Să le permitem sau nu copiilor să aibă Facebook, Instagram, Vlog, blog?

Eram dator cu un răspuns la o întrebare. E bine sau ba să ne lăsăm copiii să-și facă vlog și cont pe rețelele sociale? Mai jos este părerea mea. Una pur subiectivă, bazată pe observații personale. Vă rog să o luați ca atare.

În primul rând, este greu să găsesc un răspuns fără echivoc la o asemenea întrebare. Știu doar că nu există nimic bătut în cuie și răspunsul depinde de fiecare părinte, de fiecare copil în parte. Unii părinți vor fi speriați de noile ”realități” virtuale și extrem de precauți în a lăsa copiii de capul lor acolo. Îi înțeleg și au perfectă dreptate. Când ești mereu la muncă, rupt de oboseală și plin de treburi, nu-ți prea arde să-ți iei încă o responsabilitate pe cap. Cea de a vedea ce a mai făcut copilul tău pe vlog, blog, Facebook, Instagram… Și cine știe câte rețele sociale o mai fi.

Cei care îi învinovățesc pe părinți că sunt prea refractari, că nu sunt în pas cu timpurile, că au rămas în urmă, ar trebui să-și muște un pic limbile. Nu e chiar așa.

Dacă vă întreb de ce nu aveți Snapchat, cu ce se mănâncă și de ce nu vă faceți – o să vă uitați la mine cruciș. Ce vreau să zic? Fiind protector, așa cum îi cade bine unui părinte, este absolut normal ca un adult să fie îngrijorat de activitatea online a copilului său.

Pentru că există multe, foarte multe pericole. Fără să știe, un copil poate discuta online cu niște cretini care pot avea niște intenții teribil de nenorocite. Pe de altă parte, un copil îi poate expune pe părinți la, să zicem, niște belele. Să fotografieze/filmeze prin casă, să arate lumii ce bunuri de valoare există acolo. E o invitație pentru persoanele care așteaptă astfel de ponturi.

Deci, pericolele sunt multe și îi înțeleg pe cei care spun un NU răspicat și au tăiat din start orice intenție a unui copil de a avea vlog, blog, Facebook, Insta și alte chestii populare printre copiii/adolescenții de 8-9-10 ani. Io văd partea plină a paharului, dar și avantajele de a lăsa copiii să se exprime online. De ce? Continue reading…

”Nu alerga că o să transpiri”, cea mai comună expresie în parcurile din București :(

Îmi plac copiii care aleargă, sar, se cațără și nu stau o clipă locului. Poate pentru că și eu am fost la fel. Mă uit cu ochi de adulți la mine, copilul, și sunt fericit că aveam forța și energia necesară. Mergeam cu ai mei părinți cu sapa pe deal. Trăgeam de coada săpăligii toată ziua la porumb(păpușoi), iar seara, când ajungeam acasă, mâncam oleacă și apoi… Țuști, cu mingea pe stadion.

Repet, ca să înțelegeți amploarea efortului fizic. Toată ziua pe deal, în bătaia soarelui, bând apă fierbinte, mâncând pe apucate. Seara ajungeam acasă și nu ne ogoiam(așa se zice la mine la liniștit). Dimpotrivă, după ce ne puneam gura la cale, plecam repede să jucăm fotbal pe stadion.

Asta da energie. Asta da activitate fizică. Eram într-o formă de invidiat. Nu doar eu, ci toți copiii pe care îi știam. Pe vremea aia credeam că suntem foarte slabi. Astăzi se zice că ești ”fit”. Adevărul este că nu se punea firicel de grăsime pe noi. Orice haleam, era făcut harcea-parcea de metabolismul uriaș dobândit din activitățile fizice și care, evident, avea nevoie de multă papa.

Acum să ne mutăm la copilăria de azi. A copiilor care cresc în București. Cea mai des auzită expresie în parcurile din București este: ”nu alerga!” Iar continuarea depinde de bunic/părinte: nu alerga că o să cazi, nu alerga că o să transpiri, nu alerga că te lovești, nu alerga că te murdărești și altele.

Evident, există și alte îndemnuri la sedentarism. De tipul: nu te cățăra, nu te pune în genunchi, nu te mai da cu bicicleta… Continue reading…

Prima zi de școală: un șoc!

Aveam 6 ani și jumătate când m-au dat la școală. Poate de asta nu am înțeles ce mi se întâmplă… Țin minte doar că a fost un șoc.

Într-o dimineață, ai mei m-au îmbrăcat frumos, de parcă mergeam la o nuntă, apoi m-au dus într-o direcție necunoscută. Aflasem ulterior că… la școală. 🙂

Io știam că la un moment dat o să ajung la ceea ce copiii mai mari numeau școală, dar nici prin cap să-mi treacă că asta se va întâmpla atât de curând! Credeam că voi fi mare, 10-20 de ani. Gen! 🙂 Continue reading…

Natalia merge la școală în clasa pregătitoare! Dacă am emoții? Pff…

”Ai emoții?”, m-a întrebat o vecină în fața blocului. M-am oprit blocat. Ce vrea să zică? Ah, da. Vorbește despre prima zi de școală a Nataliei.

Ha, ha, ha! Râd și acum în sinea mea. Să am emoții pentru Natalia? Pentru fetița mea, care vorbește așa de frumos cu oamenii, care înțelege mai bine decât mine regulile sociale? Pentru ea, care a învățat rusa fără efort, iar acum stă cu engleza pe vârful limbii? Pentru Nati, care a făcut balet de la 3 ani, iar acum face șpagatul fără probleme. Pentru Natali, care face lejer 10 flotări? Eu să am emoții? Pff! 🙂

Evident că am. Cuvântul ăsta, “emoții”, este descris în dicționar cu poza mea când sunt întrebat dacă am emoții pentru școlărița Natalia. Adevărul este că mă doare pieptul de cât de tare mi se zbate inima când mă gândesc la Nati și la școală.  Continue reading…

Am testat imprimanta multifuncțională Epson Ecotank L6190. Vedeți ce-a ieșit… :)

Blogul nostru a primit în teste această imprimantă color Epson. După cum vedeți scris pe cutie, se numește Epson Ecotank L6190. Redacția blogului habar nu are, nu se pricepe la imprimante, chit că sunt multifuncționale, tocmai de aceea descrierea ei va fi după urechiușe. Complet ”atehnică”. O să vedeți mai jos puține explicații(niciuna) despre câți mega-gica-gacica-pixeli are drăcovenia și ce avantaje/dezavantaje are față de concurență. Noi o să vă relatăm doar părerea și experiența noastră din calitatea subiectivă de consumatori normali.

“Jucăria” pentru familie Epson Ecotank L6190 a picat bine din două motive. Se apropie prima zi de școală, eveniment aducător de un trilion de poze. Adică momentul din care Natalia(redactorul-șef al blogului cojocari.ro) își va încerca puterile cognitive în cadrul sistemului național de educație – va merge în clasa pregătitoare. Doi, Natalia nu se simte bine și are nevoie de ceva care să o preocupe, o ”jucărie” nouă.

Ca un părinte responsabil, am dotat copilul cu o foarfecă și l-am pus la treabă, gândindu-mă că va instala imprimanta, iar eu o voi testa. Continue reading…

Nu mai vreau să fiu celebru :)

Munca mea cea de toate zilele este în văzul tuturor. La televizor. Apar în medie, de vreo 10 ori pe săptămână a câte 15-20 de secunde la cele mai urmărite jurnale de știri din România. Ce-i drept, nu mă prea oprește lumea pe stradă sau în metrou. De fapt, nu mă oprește deloc.

Eram obișnuit cu ideea că nu mai ajung să fiu celebru până când, într-o zi, celebritatea m-a lovit puternic. Se pare că o vizibilitate atât de mare(sunt ironic, evident) nu putea trece neobservată.

Eram singur în mașină, la vama dintre Republica Moldova și România. Veneam de la părinții mei. După ce am stat în coadă gigantică din vama Albița, partea României, m-a ajuns rândul la controlul de la graniță.

Vameșul, un tip grizonant, între două vârste, cu ochelarii lăsați pe nas și clipboard-ul pe burtă, s-a uitat la mine peste ochelari și mi-a zâmbit. Io m-am bucurat. Zic, în sfârșit, nu apar degeaba la televizor. Doar că replica vameșului m-a lăsat mască. Continue reading…

Natalia se joacă cu ”My Little Pony” și face primul ei Vlog pe COJOCARI.RO

O mică introducere.

Când am început vlogul de pe canalul meu de Youtube, habar nu am avut unde o să ajungem, unde o să ajungă vlogul. Am știut doar că vreau să mă joc cu Natalia(fetița mea) și cu Maia(mama Nataliei). Că vrem să facem lucruri împreună, să ne distrăm în familie. De pildă, atunci când călătorim în familie – filmăm multe chestii care se pretează pentru un vlog. Avem și alte minunății pe care le-am putea distribui ca să-i facem pe oameni să zâmbească, să se bucure cu noi.

 

Aceasta a fost ideea inițială. Să facem un vlog de familie la care oamenii să se uite cu bucurie. Natalia are talentul acesta. Știe să-i facă pe oameni fericiți. Pe noi ne face. Zilnic.

 

Nataliei îi plac vlogurile, iar noi o lăsăm să le urmărească. Așa a învățat rusa, așa învață să vorbească în engleză. Dar și mai mult îi place să se filmeze, să vorbească la cameră. O fi moștenit-o de la noi. Maia are talent, iar eu îmi câștig existența din asta. Deci, astrele erau aliniate pentru a începe un vlog. Continue reading…

Cum a fost la reuniunea de liceu? Petrecerea(ultima parte)

În articolele precedente vă povesteam cum a fost la reuniunea de liceu/partea oficială. În acest articol o să vă povestesc despre altceva. Despre petrecerea de după. Aceasta este poza pe care am făcut-o la plecarea din liceu. Ce să vă zic? Clădirea m-a umplut de nostalgie, chit că părea mai mică. Cred că îmbătrânesc. 🙂

Clasa A, B și C(în asta am învățat io, cu profil real). În această poză suntem iarăși noi, toți. Mă rog, câți am putut să ne strângem de prin lume, de prin Republica Moldova. Așadar, trecuseră 16 ani de când nu-i văzusem pe ei, colegii mei. Ca să celebrăm cum se cuvine, ne-am dat întâlnire într-un local de prin centrul Orheiului.

Continue reading…