Caz real într-o școală din București: Un părinte a bătut profesorul de sport

– Doamna, veniți repede, un părinte a intrat în sală și l-a bătut pe profesorul de sport, strigă o fetiță către profesoara sa.

Eram în curtea unei școli din București, în apropierea sălii de sport. Cea care a fost chemată, în ciuda vârstei sale apropiate de pensionare, și-a arătat imediat sprinteneala. A făcut câțiva pași și era la ușa sălii de sport.

Am lăsat-o să intre și m-am ițit și eu în interior să văd ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat nu părea să fie o bătaie sau o încăierare. Doi bărbați stăteau unul lângă altul la distanță. Nici urmă de contact fizic. Am ieșit.

Am ieșit cu gândul că mi s-o fi părut. Că nu am înțeles io bine. Doar că urechile și flerul de jurnalist nu aveau cum să se înșele. Mi-am dat seama de asta a doua zi. Trebuia să intru din nou în aceeași școală, de data asta am fost oprit de paznic la poartă. Continue reading…

Moș Nicolae la Natalia (VLOG)

De mai bine de o lună, înainte de culcare, la trezire, când o duceam la școală și de vreo nșpe ori între aceste momente importante ale zilei, Natalia mă întreba când vine Moș Nicolae. Cu această ocazie am avut revelația că la vârsta de 6 ani timpul se împarte altfel.

În zadar îi spuneam că vine în dimineața zilei de 6 decembrie. Pfff, șase e o cifră oarecare. Natalia voia să știe dacă nu cumva vine acum sau cel târziu mâine. Ce depășea mâine era mult prea departe din punct de vedere temporal. De fiecare dată când negam informația certă din căpșorul ei că Moș Nicolae vine mâine părea dezamăgită. 🙂

– Când vine Moș Nicolae?, cam așa începea orice discuție cu Nati.
– Nati, Moș Nicolae vine în dimineața zilei de 6 decembrie, o făceam eu pe importantul.
– Dar când este 6 decembrie, azi?, mă aducea imediat Nati cu picioarele pe pământ.
– Nu, eram eu disperat.
– Mâine?, nu se lăsa bătută Nati.
– Nu, îi spuneam eu crâncen încercat. Continue reading…

Povestea celui mai bun om. Bunelul!

Se spune că după ce mori, cineva trebuie să-ți povestească viața. Se spune că trăim prin amintirile pe care le lăsăm. Bunelul meu nu mai este printre noi. A trăit 91 de ani fără 3 luni. O viață lungă, plină de lipsuri și griji, dar care nu i-au afectat câtuși de puțin bunătatea.

Bunelul a fost cel mai bun om…

Este cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Îmi rup cuvintele din suflet cu cleștele în timp ce șterg lacrimile de pe tastatură. Am așteptat să se aștearnă un pic de timp peste durerea despărțirii ca să fiu în stare să scriu ceva.

Știu, a trăit mult, dar asta nu mă face să accept moartea Bunelului. Nu pot. Aș fi vrut să treacă și peste iarna asta. Să îl mai văd o dată în viață. Să mai stăm de vorbă. Să-i aud vocea moale și bună. Bunele, nu accept că erai ”bătrân” și e ok să fii plecat. O să regret toată viața că nu te-am mai văzut o dată în viață…

Bunelul! Ce cuvânt frumos pentru un om cu adevărat BUN!

Bunelul! Așa i-am spus bunicului Profir dintotdeauna. Mai jos veți citi povestea lui de viață. Continue reading…

Am fost cu Natalia la filmul ”Spărgătorul de Nuci și cele Patru Tărâmuri”


Spărgătorul de nuci, în rusă – Șchelkunchik, este probabil cel mai frumos spectacol de balet care a fost creat vreodată. L-am văzut de câteva ori și o să-l mai văd, cu siguranță, pentru că Natalia este îndrăgostită de el. Tradiția de Crăciun spune că trebuie să ne delectăm cel puțin o dată cu Șchelkunchik.

Până acum l-am urmărit: la televizor, pe calculator, pe tabletă, pe telefon, la teatru… La cinema nu reușisem. Iată însă că minunea s-a întâmplat. Acum câteva zile am fost la ”Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri” inspirat din basmul minunat, garnisit cu muzica divină a lui Ceaikovski.

Nu o să vă dezvălui prea multe despre subiect, ca să nu vă stric plăcerea de a merge la cinema. Vă spun că dacă ați văzut baletul, dacă știți povestea, fiți liniștiți, nu este o transpunere a basmului pe ecran.

Chit că are o notă foarte mică pe IMDB, 5.6(șocant de mică), eu judec mai mult după reacția Nataliei. Nu s-a dezlipit de ecran de la început și până la urmă. Continue reading…

Am făcut gimnastică împreună cu Natalia în parc(VLOG)

Pentru că a fost mai mult de 3 ani la balet, Natalia mă terorizează deseori cu exercițiile pe care le-a învățat acolo. Are o plăcere aproape sadică să vadă că nu pot face nimic din ce poate ea. 🙂

Sunt genul de om care vrea și face sport. Și îmi doresc să facă și Natalia. Doar că ea, între timp, m-a depășit mult, chit că are 6 ani. Vorba aia, nu-ți dori ce ți se poate întâmpla. Și-a simțit superioritatea asta și, când are timp, îmi impune câte o jumătate de oră de gimnastică soră cu tortura. Continue reading…

Cine sunt tinerii ăștia?

Un cunoscut mi-a relatat un fenomen care l-a contrariat peste măsură. Omul nu este sociolog, jurnalist sau antropolog. Nu știe de generația millennials, generația Y. Habar nu are de snowflakes(fulgi de nea), adică adolescenți/tineri extrem de sensibili, emotivi și degrabă supărăcioși.

Cu toate acestea, a punctat foarte bine multe criterii ale generațiilor sus-numite, că i-am zis: ”omule, ți-ai ratat cariera de antropolog”.

Vitalie, îi văd în spatele blocului sau în parcul de lângă bloc. Nu fac nimic toată ziua. Uneori stau până noaptea târziu. În afară de vorbe, hăhăieli și câte un strigăt nu produc prea mare deranj. Mă uitam la ei și mă gândeam, copiii ăștia ce mănâncă?

De unde își iau bani de țigări, de Cola și de haine? Chit că stai la mama și la tata acasă, chit că nu prea calci în afara cartierului tău, până la urmă trebuie să ai niscaiva cheltuieli minime. Continue reading…

Viața este frumoasă… alături de Natalia! Vlog: despre cum am sculptat în dovleac și am mâncat înghețată de dovleac

Acum câteva zile vă povesteam despre o supă delicioasă de dovleac pe care Nati a refuzat-o pentru că era… de dovleac. Chit că la început îi plăcuse.

Ce am uitat să vă spun, este că la scurt timp de la ”refuz”, Nataliei i s-a propus o înghețată de… dovleac. Da, ați citit bine. Iar de data asta nu a strâmbat din nas. Nu a mai contat că e dovleac. A contat că era înghețată. 🙂

Eu nu m-am supărat că a refuzat supa. Ar fi fost și culmea. Sunt încântat doar că nu s-a supărat cheful. Era mare lucru să se fi enervat și să ne fi dat afară din restaurantul său. 🙂

Cheful restaurantului Mica Elveție, pe numele său Jakob, așa cum îl cheamă pe bunicul Nataliei(adică tatăl meu), este însă un om deosebit de prietenos cu copiii. Apropo, acesta mi-a explicat o chestie care m-a lăsat mască. Pe vremuri, mâncarea de dovleac era ceva ce dădeai la animale ori mâncau oamenii foarte și foarte săraci. Astăzi, este delicatesă și se pregătesc nșpe mii de feluri de mâncăruri.

Cum ziceam, ca să ne convingă, ne-a pus în față înghețata de dovleac. Nici prin cap să-mi treacă faptul că există așa ceva. 🙂

Dar ideea acestui articol este alta. Continue reading…