COJOCARI Vitalie

În momentul în care reușește și Moldova să se apropie cu 0,00001 milimetri de Uniunea Europeană, Hop!, sare și Rusia cu transnistrenii. Credeți că zgomotul produs de Șevciuk și compania este o coincidență? Să nu uităm că se apropie Summit de la Vilnius, în care Moldova semnează un fel de contract de asociere cu Uniunea Europeană. Credeați că rușii vor sta cu mâinile în sân și se vor uita cum le scapă Moldova printre degete? Cum să nu…

-

Și din nou Transnistria ne pune piedici. Și din nou Transnistria devine o piatră de moară la gâtul Moldovei. Și din nou Transnistria ne încurcă rău de tot. Ce facem cu Transnistria? Sincer! Habar nu am. Și nu cred că există cineva pe lume care să știe cum putem rezolva problema. Nici măcar deștepții de analiști ONG-iști care stau la mese rotunde, la aer condiționat și emit păreri pe facebook. De altfel, ăștia sunt periculoși – pentru că mulți dintre ei sunt proști de dau în gropi ajung să facă jocul propagandei transnistrene/rusești. În fine, am divagat de la subiect.

-

Ca să rezolvăm rapid problema putem, de exemplu, să ne… transnistrizăm. Ne supunem rușilor. Devenim stat controlat de Rusia, intrăm în toate uniunile lor, îl punem pe Șevciuk președinte, scriem în română cu alfabet kirilik și, gata, am unit țara. Mda. Cu siguranță la asta visează specialiștii ruși din centrele de inteligență și planificare ce dictează la Tiraspol. Să viseze în continuare. În ceea ce ne privește, noi rămâne la aceeași întrebare: ce facem cu Transnistria? Haideți, pentru început, să stabilim niște axiome de la care poate construim o strategie. O axiomă este faptul că Moldova nu a luptat și nu luptă cu Transnistria, ci cu Rusia. O axiomă este că Rusia nu-și va retrage niciodată armata de pe teritoriul Moldovei. Niciodată. O altă axiomă – Moldova este depășită categoric și militar, și financiar, și tehnic, dar mai ales propagandistic de ruși/transnistreni. Transnistrenii, ajutați de frații ruși, sunt o forță. Sunt abili, calculați, bine pregătiți. De fiecare dată cu doi pași înaintea moldovenilor.

-

Să luăm de pildă negocierile. De-a lungul vremii negociatorii noștri au cedat, au cedat, au cedat, au cedat, totul în ideea că poate lasă și ăștia de la Tiraspol ceva. Nimic, frate, ăia pun doar condiții peste condiții. Au ajuns parteneri cu drept deplin la masa negocierilor, iar acum își negociază suveranitatea. Ne-au lucrat ca pe niște copii de grădiniță. Și nu prea avem ce să le facem. Orice hârtie semnată de noi ascunde o mică bombă cu ceas întârziat. Un avantaj pe care Tiraspolul, asistat de specialiștii ruși, o să-l folosească fără scrupule. Așadar, mai bine să nu semnăm nimic. Nimic, nimic, nimic. Dacă suntem proști și nu ne pricepem la scris și citit… acorduri, mai bine să blocăm totul în negocieri interminabile. Așa, cel puțin, suntem siguri că nu ne ardem cu vreo chichiță pe care negociatorul moldovean nu o bagă în seamă și semnează ca primarul.

-

Deci, avem nevoie de negociatori buni, de specialiști buni, care să poată lupta cu specialiștii ruși de la egal la egal de exemplu pe tărâmul propagandei. Căci rușii sunt atât de vicleni, încât au reușit să-i facă pe moldovenii din Transnistria să-i idolatrizeze, culmea și moldovenii din Moldova îi consideră frați mai mari. Ciudat, nu-i așa? Vine cineva, te bate de-ți sar penele și tu îl sanctifici?! Sunt propagandiști geniali, rușii ăștia. Apropo de propagandă, iată o posibilă soluție: pe moldoveni nu putem să-i facem să-i urască pe ruși prin propagandă. Efectul va fi total opus. Moldovenii trebuie să se teamă de ruși. Să facă pipi pe ei când aud vorbind doi ruși. De ce? Simplu, frica păzește bostănăria și suveranitatea. Numai în fața fricii animalice un popor se poate coaliza. Teama asta o regăsim în Finlanda, în România, în Polonia. Aceste popoare le știu de frică rușilor și nu-i iubesc. Dar cum să o faci? Ce metode inteligente de propagandă să gândești? Cine să facă treaba asta, SIS, adică Scârbiciul de Infoamete și Sicrietate?

-

Aici ajungem la o posibilă strategie/soluție a problemei Transnistrene. Moldova trebuie să-i atragă cumva pe americani în poveste. Moldova trebuie să calce pe urmele Georgiei. Moldova trebuie să facă în așa fel, încât problema Transnistriei să nu mai fie problema sa. Marea literatură rusă ne poate fi de folos. Cine a citit genialul roman neterminat “Suflete Moarte”, de Gogol, ține minte cum Cicikov aproape că a reușit să se scoată dintr-o daraveră urâtă, reușind să atragă în scandalul său nume mari din Rusia, chiar și pe Țar. În acel moment, procurorii nu mai știau ce să facă. Dacă l-ar fi acuzat de ceva pe Cicikov era ca și cum l-ar fi acuzat pe Țar. Uite-așa. Noi nu suntem în stare, noi nu putem, noi am fost depășiți de fiecare dată. Să ne asumăm acest lucru. Pe scurt, să ne rezolve alții problema. Știu, sună cinic, dar ce putem face?

Majoritatea moldovenilor nu numesc plecatul din țară emigrare, ci ZARABOTCA. Emigrarea este parcă pentru totdeauna, iar moldoveanul speră că odată se va putea întoarce în țară. Evident, atunci când va fi bine și-și va putea întreține familia. La fel gândesc și cei cu gând de ducă, dar care speră că se poate schimba viața în Moldova. Amână, amână până când nu mai pot și abia atunci își iau lumea în cap. Greșit, emigrarea trebuie făcută cu mult sânge rece și planificată bine.

-

Cu siguranță v-ați întrebat la un moment dat: oare să plec? Eu vă răspund cu o întrebare: de ce nu ați făcut-o? Ce v-a reținut? Haideți să nu ne ascundem în spatele unor chestii patrio-retarde de tipul: noi trebuie să muncim ca să refacem țara; fie pâinea cât de grea… Prostii. Problema Moldovei este că are foarte mulți patrioți de carton și prea puțini patrioți realiști. Dacă mai aud vreodată citatul pe care intelectualizații de internet îl atribuie greșit lui Kennedy, cea în care președintele american îndeamnă, preluând vorbele unui scriitor libanez, să nu ne întrebăm ce a făcut țara pentru noi, dar ce am făcut noi pentru țară, mă împușc. Știți voi oare, patrioți fățarnici, că libanezul a spus vorbele de mai sus fiind emigrant în Statele Unite. Doar pentru că emigrase a reușit să facă foarte multe lucruri bune pentru țara sa.

-

În fine. Dragi moldoveni, nu toți au șansa unui job de rang superior la Moldcell, Orange sau alte companii străine care fac bani buni în Moldova. Nu toți ajung miniștri ori vice-miniștri. Nu toți sunt funcționari înalți, judecători, procurori, cu salarii mizerabile, dar cu Merțane la scară. Nu toți puteți fi angajați la Alianța Franceză, PNUD, Fundația Soros și alte instituții străine cu sediul la Chișinău. Nu toți aveți lingușeala necesară să deveniți ONG-iști care se vor lipi pe lângă potenții zilei pentru a trăi din fonduri fur/luate de la Banca Mondială. Nu toți aveți cunoștințele necesare ca să faceți afaceri. Ce vreau să spun este că: joburile bine plătite sunt puține. Acestea se concentrează în Chișinău și, de cele mai multe ori, trebuie să aveți mult noroc, multe pile sau să pupați multe funduri ca să le obțineți.

-

Așadar, revin la întrebarea DE CE NU PLECAȚI? De ce să locuiți în camine infecte ori să plătiți o chirie uriașă pentru o Hrușciovkă? Salariile vă ajung să vă țineți doar de azi pe mâine. Nu reușiți să puneți nimic deoparte. Ce viitor aveți în Moldova? Pentru cine vă chinuiți? Viața este a voastră. Patriotismul fals nu o să vă trateze când vă îmbolnăviți, nu o să vă pună pâine pe masă, nu o să vă ajute părinții bătrâni. Voi sunteți responsabili de faptul că vă veți crește copiii în cea mai săracă țară din Europa. Nu-i ascultați pe deștepții care vă împuiază capul că acasă este acasă și că în străinătate veți fi toată viața un străin. Să vă spun ceva. Dacă plecați, dar nu cu capul înainte, ca să ajungeți să dormiți pe sub poduri, ci veți pleca pentru un job antamat deja – sunt sigur în proporție de 95 la sută că în 3 ani vă veți fi pus pe picioare. În 5 ani o să uitați complet de de dorul de casă. În 10 ani o să fiți în continuare un emigrant, dar un emigrant care s-a înșurubat în societate. În 15 ani o să aveți sute de rude și prieteni pe care o să-i ajutați cu un job, cu o viză și alte câteva zeci care o să aștepte să-i luați la muncă. Puneți mâna, obțineți cetățenie română și… plecați din Moldova, până nu e prea târziu!

Comuniștii se vor întoarce la guvernare. Acest lucru nu mai este o teorie apocaliptică de speriat minunații politicieni din AIE. Vorbim deja de o axiomă. Ultimul sondaj IMAS arată asta cu vârf și îndesat, moldovenii ar vota masiv cu comuniștii dacă ar avea loc acum alegeri în Moldova. Ceea ce părea incredibil acum câțiva ani, este astăzi o realitate. Sunt sigur, lucrurile nu au cum să se schimbe în doar un an până la noile alegeri. Și asta pentru că moldovenii sunt… zaebiți! Zaebiți de luptele interne din așa numita Alianță. Zaebiți de tot felul de afaceri profund corupte în care sunt băgați toți, toți, toți. Pe moldoveni nu-i mai convingi că AIE numaiștiucenumăr vrea să integreze țara în UE. Moldovenii realizează, ăștia vor să-și umfle conturile, să fure, așa că s-au za-e-bit! 

-

Pentru necunoscători, cuvântul zaebit este un rusism. Înseamnă că te-ai săturat tare mult de ceva sau cineva. E un cuvânt dur, care arată nu doar plictiseala sau sictirul. Căci zaebit se compune din prefixul - za, adică răs; verbul – ebati, adică a foote. Când spun că sunt zaebiți, moldovenii ar putea avea în vedere și faptul că sunt răsfootuți. Acest lucru te duce la gândul la viol. Acum trei-patru ani, însă, totul părea o dragoste pură, frumoasă între fetița săracă, Republica Moldova și prințul pe cal alb: Alianța.

-

Ce s-a întâmplat până la urmă. Calul nu era alb și nici cal. Colea un amărât de măgar. Prințul nu strălucea deloc, era un Zmeu reciclat un picuț la televizor. Moldova a răbdat un viol, a răbdat două, dar cât se poate? După atâtea atacuri raider, după atâtea certuri și scandaluri, după atâtea Păduri Domnești pur și simplu s-a zaebit. Moldovenii au ajuns un popor de zaebiți. Acum nimeni nici macar nu pretinde că între AIE nuștiucenumăr și Moldova a mai rămas ceva din frumoasa relație. Totul se ține din convenții politice negociate ca la Piața Centrală. Practic, toată lumea așteaptă alegerile.

-

Dacă ești un om cu toți neuronii funcționali, dacă ești și tu zaebit de ce se întâmplă în Moldova, iar acestei zaebeli i se adaugă o greață față de comuniștii care iaca, iaca sunt aproape la putere, ce vei face? Cum o să trăiești în continuare? Din punctul meu de vedere, nu-ți rămâne decât un singur lucru de făcut: să emigrezi. Sincer, nu mai văd nicio soluție pentru moldovenii deștepți, cu toate țiglele pe casă, care nu au ochelari de cal și văd foarte bine ce se întâmplă în jurul lor.

Când generaţia noua a unei ţări este de teapa celei din Republica Moldova, te întrebi ce soartă va avea acea ţară? Să ne întrebăm, care este soarta şi viitorul Moldovioarei, în condiţiile în care noua generaţie vrea cu tot dinadinsul să poată copia la BAC? Privesc la ce se întâmplă cu unul din cele mai importante examene din viaţa unui om şi mirarea mea nu are margini. Copiii de clasa a 12, părinţii, profesorii sunt de un cinism oribil. Ei nu mai sunt supăraţi pe camerele de supraveghere pentru că i-ar intimida pe cei examinaţi. Ei spun de-a dreptul: noi vrem să copiem! Practic, consideră că au dreptul să copieze, iar miniştrii, jurnaliştii sau cei care susţin prezenţa camerelor în sălile de examen le îngrădesc un drept divin. E jenant, dragi moldoveni.

-

Copiatul este un furt intelectual. Copiii sunt obişnuiţi cu furtul, cu păcăleala şi nu cu munca. Aşa ca este normal să fie trataţi ca nişte hoţi. Este în regulă să fie păziţi de poliţie. Îmi pare rău că s-a ajuns în situaţia asta, dar lucrurile nu mai trebuiesc tolerate. Şi eu am dat BAC-ul, dar nu am copiat. Nici nu am avut nevoie. Ştiu, din punct de vedere pedagogic nu este ok să te dai ca exemplu, copiii te vor respinge. Dar eu nu mă adresez liceenilor de clasa a 12. Eu mă adresez tuturor celor care stau într-o parte şi s-ar putea să li se facă milă de bieţii “tineri studioşi”. Este o atitudine greşită, dragilor. Aşadar, Vitalie Cojocari, licean, clasa a 12, profil real, liceul Onisifor Ghibu din Orhei. Dumnezeu să-i dea sănătate profesorului Boguş. Un prof exemplar de matematică. Pe vremea aceea îl uram. Era campionatul european de fotbal, iar el, cu câteva săptămâni înainte de BAC-ul la mate, ne ţinea în clase şi rezolvam integrale, derivate, matrice, ecuaţii şi tot felul de drăcovenii. Rezultatul? A fost un examen foarte lejer pentru mine. Am rezolvat cu uşurinţă majoritatea punctelor şi doar faptul că eram prea sigur pe ceea ce scriam a făcut să iau 8.5 şi nu 9, aşa cum calculasem. A fost simplu pentru că am învăţat, era să fie complicat dacă nu ştiam. Moldova are nevoie de mai mulţi profi ca domnul Boguş şi nu de copiuţe, de camere de filmat, poliţie sau copii stresaţi. Pentru că stresul, credeţi-mă, nu vine de la camerele de filmat, acestea se găsesc cu nemiluita şi în cluburile unde se distrează micuţii voştri, dragi părinţi. Stresul vine de la necunoaştere şi de la faptul că şcoala moldovenească este în cădere liberă. Cu alte cuvinte, nu se mai face carte.

-

Ce s-a întâmplat cu BAC-ul în ultimii ani este o altă poveste de groază. Bacalaureatul şi-a pierdut total din valoare. Orice analfabet are o diplomă de BAC în buzunar astăzi. Nu mi se pare corect. Este momentul să revenim la acel examen pe care să-l respecţi, pe care să-l apreciezi şi nu să-l cumperi pe banii de la mami. Să vedeţi, dragi liceeni moldoveni, cum se dă BAC-ul în România, unde, în cea mai mare parte, lucrurile sunt pe bune. Nu fiecare coate goale se poate lăuda că este absolvent de liceu. Unde s-a mai văzut elev care abia silabiseşte şi care are 9 la limba maternă? Doar în Moldova. În acelaşi timp, nu vreau să dau vina doar pe copiii. Ei chiar nu au nicio vină că şcoala moldovenească este o utopie frumoasă în statistica domnişoarei ministru Maia Sandu. Cineva spunea că reforma şcolii nu se face de la examenele de bacalaureat, adică de la coadă. Copiii din clasa a 12 sunt deja o generaţie pierdută. Haideţi, domnişoara ministru să ne gândim la micuţii de clasa 1. Înţeleg, aţi decis să-i sacrificaţi pe cei mari. Cine nu a învăţat, cine nu a avut noroc de un profesor ca domnul Boguş de la Onisifor Ghibu din Orhei va pica BAC-ul. Dar cu cei mici ce faceţi? Aceştia trebuie să ajungă la Bacalaureat şi să nu solicite dreptul divin de a copia.

O să vă povestesc un caz real despre un tip. Un caz la care m-am gândit mult. În primul rând, nu știam dacă este bine să-l povestesc pe blog. În al doilea rând, m-a afectat și am dorit ca emoția negativă, care m-ar fi făcut să umplu acest articol de invective să dispară. În al treilea, încercam să-mi dau seama dacă acest individ și calitățile lui  ”remarcabile” sunt caracteristice multor altor tineri moldoveni. Căci da, este vorba de un tânăr cu facultate și un master. Un individ care nu a produs nimic în viața lui, doar niște păreri banale și fără rost pe care le prezintă tuturor ca fiind… ”EX-PER-TI-ZĂ”.

-

Dar s-o iau cu începutul. În una din zile am decis să verific cine mă tot înjură pe blog? Cine îmi spune că sunt jurnalist de doi bani, că nu fac reportaje importante și că, de fapt, ar cam trebui să-mi închid gura și să nu scriu pe blog. Cei mai deștepți în ale IT-ului să mă scuze, dar eu o să explic pre limba celor care sunt la nivelul utilizatorilor simpli de calculatoare. Așadar, am luat IP-ul persoanei care mă înjura și am cercetat cu atenție dacă apărea și pe la alte comentarii. Nu mică mi-a fost surpriza când am observat că detractorul meu sau, mai bine zis, ”înjuratorul” se semnase în câteva rânduri și cu numele real, nu doar cu nick name. Am rămas mască. Îl cunoșteam pe individ. Era un fost coleg de universitate cu care nu eram neapărat în cele mai bune relații, dar cu care nu mă certasem. Tipul fusese un student banal, cu care mă salutam prin Universitate, îl toleram prin grupurile de studenți în care mă învârteam. Ca să mă înțelegeți, eram politicos cu el, dar, din cauza banalității ideilor pe care le emitea nu-mi făcea mare plăcere să mă conversez cu ”domnia sa”. Sunt foarte sigur că aceste păreri au rămas în propria-mi tărtăcuță și nu i-am dat niciodată ocazia să le audă de la mine sau altcineva.

-

Pot spune că eram sufocant de politicos cu tipul respectiv. Dacă forțez nota, pe undeva se poate zice că eram chiar amici. De unde până unde ajunsese omul să mă urască atât de mult? De ce îmi urmărea reportajele și îmi spunea că sunt neimportante? De pildă, într-o duminică făcusem un story despre maidanezii din București care omorâseră o femeie. Atât i-a trebuit. De câte ori comenta pe blog mă trimitea să scriu despre câini. Mă rog, erau haioase comentariile lui și l-aș fi lăsat în pace, dar sunt curios din fire. Așa că l-am întrebat direct: nene, de ce mă înjuri pe blog? Inițial a negat totul, că nu înțelege, că nu pricepe, că nu știe despre ce vorbesc. Când i-am băgat IP-ul sub nas și dovada evidentă știți ce a zis? ”A scris X-ulescu”. Nu dau nume, doar vă spun că X-ulescu este un tip cu care am fost coleg de universitate, un băiat deștept, pe care îl cunoșteam și eu și ”înjurătorul”. Grav este că, X-ulescu mai mult ca sigur trăiește cu impresia că are un prieten în ”înjurătorul” meu. Am rămas perplex. Băi, nene, în loc să-ți asumi mizeriile pe care le faci, dai vina pe altcineva? Cât de jegoasă este atitudinea asta? În fine. Nu i-am mai zis nimic. Nu avea rost. Am lăsăt lucrurile așa cum erau. El nu le-a lăsat. A început să comenteze mai abitir tot ce scriam, fie pe facebook, fie pe blog. De data asta cu numele lui, dar la fel de virulent. A fost haios la un moment dat când am scris ceva despre domeniul pe care se consideră mare expert. Nu am pomenit nimic de el, evident. Cert este că s-o fi simțit atins. Așa că a scris din proprie inițiativă un post pe facebook în care venea cu niște invective și acuze pe care nu le reproduc aici. Pentru că era ziua lui i-am urat la mulți ani.

-

Un bun prieten de al meu. Un moldovean foarte deștept și extrem de bun în a scoate detaliile importante în evidență, mi-a spus o chestie interesantă despre generația tânără din Moldova. Generația celor de teapa ”înjurătorului” meu. Spune bunul meu prieten, tinerilor moldoveni școliți în țară sau peste graniță li se pare că sunt cei mai importanți. Nu dau doi bani pe cei sărmani, pe pensionari… Ei cred că merită cu prisosință joburile bune pe care le au la ONG-uri ratate. Ei se cred burici ai pământului moldovenesc și sunt foarte periculoși în atitudinea asta. Nu le pasă de absolut nimeni și ar fi în stare să-și vândă părinții doar să iasă bine. Sper că nu toți tinerii moldoveni sunt așa de egoiști și cu suflete corupte.

Atunci când s-a anunţat numele bloggerilor care urmau să meargă la prima ediţie a “Redescoperă Moldova”, sponsor principal era Vlad Plahotniuc. Acesta a renunţat pe ultima sută de metri. La fel și Petrom, dar şi Edelweiss. În schimb, a acceptat Vlad Filat, dar cu câteva condiţii: Redescoperă Moldova să aibă loc sub patronajul ”Prim-ministrului Vlad Filat”, pe bloguri să nu apară informaţia despre refuzul lui Plahotniuc.

-

Chiar de la începutul “Redescoperă Moldova” au fost stabilite nişte reguli. Acestea au fost enunţate verbal şi, cum se va vedea mai jos, s-au schimbat în repetate rânduri. Aşadar, era vorba de un concurs. Câştiga cel care aduna cele mai multe like-uri, share-uri la poze şi filmuleţe. Chiar din prima zi s-a renunţat, însă, la filmuleţe. Asta deşi câţiva bloggeri au făcut unul drăguţ cu o căruţă. Filmuleţul a adunat multe like-uri, iar de la asta ar fi apărut râca şi eliminarea filmuleţelor din competiţie, cred bloggerii cu care am vorbit. Erau primele semne ale scandalului care stătea să înceapă. În a doua zi de concurs s-au spus cuvinte grele printre care şi multcunoscutul “idi nahui”. Cel care a primit îndemnul s-a supărat, şi-a strâns bagajele şi cu greu a fost convins să nu plece. Toţi stăteau deja pe un butoi de pulbere, iar conflictul a continuat.

-

Unii bloggeri erau şi participanţi la competiţie, dar şi organizatori. Aşa că regulile stabilite iniţial erau obligatorii pentru cineva şi opţionale pentru altcineva. Cel puţin asta spun cei care se simt astăzi nedreptăţiţi. De pildă, maşinile nu aveau voie să părăsească zona de campare pe timp de seară. Dar nu toţi respectau regula şi plecau pe timp de noapte. S-a ajuns chiar la lucruri hilare: cineva a plecat cu automobilul, iar altcineva a făcut scandal că portbagaj se aflau haine de schimb. Mda. O altă regulă. Seara trebuiau să fie, de exemplu, la ora 20.00 într-un loc convenit în prealabil. Cine întârzia era penalizat. Penalizat pe naiba, se plâng unii bloggeri. Dacă se reţinea cineva mai “important”, gata, ora întâlnirii devenea 21.00.

-

Evident, scandalul a atins şi problema banilor. Diurna nu era o sumă fixă, iar cel sau cei care o împărţeau dădeau şi taloanele de benzină. Într-un final, a ieşit bâză din faptul că toate acestea s-ar fi repartizat cu “ţârâita”. “Redescoperă Moldova” era în desfăşurare de câteva zile bune, iar lucrurile degeneraseră deja. Unii au luat-o în sudul Moldovei, alţii erau pe la Orheiul Vechi la un festival numit Gustar. Unii au renunţat la competiţie, alegând doar să viziteze locuri frumoase din Moldova, pe când alţii ţineau cu dinţii să iasă învingători. Aşa că vizitau în viteză comună după comună, dădeau chek in, făceau poze şi viteză înainte. Apropo, între timp regulile de bază se schimbaseră complet: acum nu mai contau like-urile, ci numărul locurilor vizitate. Sunt multe altele, dar nu vreau să continui.

-

“Redescoperă Moldova” a avut loc anul trecut. Până la urmă nu contează cine a câştigat. Grav este că a pierdut blogosfera moldovenească. Bloggerii demonstrează – a câta oară? – că nu ştiu să se organizeze. Pune-i într-o comunitate şi o să se certe mai abitir ca politicienii. Evident, nu toţi sunt nişte belele. Au fost şi băieţi buni, dar per total, primul eveniment “Redescoperă Moldova” a fost un fiasco. S-a văzut şi la capitolul rezultate, unde nu a existat o hartă aşa cum era promisiunea iniţială. Au apărut nişte poze colea, aruncate pe un cont de facebook şi nişte articolaşe pe bloguri. Trist. Cel mai probabil, totul s-a datorat organizării proaste, dar şi a faptului că unii bloggeri erau cu fundul în două luntrii: în cea a organizatorilor şi a concurenţilor. Poate că au fost corecţi, dar poate nu. Cert este că ceilalţi bloggeri nu au avut încredere în ei şi s-au simţit nedreptăţiţi. În loc să se solidarizeze şi să devină prieteni, câţiva bloggeri au plecat din acest “concurs” duşmani de moarte. Sper că s-au împăcat între timp. În ceea ce mă priveşte, am o mare nedumerire: cum se face că bloggerii, tineri liberi, fără obligaţii, neînfricaţi nu au pus problemele acestea pe tapet? Ele au rămas în sufletele lor să mocnească. Nu mi se pare normal ca eu, cel care am aflat de informaţii pe surse să le public. Vreau să se înţeleagă, am făcut acest lucru pentru că îmi place evenimentul “Redescoperă Moldova”. Nu vreau să se repete povestea cu a doua ediţie. Sper din tot sufletul că au învăţat din greşeli! Haideţi, vă rog, dragi bloggeri, nu fiţi ca politicienii care ascund toată mizeria sub preş, iar când se adună prea multă şi se împute, dau bir cu fugiţii, lăsând o mare groapă de gunoi în urmă. Probabil că avem nevoie de mai multă responsabilitate. Succes cu noua redescoperire a Moldovei! Nu îngropaţi şi ediţia aceasta!

În ziua în care comisarul responsabil de extinderea Uniunii Europene, Stefan Fule, îmi vizita țara, eu eram în țara lui… de muncă. El în Moldova, eu în Belgia. El, comisarul, voia să afle dedesubturile politicii de clan din Chișinău. Eu, jurnalistul, eram interesat de dedesubturile politicii stufoase din Bruxelles. Niște coincidențe ciudate, care nu s-au oprit aici. Fule a ținut morțiș să “participe” la protestul gay-lor din Moldova. Eu am fost martor, fără să vreau neapărat, al marșului gay-lor din Belgia. Marș pe care nu o să-l pot uita prea curând. Atât de şocanţi erau homosexualii şi lesbienele, fie în haine din culori ţipătoare, fie mai mult dezbrăcaţi. Poze în subsolul articolului.

-

De altfel, chiar înainte de plecarea la Bruxelles avusem o discuție cu cineva dintre reprezentanții delegației lui Fule. I-am spus cu text deschis că Stefan Fule se expune unui risc măricel participând la marșul gay-lor moldoveni. Nu a contat avertismentul meu. Ei voiau să transmită un mesaj: noi, europenii, suntem civilizați, deci toleranți cu minoritățile sexuale. Am îndrăznit să le spun că moldovenii vor fi înțeles pe dos: voi, europenii, vreți să ne integrăm în Uniunea Europeană… cu homosexualii. Am avut dreptate. A fost supărare mare pe la Chișinău că un comisar european de talia lui Stefan Fule “ține cu homosexualii”.

-

Apropo, Moldova nu are nicio șansă să intre în Uniunea Europeană în următorii 50 de ani, dar avem parte deja de un curent eurosceptic impresionant, de parcă am fi o ţară integrată de amar de vreme. Motivul scepticismului este legat de… “sexul pe dos”. Cică ne integrăm în UE pe la spate, ca să-l citez pe un “clasic” în viață, adicătelea pe Vladimir Voronin. Ştiţi ce e ciudat? Că aceşti eurosceptici au dreptate pe undeva. După vizita de la Bruxelles, dar mai ales după ce am văzut marșul spectaculos și șocant al gay-lor belgieni confirm: dacă nu-i acceptăm pe homosexuali în societatea moldovenească trebuie să uităm de Uniunea Europeană. Europa este înțelegătoare cu homosexualii, Europa le dă dreptul să se căsătorească, să adopte copii și nu-i agresează când gay-ii ies în stradă să-și expună în public orientarea lor sexuală. Belgienii au acordat dreptul de căsătorie persoanelor de acelaşi sex de 10 ani. Sunt foarte toleranţi cu homosexualii şi lesbienele. La marş am văzut chiar familii hetero cu copiii. Au ieşit de mânuţă să se uite la un fel de petrecere a gay-lor. Pe ei nu-i deranjează existenţa homosexualilor, iar asta, din punctul lor de vedere, înseamnă o societate civilizată.

-

Este bine? Este rău? Nu ştiu. Alta e problema şi dilema. Trebuie să conştientizăm un lucru, dacă nu reuşim să învăţăm să fim toleranţi cu homosexualii, adio călătorie fără viză prin Europa. Dacă nu-i acceptăm pe gay, rămânem să trăim în sărăcie, rămânem cu drumurile proaste, rămânem cu corupţia noastră. Uniunea Europeană nu înseamnă numai comoditate, civilizare, drumuri perfecte, un sistem de ajutor social de nădejde, spitale în care să nu mori. Uniunea Europeană presupune să acceptăm că vecinul nostru este soţia… vecinului nostru şi că au copii pe care nu i-au făcut într-o noapte amoroasă, ci i-au adoptat din Nigeria. Uniunea Europeană aduce bunăstare, dar aduce şi multă toleranţă. În Uniunea Europeană există instituţii antidiscriminare, un fel de Poliţie a Minorităţilor sexuale, etnice. Dacă declari ceva de rău împotriva homosexualilor, ruşilor, negrilor, evreilor ş.a.m.d., eşti pasibil de amendă. Să nu uităm, însă, că Uniunea Europeană ajută, aduce bunăstare, aduce multe chestii care fac viaţa mai uşoară. Aşadar, moldoveni, sunteţi de acord să nu mai fiţi homofobi?
-

-

-

În Moldova se vinde cam orice. Vindem femei tinere pentru pofte trupești. Vindem femei mai în vârstă pentru menaj. Vindem bărbați în putere pentru munci fizice. Ne vindem fabricile și uzinele pe doi lei, vezi exemplul fabricii Victoria. Ne vindem bucată cu bucată toată țara, și am ajuns să ne vindem și sufletele. Astăzi am aflat că moldovenii își vând și numerele de înmatriculare. E vorba de anumite plăcuțe speciale, care îți oferă un statut râvnit de mulți oameni cu bani: statutul de diplomat. Citesc, dragi prieteni, investigația băieților de la dieschide.md și mă crucesc. Oare câți diplomați are amărâtul de stat Republica Moldova în Rusia. Dacă este să numeri mașinile de super lux, îs vreo 60. Incredibil.

-

Genială afacere. Genială. Să vinzi niște plăcuțe și să te alegi cu o căruță de bani. Culmea, nimeni să nu te urmărească, nimeni să nu te întrebe de sănătate. Cu adevărat jenantă este însă reacția ministerului de externe: “Noi nu știm câte mașini avem.” Oare cine este ministrul de externe al Moldovei? Căci așteptăm de urgență demisia sa. Este de râsul curcilor ca ministerul să nu știe câte mașini are în gestiune. În secolul informației, totul trebuie să fie la o distanță de un click. Ups. Leancă e ministru de externe. Scuze, am uitat. În loc să-l demitem noi îl facem prim-ministru. Dă-o, mă, în pana corbului. Cum reușește să ajungă mediocritatea, prostia, jegoșenia, nesimțirea în capul mesei în Moldova? Cum reușește să ajungă un om ca Leancă premier? Nu înțeleg. În unele momente chiar îmi spun, bine că am plecat.

-

Apropo de acest minister al externelor. Prieteni, este vorba de o instituție care nu produce nimic, care nu face nimic pentru țară și cetățenii moldoveni. Practic nu există decât pentru sine și o gașcă de oameni. Doar aleșii, doar cei cu stea în frunte ajung acolo. Și știți de ce se zbat mulți să-și bage plozii, nepoții, amantele în ministerul de externe? Pentru că proștii de moldoveni le plătesc salariile, cazarea, iar ei, angajații ambasadelor, consulatelor se vor ocupa de foarte multe lucruri ce țin de propriile lor buzunare și nu de nevoile cetățenilor simpli. Memoria îmi evocă două exemple. Unu, eram într-o deplasare cu niște jurnalişti moldoveni prin Kiev. Ambasada sau Consulatul Moldovei, nu ţin minte exact, se află chiar lângă ambasada Letoniei. Așa că am decisă să batem la uşa reprezentanţilor noştri. Ni s-a spus că nu putem intra la domnul ambasador/consul şi că, în general, dânsul este foarte ocupat. A ieşit ulterior alene cu maşina sa superbă din curtea ambasadei/consulatului fără să ne arunce barem o privire. Ştiţi cine ne-a primit? Ambasadorul Letoniei. Ne-a povestit despre ţara sa, ne-a servit cu cafea. Asta da diplomaţie! Al doilea exemplu. Am aşteptat în faţa Consulatului Moldovei în România începutul programului de după pauza de masă. Aşteptarea mea s-a întins vreun sfert de oră după timpul legal de pauză. În acest timp domnul Consul se plimba liniştit cu o ţigaretă prin curte. S-ar fi plimbat mult și bine cu ea între dinți, dacă nu-l strigam de după gard să vină ca Ghiță la portiță și să-și facă, naibii, meseria.

-

Eu zic că Moldova are suficienți diplomați, ambasadori în toată lumea. Iar acești ambasadori sunt oamenii simpli, cei care muncesc cinstit, care sunt harnici, care sunt un exemplu pentru cei din jur. Așa că, hai să renunțăm la Ambasade. Nu avem nevoie decât de un consul onorific și atât. Ce atâta tura-vura?! Investim într-un sistem online super-securizat, unde moldovenii își pot rezolva problemele de la distanță, prin internet, nu-i mai ținem în cârcă pe toți mâncăii de prin ambasade și rămânem cu bani la buget pentru a repara drumurile din ţară. Când a fost să-i fac acte “de moldoveancă” fiicei mele, omul de la ambasada m-a trimis la Chișinău, că vă costă mai puțin și e mai repede. Dar eu de ce-ți plătesc salariul din impozitele mele, gândac de ambasadă ce ești? De altfel, acești ambasadori nu dau doi bani pe problemele oamenilor simpli. Mă uitam pe cv-urile multor indivizi care au trecut prin ministerul de externe. După ce s-au făcut că muncesc pentru țară, și-au pus palma în fund, au plecat din minister și s-au angajat la tot felul de companii petroliere care au sau nu acționariat moldovenesc. Ulterior s-au reciclat în pisdnesmeni sau puliticieni. Mi-e greață! Într-o țară normală, scandalul plăcuțelor ar fi dus la un cutremur mediatic și la demisia ministrului de externe. Moldova este o țară paradoxală: noi nu-l demitem pe ministrul de externe, îl facem premier! Mi-e scârbă!

Un tată, nici nu contează că era unul vitreg, și-a omorât fiica cu toporul, iar mama naturală a copilului a fost martora tragediei, prin Skype, tocmai din Spania! Caz real din țara mea iubită, Moldova. Fără cuvinte.

-

Homosexualii se pregătesc de un protest, iar moldovenii le fac hatârul și… intră în jocul lor. Perfect! Să curgă banii în conturile ONG-urilor care apără drepturile gay-ilor. M-am cam plictisit de aceeași placă stricată pe care o aud an de an: homii fac paradă, iar restul îi înjură. Moldoveni, dacă le-ați acorda mai puțină atenție s-ar supăra mai tare decât pe înjurăturile voastre. Nu-i băgați în seamă și să vedeți cum o să se plictisească până o să se calmeze cu mitingurile antidiscriminare. Apropo. Nu știu ca vreun moldovean gay să fi rămas fără muncă pentru că îi place sexul… altfel. Ce naiba? Minoritățile o duc foarte bine în Moldova. Un exemplu: minoritatea rusă!

-

În timp ce mitropoliții, popii promit un miting anti-gay în Chișinău, în Călărași – nu județul Călărași din România, ci raionul Călărași din Moldova – un preot a snopit în bătăi un bărbat. Și i-a dat, și l-a pisat, de l-a lăsat lat, spun vecinii. Cum popa nu este la prima ieșire violentă, singura explicaţie pe care o am este faptul că acest slujitor bisericesc se antrenează pe săteni pentru a presta mai bine cu pumnii, picioarele și coatele când o să se prezinte la protestul anti-gay. Ca să nu fie scărmănați în fiecare an cu câteva luni înainte de mitingul gay-lor, îi sfătuiesc pe țărani să-i cumpere popii un sac de box și niște mănuși.

-

În alt raion din Moldova, de data asta în Taraclia, un bărbat și-a înjunghiat soția în fața nepoților. Nu asta e șocant. Astfel de lucruri sunt la ordinea zilei în țara asta uitată de Dumnezeu. Alte două chestii sunt “șocante” pentru mine. Unu, tragedia s-a întâmplat ”în sfânta zi de Paște”. Doi, polițiștii l-au audiat pe cuțitar și… l-au eliberat. Aferim, poliția din Moldova. Bravo pentru că ați eliberat un om periculos. De altfel, Paștele a fost cam sângeros anul acesta, alții s-au certat, s-au tăiat, s-au bătut. Un semn că Moldova a petrecut… bine.

-

Apropo de petrecere. Voronin susține că Băsescu îi sună pe politicienii din Moldova în special când se îmbată și le dictează ce să facă. Dacă nu băgăm în seamă acuzația haioasă, dar cine ştie cât de adevărata, rămâne de constatat doar faptul că Moldova are nu doi, ci trei președinți. Timofti, Vlad Țurcanu și Băse. Sfânta treime. Ei bine, în aceste condiții, țărișoara mai primește o palmă. Leancă – premier. Mai rău nici că se putea. Un răzgândac prim-ministru… Oare unde se îndreaptă Moldova?

Moldova nu este Elveția, nu este Austria. Nici măcar Macedonia nu e. Moldova este Moldova, cu rele mai multe decât bune. Și totuși există oameni de valoare aici. Mai jos despre ei. O să încep cu cineva pe care îl redescopăr la fiecare editorial. Un om cu o minte ascuțită ca un bisturiu. Taie cu exactitate și ajunge din două fraze în măruntaiele realității moldovenești. Este uimitor și are o luciditate…  de invidiate. Nu vă țin în suspans. Este tizul meu: Vitalie Ciobanu. Scriitorul, jurnalistul care, din punctul meu de vedere, este editorialistul numărul unu! Constantin Tănase a fost depășit. De pildă, mintea sa sclipitoare a scos de curând următoarea frază: “cine și ce contestă, cine a uzurpat puterea și cine încercă să salveze stabilitatea în țară, dacă ne mai așteaptă cineva la Vilnius sau europenii deja au dat din mână a pagubă, ca în fața unui pacient irecuperabil în care s-au învestit, cam nesăbuit, răbdare, medicamente, investigații costisitoare?” Genial!

-

Este nebun. Are privire de nebun. Dacă îl vezi pe stradă nu știi ce să faci. Să te ferești de el sau să-i strângi mâna? Uneori crezi despre acest om că a sărit calul, dar te lasă mască în altă zi, când are un curaj uriaș. Lumea bună, jurnaliștii cu multe fițe în cap, dar putrezi pe interior îl evită. Ei îl cred un smintit, așa că râd când vine vorba de acest ins, mai ales că, din punctul lor de vedere, el nu este ”vedetă”. Chiar și așa, lumea simplă îl cunoaște. Lumea simplă, când ajunge la ananghie, face rost de telefonul lui și îl sună să-i ceară ajutor. A ajuns o ultimă speranță pentru unii moldoveni disperați. Aproape de fiecare dată și-o ia în freză, de fiecare dată ajunge să fie agresat fizic, dar nu cedează. Nici nu tace. Moldova are nevoie de o persoană cunoscută care să nu se teamă, care să se bată cu toți, care să se certe, dar nu pentru sine, ci pentru drepturile omului simplu. Acest om este Oleg Brega. Acest ”nebun”, care filmează toate scandalurile în care este implicat sau se implică, este o răbufnire de orgoliu a unei societăți care este obișnuită să fie călcată în picioare. Poate nu este un jurnalist al definiției clasice. Căci, nu-i așa, este mai degrabă un jurnalist de activism civic. Poate nu face totul ca în manualul de jurnalism, dar tare mă bucur când reușește să îi umilească pe jegoșii de milițieni, pe funcționarii hapsâni, pe cei care nu știu să vorbească pre limba română, pe șoferii de microbuz netoți…

-

Sunt pur și simplu uimit de această fetiță. Nu știu cum să vă spun, dar Moldova este prea mică pentru talentul, dăruirea ei. Moldova nu o merită și demonstrează asta în fiecare zi prin neglijența crasă cu care este tratată frumoasa sportivă. Noi nu avem fotbal de performanță, nu avem volei, basket, tenis… Avem însă o micuță sportivă, care învinge toate greutățile. Nu doar le învinge, ea pur și simplu le ridică. Și ridică, nu glumă. Această fetiță, aparent gingașă, reușește să obțină medalii chiar când condițiile de antrenament sunt de ev mediu. O respect pentru asta. Căci ea nu luptă doar cu greutățile ei, ea luptă cu indiferența Moldovei. Și când te gândești că niște coțcari, jegoși, dobitoci, mârlani, tâmpiți de politicieni au vorbit-o de rău doar pentru că își dorește o carieră frumoasă chiar și în altă țară. Probabil că v-ați prins, despre Cristina Iovu vorbeam aici. O respect pentru că acolo, la Olimpiadă, nimeni nu i-a dat o medalie că este nepoata, cumnata sau ruda vreunui prost obez și chel cu Q7 cu numere gen RM. Succes, Cristina Iovu, în orice țară te vei fi aflat!

-

Apropo de sportivi. Deși se mai întâmplă o dată la doi ani ca stadioanele de fotbal din Moldova să fie pline, nu fotbaliștii sunt cei pe care e cazul să-i admirăm. Admirația noastră trebuie să se îndrepte înspre adevărații sportivi. Unul dintre ei este Victor Mihalachi, canoist din Moldova, un băiat de aur, la propriu, care trage la vâsle… pentru România. Spre deosebire de Cristina Iovu, pe Victor l-am cunoscut personal. Incredibil de modest, cu adevărat talentat și un om cu o forță uimitoare, atât fizică, cât și psihică. Știe ce vrea, iar asta este foarte important. Ei bine, pe Victor putem să-l admirăm, să ne mândrim cu el, iar Moldova este o țară minunată că poate naște asemenea talente.

-

Nu este un cântăreț care să fi reușit să spargă topurile și să le domine cu o piesa ultramodernă ori ultrasensibilă. Încă nu. Ziua aceea va veni cu siguranță. Căci omul are voce, are carismă și are mult bun simț. Nu-l cunosc personal, dar tare mi-ar face plăcere să ne conversăm. Asta mai ales pentru că, deși a ajuns cunoscut, nu pare să se fi schimbat tare mult. Pare un tip modest, bine crescut, fără fițe. Nu este deloc deplasat, iar asta îi sporește farmecul de basarabean așezat și cu capul pe umeri. Un băiat serios pe care nu-l strică vedetismul. Este Cătălin Josan. Sincer, îmi place de el, căci a reușit să semneze contracte cu case de discuri faimoase din România fără pile, relații. În fine, se descurcă bine și cred că succesul nu o să-l amețească.

-

Sunt doar câțiva dintre moldovenii pe care îi respect și pe care îmi place să-i urmăresc. Îmi face plăcere pentru că știu, sunt oameni dintr-o bucată, serioși, care au ajuns acolo unde sunt, datorită talentului, voinței și propriilor puteri. Din păcate, în Moldova, adevăratele talente sunt ostracizate, iar mediocritățile prosperă. Poate de aceea unii dintre oamenii menționați mai sus sunt plecați!

Au trecut câteva zile de la concertul Kabzonilor din Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul pare să se fi uitat cu totul. Pasiunile nu au fost decât un foc de paie: cum s-au aprins, din senin, așa s-au și stins. Revin la subiect pentru că nu s-a spus ceva foarte important, părerea mea.

-

Așadar, câţi oameni au fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale? Proruşi – vreo 10 mii. Pro-români – puțin peste o sută, poate chiar două sute. Nu am cifre oficiale, zic şi eu ochiometric, după imaginile pe care le-am văzut. Ce înseamnă asta? Că degeaba se dau unioniştii de ceasul morţii. Moldoveanul de rând, cel cu ştampila VOTAT în mână, cel care decide soarta ţării, este de fapt şi de drept pro-rus. Dragi pro-români, sunteţi în mare parte o minoritate şi nu sunteți în stare să schimbați nimic într-o ţară în care lucrurile sunt clare: moldovenii se simt mai degrabă ruşi decât români. Ce naiba, chiar sunteţi orbi? Moldovenii nu se simt deranjaţi de faptul că au fost odată cu ruşii. Ba mai mult, sunt nostalgici după acele vremuri.

-

Ce faceţi voi, unioniştii, în aceste condiţii? Aceleaşi proteste în care sunteţi doar o mână de oameni. Culmea, nici nu v-aţi schimbat retorica din 1989. Voi nu veniţi cu nimic nou. Poate de asta nu sunteţi interesaţi pentru moldovean. Omul de rând ştie una şi bună: pe vremea ruşilor a fost bine, lumea avea de mâncare şi de lucru. Când am cerut limbă română şi Unire, gata, s-a terminat cu ghinili. Repet, ce faceţi voi ca să-l convingeţi pe cetăţean că nu e aşa? Aceleaşi poduri de flori şi proteste la care nu vine decât foarte puţină lume? Hai, că sunteţi ușor penibili, dar şi lipsiţi de talent. Nici carismă nu aveţi. Culmea, până şi Partiduţul Liberal, care se declară pro-român, într-un fel unionist, v-a părăsit şi a abandonat Piaţa Marii Adunări Naţionale hoardelor de Kabzoni şi Gardienci. Apropo, ajungeţi să fiţi de tot râsul când printre voi apare şi minunatul domn Onoje (despre el m-am expus mai jos, nu vreau să mă repet). Din punctul meu de vedere, aţi adus ideea unionismului în derizoriu. Nici voi nu mai credeţi în românismul din Moldova. De Unire nici nu amintesc. Sunteţi dezamăgiţi şi supăraţi pe toată lumea? Greşit. Vina este a voastră, stimabililor.

-

Demultișor s-a terminat cu podurile de flori, iar voi vă încăpățânați să rămâneți în această perioadă. Cred că este momentul să vă reinventaţi. Nu vi se pare paradoxal ca o Moldovă întreagă să vrea paşaportul României și, în acelaşi timp, moldovenii să nu iubească România? Cum este posibil ca foarte mulți să se vrea cu ardoare cetăţeni români în acte, dar în suflet să le stea tot Muma Rusie? Prieteni. Ceva nu este în regulă… cu voi și cu moldovenii. Hai să vă schimbaţi acţiunile şi discursul. Încetaţi să le mai băgaţi pe gât oamenilor podurile de flori, pe Mihai Viteazu şi alţi mari voevozi. Oamenii trăiesc în prezent. Daţi-le ceva ce poate fi ancorat în viața lor de astăzi, de pildă, paşapoarte. De ce vă organizaţi în Acţiunea 2012 şi nu vă numiţi Acţiunea Paşapoarte Româneşti pentru Toţi Moldovenii. Dacă alegeți ultima variantă, oamenii o să vă adore. Nu! Voi preferați să vă certaţi cu ruşii prin Piaţa Marii Adunări Naţionale. O prostie. Mai bine le dăruiţi nişte cărţi cu poveşti româneşti. Cu siguranţă, dacă ar citi ceva din Ion Creangă, puţin din Eminescu, nişte Cioran ar vedea altfel România şi limba română. Apropo, terminaţi cu bocetul naţional, că Moldova este pierdută, că Moldova a primit nuş’ce palmă de 9 mai. Moldova nu a primit nicio palmă. Voi nu i-aţi văzut pe cei care au venit la concert? Erau atât de fericiţi în timpul playbackului Kabzonian încât nici nu-și puneau problema românismului din Moldova sau a palmelor luate în bot. Ei sunt moldoveni şi atâta timp cât au concert gratuit, îi doare în cot de identitatea naţională. Şi acum să vă întreb, de ce nu vine să le cânte pe degeaba Marcel Pavel, Inna sau Loredana? Aşa se luptă cu rusificarea Moldovei, nu cu slogane deşarte, nu cu Onoje şi nici cu îmbrânceli. La luptă deşteaptă, Unionişti!

Dacă tot nu avem premier, dacă tot nu avem preşedinte de Parlament, hai, fraţilor, să-l punem pe domnul Onoje în una dintre funcţii. De ce nu? El se simte moldovean, este cinstit şi, foarte important, negru. Ups, scuze, nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu ştiu cum să scriu în stilul politicalcorectnes. De eram în SUA, ziceam afroamerican, cum suntem în Moldova, termenul corect este… afromoldovean? Deci, ziceam că este important să avem un afromoldovean preşedinte. De ce? Simplu. SUA au un preşedinte de culoare. Cu siguranţă vom intra într-un club select al ţărilor cu preşedinte afro.

-

De altfel, m-am săturat să tot aud că lumea compară drumurile din Moldova cu drumurile din Africa. Mă plictisesc de câte ori aud că în Moldova se trăieşte ca în Africa. Nu ştiu dacă aţi auzit de Kinshasa, dar vă asigur că foarte, foarte mulţi vestici cunosc: aceasta este capitala Congo. Mai exact, a Republicii Democrate Congo. În fine. Am adus în discuţie această ţară africană şi capitala sa pentru că multă, dar foarte multă lume din vest confundă Chişinău cu Kinshasa. Deci, avem atâtea afinităţi cu Africa, încât nu ne-ar fi greu să-l acceptăm pe domnul Onoje. Sunt sigur, nu i-ar displăcea o astfel de ofertă. Căci, deh, s-a băgat în politică tocmai pentru că vrea să ajungă la putere. Mai este membru de partid naţional şi liberal? Dacă da, uite că are şi susţinerea unui partiduţ politic.

-

L-am văzut pe domnul Onoje în Piaţa Marii Adunări Naţionale, încercând să le explice poliţiştilor, ruşilor, românilor, protestatarilor, jurnaliştilor cum este încălcat dreptul românului de a se considera român în Republica Moldova. O chestie mai absurdă să tot cauţi. Deşi, dacă mă gândesc mai bine, lucrurile sunt oarecum logice. Căci, nu-i aşa, absurditatea de sistem politic ce guvernează Moldova are nevoie urgentă de un personaj cum este domnul Onoje. Apropo, domnul Onoje este din Sierra Leone, nu din Congo. Eu am dat exemplul Congo nu doar pentru că este o Republică, exact cât de Republică este Moldova. Nu. Istoria Congo este foarte asemănătoare celei moldoveneşti. Este incredibil câte similitudini zăreşti la o simplă privire. Moldova, ca şi Congo, a fost o ţară colonizată – noi de ruşi, ei de belgieni. Moldova, ca şi Congo, a ştiut o relativă prosperitate pe vremea coloniştilor. Moldova, ca şi Congo, s-a prăbuşit în haos total când au plecat colonialiştii. Moldova, ca şi Congo, le duce dorul colonialiştilor. Moldova, ca şi Congo, se confruntă cu zone teritoriale secesioniste, evident, susţinute de colonialişti. Moldova, ca şi Congo, are la putere politicieni foarte bogaţi, cu milioane de euro în conturile din Elveţia. Moldova, ca şi Congo, nu are stabilitate politică. Din Moldova, ca şi din Congo, se fuge pe rupte. Moldova, ca şi Congo, nu este în stare să se autoguverneze, aşa că are nevoie de instituţiile de drept internaţionale ca să scoată din când în când biciul. De ce ne mai ascundem după deget? Domnul Onoje ar fi bun şi de premier, şi de preşedinte de parlament, şi de preşedinte de ţară. Moldova, o ţară de râsu’ plânsului.