Horia Tecău! Cel mai în formă și mai titrat tenismen român la dublu din ultimii ani se retrage!

Horia Tecău a anunțat că și-a încheiat cariera de sportiv profesionist cu o victorie la Turneul Campionilor, acolo unde joacă la dublu.
A reușit niște puncte fabuloase și spectaculoase în meci, chiar și pentru cei care nu sunt pasionați de tenis.
Horia este un mare sportiv și un mare campion, iar reușitele sale vorbesc de la sine.
Până la 36 de ani a reușit o carieră impresionantă la dublu. A câștigat 38 de titluri în ATP. A fost pe locul 2 mondial. A avut 3 titluri de Grand Slam(Wimbledon, US Open și Australian Open), dar și o medalie de argint.
A adunat în cariera sa premii brute în valoare de aproape 6 milioane de dolari.
Are și o poveste fascinantă. A pierdut trei finale la rând. Când nu mai spera să câștige un Grand Slam și-a ridicat privirea din zgură/iarbă/teren și și-a dat seama care este problema. Nu avea încredere în el. Atunci a decis că va câștiga și… a învins!
Am făcut un interviu cu Horia și l-am întrebat despre acest moment din viața sa.
Mi-a spus:
”Asta a fost lecția mea pe care trebuia să o învăț. Eu trebuia să învăț să am încredere în mine până la capăt. Să cred în mine că pot câștiga acest meci suprem, care pentru mine de mic era…. Finala de la Wimbledon era meciul meciurilor pentru mine!”
Înainte de a fi un mare sportiv, Horia este un tip modest, dar și un model pentru copii, pentru adolescenți. A scris chiar și o carte pentru copii. Se numește: “Viața în ritm de tenis”.
Deși este foarte ocupat, are o carieră de succes, bani, faimă. Adică multe dintre cele pe care și le doresc oamenii din vremurile noastre, Horia Tecău își face timp să meargă la întâlniri cu părinții care au copii ce fac tenis de performanță.
Încearcă să-i învețe, să-i sfătuiască, le povestește ce greșeli se fac adesea și ce ar trebui să evite în cazul copiilor lor.
Cei care au copii în sport, nu doar tenis, și merg la competiții de juniori o să-mi dea dreptate. Pe copii se pune o presiune de nedescris. De multe ori această presiune este dublată de violență fizică și verbală. Mi-au fost povestite cazuri despre copii care au fost băgați în portbagaj de părinți doar pentru că au pierdut un meci. Părinți care își lovesc copiii între meciuri sunt evenimente… la ordinea zilei.
În interviul pe care l-am făcut cu Horia Tecău acum un an a avut un mesaj tranșant pentru părinți. El spune că românii au copii foarte talentați la tenis. Doar că acești copii se ard de mici. Unii au și câte 8 ore de tenis pe zi, timp de 6-7 zile pe săptămână. Ceea ce este enorm. Ajung să facă burnout la 12-14 ani.
Altfel, copiii români bat tot ce prind la turnee pe afară, prin Europa, la vârste mici. Problema este că nu mai fac performanță când ajung la 18 ani. Sunt deja obosiți, accidentați, dar mai ales fără niciun chef de tenis!
Iată ce mi-a spus Horia Tecău în interviu.
”Dacă vorbim de tenis, este tenis mult prea serios la o vârstă mult prea fragedă. Tenisul este o joacă la început, tenisul trebuie să devină serios abia la 13, 14, 15 ani. Adică atunci când îți dai seama că asta este ceea ce vrei faci. Pentru a face sport, trebuie să fii proaspăt și din punct de vedere fizic, și mental. Nu aglomerați copiii prea mult, prea devreme. Fără presiune, adică susținere, bucurie, aveți grijă să se bucure de experiența sportivă, aveți grijă să fiți și voi bucuroși de această experiență. Dacă sunt copil și simt părintele cu presiune, atunci simți și tu presiunea respectivă.”

Lasă un răspuns