Să-ți faci analize gratuite în București… O provocare și un car de nervi!

Cu o zi, două în urmă, am sunat la policlinica Medlife.

Doamnă, fiți drăguță, vrem să venim cu Creața noastră cu Ochii Verzi. Păi, să-i facem niște analize. Chestii obișnuite, de rutină. Nimic grav. La celălalt capăt ni se spune, da, veniți, fără programare. Programarea se face la recepție. Putem să venim la Titan? Da, fu răspunsul.

Ajungem. Bună ziua, știți, analizele…

Ghinion. Dar nu la Titan aci. La alt Titan. Chiar în policlinica Titan, unde avem alt sediu. Continue reading…

Revederea


Au fost 2 zile ca doi ani. Jur.

În prima zi de deplasare, imediat ce am ajuns în camera de hotel, am pus mâna pe telefon și am sunat acasă – obligatoriu cu video. Voiam să o văd. Primul lucru care m-a întrebat și care m-a topit tot a fost: ”tati, de ce ai plecat?”

Asta e, Natalia. Trebuie să pleci, ai treabă, dar te usuci de dor. Oare cum rezistă cei care pleacă o lună, două și își văd familia doar pe skype sau facebook? E crunt.

Apropo, copiii au frica de despărțire în subconștient. Arhetipul acesta al părăsirii de către părinți este extrem de puternic. Mă gândesc că este ceva normal, fiziologic, copil fiind ți-e frică să nu rămâi de părinți, să nu te rătăcești, pentru că în vremurile când omul hălăduia prin păduri cu o suliță în mâini asta însemna moarte. Așadar, o motivație suficient de puternică ca să se transmită prin ADN tuturor generațiilor care vor urma. Alertă, Alertă, Alertă! Nu vă rătăciți, nu vă pierdeți de părinți, că e bau bau. Continue reading…

Vlog: ”Creața cu Ochii Verzi la experimente!” Sau cum să-i faci pe copii să iubească științele?

Ce strategie abordați când vreți să-i faceți pe copii să învețe? Că este vorba de științe exacte sau științe umane… Am auzit de părinți care se pun cu burta pe carte împreună cu copiii lor. O fi și asta o metodă bună, dar are o limită. Unii ajung să facă teme în locul copiilor ca aceștia să ia note mari, ceea ce este o mare greșeală.

Mă rog, fiecare părinte cu tactica lui. Noi mai avem până când Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi, să fie prinsă cu teme. Cu toate acestea, când cei de la Bayer ne-au invitat la laboratorul lor științific, am acceptat cu multă bucurie. Laboratorul de Științe Bayer România este un Laborator, așa cum vă dați seama, cu experiențe pentru copii. Este deja la a nu știu câta ediție și sper să le țină carburantul oamenilor entuziaști de acolo, să continue treaba asta, că o fac foarte și foarte bine. Continue reading…

Voi cum procedați când copilul vrea să meargă la Fast Food?

Am observat că McDonalds a pus tablete pe mese. Cu alte cuvinte, copiii vor sta, vor mânca și vor uita de noțiunea timpului. Pentru că asta se întâmplă când stai pe tabletă la masă. E ca la cazino, unde nu vezi lumina zilei, unde nu există ceasuri, pentru că trebuie să uiți de timp și să joci. Aici trebuie să uiți de timp și să… mănânci.

Nu am nimic cu McDonalds. Mănânc la ei când mă grăbesc tare și mi-e foame. Nu sunt genul care se bate în piept că nu mănâncă la fast food. Întrebarea este dacă părinții își vor uita copii în fața acestor tablete, la masă? Atât. În rest, fiecare își face businessul cum crede de cuviință și cum îl lasă inima. Continue reading…

Am fost cu Creața cu Ochii Verzi la Festivalul ”George Enescu”

Festivalul de muzică clasică ”George Enescu” a avut ieri în program Российский национальный оркестр, adică Orchestra Națională Rusească. Am mers cu Maia, aka Ochi Albaștri și Natalia, aka Creața cu Ochii Verzi. Ce-i mai trebuie unui sentimental ca mine pentru fericire deplină? Doar un pic de Ceaicovski. Și am avut parte. La final.

 

Cunoscătorii susțin că evenimentul de aseară a fost cel mai bun concert al festivalului de până acum. Eu sunt un simplu consumator de Ceaicovski, așa că nu mă dau cu părerea. Pot zice doar că a fost sublim, feeric și mi-am luat energie pentru o lună întreagă. Am trăit momentul cu toți porii. M-am extaziat de la primele note.

 

Continue reading…

În biserică

Relația noastră cu biserica este ocazională. Nu suntem nici habotnici, nici atei. Cumva pe la mijloc. Cam ca Ion Creangă. Cam ca mulți români. Mergem la biserică din an în Paște sau la ocazii: nunți, botezuri… Cu toate acestea, Creața cu Ochii Verzi este destul de interesată de Doamne-Doamne, de biserică, de religie. Presupun că a auzit vorbindu-se, a făcut tot felul de conexiuni și acum întreabă. Întreabă multe chestii.

Nu vrem să o restricționăm sau să îi dăunăm gândirii proprii, așa că, dacă întreabă, răspundem, dacă vrea la biserică, mergem. O înțeleg perfect. Am avut și eu momentele mele bisericoase. Când eram foarte mic, prin clasa 1, mergeam duminică de duminică la biserică, în altar, în strană. Trăgeam clopotele, eram fascinat de lumea asta. Prin a 3-a mi s-a luat, dar asta-i altă poveste. Oricum, nu regret, a fost frumos! Continue reading…

Încrederea în forțele proprii se educă

”Ce-ai pățit, sărmănelul de tine?” Din celălalt capăt al parcului, o mamă fugea mâncând pământul spre odorașul ei. Era ca Usain Bolt alergând după un nou record mondial la atletism. ”Sărmănelul” se întinse pe jos. Alergase împreună cu niște copii și căzuse. În loc să se ridice și să-și vadă de alergat, stătea jos. Cineva trebuia să-l ridice.

Maică-sa a venit, l-a scuturat, l-a ridicat, a bătut pământul ”vinovat” de acea căzătură ușoară și l-a lăsat din nou să alerge. Evident, la următoarea căzătură, iarăși ușoară, copilul a așteptat din nou să vină mami din celălalt capăt al locului de joacă să-l ridice și să certe pământul. Continue reading…