Colindătorii nu au voie cu boxe portabile în București. Amenzi pentru cei care colindă cu boxa
Majoritatea primăriilor de sector din București spun că îi vor amenda sau chiar i-au amendat deja pe colindătorii ambulanți.
De ce? Pentru tulburarea liniștii publice.
Cu siguranță i-ați văzut pe acești vestitori ai sărbătorilor de iarnă.
Au început să colinde străzile din București. Foarte mulți trag după ei boxe legate la baterii. Evident, boxele se aud mai tare decât colindătorii respectivi.
Cele mai multe amenzi le-a dat primăria sectorului 6. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că ”toți colindătorii care vor avea boxele date prea tare vor fi sancționați”. O amendă este de la 200 de lei până la 1000 de lei.
Pe 9 Decembrie polițiștii locali din sectorul 6 au dat amenzi minime, de 200 de lei, pentru că toți cei sancționați erau la prima abatere. Data viitoare amenzile vor crește, promit polițiștii locali.
Îi vedeți în imagini pe niște colindători care au venit în Capitală din Onești. Sunt 12 la număr. Au fost ghinioniști în prima lor zi de colindat. Fiecare a luat o amendă de 200 de lei pentru ”tulburarea liniștii publice”.
Respectivii spun că fără colindele lor, fără ei, moldovenii, ”muntenii nu ar avea tradiții”.
Mihai, liderul lor, un oneștean oacheș, are 37 de ani, iar de 15 ani tot vine prin București iarnă de iarnă.
Spunea că știe legea, a vrut să se facă polițist, iar aceste sancțiuni sunt date aiurea.
S-a și certat cu polițiștii locali. În zadar, a fost taxat până la urmă.
Dar de ce folosesc boxa? Ca să fie auziți de oameni. Susțin însă că ei cântă și cu vocea, iar tehnologia doar îi ajută. ”Nu sunteți români get beget”, i-a aruncat Mihai polițistului local care l-a amendat.
Nu fac mulți bani, spun colindătorii despre activitatea lor.
Liderul unei cete de vreo 7 inși a fost mai vorbăreț și a recunoscut că nu fac mai mult de 1000 de lei pe zi, așa că ei cântă ”de plăcere”. Și această ceată era ajutată la colind de o boxă portabilă.
Părerile bucureștenilor sunt împărțite. Unii sunt încântați să-i asculte. ”Sunt surdă și nu prea aud”, spune o femeie. Alții consideră că este totuși prea mult.