Italiana Nataliei

După ce a învățat rusa de la desene și a luat cu asalt engleza, Natalia începe să parlească una alta în italiană. Mai ales că ultimele 3 veri a tot fost exilată într-o vacanță prelungită în Italia. Vacanță cam de o lună, așa.

Timp în care este nevoită să vorbească și italiana. Desigur, atât cât poate un copil de 4-5-6 ani. Că, să vezi chestie, italienii ăștia nu știu o boabă românește. 🙂 Ce-i drept nici engleza nu are mare trecere pe la ei.

Acum să vă zic o fază amuzantă cu Natalia și italiana ei. Continue reading…

Despre fenomenul #măpișpeeldevot. De ce ies la proteste cei care s-au ”pișat”?

Fenomenul #măpișpeeldevot mi-a atras atenția de la început. Pe scurt, este vorba de cetățenii care refuzau să voteze, un fel de grevă împotriva băgării votului în urnă. A apărut la alegerile europarlamentare din 2014, din România, evident, dar ”mișcarea” a avut efecte uriașe la alegerile legislative din 2016. Alegătorul a spus asumat și în gura mare, nu mă simt reprezentat de partide și #măpișpeeldevot fără niciun regret.

Doar că asta nu este tot. Acum vine partea interesantă. După ce nu sau prezentat la vot, cei care au adoptat atitudinea ”pișatului”, scuzați-mi expresia plastică, au ieșit la proteste. Disclaimer: asta nu înseamnă că doar ei au protestat. Ziceam că printre protestatari sunt și cei care au avut #măpișpeeldevot pe ștampilă la ultimele alegeri.

De ce? Pentru ce? Regretă? Se vor pișa pe el de vot și la următoarele alegeri? De ce protestează dacă se pișă pe vot?

Am încercat să mă dumiresc în legătură cu fenomenul. Și am contactat-o pe cea care a ajuns să fie invocată de multe ori când se discută despre acest îndemn. A ajuns în atenția publicului după ce poza în care apare cu “mă piș pe el de vot” pe tricou s-a viralizat pe Facebook.

Am vrut să aflu din prima sursă ce motivație stă în spatele #măpișpeeldevot.

Dar iată ce spune Alina, fata cu tricoul.  Continue reading…

Cum am devenit un părinte cicălitor?

– Natalia, înainte de a pleca, vreau să vorbim…

Am luat-o de mânuța ei micuță și am încercat să-i păstrez atenția. Când aude de discuții serioase își găsește alte chestii de făcut. Dar nu m-am lăsat.

– Natalia, vreau să-ți zic ceva important, că noi plecăm, nu o să te vedem aproape o lună și…
– Știu, știu, să fiu cuminte și ascultătoare, mi-a oprit începutul de discurs de tată.

Oare când am devenit părintele tipicar, grav, rigid, cicălitor, mult prea serios? De unde știe copilul că asta voiam să-i zic? Ce previzibil, plictisitor și sâcâitor am devenit. M-am transformat în părinții noștri. Când plecam undeva, ai mei îmi spuneau să stau cuminte, să fiu ascultător. De parcă de la vorbele lor deveneam cuminte, ascultător și atent. Eram copil. 🙂

Mi-am promis că io nu voi fi un astfel de părinte, că nu-mi voi tachina copiii și nu le voi cere întruna să fie cuminți. Se pare că a sosit momentul să mă țin de cuvânt.

– Nu, Natalia, nu asta am vrut să zic. Deci, să nu fii cuminte și ascultătoare…

Căpșorul blond s-a întors încet spre mine. M-a privit cu ochii ei mari și verzi. Nu înțelegea.

– Tati, tu glumești?, m-a întrebat intrigată. Continue reading…

Aventuri din Italia. Cum arată o călătorie cu trenul?

V-am promis aci că o să vă povestesc despre cum arată o călătorie cu trenul în Italia. Din păcate, nu am mers cu Frecciarossa. Cu toate acestea, a fost mai mult decât decent. Fără bătăi de cap, simplu și eficient. Până la urmă, trenul este un mijloc comod, civilizat și rezonabil de transport în Europa.

 

Ne-am cumpărat bilete de la aparate. A fost simplu, chiar și pentru cineva care le folosește pentru prima dată. Ce-i drept, ne-a și ajutat cineva din gara din Padova. Ne-am fi descurcat oricum, dar extrem de drăguță, angajata Trenitalia a insistat să ne arate ce și cum. Am ales aparatele pentru că nu era coadă. Pe de altă parte, lumea stătea la coadă la ghișee. Nu știu de ce.

 

Urma să ajungem de la Padova la Bologna. Pe această relație trenurile circulă dis-de-dimineață până seara târziu. Așadar, este vorba de ”CFR-ul” italian, adică Trenitalia. Distanța de peste 100 de kilometri dintre Padova și Bologna am parcurs-o într-o oră și jumătate.  Continue reading…

Aventuri în Italia. O zi la Bologna(vlog pe COJOCARI.RO)

La Veneția am fost, la Verona am fost, unde mai merem? Asta era întrebarea când ne-am hotărât să explorăm într-un city break un alt oraș din Nordul Italiei. Ne-am uitat pe hartă și am decis, să fie Bologna. De ce Bologna? Citisem mai multe chestii despre orașul acesta, despre arhitectura lui unică și mi s-a părut foarte interesant.

În plus, din ce am înțeles, este cumva nedreptățit față de alte orașe care s-au nișat pe niște chestii care atrag turiști. La Veneția mergi să vezi canalele, la Pisa mergi să vezi turnul, la Verona mergi să pui mâna pe țâța Julietei. Ce faci la Bologna într-o singură zi? Uuuuu, multe. Iar asta o să aflați din acest articol, dar și din vlogul prospăcior de la finalul articolului.

Am ajuns în Bologna cu trenul. Trenurile din Italia sunt curate, aproape fără întârziere(nu a fost cazul zilei respective, când trenul a întârziat 5 minute). Am mai călătorit cu Trenitalia și este o alegere bună, ce-i drept ușor cam scumpă pentru buzunarele românești, dar asta este alt articol, la care revin altă dată.

 

Continue reading…

Aventuri din Italia. Padova: tarabe, arhitectură, biciclete și gazete

Orașul Padova(sau Padua, cum i se mai zice superbei localități din Nordul Italiei) ne-a întâlnit cu o vreme minunată. Cerul părea pictat, iar piața Prato Della Valle, una din cele mai mari ca suprafață din Italia, era plină de lume. Poza de mai sus nu are niciun filtru. Așa arăta în momentul respectiv cerul peste Padova. #detablou

Cea mai importantă piață din Padova este Piazza dei Signori. Chiar dacă este mai mică după dimensiuni, este totuși Piața Domnilor. O vedeți în poza de mai sus!

Continue reading…

Experimentul avocado: vlăstarul! :)

La începutul anului, pe 2 Februarie, am început un experiment. De fapt, nu io. Maia și Natalia.

Fetele mele au decis să ne facem propria noastră plantație de avocado. Plantație la nivel mini, micro. De apartament, adicătelea. Dacă ne ieșea un singur sâmbure am fi fost fericiți. 🙂

Io nu am crezut în demersul agricol al fetelor. C’mon, cum să crească un copăcel de avocado? Eram sceptic chiar și față de un vlăstar fără rod…

Am avut dreptate până la un punct. Sâmburele de avocado pus în pahar nu a dat rădăcini, cum s-au așteptat. Insistentă din fire, Natalia a făcut altceva. A pus un sâmbure direct în pământ. Continue reading…