S-a băgat în față la coadă…

Mega Image Shop&Go. Un magazin micuț, la colț de bloc. Stau liniștit la coadă. Am în mâini o pâine și o Sana. Îmi vine rândul să plătesc. Deschid gura, dar rămât mut.

– Un pachet din ăla cu argint…

Nu, nu eu cerusem țigări. În fața mea s-a postat un tip care își începuse nestingherit shopping-ul. M-am uitat în spate la cei de la coadă să văd dacă au observat și ei că s-a schimbat ordinea. Făceau fețe, fețe.

Am zis să fiu eu cel cu inițiativa, deh, că tot eram primul de lângă cetățeanul cu tupeu.

– Nu vă supărați, e o coadă aici, i-am zis calm.
– Așa și?, mi-a răspuns.

Acum e momentul să vi-l descriu. Genul de băiat cu maiou mulat pe burta proeminentă, cu părul gelat, care își ține cheia de la mașină ostentativ în față, să se vadă ce conduce, dar și pentru a-i fi la îndemână când vrea să-și aranjeze ceara în urechi. Continue reading…

Natalia și pianul. Scurtă poveste despre această relație și despre primul concurs din viața ei!

Pianul a început cu un… “de ce să nu învețe copilul ceva muzică?” A trecut prin etapa, una comunicată de doamna de pian, “are auz muzical foarte bine dezvoltat.” A ajuns la etapa ”dacă tot cântă și îi place, hai să meargă și la un concurs, să vedem ce iese!”

Asta pe scurt. Pentru că există o poveste mai lungă. Una în care, într-o zi, Nati a auzit un pian de după o ușă. Era micuță, avea vreo 4-5 ani. A vrut să încerce instrumentul. Iar când copilul îți cere așa ceva, nu aștepți să repete.

Așa a cunoscut-o pe Anca, profa de pian a Nataliei. A început să ia lecții o dată pe săptămână. A învățat să citească notele înainte să citească literele. Au urmat cântecele ușoare, acum a trecut la ceva mai dificil. Continue reading…

Mai există meșteri buni în România?

După nenumărate exemple în care am tot picat de prost, luat de prost, luat la rost, răspunsul la întrebarea din titlu este: din ce în ce mai puțini. Sau numărul lor tinde spre extrem de puțini.

Exemplul de mai jos m-a enervat foarte tare.

Deci, îmi spune administrația blocului că se schimbă țevile de apă caldă și rece din bloc. Perfect. O să avem țevi noi, dar până atunci trebuie să suportăm deranjul. Ni se spune, totuși, că firma reface și pune totul la loc. Vă dați seama, țevile care trec prin apartamente sunt în pereți și trebuie sparți.

Așadar, vin băieții, sparg. Pentru că era dis-de-dimineață, le facem o cafea. Mare greșeală. O accepta și… fumează pe scară, cu toate că îi rugăm să nu o facă.

Acum trebuie să intre în scenă ”meșterul reparator”. Aici vă relatez discuția la telefon cu domnia sa.

– Nu pot să vin săptămâna asta. Peste o săptămână, chiar două.
– Și noi ce facem cu toate găurile prin casă? Nu putem lega nici mașina de spălat? Avem copil…
– Auzi, știi ceva, dacă nu-ți place, eu îți închid…

Continue reading…

Propaganda războiului printre copii

Să explic un pic contextul în care a fost făcută poza.

A fost făcută pe 9 mai. O zi considerată sacră în fosta Uniune Sovietică. Potrivit oficialităților sovietice, dar și a celor din zilele noastre(vorbesc de fostul spațiu al URSS), pe 9 mai a fost învinsă Germania Fascistă.

Se sărbătorește cu mult fast, cu paradă militară, cu veselie. Nu prea vezi sau vezi rar lacrimi în ochi sau tristețe. A fost cel mai mare carnagiu pe care omenirea și l-a putut provoca, un eveniment oribil, dar care este celebrat cu foarte multă bucurie. Este mai mult sărbătoarea victoriei și mai puțin sărbătoarea comemorării. Continue reading…

”Nu contează rezultatul, importantă este participarea”

Aud îndemnul din titlu des. Este un fel de pansament pe rănile sufletești ale celor care au fost învinși și încearcă să-și refacă moralul.

Numai că acest text nu o să fie prea plăcut. Dacă voi credeți cu tărie că într-o competiție victoria/rezultatul nu contează, nu-l citiți.

În weekend am văzut filmul ăsta. Mi-a plăcut. În ciuda unor recenzii care vorbeau de plictis și lâncezeală, fiind vorba doar despre un singur meci de tenis și nicio scenă de bătaie, sex, droguri, violență… 🙂

Nu fac prea multe spoilere, doar vi-l recomand. De ce l-am adus în discuție? Pentru că la un moment dat, Borg, viitorul mare campion de tenis, un puști care jucase mai mult hochei decât tenis, avea o discuție cu antrenorul său. Acesta l-a ales să-l pregătească în sportul cu racheta la un centru mare și important și i-a spus de ce. Se deosebea de ceilalți copii pentru că își dorea enorm de mult victoria. Continue reading…

Lingăii de serviciu(de la serviciu)

Vorbeam zilele trecute cu cineva, iar firul discuției ne-a adus către astfel de persoane. Le știm cu toții. Lingăii de serviciu, cei care își periază șefii pentru a obține o poziție mai bună, un salariu mai mare sau să muncească mai puțin.

Cineva îmi zicea că la stat sunt mulți. Eu înclin să cred că sunt în proporție egală peste tot: privat și stat. Desigur, depinde de șefi, cât de mult se lasă periați.

Poate că oamenii ăștia nu ar deranja, dacă pe lângă periaj nu le-ar livra șefilor informații, bârfe, minciuni, zvonuri despre toți și despre toate. Continue reading…

Parenting teoretic versus părinte în viața reală

Îi auzi pe unii vorbind despre cum trebuie educați copiii, despre cât de deștepți sunt ei, cât de mult greșesc alții și… te cuprinde un respect profund.

Domnule, doamnă, ce smart sunteți. Ce mă bucur că v-am cunoscut să îmi împărtășiți din neasemuita dumneavoastră inteligență. Nu știam că sunteți un geniu.

Dar prima impresie îți este făcută praf când afli că respectivul guru al parentingului nu are copii. Dar dacă are, relația cu ei este atât de tensionată și de proastă, încât copiii au preferat să plece de acasă mai devreme, doar să scape de parentingul genial.

Să ne înțelegem, nu trebuie să ai copii ca să fii un bun specialist în comunicarea cu ăștia micii. Cu toate acestea, este prea de tot ca toți taximetriștii, toți casierii, frizerii, jurnaliștii, politicienii sau bancherii(nu contează profesia) să fie buni și la parenting. Toată România este specialistă în teoria parentingului. Continue reading…

Copiii au un umor ciudat. Exemplul ”Pippi Șosețica”

I-am citit Nataliei frumoasa carte din copilăria mea – ”Pippi Josețica” și am descoperit că o vede diferit. Adică, diferit față de mine, adultul.

Desigur, țineam minte din copilărie că e o carte extrem amuzantă. Pippi își ținea calul în sufragerie, îi ridiculiza pe niște hoți, dar Nati m-a surprins. Știți care a fost momentul la care a râs cu lacrimi?

În carte se povestea cum Pippi ajunge la școală, iar profesoara o pune să facă tot felul de chestii. Aritmetică, desen. Când îi cere să scrie litera ”i”, Pippi se arată nedumerită că punctul seamănă cu caca de muscă.

Natalia mea se ținea de burtă hohotind. Am râs și eu. Dar nu de ce citeam, ci de râsul ei. Continue reading…