Prima conferință a noului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Promisiuni și gafa făcută

Ministrul Grindeanu a venit zâmbitor la conferință, aproape bucuros. A urcat la ministrul interimar al Transporturilor, cel pe care îl înlocuiește.

A coborât foarte repede ca să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

Iată câteva promisiuni din prima sa conferință de presă, dar și gafa.

Deblocăm proiecte, vrem să facem lucruri bune.

Mi-aș dori să am un mandat în care sa înceapă să se vadă lucruri concrete.

Nu sunt multe lucruri de spus, sunt multe lucruri de făcut.

Știu tehnici de a face vizite neanunțate pe șantier.

Am mers cu trenul ultima dată înainte de a mă căsători, în 2002. De la Timișoara am făcut 15 ore până la mare.

Trenuri se vor cumpăra anul viitor. Ar fi o surpriză să se întâmple anul acesta.

Autostrada pe Sebeș – Turda unde există o surpare pe 1 km poate fi dată în exploatare, iar în zona surpării să se circule pe un singur sens.

În acest weekend o să plec cu mașina la Timișoara. O sa fac o vizită pe șantier fără sa știe nimeni, ca sa văd lotul Sebeș – Turda.

Astăzi se dă în exploatare pasajul de la Mihăilești fără tam-tam. Jurnaliștii l-au corectat: ”este Centura de la Mihăilești”.

O să investim în drone să transmitem live de pe șantierele patriei.

Despre construcția ecoductelor pentru urși de pe tronsonul 2 Lugoj – Deva: ”în Banat nu a mai fost văzut un urs de 100 de ani.”

Despre schimbările pe care le va face prin minister: ”nu există highlanderi în minister”.

Niciun jurnalist nu a avut vreo întrebare pentru ministrul Interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu. Acesta a plecat fără să spună vreo vorbă.

Lasă un răspuns