Propaganda războiului printre copii

Să explic un pic contextul în care a fost făcută poza.

A fost făcută pe 9 mai. O zi considerată sacră în fosta Uniune Sovietică. Potrivit oficialităților sovietice, dar și a celor din zilele noastre(vorbesc de fostul spațiu al URSS), pe 9 mai a fost învinsă Germania Fascistă.

Se sărbătorește cu mult fast, cu paradă militară, cu veselie. Nu prea vezi sau vezi rar lacrimi în ochi sau tristețe. A fost cel mai mare carnagiu pe care omenirea și l-a putut provoca, un eveniment oribil, dar care este celebrat cu foarte multă bucurie. Este mai mult sărbătoarea victoriei și mai puțin sărbătoarea comemorării. Continue reading…

”Nu contează rezultatul, importantă este participarea”

Aud îndemnul din titlu des. Este un fel de pansament pe rănile sufletești ale celor care au fost învinși și încearcă să-și refacă moralul.

Numai că acest text nu o să fie prea plăcut. Dacă voi credeți cu tărie că într-o competiție victoria/rezultatul nu contează, nu-l citiți.

În weekend am văzut filmul ăsta. Mi-a plăcut. În ciuda unor recenzii care vorbeau de plictis și lâncezeală, fiind vorba doar despre un singur meci de tenis și nicio scenă de bătaie, sex, droguri, violență… 🙂

Nu fac prea multe spoilere, doar vi-l recomand. De ce l-am adus în discuție? Pentru că la un moment dat, Borg, viitorul mare campion de tenis, un puști care jucase mai mult hochei decât tenis, avea o discuție cu antrenorul său. Acesta l-a ales să-l pregătească în sportul cu racheta la un centru mare și important și i-a spus de ce. Se deosebea de ceilalți copii pentru că își dorea enorm de mult victoria. Continue reading…

Lingăii de serviciu(de la serviciu)

Vorbeam zilele trecute cu cineva, iar firul discuției ne-a adus către astfel de persoane. Le știm cu toții. Lingăii de serviciu, cei care își periază șefii pentru a obține o poziție mai bună, un salariu mai mare sau să muncească mai puțin.

Cineva îmi zicea că la stat sunt mulți. Eu înclin să cred că sunt în proporție egală peste tot: privat și stat. Desigur, depinde de șefi, cât de mult se lasă periați.

Poate că oamenii ăștia nu ar deranja, dacă pe lângă periaj nu le-ar livra șefilor informații, bârfe, minciuni, zvonuri despre toți și despre toate. Continue reading…

Parenting teoretic versus părinte în viața reală

Îi auzi pe unii vorbind despre cum trebuie educați copiii, despre cât de deștepți sunt ei, cât de mult greșesc alții și… te cuprinde un respect profund.

Domnule, doamnă, ce smart sunteți. Ce mă bucur că v-am cunoscut să îmi împărtășiți din neasemuita dumneavoastră inteligență. Nu știam că sunteți un geniu.

Dar prima impresie îți este făcută praf când afli că respectivul guru al parentingului nu are copii. Dar dacă are, relația cu ei este atât de tensionată și de proastă, încât copiii au preferat să plece de acasă mai devreme, doar să scape de parentingul genial.

Să ne înțelegem, nu trebuie să ai copii ca să fii un bun specialist în comunicarea cu ăștia micii. Cu toate acestea, este prea de tot ca toți taximetriștii, toți casierii, frizerii, jurnaliștii, politicienii sau bancherii(nu contează profesia) să fie buni și la parenting. Toată România este specialistă în teoria parentingului. Continue reading…

Copiii au un umor ciudat. Exemplul ”Pippi Șosețica”

I-am citit Nataliei frumoasa carte din copilăria mea – ”Pippi Josețica” și am descoperit că o vede diferit. Adică, diferit față de mine, adultul.

Desigur, țineam minte din copilărie că e o carte extrem amuzantă. Pippi își ținea calul în sufragerie, îi ridiculiza pe niște hoți, dar Nati m-a surprins. Știți care a fost momentul la care a râs cu lacrimi?

În carte se povestea cum Pippi ajunge la școală, iar profesoara o pune să facă tot felul de chestii. Aritmetică, desen. Când îi cere să scrie litera ”i”, Pippi se arată nedumerită că punctul seamănă cu caca de muscă.

Natalia mea se ținea de burtă hohotind. Am râs și eu. Dar nu de ce citeam, ci de râsul ei. Continue reading…

Avengers: Endsgame, filmul la care se râde, se plânge, te enervezi și… de la care nu mai vrei să pleci

sursa foto

La ”Avengers: Endsgame” am ajuns după ce începuse filmul. Am fost tipul de spectator pe care îl urăsc toți pentru că îi deranjează trecând peste picioare, printre rânduri. 🙂 Îmi cer scuze, dar am avut motivele mele întemeiate. Am stat la coadă să iau apă pentru că filmul are 3 ore și riscam să mă deshidratez de la lacrimi.

Doar că nu am avut timp să beau apa. Am stat cu ochii holbați la ecranul uriaș. Apropo, am luat cu mine la cinema cel mai mare critic al filmelor cu supereroi. Genul de om care nu ”se uită la prostiile astea”, ”niște desene animate”, ”nu se mai fac filme normale”. Doar că tot ce a văzut l-a convins pe criticul suprem că filmele cu supereroi merită să primească o șansă.

Nu sunt un mare admirator și nici un fin cunoscător, dar pot spune că am găsit în aceste filme mai multă emoție, mai multă realitate și joc actoricesc decât în nenumăratele producții care se doresc reale și emoționale.

Situația omului, fie și supererou, în condiții extreme naște trăiri deosebite. Avantajul SF-ului este că le poate modela la infinit. Așadar, îl înțeleg pe criticul meu, cel care s-a convins că aceste povești pentru oameni adulți nu sunt simple ”desene animate”.

Punct. Dacă nu ai văzut filmul, te invit să nu citești în continuare. Nu te supăra, dar o să dau niște spoilere. Continue reading…

Când te așteaptă copilul să vii dintr-o deplasare…

Când eram mic se întâmpla ca tata să plece de acasă. A fost o perioadă șofer, iar până nu i-a ars mașina în garaj(s-a aprins de la sine într-o noapte), se întâmpla să-l vedem plecat o dată la o jumătate de an.

Nouă, copiilor, ne era strașnic dor de el.

Chiar dacă prima întrebare pe care i-o puneam când îl vedeam era ”ce ne-ai adus?”, îl așteptam pentru altceva. Voiam să ne spună poveștile lui.

Tata este maestru la născocit povești. Deseori erau neverosimile, dar cu atât mai tare căscam gura ascultându-l. Nu are nicio legătură cu faptul că pe vremea aia nu exista youtube. Pur și simplu copiii iubesc poveștile. E valabil și pentru Natalia în anul 2019. Ascultă povești cu multă atenție în ciuda jocurilor, calculatorului și youtube-ului.

Textul acesta îl scriu pe drumul de întoarcere. Continue reading…

Rețelele de socializare ne fac mai buni sau mai răi?

Când au apărut rețelele de socializare și aveam MySpace, Hi5 apoi Facebook, lumea nu bănuia cât de mult o să se transforme. Acum avem uriașul Facebook, dar și Twitter, Instagram, chiar și Youtube a devenit un fel de rețea de socializare, iar oamenii s-au schimbat. În special comportamentul lor.

S-au schimbat în bine sau în rău?

Hm. Cred că am pus întrebarea greșit(nu o modific). Pentru că oamenii nu au devenit mai buni sau mai răi datorită/din cauza rețelelor de socializare. Pur și simplu, rețelele reușesc o chestie malefică: să scoată ușor răutatea din oameni.

Și nu este vorba doar de comentatorii obișnuiți. Li se poate întâmpla și celor de regulă atenți la ce postează. Poate ați observat asta. Urmărești un influencer. Îl citești. Îți place ce și cum le zice, dar la un moment dat omul nu se abține și, hodoronc-tronc, trântește o heitereală de-ți stă mintea în loc. Nu o să dau exemple. Găsiți voi. E plin facebook-ul. Continue reading…