Voi ce ați fi făcut?

Parcam. Am oprit motorul și am văzut-o pe o femeie care urla la alta. Am ieșit din mașină și m-am îngrozit. Ce era la gura ei… ”Te nenorocesc de mâna mea”, era cea mai cuminte frază pe care am auzit-o. Culmea, eram într-un cartier liniștit din București. Nu eram într-o zonă rău famată. Deși, uneori tot Bucureștiul pare rău famat.

Ce te șoca la acest scandal care creștea în intensitate pe secundă ce trecea era că totul se desfășura în apropierea unui loc de joacă. Iar locul de joacă era plin de copii. Toți copiii auzeau cuvintele alea jignitoare și pline de ură.

”Fă, hoașcă bătrână, de ce i-ai zis copilului meu că este țigan? Și ce dacă suntem țigani”, continua să urle femeia și se apropia amenințător de cea de-a doua. Se pare că era un conflict care a pornit de la niște copii. Cei mici s-au jucat, nu o fi împărțit ceva, iar adulții au continuat ceart lor. Odios!

Nu suport oamenii adulți care îi supun pe copii la astfel de experiențe. Nu suport, chit că nu e treaba mea să mă bag în certurile altora. Cineva mi-a spus că, la un moment dat, spiritul acesta civic o să-mi dăuneze. Poate că are dreptate, dar nu vreau să văd copii care iau parte la un spectacol atât de grotesc. Continue reading…

Sejur fără cusur. Hotelul la care am fost în Turcia

Când am aterizat în Turcia, autobuzul ni s-a părut… groaznic. De fapt, era ok, curat. Problema este că românii cu care călătoream aveau glume de autobaza Obor. Aș fi râs, dar oamenii se luaseră de șofer, de ghid, vorbeau tare. Dacă tot mergeau în vacanță, au început-o din autobuz sau autobază.

 

Așa că atunci când am fost singurii care am coborât la hotelul Lara Barut, ne-am pus în genunchi, ne-am făcut cruce și am pupat ușa glisantă. Glumesc. Dar bucuria era mare că nu vom fi vecini cu acești oameni mult prea veseli. Peste măsură de veseli. A fost mișto în școala generală, cu glumele de atunci. Dar am mai crescut un pic…

Să revenim la hotel. Prima impresie a fost că este unul prea mic. Avea 5 stele, era de tip All Inclusive, dar intrarea era cam ștearsă și nu promitea multe. Drept se zice, nu judeca o carte după copertă. Așadar, nu judeca un hotel de la intrare. Ceea ce a urmat a fost o experiență extraordinară, un sejur de 5 stele fără cusur.

De când suntem părinți mergem în Turcia, la All Inclusive. Este o soluție de vacanță la îndemână pentru o familie cu copii. Resorturile turcești sunt bine administrate, asigurate cu tot ce-i trebuie unei familii. Nu intru în detalii. Cei care au fost la All Inclusive știu că timp de o săptămână stai fără griji. Desigur, dezavantajul poate fi monotonia unei săptămâni în care ești blocat într-un spațiu, iar zilele pot semăna unele cu altele. Asta dacă nu-ți iei niște excursii pe undeva. Continue reading…

Rusul Tolea, stomatologul

Acu un an eram la All Inclusive, în Turcia. Cine a fost pe acolo, știe că de regulă ești cam împresurat de ruși. Din păcate, unii nu sunt turiști model. Beții, scandaluri, vorbit tare… E greu cu ei.

Până și rușii sunt conștienți de asta, iar glumele lor despre modul barbar în care se comportă în străinătate, sunt notorii în Rusia. E o introducere cam lungă pentru a explica de ce am decis să nu vorbesc rusa în resort, să nu fiu cumva asociat cu acest tip de turist. Nu era greu. În România nu se vorbește rusa, deci, nimeni nu avea pretenția să o știu.

Așadar, povestea de mai jos este reală și s-a întâmplat la sală de forță, într-un hotel All Inclusive, din Turcia. 🙂

Îmi terminam exercițiile, când în sală a intrat un rus. Era mare. Dar mare, nene și plin de mușchi. O namilă de om, care făcea sala să pară mică, iar aparatele – jucării pentru copii. Continue reading…

Duelul sau amorul aricilor :) (VIDEO)

Era ora 23.30. Mergeam pe islaz. De fapt, pe un bine întreținut gazon, unde iarba era tăiată la milimetru. Și cum mergeam așa, în noapte, doar ce aud un pufăit puternic. Semăna cu sunetul scos de o stropitoare automată. Aș fi mers mai departe, dar mi-am dat seama că este ceva în neregulă.

Chestia este că eu auzeam o singură ”stropitoare”. Și nu auzeam cum țâșnește și cade apa pe iarbă. O fi fost una defectă? Curiozitatea a învins și am intrat pe gazon să văd cu ochii ce auzeam în întuneric.

Scena pe care am descoperit-o este ruptă din documentarele de pe Animal Planet. Am filmat-o. Continue reading…

Campionatul mondial din 1994, Hagi, podul de fotbal peste Prut

Hagi. Pentru mulți dintre voi numele lui este sinonom cu tot ce este sau a fost bun în fotbalul românesc. Pentru mine este mai mult decât sport, a însemnat România. Și nu sunt cuvinte mari. A fost o realitate pe care o s-o explic în acest articol. Nu de alta, dar a început campionatul Mondial și m-au năpădit amintirile.

L-am descoperit pe Hagi, am descoperit echipa națională a României când împlinisem 10 ani. Era vara anului 1994. Până atunci Hagi nu însemnase nimic pentru mine, pentru tatăl meu, pentru frații mei, pentru foarte mulți din jurul nostru. Asta pentru că… nu auzisem de el. Vă vine să credeți? Români care până la Mondialul din SUA nu aveau habar de existența celui mai bun fotbalist român din toate timpurile?

Mondialul din 1994 a fost primul campionat pe care l-am văzut în limba română: pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneși a fost transmis de Televiziunea Română în paralel cu Televiziunea Rusă. Uniunea Sovietică sucombase în 1991. Iar noi am ales, evident, Televiziunea Română, doar vorbeau pre limba noastră.

Ce să vă zic? Mulți aflau brusc că nu sunt “moldoveni”, că nu vorbesc “moldovenește”, că poporul lor nu e doar între Nistru și Prut. O lume întreagă le era dată peste cap. Aveau impresia că s-au trezit dintr-un coșmar de tip Matrix. Continue reading…

Cel mai mare dușman al celor care merg la sală este…

Telefonul mobil, desigur. Aparatul ăsta este teribil de nociv. Mai ales în cazul oamenilor dependenți(ca mine) de Facebook, Instagram, Youtube, dar și de multe alte tâmpenii fără de care omul modern nu poate respira.

Nu vă lăsați prostiți de tehnologie. Luptați cu dependența. Am văzut oameni care imediat după o serie de exerciții au stat 15 minute cu telefonul în mână. Efectiv au pierdut vremea pe Facebook.

Dacă te duci la sală, păi, concentrează-te pe ce ai de făcut. Naiba să-l ia de telefon, că tare periculos mai e… Continue reading…

Am găsit Mașina Timpului și am intrat într-un apartament din timpurile comuniste(foto)

Când vezi așa ceva din stradă, nu ai cum să nu intri. 🙂 Târgul acesta a apărut peste noapte, vizavi de locul meu de muncă. Așadar, curiozitatea m-a mânat în interior. Și… am intrat într-un fel de Mașină a Timpului.

 

Peste tot erau aranjate tot felul de obiecte ale unei Epoci în care m-am născut, dar am trăit foarte puțin. Mi-s cunoscute aproape toate aceste aparate. Mă rog, e mult spus aparate.

 

Genul acesta de televizor mi-a mâncat copilăria. Al meu, unul de producție rusească, era alb-negru și avea o mare problemă. Îi jucau cadrele când se încingeau prea tare lămpile. O dată, de două ori pe lună mergeam să-l reparăm. Duceam televizorul la reparat mai des decât mergeam la biserică. Și când se enerva tata, îi trântea o palmă grea. Sireacul, funcționa o săptămână. La un moment dat, i-am descoperit în spate un buton pe care îl învârteai și îi țineai cadrul – nu mai fugeau în stânga sau în dreapta. Ei bine, unul dintre noi ținea cadrul, ceilalți se uitau la televizor. Pe urmă făceam cu schimbul. 🙂

Continue reading…