COJOCARI Vitalie

Dacă mi-ar fi zis cineva acum 10 ani că socializarea, găsirea de noi prieteni, o mare parte din viaţa mea se va desfăşura în exclusivitate pe internet i-aş fi râs în faţă. Mai mult, l-aş fi acuzat că a văzut prea multe filme SF. Numai că realitatea întrece orice film de ficţiune. Reţelele de socializare au schimbat comunicarea. Din cauza facebook-ului am devenit, aş zice, diferiţi. Înclin să cred că în era faceebook: “intimitatea este un lux!”

I-am promis unei “prietene” de pe facebook că voi scrie un articol despre făisbuc ori sora sa rusească, odnoclasnichi. Mă aflam într-o mică sfadă făisbuchistă. Discutam aprins cu dânsa despre cum a fost tratat cazul moldovencei căzute de la etajul unei pensiuni din Braşov. “Prietena”, în mare eram în asentimentul ei, fusese oripilată de modul în care media a abordat povestea basarabencei. Cazul a fost ultramediatizat, cu siguranţă îl ştiţi: după o beţie ca în bancurile ruseşti fata s-a trezit pe caldarâm, în faţa pensiunii. E un fel de a spune “s-a trezit”, pentru că de fapt era în comă. Sărmănica! A fost internată în spital, iar mai târziu a apărut şi un presupus vinovat. Tipul, cetăţean moldovean, se pare că o violase. Ei bine, toate aceste informaţii, atent condimentate cu detalii greu de redat aici, au mâhnit-o pe “prietena mea”. Oripilarea i-a fost maximă când a constatat de unde a apărut poza fetiţei, de pe odnoclasnichi.

Dar oricine avea acces la poză, inclusiv ziariştii. Aşa că pur şi simplu au preluat-o. Întrebarea este, au făcut corect, i-au violat intimitatea din moment ce poza era la liber pe net? Un avocat ne-ar spune: nu. Noi ştim însă că nu ar avea dreptate. Pentru că victima unei nenorociri este lovită de două ori, de soartă şi de mediatizarea cazului său. Dar noi suntem extrem de ipocriţi. Strigăm sus şi tare că este imoral ca presa să se intereseze de astfel de cazuri. Pe de altă parte, însă, ciulim urechea şi vrem cât mai multe amănunte. O să fac o paralelă. Să ne întrebăm ce se întâmplă într-un sat în care are loc o crimă? În scurt timp toate cumetrele, toţi bârfitorii satului, toţi-toţi vor fi aflat de grozăvenie. Oamenii se vor fi întrebat pe la colţuri de detaliile oribilei omucideri. Ca rezultat, sunt sigur, sătenii vor fi ştiut mult mai multe decât poliţiştii. Să reducem România, Moldova, Europa la mărimea unui sat. Media este doar un canal, un fel de şoaptă spusă la un pahar de vorbă, un fel de bârfă care zboară din gură în gură ca ştirile de ziar, radio, site, televiziune.

Aşadar, este ipocrit să acuzi doar canalul: fie bârfă, fie ştire! Căci trebuie să-ţi priveşti în suflet şi să zici, eu nu vreau să mai aflu despre acest caz oribil. Eu nu caut ştiri pe site-uri, eu voi sta astăzi cu ochii doar pe TVR Cultural. Nu vreau să ştiu ce are de spus criminalul. Nu accesezi ştirile de pe făisbuc care fac referire la “caz”.

Bârfa, gura lumii nu ai cum s-o opreşti! E o axiomă. Poţi însă să te protejezi! Cum? În anul de graţie 2012 poţi fi, de exemplu, cât mai discret pe net. Poţi să nu publici poze cu tine? Poţi să nu şăruieşti informaţii despre tine pe făisbuc, pe odnoclasnichi? Greu de crezut. Dacă eşti un puşti, dacă vrei să fii în trenduri, dacă nu vrei să fii exclus din rândurile prietenilor tăi, practic nu ai cum să ocoleşti reţelele de socializare. De aceea, ziceam eu, intimitatea este un lux în vremurile noastre. Dragi prieteni, luptaţi pentru ea. Cine ştie când, Doamne fereşte, o să aveţi nevoie de discreţie maximă?!

Până şi protestele demonstrează că românii şi cetăţenii Moldovioarei sunt fraţi sadea. Acum 3 ani, în plin Chişinău, bucăţi de borduri zburau în capetele săracilor poliţişti. Astăzi, în centrul urbei Bucureşti, în scăfârliile jandarmilor cad pietroaie rupte din caldarâm. Ceea ce la Chişinău trebuia să fie un protest al lumânărilor s-a transformat într-o sângeroasă revoltă twitter. Pe de altă parte, în Bucureşti, mitingul anti-Băsescu şi pro-Arafat a sfârşit ca o reuniune “amicală” dintre fanii Dinamo şi fanii Stelei.

-

Noi suntem latini şi punctum. Suntem imprevizibili ca o furtună de vară, ne stingem repede, totuşi reuşim să distrugem multe. De ce le-a trebuit copchiilor ălora de au prostestat în Chişinău să vandalizeze Parlamentul, Preşedinţia? Am trecut de curând prin faţa instituţiilor respective şi m-a surprins neplăcut gardul uriaş care le înconjoară. Mi s-a părut un fel de simbol urât al Moldovioarei: gardul înalt pare să îţi permită să vezi ceva din cele mai importante clădiri ale statului, dar de fapt baza lor rămâne ascunsă privirii cetăţeanului turmentat de referendumuri. În fine, să revenim la România şi să ne întrebăm: de ce a trebuit ca “vitejii protestatari” să se lupte cu jandarmii, să spargă vitrine, să arunce cu pietre? Cu ce ne ajută aceste ravagii de huligani ai stadioanelor? Cade mai repede Băsescu, se întăreşte economia naţională, se reduce corupţia? Eu nu ştiu şi nici nu înţeleg.

-

În ceea ce mă priveşte, mai mereu am preferat schimbările politice lejere, fără lupte stradale, fără capete zdrobite. Spuneţi-mi, cu ce i-a ajutat pe moldoveni faptul că au distrus clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei? Astăzi îşi plâng de milă, săracii. Au nişte politicieni care s-au apucat de furat mai abitir ca cei de pe vremea lui Voronin. Este atâta disperare în ţara Moldovei, încât am auzit oameni cu multă minte spunând cu regret că preferă revenirea PCRM la putere. Cetăţenii Moldovioarei au susţinut noile forţe politice, au sperat într-o schimbare adevărată, au primit însă aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie, poate chiar mai urâtă şi mai grasă. Oare cei care fac ravagii în Piaţa Unirii din Bucureşti nu sunt o masă de manevră pentru alţi politicieni la fel cum au fost copchii din Piaţa Marii Adunări Naţionale? Bine ar fi ca schimbarea de regim să se facă în linişte, democratic, cu capul limpede. În cazul Republicii Moldova, deciziile la fierbinţeală i-au costat mult pe oameni. Am avut o şansă şi aproape că am ratat-o, fraţi români. Poate voi sunteţi mai lucizi şi nu călcaţi pe grebla moldovenească!

Revelionul bate la uşă. Vorbesc de revelionul pe stil vechi. Cu această ocazie dragii mei moldoveni vor umple staţiunile montane din România. Cu această ocazie vom vedea din nou pe la televizor fetiţe ori femei în toată regula, toate blonzite şi prea sclivisite, făcându-şi damblaua pe pârtii. Mă apucă o ciudă vecină cu greaţa când văd aceleaşi ştiri an de an despre “rusoaicele sexy care au furat privirile românilor”. Pe urmă, ce cadouri primesc “moldovencele, ucrainencele ori rusoaicele” de sărbători? De la X6 în sus, evident.

-

Sunt nişte clişee atât de bine înşurubate în capurile ziariştilor din ţara Românească încât ghicesc cu uşurinţă desfăşurarea acestor tipuri de reportaje. Moldovencele sunt rusoaice, rusoaicele sunt sexy, iar tot ce este sex porneşte de la o beţie şi se termină pe caldarâmul din faţa pensiunii… cum altfel, de lux.

-

Una peste alta, sunt absolut sigur că nu iese fum până nu există foc. Undeva trebuie să ardă pentru ca aceste stereotipuri mediatice să se lipească de moldovence precum râia de capră. Adică, există şi adevăr în toată vorbăria. Nici nu pun la îndoială. În consecinţă, dacă moldovencele nu s-ar purta “ruseşte”, nu ar fi definite ca atare. Cum să se poarte altfel şi ce să evite? Aici intervin eu, cu un micuţ îndrumar.

-

În primul rând, domniţelor şi doamnelor uitaţi rusa! Lăsaţi-o dracului acasă. Vreţi să păreţi mai deosebite pentru că vorbiţi rusa deşi sunteţi moldovence get-beget? Mai bine nu. Este urât. Apoi, voi nu vreţi să comunicaţi oleacă mai corect gramatical dacă tot aveţi ocazia să vorbiţi cu nişte fraţi români?! Aşa că, mai puneţi mâna pe un dicţionar înainte de a “deşchide gura şi a gavari pa rumânski, padrujki”. Urăsc să văd domniţe care cu siguranţă la Chişinău nu debitează în rusă, dar vor să se dea rotunde prin Predeal cu cunoştinţele lor în materie de limbi. Problema este că dânsele nici limba lui Dostoievski nu o stăpânesc bine.

-

Doi, domnişoarelor, fiţi mai reţinute. Poate sunt de modă veche, dar mi se par mai frumoase femeile cu bun simţ. Nu hlizite, nu îmbrăcate blinky-trinky în fustă scurtă la minus 10 grade, nu cu nasul pe sus de parcă ar încerca să prindă o aromă doar de ele percepută. Foarte important, nu vă mai lăudaţi cu nuş’ce bijuterie, maşină ori blană primită cadou de la iubit. Noi intuim că în mare parte nu-i aşa. Este şi greu de crezut şi de prost gust să te lauzi că vii din cea mai săracă ţară din Europa, dar primeşti daruri ca o prinţesă.

-

Trei, dar şi cel mai important, dacă tot beţi, încercaţi să vă stabiliţi nişte limite. În plus, consumaţi alcool cu persoanele pe care le ştiţi: prieteni, rude, dar nu cu oameni de afaceri care seamănă mai curând cu nişte neo nazişti. Altfel, cine ştie cum vă treziţi lângă un necunoscut şi nu vă amintiţi: v-a violat sau doar v-a aruncat de la balcon? În speranţa că v-am putut fi de folos, mă închin devotamentului cu care veniţi an de an în România, rotunjind veniturile pensiunilor aproape goale în plin sezon.

-

PS: Domniţelor, aveţi grijă ce puneţi pe facebook ori odnoklassniki, nu de alta, dar pozele ajung la un moment dat şi în presă… Dar acesta este deja un altfel de articol.

Aşadar, caz clasat. Ministrul Focşa nu şi-a dat foc la valiză şi pare acum mai sigur pe scaunul său ministerial decât a fost vreodată. Acum când colegi din diferite partide, până şi şeful direct, îl susţin necondiţionat poate chiar să tragă liniuţe într-o conferinţă de presă - nu are ce să i se întâmple.

-

Citesc, aud, urmăresc comentarii şi nu-mi vine să cred. Din ce înţeleg, domnul Focşa trebuia să bea de faţă cu poliţiştii, să urce la volan, să treacă de trei ori pe culoarea roşie a semaforului, să revină la poliţişti şi să scrie un eseu-denunţ la tema “Vinul şi vina domnului Bovaris Focşa”! Numai şi numai în aceste condiţii domnul ministru poate fi considerat vinovat. Altfel, acuzaţia poliţistului, care spune că şoferul era la volanul maşinii pe care a şi condus-o, este un atac politic mârşav. Ce tâmpenii! Aparent, orice se spune la adresa unui politician în Moldovioara este atac.

-

Timpul trece, demisia nu vine. Cu ce rămânem în urma acestei istorii ameţite? Cu mult scrum, cenuşă şi praf. A ars cu flacără deschisă toată încrederea noastră în AIE. Ne uităm pasivi cum se zbat în ipocrizia lor şi încearcă să ne convingă de faptul că ne vor integra, că ne vor uni, că ne vor da vize, salarii, case. Ne uităm, dar în minte rulează aceleaşi imagini cu un ministru într-o ipostază bahică avansată, care trece de pe bancheta şoferului pe bancheta pasagerului din dreapta. Scuipăm pe tot şi ne trăim viaţa. Ei nu merită nici încrederea, nici stima noastră. Noi nu mai votăm, noi nu mai credem. Noi trăim în cenuşă.

Se pare că voi pierde un pariu. Nety, încă nu mă dau învins, dar simt că sunt pe aproape.

Şi tot legat de cazul Focşa: sunt foarte curios, oare ce se întâmplă în capul vostru, stimaţi cititori ai acestui blog, atunci când aţi urmărit, mai mult ca sigur cu maxilarul pe jos, cum madam Buliga susţinea că nu ar trebui să luptăm cu miniştrii moldoveni. Evident, îi lua apărarea colegului Focşa. Aşadar, ministrul Buliga ne spune că sunt multe lucruri de făcut în ţară şi să nu luptăm cu miniştrii. Apropo, nu ştiu ce înseamnă în concepţia doamnei respective “lupta cu miniştrii”, nu de alta, dar limba ei română are mari carenţe logice şi nu prea pricep ce are în vedere. Şi totuşi este clar un lucru, faptul că dânsa arde de nerăbdare să locuiască într-o ţară în care nu ar exista “triucuri”. Mişto! Dacă este de acord să plece, vă jur, îi plătesc chiar eu biletul spre Coreea de Nord. Fiţi sigură, doamnă, acolo poporul nu luptă cu miniştrii, orice o fi însemnând asta!

Aşadar, dragi cititori ai blogului, ce simţiţi când nişte politicieni vă scuipă în faţă? Auziţi vuietul urii care se naşte în sufletul vostru amărât? Mai doriţi să-l votaţi pe domnul nostru Vlad Filat când nici în bască nu-l doare în legătură cu “fapta ministrului Focşa”. Este de-a dreptul revoltător să-i auzi vorbind pe toţi cei care s-au adunat să-l apere pe mititelul Focşa. Este şocant să realizezi pe cine au găsit să arunce vina domnii politicieni… pe presă! Adică jurnaliştii i-o fi turnat în pahar, jurnaliştii l-o fi adus pe Focşa la poliţie, numai jurnaliştii sunt de vină. Acum înţelege sărmanul Filat câtă dreptate avea săracul Voronin, nefericitul Muruianu când loveau, fie cu vorba, fie cu bâta miliţienească în ziarişti, câinii aceştia turbaţi. Nu mult le-a trebuit - ăstora de la AIE - să se pună în locul comuniştilor!

Domnul primar Chirtoacă se întreabă dacă ar putea fi următorul prins cu gradele în alcooltest? Întrebare legitimă din moment ce înainte de a conduce, recunoaşte dânsul, mai bea câte o bere, dar în limitele gradelor admise de lege. Ei bine, domn’ primar, mai spuneţi-le acest lucru şoferilor care au băut “doar o bere” şi au omorât oameni pe şoselele patriei. Cu siguranţă, prin exemplu dumneavoastră aţi convins mulţi alţi şoferi să nu consume nimic tare înainte de a urca la volan. În ceea ce-i priveşte pe moldovenii care au pierdut oameni dragi ucişi de conducători auto care nu băuseră decât “o bere, două” nu mai zic nimic… Cuvintele sunt de prisos aici.

Mai ţineţi minte topul ruşinos al beţivanilor planetei? Ştiţi topul în care noi, moldovenii, eram în fruntea tuturor la consumul de alcool? Vă aduceţi aminte cum au sărit de fund în sus toţi politicienii, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii minte, că e o exagerare. Ei bine, nu este! Din păcate nimeni nu face alt top, al minciunii şi ipocriziei politice. Şi aici am fi primii. Sunt dezamăgit. Dezamăgit e puţin spus, sunt atât de sictirit de plevuşca politică ce ne conduce, încât nu mai votez, nu-i mai susţin pe niciunul. Dimpotrivă, le urez sănătate pierdută prin închisorile naţiunii după ce va reveni Voronin la putere. Oh, cât de tare îl vreau în aceste momente pe bătrânul dictator în fruntea Moldovioarei! Dacă s-ar mai face o revoluţie twitter acum, jur că aş veni în faţa Parlamentului; eu şi vreo câţiva prieteni de-ai mei. Am ţine o singură pancartă pe care ar scrie cu litere de o şchioapă: “CAPUL LUI FOCŞA VREM!”

Cine pune pariu că Focşa îşi va da demisia ori va fi luat în şuturi din Guvern? Eu sunt aproape sigur că primul ministru, colegii săi din PD, cei din PL vor avea suficientă minte cât să-şi dea seamă de uriaşul prejudiciu de imagine cauzat de escapada bahică a domniei sale. Ministrul inCulturii din Republica Moldova a dat dovadă de multă ipocrizie şi ne-a demonstrat de ce unii şi-ar vinde şi mama numai să-şi pună cururile în fotolii călduţe. Un prăpădit de ministru al inCulturii poate influenţa o decizie poliţienească. Un amărât de funcţionar guvernamental poate conduce beat criţă, iar poliţiştii noştri vor fi cuminţi ca nişte mieluşei.

Ce credeţi că se întâmpla dacă nu era de faţă şi o cameră de filmat? Ministrului i se mai solicita să sufle în alcooltest? Sunt sigur că rezolva “problema” doar cât ar fi spus “Alo”. De altfel, domnul Focşa nu s-a ascuns să-şi butoneze telefonul chiar de faţă cu echipa de filmare. Oare pe cine avea de gând să sune? Cert este că nesimţirea sa îi depăşeşte condiţia de ministraş amărât. De faţă cu o camera a trecut pe scaunul din dreapta în încercarea disperată de a salva situaţia. Ce credeţi că ar fi făcut dacă niciun jurnalist nu era de faţă? Înfricoşător de ipocrit, nu vreau să-mi închipui.

In aceste condiţii, stimabili politicieni din Alianţă, chiar dacă îl daţi afară pe domnul Focşa în şuturi şi îl rostogoliţi pe scările guvernului, turnându-i vinul Negru de Purcari în cap tot nu veţi scăpa de dispreţul moldovenilor. Căci este greu să-ţi scoţi din cap atitudinea scârnavă pe care domnul ministru o afişa atunci când era invitat de poliţişti pentru test. Iertată să-mi fie comparaţia, dar parcă i se cerea să-şi facă testul de virginitate. Aşadar, acest ministru a mai pus o cărămidă la ideea ce se construieşte de ani buni în capetele cetăţenilor simpli: politicienii ajunşi la treuca puterii se transformă în porci adevăraţi!

Poliţiştilor care au avut oO să-i solicite actele dom’lui ministr’ li se dedică Imnul Ministrului Beţivan:

Pe lânga echipaje fara soţ
Adesea am trecut;
Ma cunosteau poliţiştii toţi
Voi de ce nu m-aţi cunoscut?

De la geamul limuzinei ce strălucea
Privii beat atât de des;
O pleiadă de poliţişti întelegea
Voi, în plm, cum de nu m-aţi înteles?

La telefon am tot aşteptat
Un ajutor, un răspuns!
O şpagă ministerială să vă fi dat,
O şpagă vă era de-ajuns?

În vacarmul creat de presă în jurul morţii unui tânăr pe un pod situat între o lume reală şi una imaginată de Rusia. În isteria provocată de presupusul viol şi presupusa crimă sau sinucidere a unei tinere din Orhei într-o staţiune montană din România, o rază se arată. Am şters cu buretele toate aceste groaznice şi dezolante neplăceri lumeşti pentru că sunt fericit. De astăzi faţa lumii nu mai este la fel. Astăzi, într-o maternitate din oraşul Rezina, un orăşel din nordul Moldovioarei, s-a născut o prinţesă.

-

Este nepoţica mea, o frumuseţe de fată de o cuminţenie rară. Numai frumuseţea sa depăşeşte cuminţenia. Aşa mi s-a spus. Din păcate sunt departe de acest miracol. Tehnologiile moderne îmi vor permite să o văd însă în curând. Să o văd şi să-i spun că a venit pe lume să ne facă vieţile mai frumoase. S-a născut pentru că acest pământ nebun trebuie să aibă şi îngeri, nu doar de demoni. Sunt bucuros, emoţionat, fericit. Îi spun micuţei Alina bine ai venit în lumea noastră. Ştiu că ai ochi albaştri - te-ai inspirat din înaltul cerului şi adâncimea mării. Ştiu că eşti cuminţică - vrei să fii discretă, aşa cum îi şade bine unei prinţese. Ştiu că ne vei umple vieţile de zâmbete şi cântece zglobii. Te-am aşteptat, eşti printre noi, îţi mulţumim că ne-ai onorat cu frumuseţea ta princiară. Să ai o viaţă fericită şi lungă, prinţesa Alina!

Există omucidere, există pruncucidere, iar ruşii au inventat moldo-uciderea. Vorbim de o crimă în adevăratul sens al cuvântului, dar care nu va aduce după sine nicio pedeapsă. Dostoievski se răsuceşte acum în mormânt. Vor fi scoase blocurile de beton de pe “podul ucigaş” dintre Vadul lui Vodă şi Pârâta, va fi redus numărul militarilor. Doar cu asta ne vom alege după moartea stupidă a unui tânăr în floarea vârstei. Cu puţin noroc, dacă Moldova va schelălăi în continuare la ruşi, Moscova ne-ar mai putea arunca un oscior: retragerea acestui fin diplomat, acestui ambasador discret, acestui gânditor profund al geopoliticii ruseşti, Kuzmici, Kuzma, Kuzmin. Să nu uităm să schelălăim în continuare.

-

Una peste alta, din tot acest scandal eu nu am înţeles foarte multe lucruri. Poate doar că suntem foarte balcanici şi foarte sentimentalişti, mai ales când vine vorba de Transnistria. Ne aprindem ca un foc de paie, ardem rapid, credem că este un incendiu de zile mari văzut tocmai din Cosmos, dar nu este decât jocul imaginaţiei noastre mioritice. Partea bună, în sfârşit moldovenii au făcut front comun, s-au unit împotriva cuiva şi împreună cu politicienii au pus la cale un fluturat naţional din pumni. Hăhăhăăăăăi, vă arătăm noi, ne omorâţi copiii, afară armata rusă! Zici că asişti la un concert de colinde cu 4 milioane de dirijori şi niciun vocalist.

-

Din păcate, din tot acest vacarm lipsesc detalii importante ale moldo-uciderii. Ziceam mai sus că mi-au apărut câteva întrebări la care, personal, nu am încă un răspuns clar. De pildă, de ce “pacificatorii” nu au tras atunci când tânărul nostru “curajos” a trecut fără să oprească în partea ailaltă de Nistru? Cum se face că l-au oprit cu rafale de Kalashnicov doar la întoarcere? Şi apoi, din ce ştiu eu, în grupul de soldaţi care ne aduc pacea multrâvnită sunt “transnistreni”, ruşi şi moldoveni, în proporţie egală. Aşadar, vreau să ştiu şi eu, ce au făcut bravii noştri moldoveni când ruşii ciuruiau o Lada albă? Una peste alta, sărmanul băiat de 18 ani este acum un erou naţional în Moldova. Numai că eu nu pot înţelege actul său de curaj. De ce? De ce să treci cu maşina în goană pe lângă un semn STOP? De ce să-i provoci pe ruşii cu automate? Ce a fost în capul săracului băiat? Bravadă, tupeu sau un moment, două de curaj? Merită să mori pentru ca acel post de “pacificatori” să fie subţiat şi să dispară nişte blocuri din beton? Oare Vadim a vrut ca gestul să fie o buturugă mică ce în sfârşit va răsturna din Transnistria gigantica armată rusească?

-

Să presupunem că fapta lui Vadim Pisari a fost una de nesupunere faţă de “cotropitori”. Să zicem că prin acţiunile sale a dorit să demonstreze ceva Moldovei şi Rusiei. Întrebarea care se impune: este singurul răzvrătit sau vor apărea şi alţi moldoveni ce vor trece razant pe lângă posturile de aşa-zişi pacificatori? Câţi îşi vor mai risca viaţa şi nu se vor supune ordinelor oamenilor cu Kalashnicovuri? Sunt jurnalist, iar profesia m-a învăţat să împart firul în patru. Din păcate, ştirile care apar în presa de la Chişinău sunt seci în informaţii detaliate despre incident şi mustesc de “mătăhăieli de pumni”. Un exemplu, eu nu am fost niciodată în zonă. Sunt sigur că nici alte sute de mii de moldoveni habar nu au de satul Pârâta. Totuşi, nu am văzut nicăieri o hartă a regiunii, nu am văzut explicaţii despre situaţia juridică a acelor sate: ţin de autorităţile de la Chişinău, sunt o “enclavă” în Transnistria separatistă? Noroc de google maps. Aşa am aflat unde este podul şi cam la ce distanţă de capitala Moldovioarei se află localităţile respective. O vedeţi şi voi mai jos. În  concluzie vreau să vă spun, mai curând îi învingem pe ruşi şi îi alungăm din ţară, decât să scoatem Mioriţa din noi: “iar la cap să-mi pui fluieraş de fag…”
-

Mi-e atât de greu să scriu despre această tragedie. Ştiţi despre ce vorbesc. Despre băiatul omorât într-o ţară inexistentă, la o graniţă ce nu există. Aş vrea să zic, nenorociţii de războinici, căci pacificatorii nu aduc pacea cu Kalashnikovuri încărcate. Aş vrea să spun, nenorocitul de ambasador rus, cum i-a ieşit porumbelul pe gură; adică tot mortul este de vină?! Aş vrea să spun, de ce Rusia nu-şi ia odată armata acasă? Aş vrea să spun, ipocriţii din comunitatea internaţională, cum naiba nu s-au autosesizat şi nu condamnă crima?!

-

Aş vrea să spun, dar s-au zis deja multe lucruri, unele mai dure. Dar ce folos din vorbe? Ce schimbă vorbele, discuţiile? Nimic, mai ales discuţiile politicienilor. Căci în zadar ne zbatem noi ca peştele pe uscat. Nimic nu se va întâmpla. Nistrul tot al ruşilor rămâne. Ruşii ne vor aduce în continuare democraţie şi pace cu Kalashnikovul, iar noi va trebui să înghiţim umilinţe. Muuuultă, tare multă apă va trece pe râu până când nu va trebui să dăm explicaţie ruşilor de ce vrem să “călătorim” în propria ţară.

-

Ce se poate de făcut? Să stăm cu mâinile încrucişate şi să privim cum sunt omorâţi tinerii moldoveni? Pe de altă parte, să tăcem doar pentru că nu putem schimba lucrurile? Oricum, nu ştiu de ce am impresia certă că Moldovioara nu va face absolut nimic nici de data aceasta. Da, câţiva cetăţeni vor protesta. Politicienii vor mai semna nişte documente, vor mai organiza mese rotunde. Poate analiştii vor inventa noi metode teoretice de rezolvare a problemei transnistrene, cum a fost de pildă metoda 3d: decriminalizare, demilitarizare, democratizare. Eu cu un prieten îi spuneam dezintegrare, debilizare, demoralizare. Şi totuşi, ce naiba e de făcut? Să ne spună politicienii care ne integrează în UE, dar au uitat că ţara se dezintegrează.

-

Ştiţi, prieteni, treaba asta cu pacificatorii este destul de ipocrită. Nu de alta, dar armele există pentru a împuşca. E menirea lor. Din păcate, se întâmplă tragedii atunci când în bătaia Kalaşului stă un tânăr. Ce vreau să zic în concluzie: sunt extrem de pesimist în ceea ce priveşte Transnistria. Diferendul nu se va rezolva. Şi ştiţi de ce? Pentru că Rusia nu vrea. Ba da, se va rezolva. Doar atunci când Moldova va face parte din Federaţia Rusă, iar limba de stat nu va fi “moldoveneasca”, ci rusa! Altfel nu vor fi de acord. Fiţi siguri!

Când rămâne foarte puţin până în momentul în care lumea începe să numere entuziasmată, 10, 9, 8… cad pe gânduri. Trebuie să-i mulţumesc anului ce pleacă. Am de ce. 2011 a fost unul bun, beton, fără probleme mari. Aşa să fie cel puţin şi 2012. Sănătate, iubire, finanţe, prieteni, lucrurile au mers aproape perfect. Mulţumesc 2011! Dar nu despre mine este vorba aici. Vreau să privim cele 12 luni care au trecut din perspectiva unei ţărişoare, a Moldovioarei.

-

Cum a fost? Ce puteam face şi ce nu am făcut? Aici, probabil, sar cârcotaşii cu gura mare şi ţipă, nici Moldovioara n-a dus-o rău, deşi ne confruntăm cu o criză economică mondială, lucrurile nu s-au înrăutăţit, pensiile se plătesc, banii din străinătate vin, oamenii nu mor de foame. Ok, ok, cârcotaşilor, aveţi dreptate - a fost la fel… de rău. Este adevărat, parcă nu au mers lucrurile în jos, dar nici schimbări în sus nu vedem. Statul pe loc pare un sport naţional pentru Moldovioara. Uite de aici apar şi regretele: nu reuşim să facem mai nimic în plus. Ne uităm pasivi cum trece timpul pe lângă noi, iar asta în vremurile în care trebuie să alergi pentru ca… să stai pe loc. Cu alte cuvinte, când nu faci nimic este ca şi cum ai regresa. Înţelegeţi? Să luăm, de exemplu, o casă în care nu stă nimeni. Uşile, geamurile nu sunt deschise. Mobila nu este mutată. Totuşi, de ce se deteriorează casa mai repede decât altele în care locuiesc oameni? Lucrurile stau exact la fel în cazul Moldovioarei: este ca o casă care se dezintegrează, iar noi nu vedem asta.

-

Integrarea Europeană. Este principalul regret pe care îl avem în 2011. Culmea, asta în condiţiile în care ne conduce o AIE, aka Alianţa pentru Integrare Europeană. Bre, ăştia au în propriul nume promisiunea integrării, deci asta ar trebui să fie prioritatea zero! Aşadar, câte au făcut pentru ca noi, moldovenii, să ne simţim mai europeni? Nimic, zero barat. Aceleaşi cozi interminabile pe la toate ambasadele, consulatele, aceleaşi probleme la vamă, aceleaşi controale umilitoare pentru cetăţenii votanţi. Nu-mi băgaţi pe gât toate documentele semnate şi parafate în conferinţe leşinate. Acordurile nu fac două parale pentru amărâţii care trebuie să aştepte vize în cutii de carton…

-

Pedepsirea vinovaţilor de atrocităţile comise în perioada “revoluţiei twitter”. La sfârşit de an am mai primit o veste care ne-a făcut să oftăm dezamăgiţi. Alţi criminali scoşi de sub acuzare, alţi nătărăi ne arată degetul mijlociu. Cică speranţa moare ultima. Ce te faci, însă, când nici nu ai avut speranţă? Aşadar, vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Nici nu vor fi. Mergem mai departe? Călcăm pe răniţi, pe morminte? Regret, dar aşa este.

-

Alegerea unui preşedinte. Pentru mine nu este niciun regret. Nu ştiu de ce, însă, lumea politică a considerat acest lucru prioritatea numărul unu al anului 2011. Totul este o mare prostie moldovenească: îţi pui un scop, nu poţi să-l atingi, baţi în retragere, eşti chinuit de rezultat, lumea te consideră incapabil, colac peste pupăză - vin transnistrenii şi îţi dau peste nas cu alegerile lor. Mai mare tâmpenie nici că am văzut! Nu porniţi războaie pe care nu le puteţi câştiga, stimabili politicieni. Barem atâta minte aveţi?

-

Situaţia economică. E mai rău, e mai bine? Greşit. E greşit. Toată economia moldovenească este greşită şi funcţionează complet aiurea. Ne lăudăm că suntem o ţară agricolă, dar avem pământuri necultivate. Ne lăudăm cu uzine, dar le dăm la fiare vechi. Ne lăudăm cu hărnicia noastră, dar cel mai de succes produs exportat din Moldovioara a fost forţa de muncă. Trist, căci o ţară întreagă ce nu produce, dar are o economie bazată pe consum este o ţară săracă! Se vorbeşte atâta despre întreprinderile mici şi mijlocii şi… doar se vorbeşte. Poate nu ştiaţi, însă o mică întreprindere este controlată săptămânal - dacă nu e poliţia economică, sunt pompierii, dacă nu e SANEPID-ul, sunt electricienii şi tot aşa. Este sufocant să ai o afacere în Moldova. Este mai uşor să scuipi pe tot şi să pleci în Italia. Cum rezistă unii? Cred că merită statui pentru răbdare de sfinţi.

-

Educaţia a fost şi este un mare regret moldovenesc. Fără învăţământ, educaţie, fără cunoştinţe profunde în anumite domenii, moldovenii nu-şi pot ajuta ţărişoara. Un om needucat este în mare un cetăţean asistat, un cetăţean care nu aduce bani, putere, influenţă ţării sale, ci dimpotrivă - cheltuială. Omul respectiv nu ştie să se descurce, ajunge la mila statului mai devreme sau mai târziu. Din păcate şcolile moldoveneşti sunt aproape distruse, în facultăţi se face carte doar de amorul artei. Ne plângem că avem o grămadă de studenţi, dar e o părere preconcepută. Avem chiar prea puţini. Ar trebui să fie mulţi, mulţi, mulţi, cu singura condiţie să înveţe cu adevărat! Regret faptul că acest ministru Şleahtiţchi are atâtea grade ştiinţifice, atâtea studii şi nici un rezultat… Ne trebuie un Onisifor Ghibu!

-

Adăugaţi în comentarii şi alte regrete ce au legătură cu Moldovioara.

Rămăsesem cu o promisiune: să vă povestesc o păţanie care are legătură cu taxime-TRIŞTII din Bucureşti. Şi, cum nu vreau să mă prindă anul nou cu lucruri neterminate, mă voi ţine de cuvânt chiar acu’. Să începem cu începutul şi aveţi niţică răbdare, poate trageţi nişte învăţăminte preţioase din întâmplarea mea. Aşadar, într-una din zile, mie şi dragei mele soţii ni s-a făcut chef de un film. Eram ambii după o zi obositoare de muncă şi aveam creierele stoarse, aşa că alegerea ne-a căzut pe ceva uşurel: “Cei trei muşchetari”. Sincer, aveam o oarecare reţinere, nu-mi prea plac filmele în 3D. Sunt de modă veche şi prefer jocul actorilor, scenarii întortocheate în locul efectelor speciale obositoare pentru ochi. Filmul a fost însă okey, cu dialoguri bunicele, cu prestaţie actoricească plăcută. Pe scurt, o comedie americănească, dar parcă mai spălată. La final ambii am căzut de acord că a meritat efortul de a fi venit la cinema şi, relaxaţi, ne-am îndreptat spre ieşirea din mall.

-

Pentru cine ştie Bucureştiul, eram în Militari, la mallul AFI Palace Cotroceni. Zic, luăm repede un taxi şi o tundem acasă, căci şi mâine e o zi de muncă. În faţa mallului era un rând de maşini. Cercetez cu atenţie uşa unui taxi, observ un tarif omenesc, 1,39 lei pe km. Dar, când să urcăm în maşină, mă străfulgeră, ia să mă mai uit eu o dată pe portieră. Când colo, ce să văd? Firma, pe numele ei Arsenal, inventase o metodă, i-aş spune isteaţă dacă nu ar fi ilegală, de păcălire a clienţilor. Adică, scria cam aşa: A rsena l,3.9; cu precizarea că punctul dintre 3 şi 9 era imperceptibil. Voi ce pricepeţi de aici? Probabil ceea ce am înţeles şi eu în primă instanţă, că tariful este de 1.39. Ei bine, nu. Tariful este de 3.9, iar L-ul acela crea o confuzie care, evident, convine firmei de taxi. Îi spun şoferului, nu vă supăraţi, tariful este de 3.9? Îmi confirmă cu un zâmbet cinic. Vă mulţumim, dar vom mergem cu alt taxi. Cum vreţi, fu răspunsul tipului.

-

Îi zic soţiei, fuuu, ce era să ne-o furăm! Ce bine că mi-a sunat clopoţelul din cap. Între timp găsisem un alt taxi. De data asta avea tariful fără “iepuraşi”. Numai că, atunci când am deschis uşa să-l întreb dacă este liber, mi-a răspuns de m-a lăsat mască. Zice, bă, dar ţie unde îţi trebuie? Iniţial am crezut că mă cunoaşte şi de aceea m-a abordat familiar. Pe urmă însă mi-am dat seamă că printre cunoscuţii mei nu are nimeni o faţă atât de respingătoare încât să-mi doresc s-o sparg dintr-o lovitură. Oricum, am înghiţit afrontul şi i-am răspuns politicos, de parcă în faţa mea stătea chiar Papa de la Roma, dar nu un jeg de om. Zic, la Dristor. Marş bă de aici, că nu am chef să merg în direcţia aceea. Asta ar fi scos-o din sărite până şi pe Maica Tereza, însă nu ştiţi câtă tărie de caracter am eu. Aşa că i-am spus civilizat, politicos că nu are dreptul să refuze clienţi, doar este în serviciul public şi că ar fi bine să vorbească un pic mai frumos. Deşi nici gând nu aveam să-l mai ocup după manifestarea comportamentului său puţin zis necioplit, n-am vrut să aibă impresia că îşi poate permite orice.

-

Am închis portiera, n-am trântit-o şi nici n-am zis nimic în plus. Nu de alta, dar jegul înjura de mama focului în maşină. Era o seară prea relaxată ca să o stric printr-o ceartă cu un nesimţit. Dar când să ne depărtăm de taxi, să mai tragem un loz, poate aveam noroc să dăm peste cineva care nu încearcă să ne fure şi are 7 ani de acasă - taximetristul, adică jegul înjurător, coboară din maşină. Veni ţintă spre mine cu vădita intenţie de a începe o bătaie. Psihologii spun că atunci când ne simţim în pericol, în momentul în care, de pildă, suntem atacaţi, ca să ne protejăm psihicul, creierul nostru dedublează personalitatea. În condiţii de stres maxim ţi se pare ireal ce se întâmplă. Obişnuim să zicem în aceste cazuri “parcă nu mi se întâmpla mie”. Ei bine, toată scena mi se părea că am urmărit-o dintr-o parte. Iată ce am văzut. Un tânăr bărbat, cu soţia în spatele său, era atacat de un taximetrist. Nu o să vă vină să credeţi, dar totul are şi o componentă hazlie. Tânărul, adică eu, era mult mai înalt decât jegul. Deşi, să ştiţi, nu m-am considerat niciodată înalt. Am 1,78 m, însă pe lângă jeg m-am simţit ca un Goliat. Evident, micuţul nu era nici de departe David. Aşadar, atacatorul a încercat să sară ca să-l prindă de gât pe tânăr, numai că acesta a făcut un pas în urmă, şi l-a împins pe micuţul jeg. Nici nu l-a împins tare. Oricum, jeguţul era să cadă. Cam atât de la persoana a treia.

-

Imediat am luat decizia să sun la poliţie: doare eram cel atacat deşi vorbisem politicos. Cu mâna întinsă, ca neghiobul pitic să nu se poată apropia, i-am zis că îl reclam. Dânsul a avut bunăvoinţa de a-mi permite să sun la poliţie, nu înainte, desigur, de a mă trimite la nişte adrese mult prea personale ca să le expun aici. Sun la 112. Alo, vreau să-mi faceţi legătura la poliţie. Poliţia: da, ce s-a întâmplat? Eu: am fost atacat de un taximetrist, care e acum în faţa mea şi mă şi înjură, ce-mi recomandaţi să fac? Tanti de la celălalt capăt al linie îmi răspunde impasibilă, rămâneţi acolo, vă trimit un echipaj. În numai 5 secunde jegul nan s-a urcat în taxi şi dus a fost. Poliţia a venit în 20 de minute. Am stat acolo şi am îngheţat ca un ţurţure până să apară. Grav este că între timp m-au mai încolţit câţiva taximetrişti supăraţi, hai, dom’le, dar ce ţi-a făcut? Şi ce dacă a vrut să te ia de gât? Trebuie să suni pentru asta la Poliţie? A, zic eu, dumneavoastră aţi fost martor, aţi văzut ce s-a întâmplat? Nuuu, da de unde, au ridicat din umeri colegii jegului. Noi abia am sosit, nu ştim ce s-a întâmplat. Păi, de unde ştiţi că a vrut să mă ia de gât, întreb eu? N-am văzut nimic, nu ştim ce s-a întâmplat, au continuat refrenul. Nici n-au terminat de zis că au urcat în maşini şi au uşchit-o. În doar 10 secunde toată parcarea de taxi era goală.

-

În sfârşit vine şi cavaleria, apărătorii ordinii publice, doi poliţişti. Le explic ce s-a întâmplat clănţănind din dinţi şi de frig, şi de supărare că m-au ţinut atâta. Mai bine plecam acasă. Aveţi locuri vătămate? Fu întrebarea şocantă a poliţistului. Nu, n-a prea avut cum să mă otânjească, le spun şi le repet povestea de la capăt. În timp ce le înşiram faptele am zărit un licăr de dezamăgire în ochii lor. Mi-au şi zis direct: “Era bine să fi avut vreun ochi tumefiat, hainele sfâşiate, gâtul roşu.” Aşa, au continuat ei, nu avem ce să-i facem deşi avem numărul de înmatriculare al maşinii şi ştim cine e. Am rămas interzis! Am aflat în cele ce urmează că tot ce puteam face era să mergem la poliţie şi, pe lângă declaraţia dată şi semnată deja pe loc, trebuia să mai depun o plângere. Atenţie, poliţia nici aşa nu ar fi avut ce să-i facă. Între timp frigul a făcut ca simţul cetăţenesc, corectitudinea mea să se micşoreze. A scăzut atât de mult în intensitate, încât le-am mulţumit poliţiştilor pentru efort şi le-am spus că ne mai gândim dacă o să depunem o plângere inutilă.

-

În sfârşit, după aproape 2 ore de la terminarea filmului am plecat şi noi de la mall. Pe lângă bagajul cinefil, ne-am umplut de experienţa de viaţă. Morala păţaniei: majoritatea taximetriştilor din Bucureşti sunt nişte jeguri. Doi, niciodată nu veniţi cu păreri proprii în discuţiile cu jegurile de taximetrişti. Trei, dacă iese totuşi scandal, lăsaţi-l să vă cresteze cu briceagul sau măcar lăsaţi-l să vă apuce zdravăn de gât, asta ca să lase urme atât de necesare poliţiştilor români pentru o anchetă demnă de FBI! Glumesc, evident trebuie să evitaţi scandalul - oricum dumneavoastră o să fiţi cel vinovat, chiar dacă aţi fost corect. Patru şi cel mai important, fraţilor, faceţi mai bine comanda prin telefon din timp ori luaţi-vă maşină!

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin s-a recules astăzi la moaştele liderului nord coreean, Kim Jong-il. Vladimir Voronin a fost invitat chiar de către familia defunctului preşedinte pentru a participa la funeralii. Liderul comuniştilor moldoveni a venit cu un buchet de trandafiri “di la Moldova” şi a fost însoţit de fiul său, cel care, potrivit jurnaliştilor străini, îi va lua locul după moarte la cârma PCRM.

-

Imediat după ceremonii, Vladimir Voronin a ţinut şi un discurs. Vădit emoţionat şi cu lacrimi în ochi, fostul şef de stat moldovean a menţionat că apreciază foarte mult atât regimul de la Phenian, cât şi relaţiile istorice de prietenie ce leagă poporul moldovenesc de cel nord coreean: “Pe vremea în care am condus ţara, Republica Moldova era numită Coreea Europei. Este adevărat, acest statut onorific ne-a fost atribuit prematur şi mai aveam de muncit până să-l atingem. Din păcate nu am reuşit - o revoluţie finanţată de americani şi duşmanii noştri direcţi, rumânii, nu ne-a permis să ducem la sfârşit idealul comunist pe care, am văzut cu ochii mei, l-aţi ridicat în ţara dumneavoastră. Regret plecarea dintre noi a celui mai mare om politic, scriitor, savant, general, sportiv, cântăreţ, pilot, pictor şi nu în cele din urmă, cinefil, Kim Jong-il şi, cu această ocazie, vreau să vă promit un lucru - imediat ce vom recâştiga puterea în ţara mea, vom construi o Coree adevărată şi în Europa. Jur, de data aceasta nimeni nu ne va mai lua puterea.”

-

Referinduse la problemele de acasă, Vladimir Voronin s-a arătat convins că niciun comunist adevărat din Moldova nu va vota pentru un preşedinte trădător, democrat. În aceste condiţii alegerile anticipate trebuie să fie grăbite, asta pentru ca nobilul obiectiv fixat în Phenian să fie atins în scurt timp. Solicitat de jurnalişti să aprecieze mausoleul preşedintelui defunct, Vladimir Voronin a precizat că şi-ar dori şi pentru sine unul la fel, dar care să ţină cont de tradiţia moldovenească: “un mausoleu moldovenesc trebuie să arate ca un beci. Desigur, la intrare este obligatorie o piatră funerară din granit, cu poza mea, însă, în interiorul construcţiei, de-a lungul pereţilor beciului-mausoleu, trebuie să stea înşirate butoaie cu vin roşu. Pe jos să fie presărate aşchii de lemn, ca să absoarbă vinul vărsat de moldoveni în cinstea mea, după ce vor fi dat peste cap câte un păhărel.”

-

În interviul acordat pentru televiziunea Coreeană, fostul preşedinte s-a arătat extrem de încântat de profesionalismul jurnaliştilor coreeni, care i-au prezentat şi întrebările, şi răspunsurile, dând dovadă de o înaltă conduită jurnalistică. În plus, liderul PCRM şi-a reiterat disponibilitatea să copieze sistemul de succes al comunismului coreean şi în Republica Moldova, precizând în acelaşi timp că moldovenii şi coreenii sunt practic fraţi. Ca dovadă, Vladimir Voronin a adus de la Chişinău un cor de bocitoare profesioniste, care au impresionat funcţionarii locali prin ardoarea cu care plângeau şi cu decibelii bocetelor. Ţong Pong, şeful Departamentului pentru Plânset Colectiv al Ministerului de Propagandă Corporatristă a declarat pentru agenţia de presă China Nouă că: “Varvara Nikolaevna şi Eleonora Fedoseievna, cele mai experimentate bocitoare, au acceptat deja propunerea de a fonda UBC, Universitatea Bocitoarelor din Coreea, în scopul de a instrui populaţia tânără, în vederea plângerii cum se cuvine a liderilor marcanţi.”

-

La întoarcerea în Republica Moldova, impresionat de atmosfera caldă din Coreea, preşedintele Partidului Comuniştilor din Moldova a ţinut să precizeze că a decis cine îl va succede la putere, dar informaţia va fi comunicată de către domnia sa abia pe patul de moarte. Asta pentru a-l feri pe cel ales de eventuale atacuri raider asupra băncilor, firmei de construcţii, restaurantelor de tip fast food pe care le deţine şi pe care le-a căpătat prin truda poporului muncitor.

( sursa: Moldbred, 29 decembrie 2011, Phenian )