Cine sunt tinerii aceștia?

Vorbeam cu un cunoscut și îmi povestea despre un fenomen pe care îl observase și care l-a contrariat peste măsură. Omul nu este sociolog, jurnalist sau antropolog. Nu știe de generație milennielși, de generația Y. Habar nu are de generația snowflakes(fulgi de nea), adică a adolescenților/tinerilor extrem de sensibili, emotivi și degrabă supărăcioși.

Cu toate acestea, a punctat atât de bine ce a văzut, încât am recunoscut multe elemente ale generației noastre de tineri. Oameni de vârsta mea sau cu mai puțini ani… În fine, iată ce zice.

Vitalie, îi văd în spatele blocului sau în parcul de lângă bloc. Nu fac nimic toată ziua. Uneori stau până noaptea târziu. În afară de vorbe, hăhăieli și câte un strigăt din când în când nu produc prea mare deranj. Cu toate acestea, mă gândesc, ei ce mănâncă?

De unde își iau bani de țigări, Cola și haine? Chit că stai la mama și la tata acasă, chit că nu prea calci în afara cartierului tău, tot ai niscaiva cheltuieli minime. Continue reading…

Viața este frumoasă… alături de Natalia! Vlog: despre cum am sculptat în dovleac și am mâncat înghețată de dovleac

Acum câteva zile vă povesteam despre o supă delicioasă de dovleac pe care Nati a refuzat-o pentru că era… de dovleac. Chit că la început îi plăcuse.

Ce am uitat să vă spun, este că la scurt timp de la ”refuz”, Nataliei i s-a propus o înghețată de… dovleac. Da, ați citit bine. Iar de data asta nu a strâmbat din nas. Nu a mai contat că e dovleac. A contat că era înghețată. 🙂

Eu nu m-am supărat că a refuzat supa. Ar fi fost și culmea. Sunt încântat doar că nu s-a supărat cheful. Era mare lucru să se fi enervat și să ne fi dat afară din restaurantul său. 🙂

Cheful restaurantului Mica Elveție, pe numele său Jakob, așa cum îl cheamă pe bunicul Nataliei(adică tatăl meu), este însă un om deosebit de prietenos cu copiii. Apropo, acesta mi-a explicat o chestie care m-a lăsat mască. Pe vremuri, mâncarea de dovleac era ceva ce dădeai la animale ori mâncau oamenii foarte și foarte săraci. Astăzi, este delicatesă și se pregătesc nșpe mii de feluri de mâncăruri.

Cum ziceam, ca să ne convingă, ne-a pus în față înghețata de dovleac. Nici prin cap să-mi treacă faptul că există așa ceva. 🙂

Dar ideea acestui articol este alta. Continue reading…

Câteva lucruri pe care nu ți le spune nimeni când devii părinte…

Uraaaa, o să aveți un bebeluș. Ce bine, ce frumos. Trecând peste acest noroc uriaș, un dar de la Bunul de sus, sunt niște chestii pe care nu ți le spune nimeni. Sau dacă bănuiești, habar nu ai cât de greu poate fi. 🙂

Da. E frumos, e bine, e o fericire mare. Când pui cap la cap, ești un mare norocos să poți avea un copil, dar…

Dar. Nopțile vor fi nașpa. Știu, vă așteptați să nu dormiți, însă e mai greu decât credeți. Chit că ați tras lozul norocos și barza vi l-a adus pe bebelușul cuminte, tot o să se trezească noaptea pentru papa, pișu, căcuță. 🙂 Hehe, ca să citez un politician celebru, dacă l-ați nimerit pe cel care a venit pe lume ca să testeze somnul părinților, așteptați-vă la un somn iepurește. O să dormiți în parc, pe scaun când îl legănați, o să adormiți la semafor, o să adormiți la coadă la hipermarket. O să visați la nopțile când vă odihneați bine, sănătos. 🙂 Continue reading…

Tatăl jucătoarei de tenis

Așadar, Natalia este deja spre finalul primei luni de antrenamente la Școala de Tenis ”Simona Halep”. Până acum a invitat jumătate de București la primele ei meciuri și și-a stabilit scopul, să fie mai bună ca Simo. Habar nu am cum are de gând să o facă, dar la cât de încăpățânată este, nu-i mai zic nimic. Nu am chef să o supăr.

Cert este că dacă ajungem pe un teren de tenis, nu o mai scot de acolo. Ce să-i fac? Leoaică, fix ca mama ei. Mă chinuie de mă rupe, pic din picioare, mă rog de ea să mergem acasă. Nicio șansă! Ce poate să facă tatăl unei jucătoare de tenis? Hashtag rezist! Rezistă și aleargă după minge, chit că habar nu are să joace tenis.

Partea bună, Nati are un forehand puternic. Nici la backhand nu stă rău. Mă rog. Mai are de lucrat o lună, două și după aia o să mă interesez de bilete spre Paris. În mai, din ce am înțeles, sunt destul de scumpe. E Rolland Garros-ul 🙂

Acum, serios. Școala de tenis sponsorizată de Simona Halep este extraordinară. Copiii au parte de un antrenament ca la carte. Antrenorii știu bine ce au de făcut și îi sturnesc pe copii perfect. Continue reading…

Voi unde mergeți la sală? Iată o recomandare testată de mine!

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Vitalie Cojocari (@cojocarivitalie) pe

Voi unde faceți sport? În sufragerie? În parc? Sau mergeți la sală?

Nu e nicio problemă sau rușine să faci sport oriunde și oricând. Oamenii se cramponează de sala de forță de parcă ar fi un loc unde lucrurile se întâmplă de la sine. Cineva le toarnă licoare fermecată, iar mușchii cresc, abdomenul se betonează, picioarele se tonifică.

Astfel de inși trăiesc o mare deziluzie când vin la sală, trag de ei de vreo câteva ori și… apoi nu mai calcă pe acolo niciodată.

E bine să faci sport până și în sufragerie sau în parc, doar să faci naibii ceva mișcare. Să-ți ridici fundul ăla mare de pe canapea și să te miști, că ți-au rămas mici toate hainele din garderobă. 🙂

Cu toate acestea, avantajele unei săli nu pot fi neglijate. La sala de forță, în clubul de fitness totul este construit, aranjat, gândit să te miști. Ai aparate, greutăți și, foarte important, instructori(sau poți găsi pe cineva care să te învețe una alta).

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Vitalie Cojocari (@cojocarivitalie) pe

Sunt zi de zi(de vreo 2-3 ani fac asta, am și pierdut numărătoarea) la sală. Am început să fac mișcare când Natalia, fetița mea extrem de agilă și sportivă, mi-a spus cu vocișoara ei serioasă: ”tati, trebuie să faci sport ca să nu îmbătrânești, că dacă îmbătrânești, mori, și eu nu vreau, îmi doresc să fim împreună toată viața”. Prin gura copiilor, de multe ori, ne vorbește chiar Ăl de Sus! Nu puteam să-I ignor sfatul blând. 🙂 Continue reading…

Cum a fost prima mea petrecere de Halloween… cu Natalia? Îngrozitor! :) (VLOG)

Cât fusesem mic, eram prea sărac ca să fi participat la petreceri de Halloween. Party-urile astea ”capitaliste” erau pentru copiii din filme sau copiii părinții cărora și-ar fi permis un astfel de lux. Noi aveam petreceri de ziua noastră și… cam atât.

Auzisem de Halloween, mă distrasem la filme cu monștri și vampiri, dar să mă fi costumat vreodată, să-mi fi cumpărat pelerină de vampir, nas coroiat, să-mi fi pus mască pe față ca să mă distrez cu alți copii? Nu, niciodată.

Dar a apărut Natalia și acest lucru s-a întâmplat. Mai jos vă spun cum a fost la prima petrecere de Halloween din viața mea. Continue reading…

Cum am petrecut de Halloween? (Poze)

– Natalia, diseară avem petrecere, i-am spus fetiței mele cu ochii verzi.
– Uraaaa, expresia feței, dar și strigătul Nataliei mi-au arătat clar ce efect a avut anunțul meu asupra ei.

– Tati, dar ce petrecere?, s-a arătat Nati curioasă după ce i-a trecut un pic euforia bucuriei.
– Păi, în primul rând, trebuie să-ți spun că sunt 2 petreceri, nu una. Tu știi ce este Halloweenul?
– Daaaa, ne costumăm în personaje de groază și ne speriem unii pe alții, mi-a arătat Natalia că era bine documentată, iar bucuria ei nu avea margini.

 

Atunci, să înceapă petrecereaaaa! Mă rog, petrecerile. Prima a fost la restaurantul Mica Elveție, unde am filmat un vlog și… am încrustat un dovleac. Continue reading…

Cum am schimbat un mâner la o ușă în 3 săptămâni?

Așa ceva…

Nu mi-am închipuit niciodată că schimbarea unui banal mâner de la o ușă poate fi o daraveră atât de mare. Chit că este vorba de ușa de intrare în casă. Naibii, e vorba de un amărât de mâner. Cât poate fi de complicat?

Cu gândul ăsta am urcat în CojoCar și m-am îndreptat ambițios către Hornbach. Dar cum nimeni nu a anulat vechea zicală românească ”planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din magazinele de bricolaj”, am început o aventură care s-a încheiat abia duminica asta. Durata aventurii, cam 3 săptămâni.

Să vă povestesc.

Ideea este că mânerul nu mai putea fi folosit, s-a rupt și aia e. Cum ziceam, m-am dus la Hornbach cu ideea să-l înlocuiesc. Am găsit relativ repede raftul de mânere, dar, surpriză. Habar nu aveam care este bun. Prevăzător, am luat mânerul stricat de acasă ca să-mi fie ușor să-l identific. Cum la raft nu era niciun consultant, a trebuit să caut io unul.  Continue reading…