Cum slăbești în… 3 ani? Cu sport!

Citesc articolele alea de doi bani care promovează slăbitul peste noapte și mă înfior. Mă întreb cât de reale, dar mai ales cât de sănătoase sunt ofertele? ”Mănâncă pastilele noastre tâmpite și vei slăbi 20 de kile în 4 zile”, ”bea lichidul acesta cretin și vei topi 10 kile în 2 zile”, despre aceste oferte vorbesc.

Când îți expui corpul la un asemenea șoc, trebuie să fii conștient de consecințe, de efectele secundare! Oare? Dacă ești cam disperat, te apuci de băut, de mâncat și îți supui corpul la tot felul de experimente idioate. Părerea mea! Dacă între timp s-a descoperit pastila minune de slăbit, anunțați-mă și îmi retrag cuvințelele înapoi.

Scriu asta pentru că am fost slab toată viața mea. Nu am avut niciodată vreo problemă cu greutatea. Dimpotrivă. Chiar îmi doream să am ceva șunculiță. Vorba aia, să fiu și eu om bine. La vreo 85 de kile.

Nu-ți dori ceva, că ți se poate împlini… Așadar, prin 2015 am ajuns io la 85 de kile. Oau. Nuuuu. Nu cred că asta mi-am dorit. Cum, naiba, scap de kilele astea care s-au așezat confortabil pe burtică, sub bărbiță? Răspunsul pe care mi l-am dat a fost unul singur: SPORT! Continue reading…

Copiilor le plac poveștile de groază (Vlog cu Nati, inventatoarea de povești horror)

De când mă consider adult, poveștile copiilor mă sperie. Când eram copil, însă, nu aveam nicio frică să ascult și să citesc cum burta lupului era spintecată. Nici gând să mă sperii că un copil era mâncat de Baba Cloanța. Faptul că Făt Frumos își taie din picior ca să hrănească pe cineva era la fel de firesc precum somnul de prânz.

Nu-mi explic resorturile psihologice ale adulților, dar se pare că suntem mai sensibili la tot felul de căsăpiri, omoruri și nenorociri, chit că e o poveste. Când se întâmplă să-i citesc Nataliei câte o astfel de poveste, îi modific conținutul de groază. De multe ori o fac pentru mine. Cât să țâșnească sângele din zmeu ca din Fontana di Trevi? Este un tablou puțin pitoresc. Dar Nati nu are nicio problemă. Ba mai mult, sesizând schimbarea, că am dres povestea pe parcurs, mă corectează. ”Tati, aici ursul nu trebuie să o lovească pe vulpe, iar ea, șmecheră, să se prefacă liniștită și că nu o doare?”, îmi spune Natalia ușor deranjată că atentez la bunătatea de poveste horror. Continue reading…

M-am uitat la Eurovision… Comentariu live :)

Comentariile de mai jos le-am scris urmărind fiecare țară în parte. Sunt fan Eurovision și unele piese mi-au plăcut, altele m-au amuzat, a treia categorie m-au enervat. Deci, iată cum am văzut io Eurovisionul 2018.

Ucraina. Nu am avut România la Eurovision, în schimb, l-am avut pe Dracula tinerel și subțirel, cu niște ochi albaștri, ciudați. Stai, că un singur ochi e albastru. Omul a ieșit dintr-un coșciug. Pe bune. M-am uitat atent la dințișori, niciun colțișor de vampiraș nu-i răsărise încă. O fi fost vampir puști… Ce să mai zic? Stați, că era despre muzică. Deci, Dracula ucrainean și-a transformat patul veșnic într-un pian. Despre ce cânta? Dracula, pardon, dracu știe.

Spaniolii au fost finuți. Domnișoara în special. Fuego iberic era cam fără sare și piper. Dumnezeu, când a gătit-o pe don’șoară la foc domol, a consumat totul pe ea. Dar pe Fuego l-am iertat rapid pentru că avea vocea ciudat de frumoasă. În fine, au cântat în spaniolă. În sfârșit, Spania. În sfârșit anul ăsta ceva!

Slovena cu părul lăsat într-o parte arăta ca Elsa, dar piesa și atitudinea ei nu avea nimic din desen. A cântat pre limba lor și nu a fost rău. Nu prea ajunge la Eurovision muzica electronică, dar uite că lor le-a ieșit surprinzător de bine!

Lituania. Finuță, singură, talentată, cu ochii negri, cu vocea de pisică, cu zâmbetul trist. De ce plângi fetiță? Că viața e nasoală. Lasă, o să fie bine, cântecelul tău e de pus pe rană, e ca o fotografie veche… Lituania știe să se prezinte la Eurovision. Tot timpul a știut.

Austria a trimis din nou un bărbat. Și din nou cu barbă. Mă rog, o barbă de două zile. Dar de data asta fără rochie. Mare greșeală. La ce concurență a fost anul acesta, nu ieși în evidență doar cu o voce superbă și un cântecel de la bunicel spre foarte bun. Fetelor, v-a plăcut? Să nu mințiți. Continue reading…

Discriminarea și rasismul se educă…

M-am convins de asta. Copiii ajung rasiști datorită nouă, adulților. Nasol este că dacă încerci să fii tolerant acasă, cu copilul tău, societatea o să-l expună la tot felul de chestii. De exemplu…

Aud vorbind doi copii. Se certau.

– Ești ț..gan. Să știi, nu mă mai joc cu tine.
– Ba nu sunt ț..gan.

Merg mai departe și mă fac că nu bag în seamă discuția.

– Tati, ce înseamnă ț..gan?

Natalia a auzit-o și este curioasă. Înainte de a veni cu o explicație, am vrut să aflu ce știe și ce crede ea.

– Nati, dar tu ce știi despre asta? Ca să știu de unde să încep, am întrebat-o io.
– Ți..gan, este atunci când fumezi, îmi spune ea.
– Deci toți cei care fumează sunt ți..gani, plusez io.
– Nu, doar unii, care aruncă țigările pe jos. Continue reading…

Atâția copii obezi în România… Incredibil :(

De fiecare dată când văd copii mai plinuți(este un eufemism, desigur) mă îngrozesc. Cu siguranță, unii copii au probleme de sănătate, dar de fiecare dată mă gândesc că numărul acestora este mult prea de mare. Este exclus ca toți să se îngrașe de la ”glănduță”.

Și nu mă bazez doar pe spiritul meu de observație. Suntem pe locul doi în Europa la obezitate infantilă. Deci, nu exagerez deloc.

Sunt tată și jurnalist. Nu am nicio pretenție de specialist priceput în domeniu. De pe margine stau și mă întreb dacă oamenii care își îndoapă copiii și nu-i lasă să facă mișcare realizează ce fac? Ori la mijloc e sfânta inconștiență? Și încă o întrebare: treaba asta se înscrie la rele tratamente aplicate minorului?  Continue reading…

Discriminarea familiei cu un singur părinte sau angajați nătângi?

– Bună ziua, vă rog să ne dați biletele din pachetul Family, a cerut femeia.
– Bună ziua, dar nu pot, pachetul este pentru o familie din 4 persoane, i-a răspuns casierița.
– Păi, noi suntem 3, eu și doi copii, a insistat femeia.
– Doamnă, nu se poate, familia este formată din doi adulți și doi copii, iar dumneavoastră nu sunteți familie, a explicat casierița.
– Nu se poate așa ceva. Vă rog să chemați un șef. Și noi suntem o familie, chiar dacă suntem 3 membri, un adult și doi copii.
– Bună ziua, eu sunt supervizorul, ce s-a întâmplat?, a intervenit o altă angajată a cinematografului.
– Vreau bilete la un pachet family, că e mai ieftin să iau 4 bilete în loc de 3 separat, i-a explicat din nou femeia.
– Nu se poate, sunteți doar trei persoane, iar o familie este formată din doi adulți și doi copii, a replicat și supervizoarea.

Nu știu dacă acestea au fost cuvintele(discuția este complet închipuită și se bazează pe relatarea femeii).

Nu avem poziția angajatelor cinematografului, nu știm dacă ele confirmă că anume așa s-au desfășurat lucrurile. Nu știm dacă mama singură are dreptate sau a exagerat. Continue reading…

Cât rezistă un copil într-un muzeu de muzică în care nu poate pune mâna pe instrumente? Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO

Eram în Italia, în Padova(un oraș din Nordul Italiei) și am văzut muzeul acesta. De fapt, o expoziție. Prezentau niște instrumente, niște chestii despre muzică și evoluția acesteia în timp. Un moment numai bun să testăm toleranța Nataliei la… plictiseală.

Să nu mă credeți un tată denaturat și care nu vrea să-și educe copilul. Am încercat, vă jur cu mânuța pe inimă. Dar cât rezistă un copil într-un muzeu de muzică în care nu poate pune mâna pe instrumente? Am făcut acest experiment. Așadar, recordul personal al Nataliei este… Continue reading…

Raiul românesc

Discutam cu un tip, un străin. Are vreo 50-60 de ani, greu de ghicit vârsta. A venit în România să facă afaceri. Conduce o firmă uriașă, cu milioane de euro în conturi.

Din fotoliul său, de pe poziția sa plătită lunar cu zeci de mii de euro România se vedea ca un început de rai. Omul îmi raporta extrem de deranjat că nu înțelege de ce românii sunt nemulțumiți și că ar trebui să își iubească țara. Că România are una din cele mai mari creșteri economice. Zicea, să avem răbdare că o să se simtă și la populație. În curând, foarte curând. Termenul înaintat de el – 10 ani.

Argumentul său era că acum 20 ani venise în România prima data. Apoi a revenit pentru afaceri după alți zece ani și a găsit o altă țară. Una în dezvoltare, cu oameni prosperi, cu firme care cresc ca Făt Frumos din poveste, cu un PIB ce se umflă ca drojdia… Și tot așa.

Salariile mici? Pfff, ce prostie. Nu sunt mici, mă asigura omul. Cu 100 de lei Continue reading…