COJOCARI Vitalie

De câte ori ai mers la magazin, nu ţi-au ajuns banii, iar vânzătoarea îţi zâmbeşte şi-ţi spune: “las’că mai treceţi pe aici şi-mi daţi atunci”? De câte ori ai fost la o frizerie, patiserie, dar când să plăteşti realizezi că ai uitat portofelul acasă, totuşi, frizerul, patiserul dă din mână calm: “îmi aduci când poţi”? Nu-i aşa că aceste atitudini binevoitoare te şochează?! Nu-i aşa că rămâi perplex de “naivitatea” celui care alege să iasă în pierdere şi îţi înţelege încurcătura? Da, naivitate, pentru că eşti obişnuit cu societatea noastră extrem de mercantilă. Ne-am transformat într-un fel de bancomate. Parcă nu mai suntem oameni. Credem că tot ce ni se dă, ni se face, ni se prepară trebuie plătit cu  bancnote ori cu cardul. Am uitat că mai putem şi dărui. Da, naivitate, deoarece eronat credem că respectivul ins poate fi prostit uşor de client şi nu o să-şi mai vadă niciodată bănuţii, însă, a doua zi ori următoarea dată vom avea toţi banii datoraţi.

-

Ieri mi s-a stricat calculatorul. Nu ştiu ce i s-a întâmplat, dar nu mai pornea. Pur şi simplu. L-am rotit, l-am scuturat, l-am mai pocnit ca pe televizorul alb-negru din copilărie. Nimic. Ce naiba să-i fac? Îl sun pe tipul care mi l-a reparat ultima dată; atunci i-a reinstalat sistemul de operare. În două ore eram la el cu laptopul în pungă. Încep să-i povestesc, să-i explic situaţia, iar cel mai tare reparator de calculatoare îmi zice, printre altele, că “s-ar putea să i se fi dus hardul”. N-am mai comentat nimic. Dacă tot s-a stricat, dă-l naibii de computer, m-a servit 5 ani, îmi iau altul. Totuşi, asta îmi trebuia în aceste zile greu încercate financiar? Încă o cheltuială?

-

Deja făceam calcule în cap, ce gaură mai descopăr, cum fac să găsesc nişte bani pentru un laptop mediu ca preţ, când cel mai tare reparator de calculatoare mi-l întoarce şi-mi zice: “gata!” Calculatorul funcţiona bine-merci. Întreb, ce i-ai făcut, frate? Evident, mă simţeam şi tare prost, eu am stat în cur vreo 3 ore să-l fac să funcţioneze, iar tipul l-a rezolvat în 2 minute. Explicaţia era simplă, se pare că cineva, nu zic cine că nu-i frumos, a intrat în bios şi a modificat o setare. Eu, un nepriceput, nu am realizat asta. Iar prostia şi nepriceperea se plăteşte, nu-i aşa? Zic, în regulă, cât mă costă?

-

I-am văzut mirarea de pe faţă. Zice, cum să mă plăteşti? Nu i-am făcut nimic, în plus, nu era stricat. Nu te costă nimic. A venit rândul meu să fac o mutră mirată. Înainte de a-l găsi pe tipul acesta, înainte de a-mi repara el calculatorul, fusesem la nişte băieţi, parcă îşi zic reparacioşii sau repărăcioşii. Nasol, tare nu mi-a plăcut. În primul rând că sunt situaţi undeva la mama naibii. Cât pe ce să mă rupă câinii din zonă. Apoi, că mi-au ţinut calculatorul în reparaţie mult prea mult. Trei, m-a costat cât nu face şi mai şi umlfau preţul susţinând de fapt că sunt cei mai ieftini de pe piaţă. Sunt sigur că nu trebuia schimbat coolerul… În fine. M-am simţit înşelat, dar mi-am asumat ţeapa. Păi, dacă mergeam ieri la ei cu calculatorul şi îmi modificau o setare, oare ce piesă îmi schimbau de data asta? Placa video? Aşadar, fraţilor, umire, ba nu, şoc: mai există şi oameni, până şi în Bucureşti, care nu ţin neapărat să te mintă, să-ţi scoată banii din buzunar. Aici vin şi cu un sfat, dacă sunteţi din capitala României, dacă aveţi un calculator stricat şi dacă vă convine să mergeţi cu metroul până la Titan, vi-l recomand pe cel mai tare reparator de calculatoare. Pentru detalii accesaţi pagina de net: www.dc-service-laptop.ro .

-

ps: Din vorbă în vorbă, omul mi s-a plâns, cică site-ul său nu mai este pe primele poziţii la căutarea pe google. Normal, dacă s-au băgat în faţă toţi repărăcioşii cu SEO-uri de jmecheri. Nu duce lipsă de clienţi, vă daţi seama, doar că mi s-a părut aiurea ca nişte dubioşi să stea în faţă, iar unul care merită să nu fie vizibil… Aşa că, am o rugăminte pentru nenea Google. Nene Google, indexează-l corect pe www.dc-service-laptop.ro . Ca să te ajut, voi băga nişte cuvinte cheie, să faci matale legătura, nu de alta, dar în spatele unor algoritmi de căutare stau nişte oameni vii. Căci ce formulă vei utiliza ca să stabileşti bunul simţ, omenia şi respectul pentru client? Iar acum nişte cuvintele pentru nenea Google: service laptop cel mai ieftin cel mai corect cel mai rapid cel mai bun www.dc-service-laptop.ro .

Vorbeam cu nişte juni jurnalişti de la Chişinău. Nu că eu aş fi foarte bătrân. Am colea, vreo 8 ani de presă. În fine. Zic, care sunt cele mai importante ştiri? Răspunsurile colegilor de condei m-au uimit tare. Actualitatea din viziunea lor era deformată rău faţă de ceea ce ştiam că se întâmplă în ţărişoară. Fără să se gândească prea mult cineva mi-a zis că, după el, “cea mai importantă ştire” a zilei este declaraţia domnului Ghimpu despre alegerile anticipate. Altcineva, la fel de sigur pe sine, mi-a comunicat că “o ştire tare” era şi plecarea domnului Lupu în nuş’ce ţară ex-URSS. Importantă este şi declaraţia domnului Filat, care a zis că Guvernul nu se poate opune atacurilor raider, a ţinut să mai adauge “o ştire fierbinte” un al treilea coleg. Am căzut pe gânduri. Fraţilor, dacă jurnaliştii sunt atât de politizaţi, oare ce se întâmplă cu oamenii simpli, consumatorii de ştiri?
-
În acest context în minte îmi vine o situaţie. Eram în mijlocul unei dezbateri febrile. Nişte jurnalişti, evident din Chişinău, discutau dacă ar fi fost de interes public încă o ştire despre încă o întâlnire a încă Alianţei, care urma să mai discute încă o dată despre alegerea preşedintelui. Deşi nu mă implicasem, nu înţelegeam de ce atâta vorbăraie?! Concluzia mi se părea clară: ştirea era de doi bani. Căci, după mine, politicienii din AIE sunt nişte perverşi impotenţi şi introvertiţi. Adică şi-ar dori s-o facă, dar nu pot, aşa că ţin totul ascuns. M-am crucit, însă, când am văzut că până la urmă respectivul subiect de presă a fost considerat “bun de tipar”. Argumentul cel mai important fusese părerea cuiva, care susţinea că a fost la o cumătrie cu câteva seri înainte, iar cel mai dezbătut subiect de la masă era “alegerea preşedintelui”. Atunci am rămas consternat de-a binelea. Acum râd. Râd pentru că politica de la Chişinău chiar este o cumătrie moldovenească. Cei care sunt prieteni pe faţă, de fapt, se sapă pe la spate, iar cei care susţin că sunt duşmani de moarte în lume, se întâlnesc în tihna serii şi beau câte un pahar în cinstea afacerilor pe care le pun la cale.
-
Şi totuşi, dacă jurnaliştii sunt atât de politizaţi, oamenii vor fi altfel? Desigur nu. Până la urmă majoritatea oamenilor, moldovenii în special, înghit pe nerăsuflate ştirile. Dacă asta se dă la televizor, răsuna la radio, ori apare prin zire, site-uri, noi despre asta vorbim. Că Moldovioara are cu totul alte probleme; că economia ţării este oloagă, oarbă şi curvă ştirbă pe cine mai interesează? Noi îi dăm înainte cu alegerile preşedintelui. De parcă în asta s-ar concetra toate problemele. Eh, dacă am alege un şef al statului ce bine am mai trăi… Vorba aia, trai pe vătrai. Greşit, fraţilor jurnalişti şi nu numai! Nu totul se rezumă la politică în Moldovioara noastră. Este prea multă politică, sunt prea multe discuţii în jurul acestor escroci, bandiţi, lipitori, vârcolaci fără inimă - politicienii. Voi, fraţii mei jurnalişti, nu sunteţi nişte prelungiri ale microfoanelor, pixurilor, tastaturii. Nu trebuie să luaţi fiecare bârfă, propoziţie, discurs politic şi să le transformaţi în mega ştiri, mega evenimente. Nu sunt! Ori de câte ori deschid un site de ştiri, un ziar, când dau drumul la televizor nu văd decât 5, maximum 6 politicieni. Ei sunt realitatea moldovenească. Oare nu mai există şi altceva în afară de “Vladimir Voronin a declarat”, “Mihai Ghimpu a remarcat”, “Vlad Filat a fost”, “Marian Lupu a ţinut să precizeze”, “Dorin Chirtoacă a spus”, “Iurie Roşca s-a urcat în copaci”?
-
Sunt atât de puţine ştiri sociale, ştiri economice în Moldova, încât uneori cred că realitatea de la teve şi realitatea reală, ca să zic aşa, sunt paralele şi nu se intersectează. Fix ca în axioma lui Euclid. De fapt, ştiţi ce? Cred că politica chiar este cea mai mare problemă a Republicii Moldova. Dar nu cum este prezentată acum, ci în sensul că avem prea multă. Nu ştiu dacă sunteţi de acord cu mine, dar prea multă politică strică. Este ca un vierme care ne mănâncă sufletele. Politicienii moldoveni sunt plini de sine şi, pentru că anume ei fac agenda publică, nu mai au niciun fel de frică, respect pentru jurnalişti sau oamenii simpli.
-
PS: Aici, în Bucureşti, un politician, nu zic cine, m-a aşteptat o jumătate de zi ca să-i iau un interviu. Nu am avut până la urmă timp, dar nu s-a supărat, mi-a zis că pot conta pe părerea lui oricând e nevoie. Aşa ar trebui dresaţi şi politicienii de la Chişinău.

O să vă spun un secret. Politicienii moldoveni îşi mint poporul. Ei nu vor să ajungă la putere ca să scoată ţărişoara de pe ultimul loc al Europei. Nu! Ei se visează în vârful lanţului doar pentru că vor avea birouri spaţioase, secretare sexoase, maşini la scară, vor fi măguliţi de toţi cei care au nevoi sau interese. Căci se ştie, acolo unde există măguliri, pot apărea şi câştiguri materiale. Cum nu mă ascund după epitete şi eufemisme, o să traduc ce înseamnă “câştiguri materiale”: mită, şpagă. Pe acest model nici Alianţa nu face excepţie. Dimpotrivă, face excese. Nu am dovezi în ceea ce priveşte mita, banii murdari, însă nu am dubii referitor la celelalte aspecte ale puterii calde, plăcute, nemaipomenit de ademenitoare.

-

Aceşti oameni, care ne conduc, nu au nici în clin şi nici în mânecă cu iubirea de patrie, cu dorinţa de a-şi vedea cetăţenii mai bogaţi, mai fericiţi, mai mulţumiţi! Este adevărat, nici cei dinaintea lor nu erau mai buni, dar parcă nu păreau o haită de lupi flămânzi ce vor să se îmbogăţească rapid, să-şi dezvolte afacerile. Cât de problemele oamenilor? Ha!, nişte statistici colea… Nu-mi place deloc ce se întâmplă în Moldovioara. Este şocant când mă gândesc că un amărât de director de teatru sau un fost profesor au uitat de situaţiile lor, precedente funcţiei ministeriale, aşa că se comportă de parcă s-au născut în fotoliile acelea. Îmi zicea cineva şi îi dau toată dreptatea, aceşti oameni se consideră unşi chiar de soartă, de Dumnezeu pe posturile pe care le ocupă. Miniştrii ori funcţionarii cu posturi sus-puse nu dau doi bani pe problemele oamenilor simpli. Pensionarii? Bătrânii? Oamenii cu handicap? Bolnavii? Elevii? Săracii? Toţi aceştia îşi merită soarta, după părerea politicienilor. Asta-i viaţa, cred politicienii în adâncul sufletelor lor meschine, toţi amărâţii sunt o greutate prea mare pentru ţară, aşa că îi ţin “în cârca bugetului” doar de ochii lumii şi din ipocrizie electorală.

-

Sunt extrem de dezamăgit de această Alianţă. Politicieni care fac parte din ea nu mai au niciun credit din partea mea. Îmi pare rău pentru oamenii de calitate care există pe acolo, dar în mocirlă nu poţi să faci autostradă. Mai întâi trebuie să asanezi locul. În cazul AIE, trebuie să plece. S-au făcut de râs. Au ratat tot ce se putea rata. Au compromis un vis. Grav este că oamenii aceştia sunt chiar mai răi decât comuniştii. Sunt îngrozit că am ajuns să susţin lucrurile acestea. Apropo, s-ar putea să vă şochez acum, dar nu există altă pedeapsă pentru nimicnicia AIE decât venirea la putere a comuniştilor. O merită cu prisosinţă. Îmi spunea o prietenă, care are relaţii în lumea businessului moldovenesc, în ultima vreme fiscul a început să controleze firmele din Moldovioara şi să scurgă bani de la antreprenori. De ce? Pentru că bugetul nu are bani. Iată ce soluţii găsesc băieţii deştepţi din guvernul domnului Filat. Scurgem din cei care mişcă până şi untura. Evident, “ai noştri” vor fi evitaţi…

-

Mulţi mă ceartă că doar critic şi nu vin cu soluţii. Există o singură soluţie pentru situaţia catastrofală în care a intrat Moldova: conducere externă. Moldova nu se poate autoguverna. Moldovenii au demonstrat timp de peste 20 de ani că nu sunt buni manageri. În 1991 au preluat hăţurile de la ruşi. De bine, de rău aveam o economie puternica, aveam agricultură mecanizată, aveam industrie. Ce am făcut cu toate acestea? Deh, ca moldovenii am mers pe principiul “după noi, potopul”. Oare nu vedem că toţi politicienii care se perindează pe la conducere au acelaşi motto? Eu, unul, m-am săturat de ei.

“Disperarea” este cuvântul de ordine când vizitez draga mea Moldovioară, în special capitala. “Disperarea” nu este un cuvânt mare, ci unul potrivit, care chiar îmi defineşte trăirea. Numai că, surprinzător, punctul meu de vedere nu pare să fie împărtăşit de cei care îşi trăiesc viaţa în ţărişoară, în urbea Chiş’năului. Moldovenii par atât de obişnuiţi cu starea lor, încât nici nu o observă. Li se pare un lucru atât de comun, încât şi-au creat un fel de dependenţă. Din păcate, dependenţa asta este confundată cu iubirea de ţară, dorul de Patrie. Eu îmi iubesc Moldova, spun moldovenii mândri nevoie mare că sunt moldoveni. Şi se jură că le este dor de “marşrutci”, de “sate desfundate”, de “oraşele fără toalete publice”.

-

Eu sunt mândru că m-am născut moldovean, nu sunt deloc mândru că m-am născut în condiţiile oferite de ţara mea. Nu pot să înţeleg şi niciodată nu voi putea pricepe felul în care acceptă moldovenii să trăiască în umilinţă. Căci nu poţi numi altfel trotuarele sparte, microbuzele pline şi puturoase, troleibuzele vechi, drumurile pline de gropi, iar mai nou acoperite de zăpadă, factura la întreţinere scumpă, produsele alimentare şi mai scumpe, medici asasini… Lista poate continua. Sunt “patriot”, adică mi-e dor de Moldova, părinţi, oamenii de acolo şi cam atât. Căci în Bucureşti mă simt confortabil. Cu toate păcatele sale capitala României îmi oferă pulsul civilizaţiei. Cel puţin îl simt. Aşadar în Bucureşti se trăieşte mult mai bine decât la Chişinău. Dacă ar fi să-mi educ/cresc copiii aş alege acest oraş. Şcoli mai bune, spitale mai primitoare, centre culturale câte vrei, teatre pline şi diverse, cinematografe multe, concerte cât te ţine, cafenele de toate culorile, un sistem de transport în comun care se pişă, pardon, chişă pe toate microbuzele Chişinăului.

-

Atenţie, nu ridic în slăvi Bucureştiul. Doar îl compar cu Chişinăul. În aceste condiţii, dacă prin absurd Bucureştiul ar primi nota 10 pentru nivelul de viaţă al cetăţenilor săi, Chişinăul abia dacă s-ar califica la un 5. Şi nu este cinci-ul sovietic. Cei care trăiţi în Chişinău puteţi să-mi terfeliţi în toate modurile momentul meu de sinceritate. Până să o faceţi gândiţi-vă că meritaţi şi voi mai multe. Nu vă mai mulţumiţi cu puţinul. Fraţilor, Chişinăul are bani. Unde se duc? De ce nu-i vedeţi într-un mod civilizat de trai? De ce? Pentru că sunteţi furaţi. Nu mă acuzaţi pe mine de nuştiu ce trădare. Acuzaţi politicienii, edilii capitalei de utilizarea ineficientă a resurselor. Sunteţi fraieriţi zi de zi şi, din păcate, vă complaceţi în această situaţie. Aveţi dreptul la multe, dar mai întâi trebuie să fiţi conştienţi de asta. Chişinăul poate bate Bucureştiul la fund, dar debandada celor care conduc urbea încurcă rău! De fiecare dată când revin în Chişinău realizez că oraşul a mai degradat un pic faţă de vizita anterioară.

Dacă mi-ar fi zis cineva acum 10 ani că socializarea, găsirea de noi prieteni, o mare parte din viaţa mea se va desfăşura în exclusivitate pe internet i-aş fi râs în faţă. Mai mult, l-aş fi acuzat că a văzut prea multe filme SF. Numai că realitatea întrece orice film de ficţiune. Reţelele de socializare au schimbat comunicarea. Din cauza facebook-ului am devenit, aş zice, diferiţi. Înclin să cred că în era faceebook: “intimitatea este un lux!”

I-am promis unei “prietene” de pe facebook că voi scrie un articol despre făisbuc ori sora sa rusească, odnoclasnichi. Mă aflam într-o mică sfadă făisbuchistă. Discutam aprins cu dânsa despre cum a fost tratat cazul moldovencei căzute de la etajul unei pensiuni din Braşov. “Prietena”, în mare eram în asentimentul ei, fusese oripilată de modul în care media a abordat povestea basarabencei. Cazul a fost ultramediatizat, cu siguranţă îl ştiţi: după o beţie ca în bancurile ruseşti fata s-a trezit pe caldarâm, în faţa pensiunii. E un fel de a spune “s-a trezit”, pentru că de fapt era în comă. Sărmănica! A fost internată în spital, iar mai târziu a apărut şi un presupus vinovat. Tipul, cetăţean moldovean, se pare că o violase. Ei bine, toate aceste informaţii, atent condimentate cu detalii greu de redat aici, au mâhnit-o pe “prietena mea”. Oripilarea i-a fost maximă când a constatat de unde a apărut poza fetiţei, de pe odnoclasnichi.

Dar oricine avea acces la poză, inclusiv ziariştii. Aşa că pur şi simplu au preluat-o. Întrebarea este, au făcut corect, i-au violat intimitatea din moment ce poza era la liber pe net? Un avocat ne-ar spune: nu. Noi ştim însă că nu ar avea dreptate. Pentru că victima unei nenorociri este lovită de două ori, de soartă şi de mediatizarea cazului său. Dar noi suntem extrem de ipocriţi. Strigăm sus şi tare că este imoral ca presa să se intereseze de astfel de cazuri. Pe de altă parte, însă, ciulim urechea şi vrem cât mai multe amănunte. O să fac o paralelă. Să ne întrebăm ce se întâmplă într-un sat în care are loc o crimă? În scurt timp toate cumetrele, toţi bârfitorii satului, toţi-toţi vor fi aflat de grozăvenie. Oamenii se vor fi întrebat pe la colţuri de detaliile oribilei omucideri. Ca rezultat, sunt sigur, sătenii vor fi ştiut mult mai multe decât poliţiştii. Să reducem România, Moldova, Europa la mărimea unui sat. Media este doar un canal, un fel de şoaptă spusă la un pahar de vorbă, un fel de bârfă care zboară din gură în gură ca ştirile de ziar, radio, site, televiziune.

Aşadar, este ipocrit să acuzi doar canalul: fie bârfă, fie ştire! Căci trebuie să-ţi priveşti în suflet şi să zici, eu nu vreau să mai aflu despre acest caz oribil. Eu nu caut ştiri pe site-uri, eu voi sta astăzi cu ochii doar pe TVR Cultural. Nu vreau să ştiu ce are de spus criminalul. Nu accesezi ştirile de pe făisbuc care fac referire la “caz”.

Bârfa, gura lumii nu ai cum s-o opreşti! E o axiomă. Poţi însă să te protejezi! Cum? În anul de graţie 2012 poţi fi, de exemplu, cât mai discret pe net. Poţi să nu publici poze cu tine? Poţi să nu şăruieşti informaţii despre tine pe făisbuc, pe odnoclasnichi? Greu de crezut. Dacă eşti un puşti, dacă vrei să fii în trenduri, dacă nu vrei să fii exclus din rândurile prietenilor tăi, practic nu ai cum să ocoleşti reţelele de socializare. De aceea, ziceam eu, intimitatea este un lux în vremurile noastre. Dragi prieteni, luptaţi pentru ea. Cine ştie când, Doamne fereşte, o să aveţi nevoie de discreţie maximă?!

Până şi protestele demonstrează că românii şi cetăţenii Moldovioarei sunt fraţi sadea. Acum 3 ani, în plin Chişinău, bucăţi de borduri zburau în capetele săracilor poliţişti. Astăzi, în centrul urbei Bucureşti, în scăfârliile jandarmilor cad pietroaie rupte din caldarâm. Ceea ce la Chişinău trebuia să fie un protest al lumânărilor s-a transformat într-o sângeroasă revoltă twitter. Pe de altă parte, în Bucureşti, mitingul anti-Băsescu şi pro-Arafat a sfârşit ca o reuniune “amicală” dintre fanii Dinamo şi fanii Stelei.

-

Noi suntem latini şi punctum. Suntem imprevizibili ca o furtună de vară, ne stingem repede, totuşi reuşim să distrugem multe. De ce le-a trebuit copchiilor ălora de au prostestat în Chişinău să vandalizeze Parlamentul, Preşedinţia? Am trecut de curând prin faţa instituţiilor respective şi m-a surprins neplăcut gardul uriaş care le înconjoară. Mi s-a părut un fel de simbol urât al Moldovioarei: gardul înalt pare să îţi permită să vezi ceva din cele mai importante clădiri ale statului, dar de fapt baza lor rămâne ascunsă privirii cetăţeanului turmentat de referendumuri. În fine, să revenim la România şi să ne întrebăm: de ce a trebuit ca “vitejii protestatari” să se lupte cu jandarmii, să spargă vitrine, să arunce cu pietre? Cu ce ne ajută aceste ravagii de huligani ai stadioanelor? Cade mai repede Băsescu, se întăreşte economia naţională, se reduce corupţia? Eu nu ştiu şi nici nu înţeleg.

-

În ceea ce mă priveşte, mai mereu am preferat schimbările politice lejere, fără lupte stradale, fără capete zdrobite. Spuneţi-mi, cu ce i-a ajutat pe moldoveni faptul că au distrus clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei? Astăzi îşi plâng de milă, săracii. Au nişte politicieni care s-au apucat de furat mai abitir ca cei de pe vremea lui Voronin. Este atâta disperare în ţara Moldovei, încât am auzit oameni cu multă minte spunând cu regret că preferă revenirea PCRM la putere. Cetăţenii Moldovioarei au susţinut noile forţe politice, au sperat într-o schimbare adevărată, au primit însă aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie, poate chiar mai urâtă şi mai grasă. Oare cei care fac ravagii în Piaţa Unirii din Bucureşti nu sunt o masă de manevră pentru alţi politicieni la fel cum au fost copchii din Piaţa Marii Adunări Naţionale? Bine ar fi ca schimbarea de regim să se facă în linişte, democratic, cu capul limpede. În cazul Republicii Moldova, deciziile la fierbinţeală i-au costat mult pe oameni. Am avut o şansă şi aproape că am ratat-o, fraţi români. Poate voi sunteţi mai lucizi şi nu călcaţi pe grebla moldovenească!

Revelionul bate la uşă. Vorbesc de revelionul pe stil vechi. Cu această ocazie dragii mei moldoveni vor umple staţiunile montane din România. Cu această ocazie vom vedea din nou pe la televizor fetiţe ori femei în toată regula, toate blonzite şi prea sclivisite, făcându-şi damblaua pe pârtii. Mă apucă o ciudă vecină cu greaţa când văd aceleaşi ştiri an de an despre “rusoaicele sexy care au furat privirile românilor”. Pe urmă, ce cadouri primesc “moldovencele, ucrainencele ori rusoaicele” de sărbători? De la X6 în sus, evident.

-

Sunt nişte clişee atât de bine înşurubate în capurile ziariştilor din ţara Românească încât ghicesc cu uşurinţă desfăşurarea acestor tipuri de reportaje. Moldovencele sunt rusoaice, rusoaicele sunt sexy, iar tot ce este sex porneşte de la o beţie şi se termină pe caldarâmul din faţa pensiunii… cum altfel, de lux.

-

Una peste alta, sunt absolut sigur că nu iese fum până nu există foc. Undeva trebuie să ardă pentru ca aceste stereotipuri mediatice să se lipească de moldovence precum râia de capră. Adică, există şi adevăr în toată vorbăria. Nici nu pun la îndoială. În consecinţă, dacă moldovencele nu s-ar purta “ruseşte”, nu ar fi definite ca atare. Cum să se poarte altfel şi ce să evite? Aici intervin eu, cu un micuţ îndrumar.

-

În primul rând, domniţelor şi doamnelor uitaţi rusa! Lăsaţi-o dracului acasă. Vreţi să păreţi mai deosebite pentru că vorbiţi rusa deşi sunteţi moldovence get-beget? Mai bine nu. Este urât. Apoi, voi nu vreţi să comunicaţi oleacă mai corect gramatical dacă tot aveţi ocazia să vorbiţi cu nişte fraţi români?! Aşa că, mai puneţi mâna pe un dicţionar înainte de a “deşchide gura şi a gavari pa rumânski, padrujki”. Urăsc să văd domniţe care cu siguranţă la Chişinău nu debitează în rusă, dar vor să se dea rotunde prin Predeal cu cunoştinţele lor în materie de limbi. Problema este că dânsele nici limba lui Dostoievski nu o stăpânesc bine.

-

Doi, domnişoarelor, fiţi mai reţinute. Poate sunt de modă veche, dar mi se par mai frumoase femeile cu bun simţ. Nu hlizite, nu îmbrăcate blinky-trinky în fustă scurtă la minus 10 grade, nu cu nasul pe sus de parcă ar încerca să prindă o aromă doar de ele percepută. Foarte important, nu vă mai lăudaţi cu nuş’ce bijuterie, maşină ori blană primită cadou de la iubit. Noi intuim că în mare parte nu-i aşa. Este şi greu de crezut şi de prost gust să te lauzi că vii din cea mai săracă ţară din Europa, dar primeşti daruri ca o prinţesă.

-

Trei, dar şi cel mai important, dacă tot beţi, încercaţi să vă stabiliţi nişte limite. În plus, consumaţi alcool cu persoanele pe care le ştiţi: prieteni, rude, dar nu cu oameni de afaceri care seamănă mai curând cu nişte neo nazişti. Altfel, cine ştie cum vă treziţi lângă un necunoscut şi nu vă amintiţi: v-a violat sau doar v-a aruncat de la balcon? În speranţa că v-am putut fi de folos, mă închin devotamentului cu care veniţi an de an în România, rotunjind veniturile pensiunilor aproape goale în plin sezon.

-

PS: Domniţelor, aveţi grijă ce puneţi pe facebook ori odnoklassniki, nu de alta, dar pozele ajung la un moment dat şi în presă… Dar acesta este deja un altfel de articol.

Aşadar, caz clasat. Ministrul Focşa nu şi-a dat foc la valiză şi pare acum mai sigur pe scaunul său ministerial decât a fost vreodată. Acum când colegi din diferite partide, până şi şeful direct, îl susţin necondiţionat poate chiar să tragă liniuţe într-o conferinţă de presă - nu are ce să i se întâmple.

-

Citesc, aud, urmăresc comentarii şi nu-mi vine să cred. Din ce înţeleg, domnul Focşa trebuia să bea de faţă cu poliţiştii, să urce la volan, să treacă de trei ori pe culoarea roşie a semaforului, să revină la poliţişti şi să scrie un eseu-denunţ la tema “Vinul şi vina domnului Bovaris Focşa”! Numai şi numai în aceste condiţii domnul ministru poate fi considerat vinovat. Altfel, acuzaţia poliţistului, care spune că şoferul era la volanul maşinii pe care a şi condus-o, este un atac politic mârşav. Ce tâmpenii! Aparent, orice se spune la adresa unui politician în Moldovioara este atac.

-

Timpul trece, demisia nu vine. Cu ce rămânem în urma acestei istorii ameţite? Cu mult scrum, cenuşă şi praf. A ars cu flacără deschisă toată încrederea noastră în AIE. Ne uităm pasivi cum se zbat în ipocrizia lor şi încearcă să ne convingă de faptul că ne vor integra, că ne vor uni, că ne vor da vize, salarii, case. Ne uităm, dar în minte rulează aceleaşi imagini cu un ministru într-o ipostază bahică avansată, care trece de pe bancheta şoferului pe bancheta pasagerului din dreapta. Scuipăm pe tot şi ne trăim viaţa. Ei nu merită nici încrederea, nici stima noastră. Noi nu mai votăm, noi nu mai credem. Noi trăim în cenuşă.

Se pare că voi pierde un pariu. Nety, încă nu mă dau învins, dar simt că sunt pe aproape.

Şi tot legat de cazul Focşa: sunt foarte curios, oare ce se întâmplă în capul vostru, stimaţi cititori ai acestui blog, atunci când aţi urmărit, mai mult ca sigur cu maxilarul pe jos, cum madam Buliga susţinea că nu ar trebui să luptăm cu miniştrii moldoveni. Evident, îi lua apărarea colegului Focşa. Aşadar, ministrul Buliga ne spune că sunt multe lucruri de făcut în ţară şi să nu luptăm cu miniştrii. Apropo, nu ştiu ce înseamnă în concepţia doamnei respective “lupta cu miniştrii”, nu de alta, dar limba ei română are mari carenţe logice şi nu prea pricep ce are în vedere. Şi totuşi este clar un lucru, faptul că dânsa arde de nerăbdare să locuiască într-o ţară în care nu ar exista “triucuri”. Mişto! Dacă este de acord să plece, vă jur, îi plătesc chiar eu biletul spre Coreea de Nord. Fiţi sigură, doamnă, acolo poporul nu luptă cu miniştrii, orice o fi însemnând asta!

Aşadar, dragi cititori ai blogului, ce simţiţi când nişte politicieni vă scuipă în faţă? Auziţi vuietul urii care se naşte în sufletul vostru amărât? Mai doriţi să-l votaţi pe domnul nostru Vlad Filat când nici în bască nu-l doare în legătură cu “fapta ministrului Focşa”. Este de-a dreptul revoltător să-i auzi vorbind pe toţi cei care s-au adunat să-l apere pe mititelul Focşa. Este şocant să realizezi pe cine au găsit să arunce vina domnii politicieni… pe presă! Adică jurnaliştii i-o fi turnat în pahar, jurnaliştii l-o fi adus pe Focşa la poliţie, numai jurnaliştii sunt de vină. Acum înţelege sărmanul Filat câtă dreptate avea săracul Voronin, nefericitul Muruianu când loveau, fie cu vorba, fie cu bâta miliţienească în ziarişti, câinii aceştia turbaţi. Nu mult le-a trebuit - ăstora de la AIE - să se pună în locul comuniştilor!

Domnul primar Chirtoacă se întreabă dacă ar putea fi următorul prins cu gradele în alcooltest? Întrebare legitimă din moment ce înainte de a conduce, recunoaşte dânsul, mai bea câte o bere, dar în limitele gradelor admise de lege. Ei bine, domn’ primar, mai spuneţi-le acest lucru şoferilor care au băut “doar o bere” şi au omorât oameni pe şoselele patriei. Cu siguranţă, prin exemplu dumneavoastră aţi convins mulţi alţi şoferi să nu consume nimic tare înainte de a urca la volan. În ceea ce-i priveşte pe moldovenii care au pierdut oameni dragi ucişi de conducători auto care nu băuseră decât “o bere, două” nu mai zic nimic… Cuvintele sunt de prisos aici.

Mai ţineţi minte topul ruşinos al beţivanilor planetei? Ştiţi topul în care noi, moldovenii, eram în fruntea tuturor la consumul de alcool? Vă aduceţi aminte cum au sărit de fund în sus toţi politicienii, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii minte, că e o exagerare. Ei bine, nu este! Din păcate nimeni nu face alt top, al minciunii şi ipocriziei politice. Şi aici am fi primii. Sunt dezamăgit. Dezamăgit e puţin spus, sunt atât de sictirit de plevuşca politică ce ne conduce, încât nu mai votez, nu-i mai susţin pe niciunul. Dimpotrivă, le urez sănătate pierdută prin închisorile naţiunii după ce va reveni Voronin la putere. Oh, cât de tare îl vreau în aceste momente pe bătrânul dictator în fruntea Moldovioarei! Dacă s-ar mai face o revoluţie twitter acum, jur că aş veni în faţa Parlamentului; eu şi vreo câţiva prieteni de-ai mei. Am ţine o singură pancartă pe care ar scrie cu litere de o şchioapă: “CAPUL LUI FOCŞA VREM!”

Cine pune pariu că Focşa îşi va da demisia ori va fi luat în şuturi din Guvern? Eu sunt aproape sigur că primul ministru, colegii săi din PD, cei din PL vor avea suficientă minte cât să-şi dea seamă de uriaşul prejudiciu de imagine cauzat de escapada bahică a domniei sale. Ministrul inCulturii din Republica Moldova a dat dovadă de multă ipocrizie şi ne-a demonstrat de ce unii şi-ar vinde şi mama numai să-şi pună cururile în fotolii călduţe. Un prăpădit de ministru al inCulturii poate influenţa o decizie poliţienească. Un amărât de funcţionar guvernamental poate conduce beat criţă, iar poliţiştii noştri vor fi cuminţi ca nişte mieluşei.

Ce credeţi că se întâmpla dacă nu era de faţă şi o cameră de filmat? Ministrului i se mai solicita să sufle în alcooltest? Sunt sigur că rezolva “problema” doar cât ar fi spus “Alo”. De altfel, domnul Focşa nu s-a ascuns să-şi butoneze telefonul chiar de faţă cu echipa de filmare. Oare pe cine avea de gând să sune? Cert este că nesimţirea sa îi depăşeşte condiţia de ministraş amărât. De faţă cu o camera a trecut pe scaunul din dreapta în încercarea disperată de a salva situaţia. Ce credeţi că ar fi făcut dacă niciun jurnalist nu era de faţă? Înfricoşător de ipocrit, nu vreau să-mi închipui.

In aceste condiţii, stimabili politicieni din Alianţă, chiar dacă îl daţi afară pe domnul Focşa în şuturi şi îl rostogoliţi pe scările guvernului, turnându-i vinul Negru de Purcari în cap tot nu veţi scăpa de dispreţul moldovenilor. Căci este greu să-ţi scoţi din cap atitudinea scârnavă pe care domnul ministru o afişa atunci când era invitat de poliţişti pentru test. Iertată să-mi fie comparaţia, dar parcă i se cerea să-şi facă testul de virginitate. Aşadar, acest ministru a mai pus o cărămidă la ideea ce se construieşte de ani buni în capetele cetăţenilor simpli: politicienii ajunşi la treuca puterii se transformă în porci adevăraţi!

Poliţiştilor care au avut oO să-i solicite actele dom’lui ministr’ li se dedică Imnul Ministrului Beţivan:

Pe lânga echipaje fara soţ
Adesea am trecut;
Ma cunosteau poliţiştii toţi
Voi de ce nu m-aţi cunoscut?

De la geamul limuzinei ce strălucea
Privii beat atât de des;
O pleiadă de poliţişti întelegea
Voi, în plm, cum de nu m-aţi înteles?

La telefon am tot aşteptat
Un ajutor, un răspuns!
O şpagă ministerială să vă fi dat,
O şpagă vă era de-ajuns?

În vacarmul creat de presă în jurul morţii unui tânăr pe un pod situat între o lume reală şi una imaginată de Rusia. În isteria provocată de presupusul viol şi presupusa crimă sau sinucidere a unei tinere din Orhei într-o staţiune montană din România, o rază se arată. Am şters cu buretele toate aceste groaznice şi dezolante neplăceri lumeşti pentru că sunt fericit. De astăzi faţa lumii nu mai este la fel. Astăzi, într-o maternitate din oraşul Rezina, un orăşel din nordul Moldovioarei, s-a născut o prinţesă.

-

Este nepoţica mea, o frumuseţe de fată de o cuminţenie rară. Numai frumuseţea sa depăşeşte cuminţenia. Aşa mi s-a spus. Din păcate sunt departe de acest miracol. Tehnologiile moderne îmi vor permite să o văd însă în curând. Să o văd şi să-i spun că a venit pe lume să ne facă vieţile mai frumoase. S-a născut pentru că acest pământ nebun trebuie să aibă şi îngeri, nu doar de demoni. Sunt bucuros, emoţionat, fericit. Îi spun micuţei Alina bine ai venit în lumea noastră. Ştiu că ai ochi albaştri - te-ai inspirat din înaltul cerului şi adâncimea mării. Ştiu că eşti cuminţică - vrei să fii discretă, aşa cum îi şade bine unei prinţese. Ştiu că ne vei umple vieţile de zâmbete şi cântece zglobii. Te-am aşteptat, eşti printre noi, îţi mulţumim că ne-ai onorat cu frumuseţea ta princiară. Să ai o viaţă fericită şi lungă, prinţesa Alina!

Există omucidere, există pruncucidere, iar ruşii au inventat moldo-uciderea. Vorbim de o crimă în adevăratul sens al cuvântului, dar care nu va aduce după sine nicio pedeapsă. Dostoievski se răsuceşte acum în mormânt. Vor fi scoase blocurile de beton de pe “podul ucigaş” dintre Vadul lui Vodă şi Pârâta, va fi redus numărul militarilor. Doar cu asta ne vom alege după moartea stupidă a unui tânăr în floarea vârstei. Cu puţin noroc, dacă Moldova va schelălăi în continuare la ruşi, Moscova ne-ar mai putea arunca un oscior: retragerea acestui fin diplomat, acestui ambasador discret, acestui gânditor profund al geopoliticii ruseşti, Kuzmici, Kuzma, Kuzmin. Să nu uităm să schelălăim în continuare.

-

Una peste alta, din tot acest scandal eu nu am înţeles foarte multe lucruri. Poate doar că suntem foarte balcanici şi foarte sentimentalişti, mai ales când vine vorba de Transnistria. Ne aprindem ca un foc de paie, ardem rapid, credem că este un incendiu de zile mari văzut tocmai din Cosmos, dar nu este decât jocul imaginaţiei noastre mioritice. Partea bună, în sfârşit moldovenii au făcut front comun, s-au unit împotriva cuiva şi împreună cu politicienii au pus la cale un fluturat naţional din pumni. Hăhăhăăăăăi, vă arătăm noi, ne omorâţi copiii, afară armata rusă! Zici că asişti la un concert de colinde cu 4 milioane de dirijori şi niciun vocalist.

-

Din păcate, din tot acest vacarm lipsesc detalii importante ale moldo-uciderii. Ziceam mai sus că mi-au apărut câteva întrebări la care, personal, nu am încă un răspuns clar. De pildă, de ce “pacificatorii” nu au tras atunci când tânărul nostru “curajos” a trecut fără să oprească în partea ailaltă de Nistru? Cum se face că l-au oprit cu rafale de Kalashnicov doar la întoarcere? Şi apoi, din ce ştiu eu, în grupul de soldaţi care ne aduc pacea multrâvnită sunt “transnistreni”, ruşi şi moldoveni, în proporţie egală. Aşadar, vreau să ştiu şi eu, ce au făcut bravii noştri moldoveni când ruşii ciuruiau o Lada albă? Una peste alta, sărmanul băiat de 18 ani este acum un erou naţional în Moldova. Numai că eu nu pot înţelege actul său de curaj. De ce? De ce să treci cu maşina în goană pe lângă un semn STOP? De ce să-i provoci pe ruşii cu automate? Ce a fost în capul săracului băiat? Bravadă, tupeu sau un moment, două de curaj? Merită să mori pentru ca acel post de “pacificatori” să fie subţiat şi să dispară nişte blocuri din beton? Oare Vadim a vrut ca gestul să fie o buturugă mică ce în sfârşit va răsturna din Transnistria gigantica armată rusească?

-

Să presupunem că fapta lui Vadim Pisari a fost una de nesupunere faţă de “cotropitori”. Să zicem că prin acţiunile sale a dorit să demonstreze ceva Moldovei şi Rusiei. Întrebarea care se impune: este singurul răzvrătit sau vor apărea şi alţi moldoveni ce vor trece razant pe lângă posturile de aşa-zişi pacificatori? Câţi îşi vor mai risca viaţa şi nu se vor supune ordinelor oamenilor cu Kalashnicovuri? Sunt jurnalist, iar profesia m-a învăţat să împart firul în patru. Din păcate, ştirile care apar în presa de la Chişinău sunt seci în informaţii detaliate despre incident şi mustesc de “mătăhăieli de pumni”. Un exemplu, eu nu am fost niciodată în zonă. Sunt sigur că nici alte sute de mii de moldoveni habar nu au de satul Pârâta. Totuşi, nu am văzut nicăieri o hartă a regiunii, nu am văzut explicaţii despre situaţia juridică a acelor sate: ţin de autorităţile de la Chişinău, sunt o “enclavă” în Transnistria separatistă? Noroc de google maps. Aşa am aflat unde este podul şi cam la ce distanţă de capitala Moldovioarei se află localităţile respective. O vedeţi şi voi mai jos. În  concluzie vreau să vă spun, mai curând îi învingem pe ruşi şi îi alungăm din ţară, decât să scoatem Mioriţa din noi: “iar la cap să-mi pui fluieraş de fag…”
-