COJOCARI Vitalie

Citind cu multă atenţie presa de la Chişinău nu poţi să nu observi că jurnaliştii moldoveni par de-a dreptul obsedaţi de două teme mega, super, cosmico importante: pe cine punem preşedinte şi cum a fugit Baghirov? Atâtea tone de cerneală se consumă, atâţia copaci vor fi tăiaţi din codrii patriei, încât eu vin cu o propunere rezonabilă: hai să unim subiectele. Ce mai tura, vura? Oamenii oricum nu înţeleg mare lucru din ce se vorbeşte pe la teveu, prin ziare, pe internet. Şi ce dacă a fugit un rus, care a mai şi plătit pentru asta 3 mii de euro? De ruşi e plină Moldova, dacă ne-ar da toţi câte 3 mii de euro şi şi-ar lua tălpăşiţa spre Rusia Mumă, am fi prima ţară din lume care ar ieşi din criză. Dar aşa, cu un rus plecat nu te îmbogăţeşti.

-

Aşadar, unind cele două teme care au inflamat opinia publică: preşedintele şi Baghirov, realizezi că până la urmă preşedinte trebuie să-l punem pe… Baghirov. În ceea ce mă priveşte nu văd nicio altă alternativă. Credeţi-mă! Am luat la rând toţi candidaţii. Să tot fie vreo 500 de mii. Vă explic imediat aritmetica mea. Moldoveni suntem cam 4 milioane, căci pe transnistreni nu-i băgăm la socoteală, ăştia oricum trăiesc după alt fus orar. Din 4 milioane un milion este plecat. Apoi scădem babele care nu ştiu să semneze, pe tinerii acneici până în 30 de ani, cât şi pe cei care citesc acest articol pe iPhone 4 în închisorile Moldovioarei. Cu câţi candidaţi ne alegem în final? Cu un milion. Jumătate nu or să fie niciodată de acord să ia asupra lor o astfel de povară. Deci, cum am zis, 500 de mii de candidaţi. Am luat lista acestora şi am început să o studiez. Desigur, am început cu vecinul Costea din satul meu natal. Nu e bun, bea prea mult, îşi bate copchii, nevasta. Apoi m-am gândit la primarul din satul vecin. Nuuuuu! Ăsta a reuşit să fure în sat cât un preşedinte într-un raion. Dacă ajunge şef al statului ne întoarcem la iţari. Pe scurt, un fel de Plahotniuc la scară mică. De Filat, Lupu sau Ghimpu nici nu mai pomenesc. Din ei preşedinţi… ca din mine şef de trib în Amazon.

-

Tot tăindu-i de pe listă pe moldoveni, am rămas cu unul singur. L-am învârtit, l-am sucit. E bun, îmi zic. Este, doamnelor şi domnilor, nimeni altul decât Baghirov în persoană. Se şi potriveşte de minune. Toată lumea îl ştie, toţi au auzit de isprăvile lui. El ne-a adus revoluţia twitter, ne-a luminat, carevasăzică! Ho, veţi striga, dar Baghirov nu este moldovean. Corect, dar nici Simon Bolivar nu era indian din America Latină. Când colo au numit o ţară în cinstea sa. Bingo! Cum de nu m-am gândit la asta?! Să schimbăm şi numele ţărişoarei noastre în Baghirovia. Dragi baghiroveni, intraţi în baghirovada noastră, adică în curentul socio-economico-politic pentru aducerea lui Baghirov mai repede înapoi în Moldova, pardon, Baghirovia. Semnaţi petiţia!

Cred că ar trebui să-i mulţumim lui Baghirov. Nu înţeleg de ce toată lumea îl numeşte “mrazi”, nenorocit, porc şi toate alea. Este tare nepoliticos. Oare de ce mă mir? Doar suntem moldoveni, adică ospitalieri până când musafirul ne iese pe uşă. Cum a plecat, gata, începem să-l hulim. În cazul lui gaspadin Baghirov am fost mai mult decât ospitalieri, pur şi simplu ne-a plăcut atât de mult tipul, încât nu l-am mai lăsat să plece. Aşa că “l-am omenit”. Ştiţi cum facem de obicei: “dar de ce pleci? Mai stai. Nu se poate să ne părăseşti atât de repede. Mai rămâi la noi, o zi, o săptămână!” S-au supărat ruşii. Cică, l-am închis? Poţi oare numi închisoare o cameră în care ai de toate: cămăşi curate şi bine călcate, fierbător electric, ziare, mâncare de cea mai bună calitate, telefon cu acces la internet şi cameră incorporată ? Halal închisoare!

-

Când au văzut în ce condiţii a stat “la puşcărie” Baghirov, toţi studenţii din Chişinău au începută să-şi publice statusuri pe facebook, odnoklassniki şi messenger: “Eu am organizat revoltele din PMAN”; “Eu am furat declaraţia de independenţă în original a Republicii Moldova”. Totul în ideea că procuratura “îi va găzdui” pe degeaba şi pe ei. Iar cum zvonurile au picioare rapide, acestea au ajuns imediat şi la boschetarii din Piaţa Centrală. Ce credeţi că au făcut? S-au adunat în faţa Ministerului de Interne, adică vizavi, şi şi-au agăţat pancarte de gât cu slogane de genul: “Stau în spatele revoltelor de pe 7 aprilie!”; “Eu am pus steagul României pe Preşedinţie!”. Acum îl aşteaptă pe ministrul de interne ca să se autodenunţe. Se vorbeşte că până şi actorul Grâu, căruia primarul Chirtoacă i-a pus o bere, îl aşteaptă pe ministrul Roibu. Aşteaptă şi vociferează cu glasul care le-a făcut pe domniţele naive, astăzi fumeiuşte obeze, să tresalte: “Cât Baghirov e plecat/Şi o celulă de lux s-a eliberat/Vă rugăm, nu vă cerşim:/Undeva de putem să ne adăpostim.”

-

Aşadar, ziceam că ar trebui să-l mulţumim pe musafirul Baghirov. De ce nu? Căci în loc să ne insulte ca şi compatriotul său celebru, genial şi… nesimţit, scriitorul Puşkin, care a spus cu aroganţă: “Ce moldovence-am cunoscut/Frumoase, dar atât de proaste!“; “Aici e moldovenime şi greaţă!“, bloggerul ne-a arătat spre defectele sistemului nostru judiciar. Ne-a făcut un bine. Da, noi le ştiam şi până la acest vântură-lume de blogger, dar evadarea lui le-a făcut dintr-o dată foarte actuale. Caţi bani primeşte un grănicer, un paznic în puşcărie, un poliţist, un vameş? Baghirov a spus, plătiţi-le salarii decente dacă vreţi să nu vă fugă arestaţii, să nu ia mită funcţionarii. Spasiba şi pentru asta. Dacă vreţi, escapada gaspadinului Baghirov arată că ţărişoara asta, Moldovioara, este un fel de pamflet pe un blog. E mare treabă că cetăţenii, moldovenii, nu se supără când e clar că cineva, în special politicienii şi afaceriştii care îi susţin, fac mişto de ei. Şi fac. Uitaţi-vă cum au ştiut să gestioneze cazul Baghirov. Parcă urmărim un film cu proşti. Un prost este închis pentru că alţi proşti îl bănuiesc de nişte prostii. Vin însă nişte proşti mai mari şi îl eliberează. Dar prostul de blogger nu stă mult în arest la domiciliu şi fuge din ţară, iar proştii de la graniţă îl lasă să treacă precum oaia prin strungă. Evident, în schimbul unui caşcaval pe măsură. De ce nu râdeţi?

Vitalie, îmi spune o bună amică, am fost în Londra şi am rămas surprinsă. În sens pozitiv, desigur. Era târziu, trebuia să ne întoarcem la hotel, dar nu vroiam să luăm metroul, apoi autobuzul, apoi altul. Ne-ar fi costat mult prea mult. Ştiam că hotelul este la o aruncătură de băţ, stăteam cu harta în faţă, dar habar nu aveam încotro să ne îndreptăm paşii. Eram dezorientaţi. N-am stat mult aşa, căci peste doar un minut s-a apropiat de noi o femeie tinerică. Să fi avut vreo 20 de ani. S-a interesat cu ce ne poate ajuta - ne văzuse pierduţi în spaţiu. Noi i-am explicat problema noastră, aşa că a început să ne explice că trebuie să mergem stânga, dreapta, să ajungem pe o străduţă micuţă pe care trebuie să mergem numai înainte. A văzut însă că era complicat, Londra este un oraş prea încurcat, şi a zis: “vă conduc eu până la străduţă.” Am întrebat-o dacă are drum în acea direcţie, era evident că nu. Totuşi, ne-a dus, ne-a arătat străduţa, ne-a urat şedere plăcută în continuare şi a plecat. Am rămas cu gura căscată. Nu o crezusem pe o prietenă de-a mea când ne-a spus că nu o să ne pierdem în Londra. Oamenii de aici, dacă te văd dezorientat pe stradă, se apropie, te întreabă dacă te pot ajuta.

-

Eu, în staţia de metrou Iancului, în Bucureşti. Aud că cineva strigă. Mă îndrept spre zona cu scandal. Era o femeie de vreo 60 de ani şi un metru 60 înălţime, care striga la un haidamac de paznic al metroului de vreo 30 de ani şi 2 metri înălţime. Culmea, femeia nu ţipa pentru sine. Îi luase apărarea unui zdrenţuit, un om ce părea al străzii, cu barbă şi privirea uşor pierdută. Acesta coborâse în subteran, iar paznicul îl căuta de cartela pentru acces în metrou. Surprinzător, dar avea. Ei bine, când s-a dovedit asta, femeia a început să-l probozească pe haidamac: “de ce deranjezi oamenii aici, în subteran? De ce nu l-ai oprit acolo, sus, la intrare? Dacă îl vezi îmbrăcat mai prost te iei de el? De ce?” Fără să ştie ce să răspundă, gorila s-a retras mormăind ceva drept răspuns. Incredibil curaj pentru mătuşică.

-

Un bun amic de-al meu, cetăţean român, îşi extinde businessul la Chişinău. Mai vorbesc cu el din când în când: “cum e, cum sunt oamenii?” Îmi zice că îi place, că este foarte frumos. Nu este genul de român care să inventeze: “băi, a venit unul la mine să-mi vândă un kalashnikov şi un kil de marijuana…” Dimpotrivă, ziceam că este chiar încântat de Chişinău. Totuşi, nu poate să nu remarce că vorbeşte cu moldovenii, aceştia sunt de acord să înceapă afacerea, dar când să semneze un contract scris negru pe alb, dau din colţ în colţ. N-am ştiut ce să-i zic, nu sunt om de afaceri şi nu mă pricep de ce moldovenii se feresc de contracte, acte şi vor relaţii de business bazate pe vorbe. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc, să scriu. Amicul meu era uimit cât de relaxate sunt fetele, care umblă şi noapte îmbrăcate în fustă scurtă, pe tocuri. Aşteaptă maxi-taxi, nu s-a obişnuit să-i zică încă “rutieră”, şi nu se ia nimeni de ele. Are dreptate, la Bucureşti, o fată îmbrăcata într-o fustiţă mai generoasă va strânge sute de comentarii doar traversând strada. Asta mă deranjează tare la fraţii români, în special cei din Bucureşti: maaari obsedaţi. Uită-te, observă, dar ţine, bă, gândul ăla porno pentru tărtăcuţa ta găunoasă. Noi, bărbaţii moldoveni, suntem un pic mai reţinuţi în a fluiera şi în a trimite cuvinte mai puţin licenţioase în urma unei femei.

(sursa: ziarul de gardă)
-
Când prind un subiect fierbinte, jurnaliştii din România îl rod până la os. Ba mai mult. Rod din osul respectiv până dau de măduvă. Spre deosebire de fraţii lor de condei, jurnaliştii moldoveni renunţă la subiectele ofertante cu o lejeritate uimitoare. Personal, sunt adeptul dezbaterii unui caz până la epuizarea totală, chiar dacă pe alocuri devine supărătoare insistenţa. Căutam curios să văd ce s-a mai întâmplat cu fata care a fost băgată cu forţa în merţanul alb zilele trecute în centrul Chişinăului. Căutare fără succes, pentru că în afară de Ziarul de Gardă, nimeni nu s-a mai interesat de caz. Dezolare totală. Aş fi vrut să-l văd pe poliţist, aş fi vrut să o văd pe fata răpită, dar cel mai tare aş fi vrut să-i văd mutra funcţionarului din Durleşti.

-

Mi-am satisfăcut curiozitatea mea doar în cazul femeii răpite. Insist asupra cuvântului “răpită”, pentru că explicaţiile poliţiei moldoveneşti mi se par o bătaie de joc. Fac mişto de noi, de inteligenţa noastră, iar noi… nimic. După cum ziceam, doar Ziarul de Gardă a publicat un articol despre tristul eveniment. O vedeţi pe femeia răpită în poza de mai sus. Se numeşte Viorica şi povesteşte că a făcut cunoştinţă cu şoferul şmecher al merţanului pe odnoklassniki. Cum altfel? Recunoaşte că s-a întâlnit cu acesta la Ştefan cel Mare. Unde în altă parte? Pe urmă intervine telenovela celor 700 de euro. Că i-a luat, că nu, puţin contează. Ne deranjează rău de tot modul de operare a poliţiei din Moldova, care acţionează la indicaţiile unei persoane terţe, participând la o sechestrare ca în filme cu spioni. Oricum, nici ZdG nu vine cu multe detalii, iare cele prezentante sunt insignifiante.

-

Vreau să ştiu mai multe, vreau să aflu mai multe despre momentul răpirii. Cum s-a prezentat poliţistul, ce a făcut, cum i-a vorbit? I-a pus cătuşele? Ce a făcut şoferul merţanului? Căci dacă nu se sapă, se va aşterne din nou un praf gros. La fel cum se întâmplă cu Baghirov, la fel cum e cu atentatul din centrul Chişinăului, crimele din păduri… Poliţia moldovenească, cea mai umană poliţie din lume, va muşamaliza totul. Dar de ce vorbesc eu doar de presă. Oare ce fac zecile de organizaţii pentru protecţia drepturilor omului? ONG-urile care toacă bani europeni, de ce tac? Tac jurnaliştii, tac ong-iştii, iar lumea tace mai abitir. Am văzut reacţia bărbaţilor care au urmărit cu mult interes momentul sechestrării. După ce i-am şocat pe mulţi când am zis că moldovenii sunt laşi, acum le mai atribui un epitet puţin măgulitor: moldovenii sunt muţi.

A încercat să o stranguleze. A rezistat. Atunci a lovit-o cu cotul. Probabil a văzut stele verzi, dar a trecut peste asta. Şi mai întărâtat, bruta de om se transformă definitiv în animal. Dă cu pumnul, loveşte cu genunchiul, sare cu piciorul peste capul sărmanei. Femeia, care s-ar presupune este o făptură delicată şi gingaşă, se ridică de fiecare dată şi încearcă să acţioneze butonul de alarmă. Este singura salvare. Deşi îşi perde cunoştinţa se trezeşte din somnul indus de lovituri numai pentru a chema ajutoare. Cu siguranţă aţi văzut imaginile despre care vorbesc. Aleg să nu le public pe blog, cum am făcut în cazul clipului în care o altă femeie este târâtă cu forţa într-o maşină de lux. De data asta imaginile sunt prea şocante. Varanii, crocodilii, şerpii şi scorpionii sunt mai omenoşi, mai corecţi şi nu-mi creează atâta antipatie.

-

Când am văzut ce a trebuit să suporte săraca femeie, am început să-mi fac cruce instant. Şi nu sunt deloc bisericos. Doar că mi s-a făcut deodată frică. O frică animalică, care îţi şopteşte şuierat că de o exista iad, acesta este prea frumos pentru fiinţa cu două picioare ce îşi spune om. Revenit din şoc mi-am dat seama că Moldova mea, această ţărişoară frumoasă, cu oameni harnici, buni, ospitalieri nu mai este demult “o gură de rai”. E o junglă umană condusă de legea celui puternic şi bogat. Nici nu ştiu cum am reuşit să supravieţuiesc pe acest “picior de plai”. Sincer, în acest moment mă bucur că am plecat, iar copiii mei vor creşte într-o ţară ceva mai civilizată - o idee mai civilizată.

-

Apoi, fără să vreau, am retrăit ura pe care am simţit-o acum un an. Cineva apropiat mie a fost bătut cu bestialitate de niste descreieraţi. S-a întâmplat într-un sat uitat de Dumnezeu, într-o ţară uitată de Dumnezeu, adică Moldovioara noastră. Nişte derbedei, exact ca bestia din cazinou, l-au luat la bătaie pe un cetăţean. Când alţii au încercat să-l scape, nenorociţii au sărit şi pe ei. Erau trei împotriva a 9 sau 10 animale. Nimeni nu a mai sărit să aplaneze cumva conflictul. Nimeni nu a sunat la poliţie. Nici nu avea rost: oricum nu veneau. Ţara nimănui. Cei mulţi i-au snopit în bătaie pe cei puţini. Unul dintre cei trei şi-a pierdut cunoştinţa, a fost dus a doua zi la spital. S-a ales cu comoţie cerebrală, coaste rupte. Animalele săriseră cu picioarele peste capul lui. Cum credeţi cine stă în puşcărie pentru asta? Nimeni. Cum credeţi ce va păţi animalul care a lovit femeia din cazinou? Pun şi eu o întrebare retorică.

-

Dar să revenim un pic şi la fata sechestrată în plină zi, în centrul Chişinăului. Căci ni s-a servit o explicaţie cusută cu aţă albă. Chiar şi aşa voi lua de bune poveştile cu zmei despre cum amărâtul de funcţionar, dintr-o primărie amărâtă a fost lipsit de banii pentru pâine, 700 de euro. Trecem şi peste aspectul că un bărbat însurat “a cătăit” - a se citi “a plimbat” - o pipiţă cu maşina, deşi o cunoscuse de curând. Cam atât. Nu putem înghiţi cuvintele purtătorului de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie: “acţiunile poliţistului au fost în conformitate cu legea”. Adrian Jovmir, cu tot respectul pe care ţi-l port, nu ai voie să-ţi murdăreşti numele în halul acesta. Nu poţi să-l acoperi pe nemernic. Ai grijă. Ceea ce a făcut poliţistul se numeşte sechestrare de persoane şi se pedepseşte cu ani buni de puşcărie.

-

Numai în evul mediu, cei care se considerau victime ale unui furt şi aveau suficienţi bani, îl luau pe aprod în şareta lor albă, îl căutau pe presupusul învinuit şi, de faţă cu aprodul, îşi făceau dreptate: fie îl băteau de mama focului pe sărman, fie îl băgau la ocnă până se dovedea că… nu furase el. Nu suntem în perioada fanariotă. Avem legi, reguli. Un sărac de funcţionar nu poate să-şi ia propriul aprod, scuze, poliţist şi să-şi facă dreptate cu mâinile lui. Nu se încadrează în nicio normă legală, regulament, ca un civil să participe atât de activ la o reţinere. Ori poate am greşit eu când am zis că moldovenii sunt laşi? Acest domn Cristal mi-a demonstrat că atunci când vrea, moldoveanul poate fi curajos. Aşa că a ajutat poliţia să prindă cel mai feroce criminal din Moldova. Aşteptăm să fie decorat. În plus, poate fi înaintat din partea Moldovei la premiul Nobel pentru matematică. A găsit un răspuns la o problemă imposibilă: cum să ai un salariu de funcţionar, dar să reuşeşti să-ţi cumperi ditamai limuzina?

-

Coincidenţă sau nu, astăzi am aflat că un cetăţean rus, reţinut de poliţie pentru că ar fi creat răzmeriţă în Chişinău, a reuşit să fugă la Moscova. Bravii noştri judecători l-au lăsat să plece din închisoare, trecându-l în arestul la domiciliu. Atât l-au mai văzut. Peste câteva zile, rusul le-a transmis la mişto autorităţilor din Moldova că va trece în vizită prin Chişinău. Probabil la fel cum a fugit: prin Transnistria, prin Ucraina. În condiţiile în care hotarele ne sunt găurite ca o sită, cum mai putem fi primiţi în Uniunea Europeană? Asta este Moldova, asta este ţara în care fiecare îşi face dreptate. Nu e o ţară, ci o junglă. Cel cu bani şi pile scapă, cel care fură o pâine înfundă puşcăria. Exemple avem de la cine să luăm. Toţi cei din vârful lanţului trofic, marii baştani politici, cu milioane în conturi, ne-au demonstrat că pot fura liniştiţi. Nimeni nu-i deranjează. De ce peştii mai mărunţi nu ar încerca să facă la fel? Din păcate eu nu văd nicio scăpare. La capătul tunelului nu este luminiţa, ci trenul care vin înspre noi cu mare viteză.

-

Imaginile ce stârnesc oroarea publicului, cele în care o tânără urlă de mama focului în timp ce este băgată cu forţa într-un automobil luxos, nu ne demonstrează nicidecum că a locui în Moldova este periculos. Ce naiba?! Noi ştiam asta. Ştiam încă de când miliţienii/poliţiştii atacau copiii pe stradă, îi băgau în dubiţe sovietice şi îi duceau ca pe nişte vite la abator, pardon, la comisariate. Ştiam încă de când foştii miliţieni erau împuşcaţi de foşti sportivi, actuali bandiţi. Mai ştim că e periculos să locuieşti în Moldova pentru că miliţienii au uitat că sunt urmaşii lui Sherlock Holmes, iar ucigaşi, atacatori, terorişti se plimbă liberi pe străzi, fără ca detectivii moldoveni să le dibuiască urma. Păi da, este mai uşor să sari dintre arbuşti în faţa maşinii, cu radarul în mână, decât să-l găseşti pe criminalul din pădurile de lângă Chişinău.

-

Aşadar, ce nu ştiam noi şi doar bănuiam? Faptul că moldovenii sunt nişte LAŞI. Da, da! Laşi, fricoşi, temători, speriaţi de umbrele lor. Nu se poate una ca asta! Nu se încadrează în nicio conduită socială sau umană ceea ce am văzut! Doi bărbaţi bruschează o femeie, forţând-o să intre în maşină, în timp ce mai bine de 10 bărbaţi sănătoşi, fără semne vizibile de handicap fizic, privesc cu interes scena. Bine barem că suntem o naţiune de cameramani amatori. Aşa am aflat şi noi că proverbul “capul tăiat sabia nu-l taie” înseamnă ceva la Chişinău. Mare ruşine, bărbaţi moldoveni! Căci pe lângă laşitate am dat dovadă şi de ipocrizie cum rar găseşti. Auzeam pe fundal discuţii între bravii bărbaţi ai neamului explicând cele întâmplate: “da şi o făcut? O trecut drumul, iaca şi o făcut!” Mda. Acesta pare un motiv serios şi logic ca să fii reţinut în Moldovioara. În aceste condiţii nu-ţi rămâne decât să te întrebi: “Tu vrai să locuieşti, şi să înveţi, şi să munşeşti legal în SUA?”

-

De altfel, pe forumuri tipul care o înghesuie pe săraca femeie în maşină a fost recunoscut. Cică este un funcţionar din primăria localităţii Durleşti. Al doilea, spun cunoscătorii, ar purta uniformă de miliţian transnistrean. Dacă este aşa cum spun cei care au ochiul mai format decât mine, apar câteva întrebări. Unu, cum îşi permite un angajat al forţelor de ordine din Transnistria să reţină pe cineva în partea dreaptă a Nistrului? Doi, înseamnă aceasta că oricine poate fi prins pe stradă şi băgat în maşină de către miliţienii transnistreni? Trei, a cui este maşina respectivă? Dacă este al funcţionarului, astăzi mă las de jurnalismul din Bucureşti şi mă angajez la primăria din Durleşti. Patru, cât mai rabdă moldovenii bătaia de joc?! Pentru că, cel puţin eu, sunt sătul de şmecherii cu mercedes-uri albe, negre, mai nou aurite, care după ce au furat cât au putut pe la primării, bănci, întreprinderi s-au pus pe răpit oameni pe stradă. Şi nu contează ce se va dovedi ulterior. Fata poate fi amanta, soţia, sora, vecina oricărui dintre “răpitori”, dar nu este normal să fie târâtă în maşină aşa cum vedem în înregistrare.

-

O să vă dau un singur exemplu. În România, fiul unei deputate, Sorina Plăcinta, a încercat să o calce cu maşina pe prietena sa. Un descreierat. S-a întâmplat noaptea, pe una din străzile întunecate ale Bucureştiului. Totuşi, s-au găsit oameni să-i sară sărmanei fete în ajutor. Spre deosebire de capitala României, în capitala Moldovioarei, ziua în amiaza mare nu s-a găsit nici măcar unul…

Tu vrai să locuieşti, şi să înveţi, şi să munşeşti legal în SUA? De ce să nu vrai când realizezi în ce ţară stai? Când vezi că cei care fură bănci şi fabrici, cei care bat copchii ieşiţi în stradă să ceară reforme, cei care măresc nejustificat preţurile la gaze o duc regeşte, iar tu trăieşti ca sclavii pe plantaţie, chiar nu vrai să pleci?!

-

Tu vrai să pleci din Repablic oooooof Moldova? De ce să nu vrai? Doar trăieşti într-o ţară paradoxală: pe perioada crizei preţurile apartamentelor au scăzut în toată lumea, dar numai în Moldova continuă să crească. Nici chiria nu a stat pe loc, ci s-a umflat ca tescovina. De ce să nu vrai, când, paradoxal, salariul unui funcţionar de la primăria Chişinăului este mai mic decât o pereche de cizme din Gemenii?

-

Tu vrai să mai rămâi în Chişinăul ce pare încremenit într-un proiect sovietic cu blocuri gri, cu trotuare sparte, cu rutiere puturoase, cu funcţionari uşor de cumpărat, cu urbanizare haotică şi o Piaţă Centrală ca un cancer? Să vrai să rămâi, să vrai… doar dacă eşti cumătrul unui deputat, nepotul unui director de întreprindere ori soţie de “biznesmăn”.

-

Tu vrai să mai asişti la năruirea unui vis numit AIE? Vis care a plutit în aer după evenimentele din 7 aprilie timp 2 ani. Vis care va fi spulberat, iar ţie nu-ţi pasă, căci te-ai săturat de vorbe vorbite pe la teveuri. Tu vrai să vezi cum Filat îi dă la gioale lui Lupu, iar Ghimpu îl susţine pe Lupu, dar de fapt nu se înghit reciproc şi toţi trei fac perfect jocul lui Voronin? Dacă nu mai vrai, desaga pe umeri şi… drumul te aşteaptă. Nu mai aştepta să te integreze politicienii aceştia ineficienţi în Uniunea Europeană, integrează-te singur!

Moldovenii sunt nişte oameni extrem de sentimentali. Nu temperamentali ca spaniolii, nu vulcanici ca italienii, nu invazivi ca fraţii români - pur şi simplu sentimentali. De aceea suntem buni dansatori, cântăreţi, artişti, dar proşti organizatori, manageri şi… politicieni. Ce ar fi să ne lipsim un pic de sentimentalismul nostru moldovenesc şi să judecăm rece situaţia fierbinte care încinge politichia de la Chişinău. Iar situaţia este următoarea: Filat se întovărăşeşte cu comuniştii, bagă celelalte două partiduţe din AIE în opoziţie, dar reuşeşte “să facă curat” în structurile de drept ale Moldovei. Sentimentalismul nostru latin şi moldovenesc iscă un strigăt sau chiar urlet în gâtlej: nuuuuuu! Nu se poate aşa ceva. Trădare, trădare şi încă o dată trădare. Constantin Tănase este exponentul perfect al acestui tip de atitudine: “Filat a trădat alegătorii, membrii propriului partid şi partenerii din alianţă”. Din punct de vedere al sufletului - aşa este. Filat face pact cu diavolul roşu, deci merită bătut cu pietre în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Strigăte de acest tip vor mai fi, cu siguranţă.

-

Ei, dar ne întrebam mai sus dacă putem să gândim rece această situaţie explozivă. Să încercăm. Crimele, atacurile financiare asupra băncilor şi întreprinderilor se succed cu repeziciune, iar structurile de drept moldoveneşti privesc la asta parcă anesteziate. Aşadar, criminalii nu sunt prinşi. Liberi rămân şi cei care se află în spatele atacurilor raider. Nemulţumirea populaţiei creşte. Când procuratura, SIS, poliţia şi ce organe or mai fi nu fac nimic, lucrurile trebuie schimbate în vreun fel. Nu-i aşa? Este evident, peştele de la cap se împute. Deci să tăiem capete şi să le înlocuim. Bine, dar cum? Dacă schimbi incompetenţii de la SIS, poliţie, procuratură se supără partenerii de coaliţie. Căci aşa e în Moldova, sunt oamenii noştri, cumătri, cumnaţi sau nepoţi. Nu-l poţi da jos pe unul căci se supără alţii o sută. Şi dacă cineva vorbeşte despre corupţie, incompetenţă, interese de gaşcă, altcineva înţelege trădare, distrugerea alianţei. Cineva schimbă placa: dragilor, vă dăm temă pe acasă, luaţi-vă băieţii voştri incompetenţi şi să-i daţi jos cu mâinile voastre. Atunci, altcineva înţelege că i se dă ordin cum să-şi administreze nepoţii, cumnaţii, cumătrii şi… iarăşi se supără.

-

Ce facem în aceste condiţii? Păstrăm o alianţă sau rezolvăm o problemă gravă, care pune sub semnul întrebării statul de drept? Personal, votez pentru schimbarea lichelelor, care au permis criminalilor financiari şi nu numai să se simtă ca peştele în apă în Moldovioară. Oricum sunt dezamăgit şi de PL, şi de PDLM. Iar de PD nu mai zic nimic, ăştia sunt nişte oportunişti. De votat nu mai votez, de susţinut nu mai am pe cine susţine. Nici nu mai contează dacă roşii revin sau nu la putere. Contează că m-am săturat de omoruri şi alte tâmpenii criminale. Dacă Filat reuşeşte să facă ceva, fie ajutat de comunişti, fie distrugând AIE - să o facă. Barem o mică bucurie într-un noian de nemulţumiri. Sincer, ce mi-e Lupu preşedinte, ce mi-e Plahotniuc, ce mi-e Ghimpu sau Filat, tot un drac. În ceea ce mă priveşte au coborât până pe aceeaşi treaptă cu comuniştii: hrăpăreţi, nesimţiţi, şi, cel mai rău, nepăsători faţă de problemele oamenilor. Dar mai e ceva. Credeţi că Filat a luat de unul singur decizia de a înfrunta AIE, de a negocia cu comuniştii? “Partenerii noştri vestici” cu siguranţă i-au dat verde. Aşadar, trădare să fie, dar… oare le mai pasă oamenilor când văd mizeria care îi înconjoară?

Nu ştiu de ce, dar s-a cam aşezat praful pe crima de pe terasa Galaxy din centrul Chişinăului. Presa, oamenii, politicienii, dar mai ales poliţia au tratat tristul eveniment ca pe un caz neobişnuit despre care ar trebui să uităm cât mai repede. Greşit. O mare confuzie se face, prieteni. Pentru că o crimă nu este doar un eveniment neobişnuit, ci unul special, nemaivăzut, impresionant. Vreau să zic, această vărsare de sânge, crudă, inumană poate avea repercusiuni acolo unde ne-am aştepta foarte puţin. Căci a avut. V-aţi gândit vreodată ce imagine şi-a făcut Republica Moldova după crima de pe terasa Galaxy? O să vă dau un exemplu, care m-a amuzat şi m-a şocat în acelaşi timp.

-

Dan Şucu, un milionar din România - potrivit presei de la Bucureşti a făcut din afacerile cu mobilă mai bine de 350 de milioane de euro - a explicat recent de ce a renunţat să se extindă în Republica Moldova. Iată ce a spus ieri, la o conferinţă de presă organizată în Bucureşti de Ziarul Financiar: “Luna trecută mă aflam la Chişinău pentru a purta discuţii referitor la extinderea Mobexpert în Republica Moldova, iar pe prima pagină a ziarelor, dar şi la televizor, toată lumea era preocupată de o singură ştire. Cică doi poliţişti s-au împuşcat chiar în centrul oraşului. Erau de la două secţii de poliţie vecine şi nu au reuşit să-şi împartă sferele de influenţă. Unul l-a omorât pe altul ca să poată colecta mai multe taxe de protecţie.”

-

La finalul conferinţei m-am apropiat de Dan Şucu şi i-am zis că evenimentul odios despre care vorbeşte s-a întâmplat cu adevărat, numai că protagoniştii nu sunt doi poliţişti, ci un fost poliţist şi un fost sportiv. Am făcut această precizare pentru că nu îmi plac poveştile mult prea “înflorite” despre Republica Moldova. Poveşti din care afli că apa caldă este o noutate pentru Chişinău, iar ruşii vând la colţ de stradă grenade la kilogram. N-am mai făcut nicio precizare în plus. Dan Şucu poate crede orice vrea despre împuşcarea fostului poliţist. I s-a părut că a fost o împărţire a teritoriilor controlate de mafie? Bine. Sunt în mare parte de acord cu acest motiv al crimei din moment ce poliţia nu ne oferă un altul mai clar. Cel mai trist este ce a zis la finalul cuvântării milionarul român Dan Şucu: “am renunţat să mă mai extind în Republica Moldova. O ţară în care corupţia şi crima este în floare nu îţi oferă o siguranţă. M-am bucurat că locuiesc şi am afacerea mea într-o ţară unde lucrurile par să meargă mult mai bine, pe calea democraţiei.”

-

Unde dai şi unde crapă! Nu-i aşa, dragi deputaţi AIE? Mai bine zis, unde împuşti şi cine moare? Moare nu doar un fost poliţist, ci şi o investiţie consistentă pentru o ţarişoară ca Moldovioara. În mod normal, pentru deschiderea unui magazin din reţeaua Mobexpert Dan Şucu cheltuieşte cel puţin 5 milioane de euro. Asta cred eu că este investiţia minimă pe care a ratat-o Chişinăul. Şi nu se ştie dacă milionarul român ar fi vrut să se limiteze la un singur magazin… Dacă ne gândim că sute de moldoveni şi-ar fi găsit un loc de muncă, statul ar fi încasat mai multe impozite, realizăm că pierderea este mult mai mare. Dar oare realizează cineva sus, în Parlament, că imaginea de societate aflată în degringoladă pe care o are Republica Moldova nu ne ajută deloc, deloc, deloc?!

Ne place sau nu, dar Filat este înşurubat bine la putere. Atât de bine, încât “partenerii vestici”, cum le place analiştilor să numească SUA şi statele membre UE, îl văd pe mister Filat conducătorul de drept al Republicii Moldova. Fie vorba între noi, nu sunt departe de adevăr. Să luăm de pildă, Romania. O să vă spun un lucru care s-ar putea să nu placă simpatizanţilor guralivi ai PL-ului: România l-a lăsat din braţe pe Ghimpu şi l-a luat pe Filat. Aşadar, cine este cel mai iubit dintre moldoveni la Bucureşti? Nu, nu Vitalie Cojocari, subsemnatul, ci Vlad Filat, împăratul. Pe lângă lucrurile vizibile, adică vizitele pe care primul ministru le face în România, mai sunt şi unele elemente care nu se văd.

-

Dar mai întâi să punctăm câteva lucruri importante. Vlad Filat este produsul unei universităţi din România. Oricât de mult s-o fi schimbat acest om în ultimul timp, nu se poate să fi pierdut tot spiritul românesc pe care îl obţii la Iaşi, vrei, nu vrei. Doi, în sfârşit Moldova are un conducător cu care se poate vorbi în limba română. Iar asta contează al naibii de mult. Nu în zadar a glumit Băsescu la prima întâlnire cu Vlad de la Lăpuşna: “mă bucur că vom discuta fără translator”. Să-mi fie iertată aprecierea, dar Ghimpu, un patriot român mai tenace decât Filat, este un prost cunoscător al limbii române. Asta fără discuţii. Ar mai rămâne Chirtoacă. Numai că ce poate discuta o primărie cu o ţară? Cum Lupu este cu curul în două luntrii, iar Ghimpu are un partid încorsetat unui procent de 10 la sută, alegerea a căzut, evident pe Filat. De aici şi marea dragoste manifestată de România pentru PLDM.

-

Am tot vorbit de lucruri văzute, dar există şi chestii care nu se spun. O bucătărie internă foarte discretă. Funcţionari, consilieri, şefi de instituţii din România sunt detaşaţi, trimişi pentru a rezolva o problemă sau pentru a ajuta la modernizarea diferitor instituţii, cadre legale în Moldova. În cazul primăriei Chişinău vorbim, de pildă, de Termocom. Funcţionari din Guvernul României au venit, au analizat situaţia acestui colos falimentar şi au conceput niscaiva strategii pentru îmbunătăţirea lucrurilor. Nu că RADET, omologul Termocomului din România, ar funcţiona perfect. Totuşi, stă ceva mai bine. Dacă discutăm de Guvern, păi, aici lucrurile sunt şi mai complexe. Doar vorbim de Filat, cel adorat… de România, desigur. Echipe întregi de români lucrează în Guvern, cot la cot cu specialiştii moldoveni. Domeniul concurenţei, cel auto, cel vamal, al fondurilor europene sunt înţesate de băieţi din România. Partea bună, nu Moldova le plăteşte salariile. Partea proastă, România, săraca, are grave deficienţe la multe dintre aceste capitole. Eu sper din tot sufletul să nu ne strice şi pe noi, ci să facă o treabă bună!

-

Acestea fiind spuse, am şi eu o întrebare: oare Băsescu i-a dat verde lui Filat pentru a începe negocierile cu Voronin?

Zilele trecute am fost la un târg unde s-a expus mâncare şi băutură de lux. Târgul s-a ţinut în Bucureşti şi au fost prezentate: celebrul fois gras, vinuri de bordeaux, ciocolată fină, carne de porc la 20 de euro suta de grame. Mi-a căzut maxilarul. Cum aşa, un picior de porc costă tocmai 2000 de euro? Ei bine, se poate. Vedeţi materialul mai jos.

-

-

M-am gândit atunci şi l-a Moldovioara mea: oare cum este să fii bogat în cea mai săracă ţară din Europa? Foarte bine, probabil. Căci tot timpul m-au surprins, desigur negativ, moldovenii mega-avuţi. Situaţia lor mi se pare pe undeva nepoliticoasă. Cum poţi să te afişezi în ditamai merţanul pe drumuri sparte, trecând pe lângă amărâţi care se îmbulzesc în microbuze mizerabile? Ce simte un bogătan din Moldovioara când ştie că 90 la sută din populaţia ţării luptă efectiv ca să supravieţuiască? Trebuie să fie tare de caracter ca să nu-i stea caviarul în gât, iar noaptea să doarmă liniştit pe cearşafuri fine.

-

Da, există bogaţi şi în vestul Europei. De acord. Numai că vorbim de o diferenţă uriaşă dintre ei şi noi. Acolo au o clasă mare de mijloc, cetăţeni care îşi permit şi o maşină, şi o vacanţă, şi să-şi primenească hainele o dată pe sezon. La noi se îmbracă de la “Talcioc” doar cei care mai au bani. Restul fie cârpesc, fie cumpără de la “gumanitarcă”, un fel de second hand. Şi tot aşa de 20 de ani. Nu că în perioada comunistă moldovenii au dus-o bine. Totuşi, s-a schimbat ceva. Imediat după independenţă au apărut ei, moldovenii superbogaţi. Cum s-au îmbogăţit? Să ne spună procuratura… dacă poate. Oricum, nu este de bun augur să-i întrebi pe bogătanii moldoveni cum au făcut primul milion. Cei care sunt astăzi mari “biznesmăni” simt că le fuge pământul de sub picioare dacă sunt luaţi la bani mărunţi despre primele lor afaceri.

-

Personal nu înţeleg de ce au nevoie de 10 maşini, 10 milioane de euro, 10 case, 10 bodyguarzi cât uşa? Cum poţi trăi în lux ştiind că mai toţi concetăţenii tăi se împrumută ca să cumpere o pâine? Să vă dau un exemplu: după cutremurul din Japonia, miliardarii şi milionarii au început să-şi aducă banii în ţară ca să investească în reconstrucţia ţării. Nu doar spiritul de afaceri le-a şoptit să facă asta, ci şi respectul faţă de concetăţeni, patrie. La noi, mai mult ca sigur, scoteau afară până şi bănuţii din puşculiţă. În Japonia, însă, când autorităţile păreau depăşite de situaţie, Yakuza, mafia japoneză, a păzit bunurile cetăţenilor şi nimeni nu s-a atins de ele. Asta da naţiune! Ce s-ar fi întâmplat la noi? Vă las pe voi să fabulaţi. Să nu credeţi că îi îndemn pe bogătanii moldoveni să-şi împartă averile. Sunt om întreg la minte. Dar de ce nu investesc banii lor în întreprinderi, de ce nu construiesc fabrici, de ce nu creează locuri de muncă? Plahotniucii, Şorii, Statii, Voroninii, Sturzii, Filaţii să-şi pună deoparte nişte bănuţi ca să nu le sărăcească familiile, iar restul să-i folosească pentru creşterea economiei Moldovei. Majoritatea acestor bogătani moldoveni sunt implicaţi şi în politică. Cum să îi votezi? Cum să îi crezi că vor să ridice din ruine economia Moldovei când ei îşi ţin banii prin Elveţia, dar ca moş Grandet, un celebru personaj de-al lui Balzac, încearcă să ne convingă de crunta sărăcie în care îşi trăiesc viaţa. Sunt fascinat de oamenii bogaţi, au fost inteligenţi, au putut să-şi crească averile. Sincer. În acelaşi timp, sunt dezamăgit şi nu-mi plac deloc avuţii moldoveni!

HBO România a difuzat aseară un documentar despre cel mai mare cimitir din Europa. Ştiţi care este, nu-i aşa? Cimitirul “Sfântul Lazăr” din Chişinău, cunoscut şi sub numele de cimitirul Doina. Uimitor şi în acelaşi timp şocant cum pot să fie moldovenii care muncesc acolo. Adică acei moldoveni angajaţi cu acte în regula, care vin în fiecare zi să îngroape/dezgroape morţi. Nu vreau şi nici nu pot să comentez nivelul intelectual al acelor amărâţi, nici felul în care vorbeau, nici cum gândeau. De altfel, ei nu se consideră deloc amărâţi. Sunt absolut resemnaţi şi nu consideră derizoriu faptul că au cea mai ingrată muncă din lume. Un exemplu mai mult decât grăitor: un tip, să fi avut vreo 25 de ani, spunea în documentar despre sine că a moştenit meseria de gropar de la ta-su. Sic! Că aşa este normal: “fiul să fie ca tata”.

-

Nu am putut să nu fac o paralelă cu cimitirul iluziilor, mormântul viselor, sicriu al speranţelor - Republica Moldova. Şi ştiţi ce este foarte trist? Că tânărul de 25 de ani, moştenitorul unei meserii cu care nu ai dreptul să te mândreşti, are corespondenţi în tare mulţi cetăţeni din această ţărişoară. Căci mereu m-a surprins la dragii mei de moldoveni resemnarea, autosatisfacţia. Deşi nu este nicidecum cazul. Am ce mânca, am ce pune pe mine, am unde dormi, am unde munci? Super, sunt mulţumit. Cam aşa gândesc majoritatea moldovenilor. Nu contează că mâncarea nu este decât un parizer puturos, casa o dărăpănătură sau o garsonieră închiriată, iar munca… gropar în cimitirul Doina. Ei bine, nu putem da vina tot timpul pe spiritul nostru mioritic. Răul nostru are altă rădăcină: lenea intelectuală. Ne complacem într-o situaţie mizeră pentru că atâta ne poate tărtăcuţa. Suntem proşti? Sunt proşti moldovenii? Nu. Pur şi simplu avem o dificultate mare, o reţinere în a ne pune neuronii la treabă.

-

Ce este mai simplu? Să gândeşti, să ai responsabilităţi, să iei decizii sau să sapi o groapă şi să arunci ţărână pe un coşciug? Moldovenii ştiu răspunsul: datul cu cazmaua este simplu, deci de preferat. Cât ar fi de straniu, dar dacă moldovenii erau un pic mai leneşi la muncile fizice, poate că erau mai bogaţi şi mai bine văzuţi. Căci munca intelectuală aduce respect, cea fizică poate doar nişte muşchi mai tari. Şi acum îmi amintesc cum se lăudau colegii mei de clasă din şcoala primară ce munci prestau pe acasă. Cu alte cuvinte, nu erai tare dacă ai dat gata “Ultimul Mohican”, ci erai tare dacă porcul din bătătură se apropie de 500 de kilograme. Nu cred că mai mult de 4 colegi, inclusiv şi subsemnatul, au ajuns să mai facă o facultate. Dar colegii mei nu erau deloc proşti. Aveau o inteligenţă nativă, şmecheră, dar lenoasă din punct de vedere intelectual. Dacă îi duci în Africa, în cele mai grele condiţii, se vor descurca de minune. Paraşutează-i în Biblioteca Naţională şi nu vor mai şti ce-i cu ei.

-

Apropo, să nu vă păcălească faptul de a avea foarte mulţi studenţi în facultăţile din Moldova. Majoritatea nu învaţă, nu-şi găsesc un rost cu diploma pe care o obţin. Vor călca pe urmele părinţilor lor, vor pleca în Spania, Italia. Am avut colegi de universitate, nu de facultate, care pe timpul studiilor au regresat mult intelectual. Explicaţia este simplă. Dacă la liceu erau lângă mama şi tata, iar părinţii îi obligau să înveţe, la facultate erau de capul lor. Aşa că lenea noastră intelectuală a fost mai puternică decât orice responsabilitate faţă de săracul “bateanea”. Asta este soarta noastră, a moldovenilor, să fim resemnaţi, iar dacă reuşim să ne acomodăm în vreun fel situaţiei - să fim mulţumiţi. Ce mai contează că suntem cea mai săracă ţărişoară din Europa? Soluţia, mă întrebaţi? Educaţia. Adică statul acesta nerod să investească tot mai mult în şcoli, ca barem urmaşii noştri să fie deştepţi, dacă noi suntem talpa.