? Lăsați copiii să aibă copilărie ca a noastră, în care ne băteam și noi un pic, dar ăla nu era bullying. Nuuuu…

Am auzit asta foarte des. Mi s-a spus și după ce am scris articolul despre bullying. Așa că am stat să-mi amintesc cum a fost fără bullying pe vremea noastră. Oare cum a fost? Oare cum… Oare… Ah, da, memoria încețoșată mi-a scos la suprafață o poveste. Evident, fără bullying, că noi nu am avut așa ceva.

Eram prin școala generală. Eu, clasa a cincea sau a șasea. Frățiorii mei cu doi, respectiv patru ani mai mici decât mine. Îl țin minte foarte bine pe băiatul acela. Aproape toți se temeau de el. Nimeni nu îndrăznea să-l contrazică. Era mai mare cu un an sau doi decât mine, iar porecla sa o să vă spună totul. I se spunea: Chipăruș. Îl știam de băiat rău și repede săritor la bătaie. Din fericire, de mine nu se lega. Poate pentru că nu stăteam în preajma lui.

Dar s-a legat de frățiori mei. Mai mici, mai fără putere, a început să le facă tot felul de glume. Să-i umilească în public. Chestia este că pe vremea aia nu aveam bullying. Nuuuu. De unde? Nu exista așa ceva. Era doar o joacă de copil. Profesorii îi treceau cu vederea poznele, deh, maică-sa nu mai știu pe unde lucra. Părinții aveau alte treburi, iar bullying nu exista. Cred că am mai zis asta. În fine. Ideea este că erai de unul singur în fața… bullyin… ăăă… copilăriei fără bullying. Dar bullying nu era, clar. Continue reading…

#DesființațiRecreațiile

Am pus poză de mai sus pe Facebook fără nicio explicație, iar lumea a comentat. Cineva la mișto, cineva nedumerit. Cum adică? De ce să desființăm recreațiile? Acum explicațiile, hashtagul face parte dintr-o campanie desfășurată de ”Salvați copiii”. Campania se numește: ”Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!”

Hashtagul nu este despre recreații sau despre(ferească Sfântul!) desființarea pe bune a lor. Hashtagul este despre bullying. Își dorește să atragă atenția oamenilor prin o solicitare dură, șocantă pentru că în România bullyingul nu este considerat o problemă, deși:

1 din 4 copii este umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;

1 din 6 copii este bătut în mod repetat;

1 din 5 copii umilește în mod repetat un alt copil la școală;

73% dintre copii afirmau că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar;

Bullying – intimidare, terorizare, brutalizare, umilire, violența asupra copiilor la școală chiar și la grădiniță. (sursa Salvați Copiii)

Continue reading…

VLOGUL DE LUNI: Cu Natalia și Maia în Parcul de distracții

Se întâmpla la mare, acum 2 luni. Era vara, cald, bine… Mmm… Ajunsesem în Turcia, pe malul Mediteranei. După ce ne-am plictisit un pic de piscină și de mare – știu, sună urât să spun asta, că ne-am plictisit de mare – am decis să vizităm parcul de distracție din imediata apropiere a hotelului.

Oferta era minimă, dar suficientă pentru mine, Natalia și Maia. În primul rând, evident, am urcat în roata uriașă, ”Roata Dracului”, ca să vedem de la înălțimea nopții marea. Superb! Continue reading…

Când devii supereroul copilului tău. A patra zi de vacanță împreună(poze din parc)

M-a luat de mână, s-a uitat în ochii mei. Era foarte obosită. După o tură a parcului o înțelegeam, în plus că Moș Ene îi tot dădea târcoale. Apoi a zis ceva ce mi-a încălzit sufletul.

– Tati, eu mă pot baza pe tine, să știi.
– De ce Natalia?, am întrebat eu, știind că va urma ceva ce a gândit, a chinuit în creierașul ei frumos.
– Pentru că tu ești puternic și te poți lupta cu oricine, iar tu o să mă protejezi. Chiar și pe monștri îi poți bate, mi-a zis ea arărându-mi ce o să le fac.

Mi-a spus apoi că o să-i ridic în aer și o să-i duc departe, departe. Ea este Natalia mea. Fetița care mai ieri m-a lovit în moalele sufletului cu altă chestie. Continue reading…

Poveste din parc. Poate mai au o șansă…

Poza nu are nicio legătură cu textul. Aici este vorba de copii care în haosul lor găsesc loc de ordine. Am făcut poza în Dechatlon, unde cei mici au descoperit niște rațe de plastic, spre disperarea angajaților. 🙂 

Eram în parc cu Natalia.

– Vrei să fii prietena mea?, a întrebat-o pe o fetiță care se juca frumos pe lângă leagăne.
– Da, cum te cheamă?, a răspuns rapid fetița.

După ce prietenia a fost stabilită, au trecut la joacă. Se jucau atât de frumos, că nu-mi puteam lua ochii de la ele… Au luat un gândăcel din ăla verde, care a terorizat Bucureștiul toamna asta. I-au făcut pat. Pe urmă i-au găsit plapumă. L-au tot “chinuit”, dar nu l-au rănit… Sărmanul gândăcel. În apărarea fetițelor Natalia și Mina trebuie să spun că la final l-au eliberat în viață și cu o casă luxoasă. 🙂

Dar nu e vorba despre asta în acest articol. În imediata apropiere a Nataliei și a fetiței Mina s-au adunat niște băieți. Erau de școală generală. Aveau trecute după gât câte o kendama și se tot jucau. Mult spus se jucau. Se împingeau, se tachinau, urlau. Deveniseră deja extrem de enervanți. Continue reading…