Am păcătuit, în copilărie mă duceam mâncat la împărtășanie! :)

Poza asta a făcut valuri în bula mea de pe Facebook. Nu bag mâna în foc să fie reală, nu știu de la care grădiniță e. Știu doar că mii de părinți au sărit arși să comenteze.

Cei mai mulți erau consternați. Cum? De ce să nu mănânce copilul meu dimineața? Alții se arătau nemulțumiți de împărtășania obligatorie pentru că, au presupus ei, părinții nu ar fi fost informați că vine preotul. Foarte puțini susțineau ”regulamentul” bisericii.

Io sunt mult mai lax la treburile astea. Adică, sunt ortodox de rit vechi, dar unul cu o atitudine extrem și extrem de lejeră. Merg la biserică din Paște în Paște, cred în Bărbos și în fiul lui(nu mă judecați prea aspru, dar ăsta sunt), iar părintele din mine nu și-ar ține niciodată copilul flămând pentru împărtășanie. Niciodată! Doamne, dacă îmi citești blogul, iartă-mă pentru asta. (Mă rog, și pentru altele!) Continue reading…

Andrei Gheorghe și lecția de libertate

Cred că eram pe la mijlocul anului 2 de facultate la Chișinău, când profesorul Bohanțov(domnul Bohanțov era înaintat în vârstă, dar mai tânăr la suflet decât toți studenții săi) ne-a zis că ne băgăm picioarele în ele de teorii ale jurnalismului și că ar trebui să mergem sus. Sus era laboratorul nostru de jurnalism. Aveam acolo una sau două camere, un televizor, un casetofon… Pe noi ne interesa televizorul de data asta și o emisiune ciudată.

”Se numește 13/14, este cu un tip, Andrei Gheorghe, o să vă placă, este cam slobod la gură, dar e liber și asta contează”, ne-a spus bătrânelul Bohanțov, cel mai tânăr dintre toți studenții săi.

”Mergeți cu mine să vedeți emisiunea, lăsăm teoria pentru altă dată. Este un moment important și controversat din media românească”, a adăugat tânărul Bohanțov în timp ce așteptam liftul care ne ducea la etajul 8 sau 9, nu mai țin minte. Domnul Bohanțov mai făcea din astea. Încerca să ne prezinte oameni importanți, oameni care au ce să spună. Voia să ne deschidă mintea, iar noi eram niște ignoranți. Asta eram… Continue reading…

Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: ”la înghețată și apoi la film”

Momentele noastre sunt unice. Momentele fetiță-tătic. Vlogul de luni de astăzi este despre cum am fost la înghețată și la film.

Era o zi frumoasă, caldă, plăcută. Una din zilele de care Nati ar trebui să-și amintească. Eu eram liber. Ea avea tot timpul din lume. Ne-am luat de mânuță și am decis că astăzi vom mânca înghețată.

Am lăsat-o pe Natalia să aleagă. Ca orice copil, desigur, a ales cea mai colorată, cea mai plină de bomboane și de jeleuri înghețate din câte există… Nu știm câte E-uri avea, știm doar că ne-am distrat și mi-am înghețat creierii pentru că am mâncat-o prea repede. Continue reading…

De câte ori trebuie să mergi la sală pe săptămână? În fiecare zi!

Prietenii mei știu deja. De un an și jumătate îmi încep ziua cu exerciții fizice la sală. Fac asta pentru că îmi pasă de sănătate, dar mai ales de felul în care ar trebui să se raporteze la asta fetița mea, Natalia.

Așadar, fiecare zi începe cu un popas de cel mult o oră la sală. Nu exagerez. În fiecare zi. Când nu mă duc, abia atunci este o excepție.

Am fost și astăzi, ieri, alaltăieri… Pentru că doar așa poți vedea și simți anumite rezultate, când corpul tău se obișnuiește cu ideea de exercițiu, de mișcare, de efort susținut zilnic.

Aceasta este părerea mea, iar după un an și jumătate, rezultatele îmi confirmă ideea. Nu o să pun aci poze cu mine before&after, pentru că alta este ideea acestui articol.

Continue reading…

Am fost cu Nati la ”Vorbește lumea”, în direct, la PRO TV

Colegii de la ”Vorbește Lumea” au vrut să afle mai multe despre mine. De unde vin? Cum am scăpat de accent? Ce fac în vlogul meu? Cum mă descurc cu două leoaice în casă? Adică, dacă io-s dresorul sau jucăria de pluș pe care o iubesc, dar o și smotocesc de fiecare dată când Leoaicele Maia și Natalia au chef de joacă… Iar eu i-am crezut. Naivul. De fapt, sunt convins, colegii mei au vrut să o cunoască pe micuța Natali. Fetița mea cu ochii verzi și cu multe talente, unele surprinzătoare chiar și pentru mine.

Așadar, dis-de-dimineață, înainte de filmări. Ne-am pregătit frumos. Nati și-a pus rochița preferată, dresurile albe, balerinii care să o ajute la piruete, în caz că i se solicită. Am coborât la mașină. Ploua. Eu mă grăbesc la CojoCar, Nati rămâne în ploaie și îmi zice cu cea mai serioasă mutrișoară din câte poate inventa: ”Tati, lasă-mă să stau în ploaie, doar sunt o floare și nu vreau să mă usuc!”

Am bufnit în râs.

Într-un final am ajuns în studio. Natalia s-a salutat respectuos cu colegele mele, a dat o tură pe la machiaj, pe la garderobă. Apoi a început să urmărească atentă ecranul pe care se dădeau imagini din platou. Din când în când mă tot întreba: ”noi când vorbim, noi când mergem acolo?” Continue reading…

Am călătorit prin 4 magazine și am căutat un pat de prințesă

Să alegi un pat pentru o prințesă este o muncă ușoară doar la prima vedere. Altfel, e o chestie extrem de complicată și care îți consumă timp, nervi, iar de bani… Dumnezeu cu mila. Când ai o prințesă în casă, ce mai contează banii? Așadar, a fost odată ca niciodată o idee. Ideea de a-i găsi un pat Nataliei. Am căutat în 4 magazine. Continue reading…

”Sunt o curajoasă!” Vlogul de luni de pe COJOCARI.RO: La vaccin

Trebuie să ai curaj să faci asta. Desigur, mami și tati sunt lângă tine. Te bazezi pe ei, dar tot trebuie să ai curaj. Mai ales că ajungi într-un loc complet necunoscut. Totul este alb. Sunt mulți oameni străini, iar printre ei este străinul cel mai străin: doctorul.

Să mergi la vaccin poate fi simplu pentru voi, adulții. Cei care ați mai fost și știți cum e. Pentru noi, copiii de 4-5-6 ani, reprezintă o aventură cu multe frici. Că tot pomeneam de doctor. Fiece copil care a fost la spital știe: oricât de bun, drăguț și plin de glume este omul în halat alb, până la urmă tot îți face ceva dureros, neplăcut, ciudat.

Iar autoritatea lui te și sperie cumva. Îi observi pe mami și pe tati cum îi vorbesc respectuos. Tu, copilul, ești singurul care sare, dă din picioare, îl lovește, plânge… Știu, sunt copil, am voie. Dar nu-i plăcut. Ce copil vrea să plângă și să facă din astea? Eu, nu! Continue reading…