Rețelele de socializare ne fac mai buni sau mai răi?

Când au apărut rețelele de socializare și aveam MySpace, Hi5 apoi Facebook, lumea nu bănuia cât de mult o să se transforme. Acum avem uriașul Facebook, dar și Twitter, Instagram, chiar și Youtube a devenit un fel de rețea de socializare, iar oamenii s-au schimbat. În special comportamentul lor.

S-au schimbat în bine sau în rău?

Hm. Cred că am pus întrebarea greșit(nu o modific). Pentru că oamenii nu au devenit mai buni sau mai răi datorită/din cauza rețelelor de socializare. Pur și simplu, rețelele reușesc o chestie malefică: să scoată ușor răutatea din oameni.

Și nu este vorba doar de comentatorii obișnuiți. Li se poate întâmpla și celor de regulă atenți la ce postează. Poate ați observat asta. Urmărești un influencer. Îl citești. Îți place ce și cum le zice, dar la un moment dat omul nu se abține și, hodoronc-tronc, trântește o heitereală de-ți stă mintea în loc. Nu o să dau exemple. Găsiți voi. E plin facebook-ul. Continue reading…

Nu poți, nu ești în stare, o să te faci de râs…

sursa foto

Nu sunt foarte pasionat de fotbal, nu în ultimii 10 ani. Dar a ajuns la mine acest clip unde Boloni, celebrul antrenor român, vorbea despre fotbaliștii români care pleacă cu mari speranțe în Vestul Europei, în campionatele puternice din Occident, dar nu reușesc să demonstreze mai nimic.

Boloni nu spune că ai noștri nu sunt talentați, că nu sunt buni sportivi… Dimpotrivă, zice că avem talent cu carul la fotbal. Doar că acestor fotbaliști tineri le lipsește motivația.

Vorbesc de fotbal, dar exemplul poate fi extrapolat la toate aspectele vieții noastre de… români.

Motivația? De ce nu o căpătăm? De ce o renegăm?

În minte îmi vine alt caz. Continue reading…

Peripeții. Cum am reparat CojoCar-ul pe constatarea amiabilă?

În acest articol vă povesteam pățania cu șoferul care mi-a lovit mașina, a fugit, l-am sunat, dar era atacat de amnezie – uitase până și faptul că are mașină. 🙂

Totul s-a terminat cu bine. Omul și-a dat seama de greșeală. I-a revenit memoria și mi-a cerut spăsit să facem o constatare amiabilă.

Așadar, articolul acesta este despre blestemata de amiabilă, despre cum s-a terminat totul. Dacă vreți, articolul este despre CojoCar, automobilul nostru de familie, singurul care a pătimit cu adevărat în această peripeție. 🙂

Din capul locului vă zic. Nu mă așteptam la așa ceva. Oamenii m-au avertizat, inclusiv în comentariile de pe Facebook. Vitalie, spuneau ei, mai bine mergeai la poliție, îl reclamai. Ești mâncat cu amiabila aia, adăugau ei. Dar ”răul” era făcut. Aveam constatarea amiabilă, aveam pozele cu actele șoferului amnezic… Ce era să mă fac?

Deci, nici prin cap să-mi treacă prin ce urma să trec.

Continue reading…

Cum folosesc cardul Revolut în familie?

Mi-am făcut card Revolut doar pentru că am vrut să văd ce mâncare de pește este. Cred că am investit 25 de lei, nu țin minte cât mi s-a cerut. L-am comandat simplu, online, deși aș fi putut investi banii într-o șaorma. Am zis însă că trebuie să înțeleg pe propria piele avantajele sau dezavantajele noilor tehnologii și a start-upurilor din zona cardurilor bancare.

Citisem destul de mult despre Revolut. În engleză, în română și în rusă. Dar tot nu mă puteam lămuri de ce aș avea nevoie de încă un card? Erau unii mult prea exaltați, iar asta mi-a ațâțat curiozitatea.

Cardul mi-a venit prin poștă, l-am pus în portofel și… am uitat de el. Tot nu m-am prins la ce se folosește? Prin ce se deosebește de un card clasic? Care ar fi avantajele? Tot așteptam să-mi explice viața.

Așteptarea nu mi-a fost zădarnică. În una din frumoasele zile de primăvară am descoperit că suntem descoperiți cu banii. Adică, nu mai aveam nicio țâră de caș(cash, pre limba lui William) în casă. A doua zi trebuia să facem o plată, iar puținii bani pe care îi aveam la suflet stăteau stingheri pe un singur card.

Singura soluție – să mă fi dus la bancomat. Dar era prea târziu, iar eu eram prea obosit. Dacă transferam banii de la BCR la ING ne costa vreo 5 lei și nu aveam siguranța că ajungeau a doua zi. Continue reading…

Am fost cu Natalia la filmul Dumbo

Disney l-a scos pe celebrul elefănțel din desen și l-a transferat în film. Pentru că l-am văzut în 3D, îmi venea să întind mâna să-l ating. 🙂 Atât de drăguț era.

Pentru cine nu știe povestea lui Dumbo din desene, să nu citescă mai departe. Cei care s-au delectat deja cu Dumbo, varianta anului 1941, păi, lucrurile sunt simple. Continue reading…

”Un copil bun”

Deseori am auzit expresia asta: ”un copil bun”. Nu i-am dat prea mare atenție până când nu am înțeles-o cu adevărat.

Am realizat, în primul rând, dacă ai parte de ”un copil bun”, ești binecuvântat. Pentru că un copil bun nu o să-ți complice munca de părinte. O să ți-o facă mult mai ușoară. Un copil bun o să priceapă destul de repede ce i se spune și o să facă distincția dintre când trebuie să se joace și când trebuie să aibă activități.

Atenție, ”un copil bun” nu este un bibelou care să accepte orbește ce i se spune. ”Un copil bun” are suficientă minte cât să fie curios, să întrebe, să se facă înțeles.

”Un copil bun” nu este un copil docil, care vrea doar să se facă plăcut. ”Un copil bun” este politicos, dar știe să-și apere și punctul de vedere. Continue reading…

Șoferul cu BMW și locul pentru persoanele cu handicap

poză simbol - sursa foto

poză simbol – sursa foto

În drumul meu spre casă am decis să intru într-un supermarket. Brusc, un BMW mi-a tăiat calea CojoCar-ului. Io ce să zic? Nimic. L-am lăsat să se ducă, poate se grăbea. Se știe că Bucureștiul este un oraș al oamenilor grăbiți.

Doar că BMW-ul se grăbea spre același supermarket spre care mă îndreptam și io. L-am văzut când intram în parcarea nu foarte aglomerată. Găseai suficiente locuri, dar nu erau chiar lângă intrarea în magazin. Fără să stea pe gânduri, BMW-ul a parcat pe un loc cu handicap, la 2 metri de uși.

”Poate o fi fost o persoană care are probleme de locomoție”, mi-am zis io. Tocmai ce găsisem un loc de parcare. Am coborât, am ajutat-o și pe Natalia să iasă din CojoCar. Apoi am mers să ne luăm căruciorul.

A fost momentul în care l-am văzut pe șoferul cu BMW lângă portieră mașinii sale. Mașina nu avea niciun semn că ar fi autoturismul unui om cu handicap. Nici persoana respectivă nu dădea semne că ar fi fost lovită în vreun fel de soartă.

Am lăsat-o pe Natalia să se ducă spre cărucioare. Ei îi place să se simtă mare și importantă, să scoată căruțul, iar apoi să o facă pe adultul cumpărând din magazin una și alta. 🙂

Am încetinit așteptându-l pe șoferul BMW-ului. Când a ajuns în dreptul meu, chiar la intrarea în magazin, i-am zis încet, să nu ne audă alții: ”mă scuzați că vă deranjez, vedeți că ați parcat pe un loc pentru persoane cu handicap”. Continue reading…