Cum am scăpat di acșentul moldovinesc?

paris

Încep prin a vă spune că îmi place acșentul moldovenesc. Este în natura mea. E frumos și dulșe. Cu toate acestea a trebuit să scap de el. De ce? Simplu. Sunt jurnalist, reporter de televiziune. Limba română nu are nicio problemă cu acșentul meu. Ar fi ciudat, însă, să sun un ministru și să mă prezint: ”alio, buna zâua. Mă chiamî Vitali Cojocari, vrau sî vă întreb dispri cutari chestie…” Cine m-ar mai băga în seamă? Cine m-ar lua în serios? Și apoi, cum ar fi să vă spun la televizor: oleacî, lecuiești ș.a.

Pe de altă parte, acșentul di la Moldova, să știți, e la modă în București. Mai ales dacă este acșent di pisti Prut. Carla’s Dreams, Pavel Stratan, Cătălin Josan sunt doar niște exemple de artiști care nu au renunțat la acșent și bine au făcut. Li se potrivește de minune, iar lumea îi iubește nebunește. Spun asta pentru cei care, poate, simt un fel de presiune sau au un disconfort psihologic în legătură cu accentul lor. Să nu vă simțiți mai prejos, de mâna a doua. Accentul te definește. Poate fi chiar o mândrie. Din ce spun unii care pretind că ar ști mai multe decât noi despre Eminescu, se pare că și acesta vorbea cu un puternic accent moldovenesc. Cel mai mare poet al națiunii? Da? Atunci să ne păstrăm accentul, zic. Continue reading…

Rogue One. Un fel de Titanic printre stele

rogue1Mi-a plăcut Rogue One. Mult. Iar eu nu sunt un mare cunoscător Star Wars. Respectiv, nici fan înrăit, chiar dacă îmi place SF-ul. Ieri am avut șansa și ocazia să văd avanpremiera. Puneți punct aici și nu citiți mai departe, că urmează o căruță de spoilere și nu vreau să vă stric plăcerea. Continue reading…

Micul Paris vs marele București. Bătălia decorațiunilor de iarnă

paris-32

Ați citit cu toții știrea că Bucureștiul este pe onorantul loc 3 într-un frumos top al decorațiunilor stradale de Crăciun. A fost făcut de o revistă, iar oamenii ăia din revistă ne-au pus pe podium când au văzut ce strălucire e în micul Paris. Pe primul loc ar fi, cum altfel, marele București, adică Parisul. Am avut ocazia să-l vizitez recent și pot spune în baza ochișorilor mei ce am văzut în termeni de comparație.

În primul rând, nu sunt genul căruia să-i displacă luminițele din București. Spre deosebrie de anii din urmă, pot spune că se vede efortul administrației locale de a-ți lua ochiul. Bucureștiul este ca o explozie de lumină. A bubuit peste tot cu ghirlande, beculețe, luminițe de Crăciun. Deci, mi-a plăcut. Cu ideea asta în cap am aterizat în marele București, aka Paris. Continue reading…

#Parismonamour

paris-20

Sunt la a treia vizită la Paris. Nici acum, nici înainte nu am reuşit să văd oraşul aşa cum trebuie, pe îndelete. Am lucrat, aşa că am văzut Oraşul Luminilor pe repede înainte. Abia printre picături am reuşit să-l privesc cu ochi de turist, nu de jurnalist.

paris-13

paris-16 Continue reading…

Franța, o privire taximetristică

paris3

”Toți iubesc Parisul. De ce? Vin aici din toată lumea. Și e murdar, poluat, foarte scump. Eu, de pildă, nu stau în Paris, sunt la vreo câțiva kilometri”, m-a întrebat mai mult retoric șoferul de taxi. Un algerian stabilit în Franța cu vreo 30 de ani în urmă. Vecinul lui Zinedine Zidane din Algeria, după cum mi s-a lăudat. Sunt a 3 oară la Paris și îi înțeleg nedumerirea, dar nu i-o accept. Pentru că îmi place Parisul. La nebunie. Cu toată poluarea, murdăria din zonele turistice…

 

paris1

Acum să nu credeți că omul era genul de taximetrist bucureștean, care ți se bagă în suflet cu întrebări capcană. Care abia așteaptă să te ciupească la buzunar. Nu este nevoie, de ciupit te ciupește oricum tariful enorm de la aeroport la hotel. Cam cât prețul biletului cu avionul de la București la Paris. Asta e, de apreciat faptul că nu fuma în mașină, nu asculta manele, nu a vorbit neîntrebat nici măcar la telefon, nu avea altar de iconițe și cruciulițe pe bord, a acceptat să plătesc cu cardul… Continue reading…

Erou la 6 ani! Povestea fratelui mai mare!

M-am emoționat teribil citind despre băiețelul care și-a salvat surioarele mici, una de un an și alta de numai 3 luni. Puștiulică are 6 ani, iar pentru mine este eroul anului 2016. Mai aveam puțin și plângeam. Foarte, foarte emoționant. Descrierea evenimentelor o găsiți aici.

Pe scurt. Emanuel este fratele mare, cel responsabil de două suflețele mici și frumoase. Surioarele sale. Sunt crescuți de bunici pentru că părinții au plecat la muncă în afara României. Mogâldeața de 6 ani s-a trezit dimineața. Rămase singur în casă cu fetițele. Bunicul, la pădure, tăia lemne ca să aibă de pus pe foc. Bunica plecase fuguța până la alimentară. Așadar, cei trei pui de om erau la mila lui Dumnezeu. Emanuel a pus televizorul, dar în acel moment s-a produs nenorocirea. Ceva o fi făcut un scurt circuit, perdelele au luat foc. Casa a început să ardă.

Doar că o minune de la Dumnezeu s-a întâmplat. În loc să iasă din casă speriat și să-și lase surioarele pradă flăcărilor, Emanuel găsește în sine stăpânire de adult. O ia de mânuță pe una din surioare. Cea care are puțin peste un an. Apoi o ia din pat pe cea de numai 3 luni. Mi se rupe inima. Cum să nu plângi? Micuțul și-a salvat de la moarte sigură surioarele. De mânuță, desculți, cei trei au ieșit din casa care fumega și care peste puțin timp s-a transformat în scrum. Continue reading…

Impostoarele

picioare

Mă bucur pentru femeile care au reușit în viață datorită soților lor mult mai în vârstă, dar și foarte, foarte bogați. Au fost cucerite de șarmul de bărbat la un metru 60 cu chelie sau de contul consistent din bancă? Este fix treaba lor. Mă lasă rece, chiar dacă alegerea le-a fost profund mercantilă, iar dragostea acestor femei trece prin contul soților.

Presupun că nu este ușor să te măriți cu un bărbat cu bani, chiar dacă are de 3 ori vârsta ta. Au reușit! Bravo! Mă bucur pentru ele. Efortul este consistent, iar acum își pot trăi viața în liniște. Își pot pupa broscoiul în fiecare seară înainte de culcare. Se pot bucura de BMW-ul roșu. Doar că, vedeți voi? Treabă complicată. Ele nu pot sta liniștite, în palatul lor de cleștar. Aceste femei, după ce au ajuns doamne înstărite, trebuie să-i învețe pe alții cum e cu viața. Continue reading…

Top țepe pe care le-am luat de la taximetriști în București

3912127829_444b5a2930_o-2

Taximetriștii din București. Categoria de oameni de la care am avut de pătimit cel mai mult. Relația noastră de zece ani este plină de povești. Acum, că mă uit în urmă, par să fie haioase. La vremea aceea erau niște coșmaruri. Eram atât de supărat, săturat și plictisit de taximetriști, că preferam să stau în stație să aștept un autobuz, tramvai mai mult decât e cazul, dar să nu urc în mașina galbenă generatoare de probleme. Din cauza taximetriștilor mi-am luat mașină. Vă ziceam, au fost multe povești. Iată top 5 cele mai spectaculoase.

1. Pe primul loc este țeapa pe care mi-am luat-o cu prima mașină de taxi în care am urcat vreodată în România. S-a întâmplat acu 10 ani. Tocmai ce coborâsem dintr-un microbuz Chișinău-București, care mă lăsase la Universitate. Era pentru prima dată când călcam în București. Prima, prima dată în viața mea. Aveam 20 și un pic de ani. Eram cu două genți la purtător. În una aveam mâncare. În a doua cărți. Toată averea cu care venisem de la Chișinău. Taximetristul, un bărbat între două vârste, m-a citit instantaneu. Mă uitasem pe ușă, pentru că știam care sunt tarifele. Era ok. Am urcat. Trebuia să ajung de la Universitate până la Alba Iulia. O cursă normală ar fi costat cel mult 15 lei. Nu era aglomerație. Doar că aparatul taximetristului nu știa asta. Se învârtea ca nebunul, dându-mi palpitații. A observat privirile mele de căprioară rănită. Așa că mi-a zis: ”știi ce, văd că ești abia venit. O să-l opresc ca să nu plătești prea mult!” Un gest generos. Când i-am spus prietenului meu la care mă cazasem că am plătit 50 de lei de la Universitate până la Alba Iulia a râs o săptămână. Taximetristul nu mi-a furat 40 de lei. Mi-a furat dreptul la viață pe o săptămână. Continue reading…